3,537 matches
-
a acestor primate ce decurg din acel australopithecus, care a urmat o ciudată, o aventuroasă evoluție, creând o altă „natură” În sânul celei vechi, sempiterne? Mai mult chiar: creând acest „spațiu artificial”, omul se Încarcă cu o conștiință aptă să contemple materia și Universul, iar exacerbarea actului „firesc” al morții aduce după sine, cum o constată filozoful clujean D.D. Roșca, În urma școlii romantice germane, o „conștiință tragică”, aptă tocmai de a ne separa de toate regnurile animale care ne Înconjoară, cum
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
teribile, ale unei crize istorice, ale unei crize ideologice; ei bine, ce face un individ, să spunem, care comite o eroare capitală, o crimă, o lezare profundă a normelor de conviețuire umană? Dacă acest individ are puterea de a-și contempla cu suficientă gravitate propriul trecut, el va face ceea ce am putea numi un act de „pocăință activă”, adică trebuie să Încerce nu numai să repare, pe cât posibil, răul săvârșit, dar și să indice o schimbare radicală a comportamentului, a modului
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
Dar, În cazul de față, nu „accidentul meu biografic” contează, cât acel proces sau fenomen al simetriei, care, sunt convins, apare În viața oricui, numai că mulți, foarte mulți nu sunt suficient de „atenți”, de „calmi” pentru a-l privi, contempla, vedea și sub o altă, paradoxală față, a unei lumini care, fiind aruncată deodată asupra unui eveniment asemănător din trecutul mai mult sau mai puțin Îndepărtat, răstoarnă, cu o putere formidabilă, viziunea asupra existenței: cea proprie, dar și asupra ei
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
Îi spune; „Veșnica Întoarcere a aceluiași”. Nu Înaintarea pe o „spirală ascendentă”, cum o aflăm În filozofia hegeliană și, de altfel, În reflexul comun al oricărei gândiri, științifice sau nu. Tentația multor gânditori, și nu numai În filozofie, de a contempla istoria umană ca un suiș, o aglomerare pozitivă, morală, științifică sau politică, cu un sens suitor, pozitiv. De aici, și ideea de progres, una dintre cele mai dominante ale ultimelor secole europene, fapt indus probabil și din evoluția științei și
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
În esență este semnul cel mai direct, mai clar, al faptului că sunt Încă viu! Viu și solidar cu vârstele mele psihice anterioare, cele care m-au dus și susținut pe acele culmi de pe care am reușit nu numai să contemplu spectacolul dramatic și fascinant al omului și al peisajului său istoric, dar și să exprim, măcar o parte, o infimă parte din ceea ce mintea mea, „ochii minții” mele, după o expresie a lui Hamlet, nu numai că au cuprins, dar
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
au făcut decât să reitereze un act, un reflex pe care alți locuitori ai acestor meleaguri subcarpatice l-au făcut În calea invadatorilor feluriți și prădalnici; pe văi În sus, tot mai sus, pierzându-se În munții și pădurile inaccesibile, contemplând jos, În vale, șarpele trupelor și mașinilor acelei armii compuse din atâtea și atâtea popoare asiatice, buimăciți și beți ei Înșiși de Înaintarea lor fără sfârșit În ținuturi exotice, europene, dând frâu liber instinctelor și reflexelor pe care orice armată
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
Înțeleg că suprarealismul - În toate artele și speciile sale, extrem de interesante și de inventive tehnic a propus această obscursizare sau aneantizare a sensului existenței, aruncându-ne Într-un absurd simbolic, dar și existențial, ce pare până la urmă justificat dacă am contempla relieful dramatic și tragic al celor două războaie mondiale, cu atrocitățile de care au fost Întovărășite. Un eșec nu numai al tehnicii formidabile, care a pus la Îndemâna unor iresponsabili și paranoici șefi politici - Stalin, Hitler - utilaje de exterminare În masă
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
totalitar, dar calm și azi, când noua libertate, căzută peste noi ca un fulger, este aptă uneori să ne destabilizeze din acel echilibru pe care ni l-am creat cu câte eforturi și drame - „Înainte”! Calmul necesar pentru a ne contempla trecutul apropiat și a extrage din el, dincolo de indignare sau furie, acele Învățăminte care sunt mai bogate decât credem, chiar dacă vin dintr-o epocă „a rușinii, penuriei sau umilinței”! Oricum este trecutul nostru și zeii - deoarece zeii există sau...există
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
el „se salva”, dar nici cea, mincinoasă, a basmului. O lume În care „Înțelesul” putea deveni posibil chiar și În forma sa cea mai Înaltă, mai augustă - simbolul! Sau sublimul, ca În vis, uneori, rareori, când, terorizați și fermecați totodată, contemplăm munți vertiginoși și Înghețați magnific sau oceane de gheață, țărmul uriaș și sălbatic al mării, orașe formidabile sclipind sub un soare etern, ca o promisiune prea mare pentru speranțele noastre mici, diurne, „previzibile” sau, cum am visat odată, Însuși muntele
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
acest caz, Marele-Duh se bucură..." Această concluzie era motivată de faptul că la intrarea în Labirint, care coincidea și cu ieșirea din el, Cristea observase, săpată pe frontispiciu, inscripția: "Alege între trei și te vei rătăci". În timp ce-și contempla în inițiatica hălăduire prin Labirint niște viziuni ale propriei copilării, Dimitrie Cristea este prevenit că "cine gustă peste măsură din aromele trecutului alunecă în nebunie". Vai, cât de actuale sunt aceste considerațiuni pentru nostalgicii basarabeni după trecutul sovietic "când era
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Negativul stilistic. Există o scară a negativului, desigur, iar vizualizarea ei nu se poate face nicăieri mai limpede ca în pagini bacoviene: Negativul stilistic capătă înțeles prin poetica oglinzii, în lumina căreia am conceput cercetarea operei lui Bacovia. "Când Narcis contempla în ape imaginea proprie cu impresia alterității, e prima treaptă, cea mai apropiată de pozitiv (ș.a.). Despre treptele care urcă, dar și despre Alchimia negativă, Plumb și cromatică vorbește în acest capitol Theodor Codreanu. Când spuneam că fiecare capitol este
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
mondes": Inima aceasta n-a simțit niciodată căldura unei fapte nobile; niciodată un gând cinstit n-a trecut prin acest cap neobosit. Acest om este o excepție a naturii, un monstru atât de rar, încât, chiar disprețuindu-l, omenirea îl contemplă totuși cu o admirație stupidă" (159). Probabil că Theodor Codreanu căuta în lecturile sale modele de politicieni care să se distanțeze de modelul comunist al omului nou, semianalfabet, umflat cu lozinci, scamator, corupt, pragmatic și agresiv, una spunând și alta
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
stă însă în picioare. Oare schimbarea (ca mutație etnică și "cuvânt magic") ar fi posibilă? Sau, dimpotrivă, spiritul unui neam se vădește imuabil, conservându-și, în pofida infiltrațiilor, a metisajului din vremurile noastre, plasma etnică? Să mai adăugăm că moralistul Cioran, contemplând delirul eului de odinioară, se dezicea de acele afirmații "incredibile". Ele îi păreau "obsesiile unui străin", venind din preistorie, va recunoaște în Mon pays. Totuși, în pofida declarațiilor, se putea rupe Cioran de acel "trecut deocheat", uitându-și iubirea "răsturnată"? Dacă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
care trebuia să-l facem și nu l-am realizat. Să vă spunem ce: ne-am creat speranța că în acest concediu să fim împreună, să avem pe cineva cu care să ne înțelegem și să formăm cercul nostru, să contemplăm împreună natura și să ne dregem sănătatea. Ne rămâne doar speranța că anul acesta ne vom mai întâlni, ne vom mai revedea, așa cum promiteți din scrisoare și ne bucurăm foarte mult. Din scrisoare reiese că aveți mulțumirea că și astăzi
Alexandru Mănăstireanu : corespondenţă by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/629_a_1301]
-
lucrează ca și cum ar fi însăși gândirea care se gândeșe pe sine; și aceasta cu necesitate, nu accidental. Asemenea analogii funcționale mai sunt îngăduite de Aristotel, pe ici, pe colo. Să ne amintim de ideea sa după care Divinitatea este fericită contemplându-se pe sine, iar omul poate fi fericit repetând acest act: al contemplării divinității (fără a fi el însuși Divinitatea; dar apropiindu-se, chiar prin acest act, de condiția divină). Dacă schimbăm unghiul de vedere asupra acestei probleme, încercând o
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de la timp, ca fenomen originar al dictaturii judicativului (ca "origine non-originară" a tuturor elementelor din orizontul dictaturii judicativului), la logos-ul ca atare (diferit, cum știm, de logos-ul formal), ca fapt non-judicativ al judicativului. În felul acesta, pot fi contemplate limitele dictaturii judicativului, adică se poate ivi un gând despre ceea ce ar avea puterea de a deschide o altă cale a gândirii, una diferită de cea proprie istoriei judicativului constitutiv, totuși, una care nu ar avea puterea constituirii în afara unei
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
amestecându-se cu sunetul vaselor și paharelor ciocnite. Cum nu-l cunoșteam decât pe președintele partidului, care ne-a invitat, un evreu scăpat de urgia maghiară, dar nu și de accentul limbii hunilor, răpunzând la numele de Dr. David Villa, contemplam societatea care se delecta cu bunătățile din bufet și comentam cele văzute cu unica persoană cu care nu aveam dificultăți de comunicare: soția mea. Când, spre miezul nopții, găsisem că a sosit în sfârșit timpul să ne retragem, tocmai atunci
Confesiunile unui diplomat by Eliezer Palmor [Corola-publishinghouse/Memoirs/927_a_2435]
-
asculte pe Abba Eban. Instalat la masă alături de Eban și ambasadorul nostru în Belgia, am condus desfășurarea conferinței care datorită interesului manifestat de gazetari depășise de mult limita de timp planificată. Am avut însă toate motivele să mă simt bine, contemplând frumusețea neobișnuită a cadrului care găzduia o dinamică rareori experimentată în evenimente de genul acesta. Dacă nu s-ar fi produs ceva bizar la sfârșitul evenimentului... Conferința terminată, Abba Eban și însoțitorii săi au urcat grăbiti la etaj pentru câteva
Confesiunile unui diplomat by Eliezer Palmor [Corola-publishinghouse/Memoirs/927_a_2435]
-
interminabile. Această imagine a unei mulțimi eterogene salutându-l prin aclamații primul ministru israelian s-a plasat peste imaginea unui mănunchi de persoane incitate de "victoria" à la Pyrhus obținută cu votul în favoarea aspirațiilor megalomane ale Organizației pentru Eliberarea Palestinei. Contemplând cele două imagini, nu am putut decât să rețin cu profund regret cât de adânc s-a deteriorat situația noastră în cadrul UNESCO în comparație cu zilele când două mii de bărbați și femei au ovaționat entuziasmați discursul rostit de Yitzhak Rabin. De ce n-
Confesiunile unui diplomat by Eliezer Palmor [Corola-publishinghouse/Memoirs/927_a_2435]
-
am vizitat. Am călătorit pe șosele de bună calitate în Ungaria și am zăbovit noapea în orașe de un pitoresc neașteptat în Szekszárd, Pecs și Kaposvár. În timp ce înghițeam distanțele fără să fiu jenat de un trafic prea dens, puteam să contemplu spațiile verzi care parcă nu se mai terminau, străbătând pădure după pădure, am întrezărit imensul lac de apă dulce Balaton și am revăzut iarăși și iarăși Dunărea care nu ne părăsea. Dar ceea ce impresionează călătorul de ocazie mai mult chiar
Confesiunile unui diplomat by Eliezer Palmor [Corola-publishinghouse/Memoirs/927_a_2435]
-
cu picioarele. Iar dacă oboseala ne învingea la o oră încă timpurie a zilei, urcam frumos într-un autobuz, oricare, și ne odihneam până ce vehiculul ajungea la capăt de linie și înapoi de unde l-am luat, având astfel prilejul să contemplăm peisajul citadin care se oferea generos privirilor noastre curioase. Se înțelege că am vizitat și nu se putea altfel vestigiile istorice de o bogăție rară ale trecutului imperial roman -; am colindat prin palate, piețe și foruri, am admirat coloane, arcuri
Confesiunile unui diplomat by Eliezer Palmor [Corola-publishinghouse/Memoirs/927_a_2435]
-
acela de a împărtăși cititorilor mei experiențe și trăiri personale percepute în această călătorie având semnificații inedite. Așa cum am considerat de datoria mea să poposesc și de astă dată în fața monumentului închinat lui Titus și să sacrific momente de reculegere contemplând Menora purtată, după unii, de sclavi evrei trimiși în captivitate, iar după alții, de ostași romani mândri de trofeul simbolic capturat la înfrângerea Iudeei -, am crezut de cuviință să cutreier ulițele strâmte ale fostului ghetou de pe malul Tibrului. M-a
Confesiunile unui diplomat by Eliezer Palmor [Corola-publishinghouse/Memoirs/927_a_2435]
-
lăcașu. Desfătare, viață tuturor în Iașu. Al triilea Grigorie Alexandru Ghica dăruiește. Si către toți de obștie darul de înmulțește. Însetaților, vedeți să dobândiți viața apelor. Întru al doilea anu alu Domnii Sale, leat 1765, iulie, 20.” In timp ce contemplam inscripțiile de pe fața turnului, vocea caldă a Spiritului domnesc m-a întrebat. - Ai ajuns cu bine, dragule? Bine ai venit. - Bine te-am găsit, mărite Spirit. - Până să ajungi tu, eu am tras cu ochiul prin biserică și împrejurimi. Am
Ruga de seară by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91713_a_92842]
-
prin ceea ce suntem, ci prin ceea ce respingem. Portretul nostru e suma insatisfacțiilor și a balastului de ură pe care l-am acumulat. Lovim pentru a trăi și ne confecționăm fericirea din fragmente de bombăneală și deriziune. Ajungi să te întrebi, contemplând lumea românească de azi, dacă mai există detenta bucuriei, dacă oamenii se mai îndrăgostesc, dacă mai există plăceri depline și colocvialități inocente. Dacă se mai gândește cineva la arta conversației, dacă mai ră sfoiește cineva pe Epictet sau pe Montaigne
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
nu ai vicii. Ai „slăbiciuni“. „Omenești.“ Dar uită-te mai atent: deconstruiește-ți, cu o minimă luciditate, respectabilita tea, ia notă de toate câte îți trec uneori prin cap, fă inventarul a tot ceea ce ții să nu se știe despre tine, contemplă, curajos, cantitatea de inavuabil pe care o ascunzi clipă de clipă și ai să vezi că ești un caz „gras“. Ai, în dozaje felurite, toate viciile. Iar dacă nu le ai, îl ai, cu siguranță, pe cel mai grav: orgoliul
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]