3,539 matches
-
ma'at, termen care se traduce prin "adevăr", dar a cărui semnificație generală este "ordinea cea bună" și, prin urmare, "dreptul", "justiția". Ma'at aparține Creației originare: ea reflectă deci perfecțiunea Vârstei de Aur. Întrucât ea constituie temelia însăși a Cosmosului și a vieții, ma'at poate fi cunoscută de fiecare individ în parte, în texte de origini și epoci diferite se găsesc declarații precum: "îndeamnă-ți inima să o cunoască pe ma'at'1; " Eu fac astfel ca tu s-
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
at, inimii mele!"20. Ca întrupare a lui ma'at, faraonul constituie modelul exemplar pentru toți supușii săi. Cum se exprimă vizirul Rekhmire: El este un zeu care ne face să respirăm prin acțiunile sale"21. Opera faraonului asigură stabilitatea Cosmosului și a statului și prin urmare continuitatea vieții, într-adevăr, cosmogonia este reluată în fiecare dimineață, când zeul solar îl "alungă" pe șarpele Apophis, fără a reuși totuși să-1 nimicească; deoarece Haosul (= Tenebrele) reprezintă virtualitatea; el este deci indestructibil. Activitatea
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
asigură suveranitatea în Cer și asupra Pământului; dar Yarn continuă să domnească asupra "Mării" și Moț rămâne Stăpânul lumii subterane a morților. Miturile pun în evidență primatul lui Baal și, pornind de aici, perenitatea Vieții și a normelor care guvernează Cosmosul și societatea umană. "Aspectele negative" reprezentate de către Yam și Moț își găsesc, prin chiar acest fapt, justificarea. Faptul că Moț est fiul lui El, și mai ales că Baal nu reușește să-1 nimicească, proclamă "normalitatea" morții: în ultimă analiză, moartea
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
toți aceia care construiesc altarul focului sunt stabiliți" (Satapatha Br., VII, 1,1, 1-4). Dar ridicarea unui altar dedicat lui Agni nu este altceva decât imitarea rituală a Creației. Altfel spus, teritoriul ocupat este, în prealabil, transformat din "haos" în "cosmos"; el primește, prin puterea ritului, o "formă" și devine real. După cum vom vedea imediat, panteonul vedic este dominat de zei masculini. Cele câteva zeițe, cărora li se cunoaște numele, joacă un rol mai degrabă șters: enigmatica Aditi, Mama zeilor; Usâs
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
numeroase religii arhaice și tradiționale, trecerea de la o epocă primordială la epoca actuală este explicată în termeni cosmogonici: trecerea de la o "stare" haotică la o 20 Cf. M. Eliade, Trăite d'histoire des religions, pp. 68 sq. lume organizată, un "Cosmos". Vom regăsi acest fundal cosmogonic în bătălia mitică a lui Indra împotriva Dragonului primordial, Vrtra (§ 68). Or, știm că Varuna, ca zeu primordial, asum, prin excelență, a fost identificat cu Vrtra. Această identificare a făcut posibil un șir de speculații
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
sale, restabilește ordinea Universului, înțelegem astfel de ce măyă a ajuns să însemne iluzie cosmică: pentru că, de la început, e vorba de o noțiune ambiguă, ba chiar ambivalență; nu numai alterare demonică a ordinii cosmice, ci și creativitate divină, totodată. Mai târziu, Cosmosul însuși va deveni, în Vedănta, o "transformare" iluzorie, altfel spus un sistem de schimbări lipsit de realitate. Revenind la Varuna, să precizăm că modalitatea sa de existență - suveran teribil, magician și maestru al capcanelor - permite o apropiere surprinzătoare cu dragonul
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
sacrificiului (Satapatha Br., XIV, I, l, 6), și sacrificatorul, imitând ritualic cei trei pași ai săi, este asimilat cu zeul și atinge Cerul (I, 9, 3, 9 sq.). Vișnu pare să simbolizeze simultan întinderea spațială nesfârșită (care face posibilă organizarea Cosmosului), energia benefică și atotputernică proslăvind viața, și axa cosmică sprijinind lumea. Rig Veda (VII, 99,2) precizează că el sprijină partea superioară a Universului 44. Textele Brahmana insistă asupra relațiilor sale cu Prăjâpati, atestate încă din epoca vedică. Dar abia
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
religioasă și în speculația teologică. E posibil ca asvamedha să fi fost la origine o sărbătoare de primăvară, mai exact un rit celebrat cu ocazia Anului Nou. Structura sa comportă elemente cosmogonice: pe de o parte, calul este identificat cu Cosmosul (= Prăjăpati) și sacrificiul său simbolizează (adică reproduce) actul Creației. Pe de altă parte, textele rigvedice și brahmanice subliniază raportul calului cu Apele. Or, în India, Apele reprezintă substanța cosmogonică prin excelență. Dar acest rit complex constituie în același timp un
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
ezoteric, "într-adevăr, asvamedha este totul, și cel care, brahman fiind, nu știe de asvamedha, nu știe absolut nimic, nu este un brahman, și merită să fie prădat" (Sat. Br., XIII, 4, 2, 17). Sacrificiul este menit să regenereze întreg Cosmosul, să restabilească în desăvârșirea lor exemplară toate clasele sociale și toate vocațiile 5. Calul, reprezentant al puterii regale (ksatryă), identificat totodată cu Yama, Aditia (Soarele) și Soma (adică cu zeii suverani), e întrucâtva un substitut al regelui. Atunci când se analizează
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
și era de obicei succedată de un alt an de ceremonii de încheiere. Răjamya este, după toate probabilitățile, prescurtarea unui șir de ceremonii anuale menite să restaureze Lumea. Regele avea rolul central, căci, ca și sacrificatorul srauta, el întruchipa întrucâtva Cosmosul. Diferitele faze ale ritului îndeplineau succesiv regresiunea viitorului rege la condiția embrionară, gestarea lui, timp de un an și renașterea lui mistică și rolul de Cosmocrator, identificat, în egală măsură, și cu Prâjăpati și cu Cosmosul. "Perioada embrionară" a viitorului
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
srauta, el întruchipa întrucâtva Cosmosul. Diferitele faze ale ritului îndeplineau succesiv regresiunea viitorului rege la condiția embrionară, gestarea lui, timp de un an și renașterea lui mistică și rolul de Cosmocrator, identificat, în egală măsură, și cu Prâjăpati și cu Cosmosul. "Perioada embrionară" a viitorului suveran corespundea unui proces de maturizare a Universului si, foarte probabil, era, inițial, în legătură cu maturarea recoltelor. A doua fază a ritualului desăvârșea formarea noului trup al suveranului: un corp simbolic, obținut fie ca urmare a unirii
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
fie ca urmare a împreunării apelor masculine cu apele feminine sau a împreunării aurului - semnificând focul - cu apa. A treia faza consta dintr-o serie de rituri, grație cărora regele câștiga suveranitate asupra celor trei lumi; altfel spus, el incarna Cosmosul și se instaura totodată ca un Cosmocrator. Când Suveranul ridică brațul, acest gest are o semnificație cosmogonică: el simbolizează înălțarea unui axis muncii. Când primește oncțiunea, regele rămâne în picioare, pe tron, cu brațele ridicate: el încarnează axa cosmică fixată
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
exemplară a acestui sacrificiu este subliniată în ultima strofă (16): "Zeii au jertfit jertfa prin jertfă"; altfel zis, Purușa era victimă sacrificială și divinitate a sacrificiului, în egală măsură. Imnul enunță cu claritate că Purușa precede și depășește Creația, deși Cosmosul, viața și oamenii se nasc din trupul său. Cu alte cuvinte, Purușa este, în același timp, transcendent și imanent, mod de existență paradoxal, dar propriu zeilor cosmogonici indieni (cf. Prăjăpati). Mitul, care își are paralelele în China (P'an-ku), la
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
îl realcătuiesc pe Prăjăpati, îl "adună" (samskri) zidind straturile de cărămizi care constituie altarul. Pe scurt, fiecare sacrificiu repetă actul primordial al creației și asigură continuitatea lumii pentru anul viitor. Acesta este sensul originar al sacrificiului în Brahmana: a recrea Cosmosul "dezarticulat", "epuizat" prin Timpul ciclic (Anul). Prin sacrificiu - adică prin activitatea susținută a preoților - lumea este menținută vie, armonioasă și fertilă. Aceasta este o nouă aplicare a ideii arhaice reclamând repetarea anuală (sau periodică) a cosmogonici. Faptul constituie totodată justificarea
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
asupra pământului dinăuntrul pământului' și îl identifică cu "ăâman, supraveghetorul dinăuntru, fără de moarte" (Brhadăranyaka Up., III, 7, 3). Ca și Purușa din Rig Veda, X, 90, Brahman se revelă ca imanent ("această lume") și transcendent în același timp; distinct de Cosmos și totuși omniprezent în realitățile cosmice, în plus, ca ăâman, el locuiește în inima omului, ceea ce implică identitatea dintre " Șinele" adevărat și Ființa universală, într-adevăr, la moarte, ătman-ui "celui ce știe" se unește cu Brahman; sufletele altora, ale neiluminaților
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
mai ales de "filosofiile" Sămkhya și Yoga.) Pe de alta parte, se precizează tendința (atestată deja în Rig Veda, X, 90, 3) de a se vedea în Spirit și Natură (prakrti) două modalități ale Ființei Primordiale, Unul/Tot42. Prin urmare, Cosmosul și Viața reprezintă activitatea conjugată a acestor două modalități ale Ființei Primordiale. Esențialmente, eliberarea constă în înțelegerea acestui "mister,; o dată dezvăluită paradoxala manifestare a Unului/ Tot, se reușește degajarea mecanismelor procesului cosmic. Din perspective diferite, acest proces cosmic poate fi
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
până în secolul al XVIII-lea13. Dar ceea ce ne interesează este faptul că, după un poem orfic, Theogonia rapsodică, Zeus o întreabă pe zeița primordială Nyx (Noaptea) cum să-și întemeieze "trufașa sa împărăție asupra nemuritorilor" și, mai ales, cum să organizeze Cosmosul astfel încât "totul să fie una și părțile distincte". Noaptea îl învață fundamentele cosmologiei, și-i vorbește despre frânghia de aur legată de eter14. E vorba, desigur, de un text târziu, dar tradiția la care se raportează este veche, în Iliada
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
oficiantul se identifică cu Saosyant și implicit cu Zarathustra 52. Mai târziu, cele două intenții ale sacrificiului - eshatologică și cosmogonică - sunt din nou unite. Tradiția păstrată în textele pehlevi citează o serie de sacrificii prin care Ahură Măzdă a creat Cosmosul, omul primordial și pe Zarathustra 53. Înnoirea eshatologică va avea loc în timpul sărbătorii de Anul Nou, și atunci morții vor învia, vor fi judecați și în cele din urmă "imortalizați". Să reținem că înnoirea universală, ca și Creația originală, de
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
alhimist al clarurilor de platină,/ amintește-ți de dansul de peste vămi, peste zodii.../ dincolo de pulpe ferigele creșteau miraculos/ până la pieptul unde săltau două rodii". Se conturează astfel câteva imagini obsedante ale liricii tonegariene. Evadarea în vis, evadarea în trecut, în cosmos, în mitologie, în literatură, în dragoste sunt, rând pe rând, încercate și totul pare să se sfârșească în același univers putând pecetea tristă și galbenă a dispariției. La Dimitrie Stelaru, viața și moartea sunt reprezentate cu oarecare teatralitate sau, mai
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
vieții, a fertilității și a perpetuării, ci în aproape toate culturile care l-au cunoscut: simbol al purității la chinezi, ofrandă sacră la evrei, simbol al reînvierii în misterele eleusine și în cultul lui Osiris, simbol al fericirii și al cosmosului la nativii americani. Grâul refuză aici să devină "pâine", să se ofere oamenilor în ritualul sacru al renașterii, tocmai pentru că, în poezia lui Caraion, această înviere este imposibilă, moartea fiind o experiență ultimă, definitivă. Aceeași neputință de a găsi izbăvirea
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
a veacului." (Regele Fără-Timp). Textul reia și dialogul cu lirica anterioară. Poezia este ieșire în afara timpului, eliberare de constrângerile lui, însă apare și regretul creatorului, situarea "dincolo de lumină, dincolo de mare" echivalează cu o plasare în întunericul inconștientului, la limita dintre cosmos și haos. Dacă plecarea în călătoria de căutare a soarelui amintește de atâtea alte trasee inițiatice, faptul că, de data aceasta, căutătorii sunt orbi schimbă coordonatele istoriei prezentate. Discursul cu elemente repetitive, cu enumerații, jocuri verbale devine incantatoriu ("Patru orbi
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
versurile aspre, mustoase". Universul poetic ar trebui să se compună din lucruri simple, universul imediat, familiar ar trebui să-i furnizeze subiectele cele mai multe (florile, stelele, luna - "cu ciudata lor aritmetică sentimentală"), ceea ce sugerează că se respinge doar imaginea literaturizată a cosmosului, nu și elementele sale sau semnificația lor pentru cei care se simt atrași de ele, se produce însă desfacerea lor de balastul clișeizărilor: "admiram soarele pentru că era mare și departe,/ pentru că era nestatornic și umbla în pielea goală". Se aduce
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
cumpără cu "doi lei". Pentru puțin timp discursul își mai păstrează aparenta inocență: "N-aș fi putut să-mi închipui vreodată/ că ce-am văzut există în realitate!...". E aici ceva din exaltarea omului care se pregătește să descifreze misterele cosmosului și entuziasmului manifestat cu grandilocvență i se opune imediat imaginea demitizantă: "Am surprins stelele în somnul lor ciudat,/ dormind burghez, desumflate". Dialogul literar propriu-zis de abia de acum se declanșează prin trimiterea explicită la un clișeu al imaginarului poetic: "Unii
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
aminteam pe cel al fluturelui (molia) asociat timpului devorator, pe cel al dansului (tendație erotică și atragere în plasa morții, un substitut al cântecului sirenelor). Toate încercările de a evada (în vis, în spații exotice, în literatură, în dragoste, în cosmos) sunt sortite eșecului și poetul revine, de fiecare dată, în lumea reală pentru că totul este marcat de semnele dispariției. Spre deosebire de abordarea aceasta a morții sub o mască a calmului, a acceptării inevitabilului, la Dimitrie Stelaru se realizează o adevărată teatralizare
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
imaginea morții, prin gesturile sale spasmodice uneori. Să nu uităm nici apropierea de bufon, suprapus adesea peste simbolismul morții, pornind de la conceptul că moartea este cea care râde la urmă. 227 Măturatul este, de altminteri, un act de separare a cosmosului de haos, se constituie însă într-un simbol ambivalent pentru că actul poate fi revendicat de oricare dintre cele două "sisteme" pe care le separă (v. Ivan Evseev, Dicționar de simboluri și arhetipuri culturale, Editura Amarcord, Timișoara, 1994, p. 104). Aici
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]