3,021 matches
-
cu căptușeala-i albă de mătase. Pălăria poate fi orice fel de acoperământ pentru cap cu căptușeala albă. Odată, doi indivizi de la Securitate, veniți la fabrică cu gândul să mă hărțuiască, și-au scos ambii deodată căciulile de blană. În creștet, amândurora părul li se zbârlea în sus. Creierul le ridicase părul în cap ca să-și poată părăsi lăcașul - am văzut bine, creierul li se ghemuise în căptușeala de mătase. Cei doi securiști aveau un aer disprețuitor, arogant, dar se dovedeau
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
Popescu. La fabrica de construcții de mașini, curierul era un pitic care trebuia să transporte documentele dintr-un loc într-altul, secțiile fabricii fiind răspândite prin tot orașul. Când bătea la ușă, nici nu-l zăreai, pentru că nu ajungea cu creștetul capului până la geam. În fabrică i se zicea de aceea: „Domnul Nu-i-aici“. Sau țiganii, care lăsaseră în urmă mizeria bordeielor de lut, ajungând fochiști sau lăcătuși în fabrică, și cărora li se spunea, disprețuitor, mătăsari. Să admiri într-
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
ochi. Cunoșteam întinsele izlazuri verzi care atingeau marginea cerului, atât de netede că orice om se zărea de departe. O vedere ca-n palmă, o transparență în care deveneai vizibil mai înainte de toate tu însuți, străveziu din tălpi și până-n creștet, mai-mai să te înghită cerul. Ți se surpa ceva în cap, dar niciodată sub picioare. M-am aventurat în apa adâncă cu încrederea dobândită, pesemne, pe întinsul pășunilor, fără să mă gândesc că nu știam să înot. Dintr-o dată, fundul
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
casă, nu înainte de a spune cu voce tare o rugăciune în limba ei maternă, poloneza. Crivățul a luat-o în primire încă din curtea spitalului. Rafale de zăpadă scurte și dese asemănătoare armelor automate o mitraliau neîndurător de la tălpi până-n creștet ca pe cel mai mare inamic declarat al Marelui Imperiu Alb. Marele Stat Major era de-a dreptul consternat și vexat de provocarea lansată de o persoană atât de slabă, sensibilă și delicată, lipsită de elementele de virilitate caracteristice oricărui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
era acolo. Și nu-l voi mai întâlni niciodată deoarece s-a rătăcit pe drumul fără întoarcere și nesfârșit. Nu-i voi mai simți căldura frățească a corpului dăruită mie din toată inima. Am adormit înfrigurat cu pătura trasă peste creștet. În ziua aceea, elevul Aciocîrlănoaiei Victor era absent. Locul lui din bancă era gol. Oare ce s-o fi întâmplat?... Pentru a regăsi paradisul pierdut al copilăriei, ar trebui uitate toate imaginile murdare, toate cuvintele triste auzite." (Jean-Paul Sartre) 5
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
Tremuram. Mă luase transpirația. Doamna profesoară tocmai făcea prezența. Deodată a picat trăsnetul: Doamna dirigintă, Aciocîrlănoaiei mi-a mâncat mălaiul! Am rămas paralizat. M-am înroșit instantaneu ca macii neprihăniți ai câmpului, cu ochii bulbucați și părul zbârlit în vârful creștetului. Se terminase. Fusesem electrocutat mortal. Timpul se oprise pe loc, marcând dureros istoria, precum catastrofa nucleară de la Hiroșima. Fusesem condamnat fără nici cea mai mică șansă de apărare. Ajută-mă, Doamne! Amin. În clasă era o liniște înghețată și tulbure
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
nemișcat la locul de osândă cu capul rezemat de mâinile puse pe bancă, trăind primele momente ale unei condamnări publice. Plângeam înăbușit, cu spatele convulsionat de tremurături necontrolate. La un moment dat, am simțit o mână plimbându-se afectuos pe creștetul capului meu și în urechi mi-au răsunat cele mai frumoase cuvinte pe care mi-a fost dat să le aud vreodată: Aciocîrlănoaiei, nu mai plânge. Liniștește-te, nu mai plânge. Lasă, va trece și asta. Înțeleg foarte bine ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
și un revoltat, un anarhist neavând nici prieteni și nici admiratori, voi fi fericit să aud pe drumul satului doar scârțâitul roților tras de carul cu boi pe drumul spre veșnicie. "Și nime-n urma mea Nu-mi plângă la creștet Doar toamna glas să dea Frunzișului veșted." (M. Eminescu) Numai plopii înalți și tremurători ai cimitirului, înădușit de bălării și de măceși înțepători, văzându-mă sosind de departe, își vor zburătăci frunzele în semn de bun-venit în garsoniera strâmtă, răcoroasă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
înțeles, desigur, că întreg ritualul botezului a fost simplificat până la elementele lui esențiale, din cauză că nu dispuneam de cele necesare săvârșirii unei oficieri cum scrie la carte. Nu aveam nici tămâie, nici lumânări sau cristelniță cu apă ca să-i torn în creștet, adică între coarne Doamne, iartă-mă! Acuma, în ceea ce privește apa ca atare, cred că n-ar mai fi fost absolut necesară, întrucât se bălăcise, acolo, într-o baltă formată în urma precipitațiilor atmosferice, așa că mă puteam dispensa de ea; dar n-aveam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
să nu fie mai înaltă decât „tovarășa Elena“. Aveam parte de un panopticum de femei acre și urâte: tovarășa Ana, tovarășa Liuba, tovarășa Lina Ciobanu, tovarășa Suzana Gâdea, tovarășa Aneta Spornic. Moda instaurată de ele era un coc împletit în creștetul capului, ca o grămăjoară de baligă. Și un zâmbet de superioritate disprețuitoare când se vorbea despre imperialiști sau despre Occident. R.P. Ați pomenit de fondul secret și de expedierea anumitor scriitori „la secret“. Ce însemna de fapt o asemenea izolare
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
buzunare, în cărți, sub perne sau de gâtul cățelului sunt un lucru prea legat de intimitatea noastră. Odată, când m-am întors după o ședere lungă la spital, cățelul m-a întâmpinat cu o floare în moțul de blană din creștet și cu un cartonaș legat de gât, pe care scria „Mi-a fost tare dor de tine, mămica mea“. Mă rog, poate că nici n-ar fi trebuit să vorbesc despre bilețele, îmi pare rău. M-a luat gura pe
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
-mi mirosea a bine, dar în cele din urmă accept, mă duc cu ,,majurul” în baie și acesta începe să mă tundă. Nu aveam oglindă dar eram atent, la un moment dat simt că mașina se duce din spate către creștetul capului și atunci sar în picioare. Au început din nou cu amenințările, dar nu m-am mai așezat pe scaun. M-au lăsat în pace, cu o cărare prin mijlocul capului și am mers așa cu o ciudățenie în cap
Viaţa - o lecţie by Marian Ciornei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91772_a_93175]
-
de puțină vreme în blocul nostru și, cum s-au mutat, omul a murit, așa că nu-l cunoscusem niciodată în viață. Mort îl văzusem, dar desfigurat, legat cu o basma albă ce era trecută pe sub bărbie și înnodată sus, în creștet, și, după cum mi s-a părut timp de o secundă, cît am aruncat o privire cînd ieșeau cu el pe ușă, cu limba scoasă. În ziua înmormîntării, în tot blocul și afară, în fața blocului, mirosise a lemn lăcuit și a
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
și um bra prostului gust ne acaparează. Cei mai mulți oameni de cultură, când sunt invitați la televizor, nu fac decât să se plângă și să joace rolul victimei. Cei din televiziuni se simt datori, la rândul lor, săi mângâie miloși pe creștet. Firește, această situație este profitabilă pentru ambele părți: unii trag foloase din statutul de victimă, ceilalți își dovedesc lor înșile și lumii întregi generozitatea și noblețea spirituală. În realitate, cultura nu este suferindă și nici pe moarte. Ceea ce se întâmplă
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
fiasco - de la Tele 7 abc la Privirea. Sau că a fost omul care, la una dintre emisiunile lui, la readus pe scena publică pe Adrian Păunescu și ia refăcut virginitatea (o victimă nevinovată: un domn sensibil, cu barbă, care plângea, mângâiat pe creștet de Florian Pittiș - cum să nu te înmoi în fața unei asemenea apariții?). Sau că, întro altă memorabilă emisiune, ia făcut reclamă lui Stoica și ia îndemnat pe oameni să bage banii în afacerea aceea sigură care era Caritasul. În mod
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
fapt, Spiderman, iar Cristian Popescu, Piedone. Excelentă găselniță, trebuie so recunoaștem! Ce făcea tipul: mergea prin piețe, răsturna tarabele amărâților „care comercia li zau produsele în condiții improprii“ (și îi prezenta publicului ca pe niște afaceriști veroși) sau mângâia pe creștet băbuțe nea jutorate. Mai mare dragul să te ia un asemenea personaj sub aripa lui încăpătoare... De la comerțul stradal, Piedone șia extins apoi raza de acțiune. A ajuns chiar și prin unele județe ale țării să se intereseze, de exemplu
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
Hands la brațul micuțului regizor chinez care a fost președintele juriului de scurtmetraje (nu mă puneți să-i caut numele exact, sunt convins că nu vă interesează !) a stârnit o hilaritate de nestăvilit, șuvița ca un semn de întrebare din creștetul capului lui Fatih Akin la fel, Julian Schnabel (premiul de regie) a ținut să se întindă până la cele 15 minute de celebritate, așa că a tot tras (penibil !) de timpul de antenă, Stephen Frears a avut câteva mimici revelatoare etc. etc.
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
ca Chirilă cocoțat în capul nostru, ne întrebăm contrariați cum e posibil. Da, da, ne întrebăm, ne mirăm, dar nici o clipă nu ne punem problema că de fapt noi i-am întins palmele ca să-l ajutăm să ajungă sus, pe creștetul nostru. El, spre exemplu! exclamă Luchian, arătîndu-l pe Lupu. El s-a retras cînd ăia s-au apucat de-au montat utilaje noi în instalația de care s-a ocupat. S-a retras, în loc să intervină și să pună în discuție
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
birou, mă așez în fața oglinzii, îmi dau cîteva perechi de palme sub acuzația că-s laș și, înfuriat, mă duc să-l caut pe Marinescu. Avea dreptate inginerul Luchian: noi sîntem vinovați cînd niște indivizi mărunți ni se ridică în creștet. Să intrăm puțin aici, spun șefului cînd trecem prin fața ușii din capătul dinspre poartă al secției. De ce? întreabă șeful. Am o treabă cu maistrul Stanciu. Intrăm și cercetăm din privire hala mașinilor. Don Șef îl vede pe Stanciu și-i
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
nu apare. Poftiți să vedeți... Mulțumesc! Vă cred pe cuvînt, îi zic, simțind cum am încremenit, fără să mai pot face vreun pas, deși doresc nespus să cercetez și eu listele. O cărămidă mare, de plumb, s-a așezat pe creștetul meu și-o simt cum mă țintuiește locului. Am senzația aceea stranie că mă pierd și mi-e teamă să nu mă fac de rîs, prăbușindu-mă. "Trebuie să-mi revin!", îmi ordon și-mi plimb privirea peste sînii frumos
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
perete, continuînd să-și admire șoseta. Am fost. Am fost și la I.L.L., dar nu dau de urma numelui meu pe nici un tabel. Șeful Spațiului locativ ridică brusc privirea spre mine: Cum vă numiți? Vlădeanu. Mă măsoară cu privirea din creștet pînă în tălpi, apoi se ridică de pe calorifer și tușește de cîteva ori, dregîndu-și glasul. Tovarășe inginer, îmi zice, poate că tabelul cu numele dumneavoastră nici nu a plecat de la combinat. Știu sigur că a plecat! îi spun, devenind deodată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
pildă, mitropolitul Kievului, Petru Movilă, scria despre cneghina Anna Korețkaia că „s-a Îndepărtat de cre dința ortodoxă”, trecând la „necredința evreiască” și ținând „sabatul cu evreii”. Când a revenit la „credința cea dreaptă”, creștin-ortodoxă, „din tot trupul [cneghinei], din creștet până-n tălpi, a Început să-i curgă o sudoare rău-mirositoare, care s-a tot scurs În țărână cam o jumătate de ceas” <endnote id="(753, p. 37)"/>. În fine, la scriitorii englezi contemporani cu Shakespeare, motivul foetor iudaicus se Întâlnește
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
von Landsberg, reprezentând câțiva evrei (Judei) purtând pileus cornutus și fiind torturați de diavoli În flăcările Infernului <endnote id="(136, p. 40, fig. 72 ; 37, p. 214)"/>. Pălăria conică galbenă a fost un stigmat pe care Inchiziția Îl punea pe creștetul „necredincioșilor” (vrăjitoare, eretici, evrei) atunci când erau expuși În public : la procesiuni dezonorante sau arderi pe rug. De altfel, pălăria conică a rămas până astăzi un accesoriu tipic pentru costumul „vrăjitoarei” de bâlci, de carnaval sau de desene animate. În școlile
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
populare de păpuși din România <endnote id="(23, p. 141)"/>. Evident, evreul putea să-și ascundă coada, dar coarnele mai greu, așa că este uimitor că anume acest stereotip a supraviețuit totuși, În pofida faptului că (in)existența acestui accesoriu fizic din creștetul capului putea fi ușor verificată. Joshua Trachtenberg relatează o experiență personală simptomatică, petrecută În primele decenii ale secolului XX : „Odată, În timpul unei călătorii prin Kansas (SUA), am Întâlnit un fermier care a refuzat să creadă că sunt evreu, pentru că nu
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
primul rând, ca un „cumsecade” ofițeraș cu gradul de locotenent, și-a făcut o echipă de codoși, mai toți angajați ai fostei Întreprinderi de Prelucrare a Lemnului (IPL) Vaslui devenită după conspirația fesenistă din ’89 „Movas”. Dar, prima lovitură În creștet a primit-o atunci când și-a dat seama că-i trebuie un coteț În care porcii s-i guițe la urechiușe ba de una, ba de alta, ba de unul, ba de celălalt. Colo nu, colo nu, când iată că
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]