3,596 matches
-
vremea războiului și imediat după război, când i se spusese ori înțelesese singur mai degrabă că vremurile tulburi sau nesigure vor trece, se vor reașeza lucrurile și va fi nevoie de oameni capabili și nu făcea altceva decât să se cufunde seară de seară în cărțile groase de matematică ale tatălui său și poate moștenise de la el înțelegerea și aplecarea spre cifre. Dar nu-i spusese taică-său, oricum nu prea avusese timp să-l îndemne taică-său la calcule, pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
gândul pentru că îl știa foarte bine, și-l spusese de nenumărate ori întocmai ca atunci când, cum se scria, striga cu glas încet, încet: treizeci de ani, înțelegi? treizeci de ani, douășopt, douășnouă, treizeci. Apoi s-a răsucit puțin în fotoliu, cufundându-se și mai mult și aruncând cu violență fumul țigării pe nas și pe gură și continua să vorbească cu o voce înceată și indiferentă, numai puțin tremurată, dar putea să fie și o părere. Dar nu-i spunea lucrurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
muritor, într-o minune, dar ce au scos din capul lui se va reface și atunci nu rămân decât două lucruri de spus, niște cifre, el n-are decât patruzeci de ani, iar eu treizeci și cinci... O privea răsucindu-se și cufundându-se în fotoliu, cu fața trasă, pudrată în cenușiu-trandafiriu, cu bărbia ascuțită și ovalul chipului dezvelit din părul lung și negru și cu lănțugul cu clopoței de argint minusculi zăngănindu-i peste sâni și degetele lungi prinse în inele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
foarte bine fi numit mulțumire sufletească. Dar asta ar fi spus-o numai mai târziu și încă cu zgârcenie, neștiind cum să numească altfel starea de așteptare prin care trecuse ani întregi și de care nici măcar nu-și dăduse seama, cufundat cu totul în ea, fără să mai vadă în jur și, prin urmare, incapabil să se vadă așteptând. Însă asta avea să înțeleagă foarte târziu. Pentru că la început nu fuseseră decât faptele mărunte făcute zi de zi și convingerile ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
-ți repugnă și, acuma, dintr-odată, te-ai apucat să le faci... Acuma, când e prea târziu. Când nu mai vreau. Ce-ar trebui să fac? Ești în stare să-mi spui? Adică să las baltă bucuria în care mă cufund de un timp, că nici nu-mi vine să cred că e adevărată și nu cumva visez, s-o las baltă și să mă întorc în brațele tale la tot ceea ce știu că nu e cum trebuie?“ „Ioana, dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
bunicul nici n-a vrut s-audă. — Vinde-ne biletele, femeie, spuse el, și vezi-ți de treaba dumitale. Cineva din spatele nostru chicoti. Apoi am intrat unul după altul în sala întunecată cu miros de mosc și eu m-am cufundat tot mai adânc în scaunul meu, copleșit de fericire, cu bunicul în stânga și cu tata în dreapta mea. Șase ani mai târziu, Iuri era deja mort, după ce MIG-ul 15 în care zbura a plonjat în mod inexplicabil dintr-un nor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
apelăm la domnul McGanny, spuse ea. Veniți cu mine, vă rog. M-a dus la recepție și a dispărut câteva clipe într-un alt birou, lăsându-mă singur cu secretara. Calmat de bătăile ei ușoare pe tastatura computerului, m-am cufundat în speculații, încercând să ghicesc care dintre membrii familiei Winshaw îmi șterpelise manuscrisul (sau, mai probabil, angajase pe altcineva s-o facă). Candidatul cel mai evident era Henry: în fond, el încercase deja să mi-l ardă. Dar nici ceilalți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
la Winshaw Towers și a venit tocmai de acolo numai ca să-l vadă pe subsemnatul! Era îmbrăcat cu tot echipamentul Forțelor Aeriene Britanice și arăta uluitor. A urcat în dormitorul meu să-mi vadă machetele de Spitfire și ne-am cufundat într-o discuție foarte serioasă, despre El Alamein și cum a fost acesta exact scânteia de care era nevoie pentru a ridica moralul tuturor și cum vor merge lucrurile mult mai bine după război și a început să dea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
cu el o dată: i-am dat un interviu acum câțiva ani. Era genul de om băgăreț, recunosc. În orice caz, lucrurile s-au liniștit. Slavă Domnului. Ajunseseră la aleea principală. Roddy viră și intră pe ea și imediat s-au cufundat într-un tunel întunecat de frunziș. Poate că în zilele de de mult, era suficient de lată pentru a încăpea pe ea un vehicul destul de mare, dar acum parbrizul și tavanul lor erau atacate permanent de viță, iederă, plante agățătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
aflat în conturi cu dobânzi mari. — Și el a fost cel care v-a abordat inițial, implicându-vă astfel în cazul familiei Winshaw? — Nu știu cu ce să-ncep. Așteptam la un semafor și Findlay dădea toate semnele că se cufundă într-o reverie profundă. Din fericire, claxonul furios al mașinii din spatele nostru îl trezi. Acum mi se pare că a trecut mult timp de-atunci. Mă imaginez ca un bărbat tânăr. Dar e ridicol! Aveam deja aproape șaizeci de ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
fapul că ea tranformase o fermă liniștită, de modă veche, modest administrată, într-unul din cele mai mari imperii agrochimice din țară? Sau ura fusese pur și simplu risipită de-a lungul anilor de valurile de whiskey în care se cufunda zilnic, ascunzându-se din ce în ce mai puțin de ceilalți? Oricum, acum el avea viața lui, Dorothy pe a ei. În fiecare zi de lucru ea pleca la oraș, unde, pe o bucată de pământ năpădită de bălării de la marginea lui, se înălța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
nu, nicidecum, am spus eu conștient de roșeața furiei care începea să-mi congestioneze obrajii. Vreți o bomboană de tuse? — Nu, mulțumesc, nu e nevoie. S-a întors la carte fără a mai rosti vreo vorbă și eu m-am cufundat din nou, nedumerit, în tăcere, abia venindu-mi să cred cât de dificilă se dovedea a fi abordarea ei. Situația nu mai era doar jenantă, era de-a dreptul stupidă. Singura alternativă care-mi rămânea era să spun: — De fapt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
discret, o fleșă de biserică, strâmbă, care îmi dădu un fior de nostalgie, purtându-mă cu peste cincisprezece ani în urmă, spre genericul unui stupid serial comic de televiziune despre preoți, la care mă uitam fascinat în adolescență. Eram adânc cufundat în amintirea acelor vremuri când am trecut prin tuneluri și lungi drumuri tăiate în stâncă. Pe lângă șine, copacii erau atât de deși, încât am fost cu totul luat prin suprindere când am zărit Sheffiledul, cu un șir de case în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
în principal din linte și nuci arse până se transformaseră într-o crustă neagră, râcâită de pe fundul unei cratițe mari și servite cu un gogoloi de panglici din paste care aveau consitența cauciucului. Am mâncat, în cea mai mare parte, cufundați în tăcere. — Ar trebui să-i arăți mâine câteva lucrări de-ale tale, îi spuse la un moment dat Joan lui Graham. S-ar putea să aibă de făcut comentarii interesante. — Mi-ar face plăcere, am spus. Graham îmi spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
eu să râd de ea? Și eu o citisem și o răscitisem de nu știu câte ori și nici acum nu m-am putut abține să nu mă așez pe pat, să deschid revista la pagina atât de familiară și să mă cufund din nou în apa călduță a acelei glorii deșarte. Michael Owen [scria în introducere] s-a născut în Birmingham în 1952 și a primit recent cronici extrem de elogioase pentru romanele lui Se mai întâmplă accidente și Tandrețe. Michael avea doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
expediate (niciodată un proces de durată în familia Winshaw) și tocmai își aprinseseră două uriașe trabucuri. — Ce vrei să știi? spuse Mark. — Doar l-ai cunoscut personal, nu? Ai făcut afaceri cu el... Ce fel de tip e? Mark pufăi, cufundat în gânduri. — E greu de zis, de fapt. Nu are tendința de a spune prea multe despre el. — Da, dar ascultă, spuse Henry aplecându-se în față. Pășea pe teren foarte delicat. Omul se oferă să completeze un cec în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
într-un coșmar cu peste treizeci de ani în urmă: fața unui bătrân, răvășită de bătrânețe și zbârcită ca o veche sculptură de urme de suferință. Era aproape două când infirmiera a venit în sala rudelor să mă trezească. Eram cufundat într-un somn adânc. N-a spus nimic și eu n-am întrebat-o de ce venise. Doar am urmat-o pe coridor. Când ne-am apropiat de salon, a spus ceva, dar nu-mi amintesc ce anume. A ezitat o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Thomas când n-a mai putut suporta. Domnul Sloane clătină din cap. — N-ar fi bine să-l cautăm? N-a fost siguranță tot timpul cu noi în sufragerie. Ce spuneți, domnule Owen, să încercăm să-l găsim? Michael era cufundat în gânduri și părea să nu fi auzit întrebarea. — Bine, atunci mă duc chiar eu să-l caut. Am rămas trei, spuse Tabitha fericită imediat ce Thomas plecă. N-am mai văzut atâta alergătură. Câtă agitație! Am început jocul sardelelor? Domnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
un nebun ucigaș, în toiul unei furtuni. Toate legăturile telefonice au fost tăiate, nu putem fugi, doi dintre noi au fost omorâți și unul lipsește. Ce ar putea fi mai rău? În acel moment, se stinseră luminile și casa se cufundă în întuneric. — Of, Doamne! spuse Roddy. Ce s-a întâmplat? Bezna în care se afundaseră era totală. Draperiile groase din sufragerie erau trase și era imposibil să se vadă ceva în întunericul dens, de nepătruns. Adăugându-se la efectul straniu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
aduse la cunoștință desfășurarea ultimelor evenimente. — E mai dementă ca oricând, șopti ea tare. Baba s-a întrecut pe sine de data asta. — De ce? Ce s-a întâmplat? — Zice că a vorbit cu tata. — Înțeleg. Michael se plimbă prin cameră cufundat în gânduri. Apoi își ridică privirea. Cine crede că nu spune adevărul? L-a văzut cineva pe Mortimer murind? — Eu, nu, spuse Phoebe. După cum am spus nu eram aici când s-a întâmplat. Mă întorsesem la Leeds pentru câteva zile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
la această poveste, apoi întrebă: — Ce făceai la spitalul de Anul Nou? — Vizitam pe cineva. O prietenă. S-a îmbolnăvit pe neașteptate. Phoebe detectă o schimbate bruscă de ton. — Era un fel de iubită? — Da, un fel de iubită. Se cufundă în tăcere, și ea simți dintr-o dată că întrebările ei fuseseră indiscrete și inutile. — Scuză-mă... n-am vrut să te iscodesc... Adică nu e treaba nimănui... Nu-i nimic... Zău că nu-i nimic. Se forță să zâmbească. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
noi valuri de plăcere. Michael se temea de momentul când visul va lua sfârșit: când se va trezi ultima oară și se va pomeni singur în pat sau când îl va cuprinde un somn și mai adânc și se va cufunda într-un nou vis de pustietate și rătăcire. Dar nu s-a întâmplat. Dragostea lor a durat mult, a fost lentă și adormită și deși uneori nu făceau altceva decât să stea întinși, moțăind încolăciți, aceste pauze de nemișcare ghemuită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
iar ce pusesem eu Îmi plăcea cu siguranță mult mai mult decât toate țoalele mele. După cum Îmi făcusem deja obiceiul, m-am dus pe jos până la intersecția cu Third Avenue și am luat imediat un taxi, după care m-am cufundat pe bancheta călduță din spate, prea obosită să mai fiu recunoscătoare că nu trebuie să mă alătur oamenilor de rând din metrou, și am zis cu voce răgușită: — Madison 640. Repede, te rog. Taximetristul m-a privit În oglinda retrovizoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
decât Îmi trebuia de obicei să cumpăr prânzul și să ajung Înapoi. Am Îndesat la loc telefonul În buzunar și mi-am dat seama că eram deja la restaurant; am Împins ușile masive din lemn și am intrat În Încăperea cufundată În semiântuneric și tăcere. Deși toate mesele erau ocupate de bancheri și avocați care Își Înfulecau fiecare friptana preferată, abia dacă se auzea vreun zgomot, ai fi zis că mocheta groasă și „decorul“ masculin absorbiseră orice sunet. — Andrea! l-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
firmă nu i‑au trebuit decât vreo zece minute să ajungă după ce am chemat‑o - mă gândisem În treacăt să iau metroul, dar nu eram prea sigură de rezistența rochiei Oscar sau a picioarelor mele În metrou - și m‑am cufundat extenuată, dar calmă, pe bancheta din spate a mașinii. Când am trecut pe lângă ghereta lui John, În drum spre lift, el a băgat mâna sub birou și a scos de acolo un plic sigilat. — Tocmai l‑am primit acum câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]