3,741 matches
-
aveau asupra lui exact efectul unei băi în plină natură sub cerul deschis și în bătaia tuturor vânturilor. Doar în singurătate se simțea el însuși; doar în singurătate își putea spune, pesemne ca să se convingă: „Eu sunt eu!“; în fața celorlalți, cufundat în mulțimea agitată sau distrată, nu se simțea el însuși. Ajunse astfel în părculețul modest din piața solitară a cartierului izolat unde locuia. Piața era o oază indolentă de liniște unde totdeauna se jucau câțiva copii, căci pe-acolo nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
nu duc la nimic util și se refugia în regiunea purisimă a artei imaculate, unde nu ajunge buruienișul pasiunilor și unde omul își găsește un refugiu consolator în fața decepțiilor vieții. Detesta, în plus, cosmopolitismul steril, care nu face decât să cufunde spiritele în reverii neputincioase și în utopii vlăguitoare, și își iubea idolatrizata Spanie, pe cât de calomniată, pe-atât de necunoscută de nu puțini dintre fiii ei; iubea Spania aceasta ce avea să-i furnizeze materia primă a operelor sale pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
decât un personaj rimanesc, ca și noi. Și asta la ce bun? — Ca să să se elibereze. Da, am mai auzit că efectul cel mai eliberator al artei este de a te face să uiți că exiști. Sunt unii care se cufundă în lectura de romane ca să nu se mai gândească la ei înșiși, ca să-și uite suferințele... Nu, efectul cel mai eliberator al artei e de a te face să te îndoiești că exiști. — Și ce înseamnă să exiști? — Vezi? Ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
chiar să râd de mine însumi și de râsul meu. Acelui sărman Augusto Pérez al meu, când spunea că efectul cel mai eliberator al artei este de a te face să-ți uiți de propria existență și că unii se cufundă în lectura romanelor ca să-și abată atenția de la ei înșiși și ca să uite de suferințele lor, prietenul său Víctor Goti - prefațatorul Ceții mele - îi răspundea că efectul cel mai eliberator al artei este de a te face să te îndoiești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
să relateze cum s-a visat el însuși pe sine. Și să dau astfel acestei narațiuni două concluzii diferite - poate pe două coloane - ca să aleagă cititorul. Dar cititorul nu acceptă așa ceva, nu admite să fie scos din visul său și cufundat în visul visului, în teribila conștiință a conștiinței, adică problema cea mai angoasantă. Nu vrea să i se smulgă iluzia realității. Se povestește despre un predicator de țară care descria pătimirea Domnului Nostru și, auzindu-le pe țărăncile evlavioase cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
de politică. Ca și cum a face politică ar fi altceva decât a scrie poeme și ca și cum a scrie poeme n-ar fi un alt mod de a face politică! Cel mai teribil e însă că nu scriam mare lucru, că mă cufundam într-o deprimantă inacțiune de expectativă, gândindu-mă la ce-aș face sau ce-aș scrie dacă s-ar întâmpla cutare sau cutare lucru, visând viitorul, ceea ce echivalează, am mai spus-o, cu a-l desface. Și citeam cărțile care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
repetă de trei ori, se închină și așteptă, înainte de a deschide cartea, să i se potolească inima. Simțea că timpul îl devorează, că viitorul acelei ficțiuni romanești îl înghite. Viitorul acelei creaturi fictive cu care se identificase; simțea că se cufundă în sine însuși. Calmându-se oarecum, deschise cartea și-și reluă lectura. Uită total de sine și atunci într-adevăr ar fi putut spune că murise. Îl visa pe celălalt sau mai bine zis celălalt era un vis care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
mult discurs despre metadiscurs. De când piața de idei este invadată de teorii „post”, toți se sperie de esențialism, se sperie să pretindă că reprezintă ceva și pe cineva, să creadă în ceva. Și atunci critică ideea de reprezentativitate sau se cufundă în subiectele noi, atât de acute în societățile postmoderne: fertilizarea in vitro, clonarea, folosirea tehnologiilor invazive. M-am întunecat la față, dându-mi seama că am mers acolo după instrumente conceptuale rafinate pe care să le folosim apoi în cercetările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
momentul când trebuie să explic că s-a produs o mare greșeală. Că nu sunt menajeră, ci avocat. Însă nu sunt în stare să rostesc nici un cuvânt. Nu vreau să plec. Vreau să mă întind pe pat și să mă cufund în uitare. Aș putea să stau aici o noapte, îmi trece prin cap un gând. O singură noapte. Și aș putea să clarific neînțelegerea mâine. — Îhm... s-ar putea să încep în seara asta ? mă trezesc spunând. — Nu văd de ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
nefamiliar deasupra mea. Mă holbez la el preț de câteva clipe uluită, după care ridic ușor capul. Când mă mișc, așternuturile au un foșnet ciudat. Ce se întâmplă ? Așternuturile mele nu foșnesc așa. Firește. Sunt așternuturile din casa Geiger. Mă cufund confortabil între perne - și, brusc, mă săgetează un gând. Cine sunt Geigerii ăștia ? Clipesc din ochi, încercând să-mi amintesc. Mă simt de parcă aș fi simultan mahmură și încă beată. Îmi vin în minte frânturi clare ale zilei de ieri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
să ne aruncăm în aventuri cu măscărici, bufoni și mandarini, care nu știm unde ne vor duce. Cipriano Algor nu trebui să-și spună, Nu merg, de săptămâni de zile o spune fiicei și ginerului, o dată e de ajuns. Era cufundat în aceste cugetări inutile, cu capul sprijinit de volan, când se apropie gardianul care veghea ieșirea din subteran, spunându-i, Dacă v-ați rezolvat problemele, vă rog să plecați, aici nu e garaj. Olarul spuse, Știu, porni motorul și plecă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
găsești pe acolo nimic pe înțelesul meu, întrebă Cipriano Algor, Acum urmează, spuse Marta și citi, În cazul nostru vom folosi o metodă artizanală, empirică și imprecisă, dar capabilă, prin practică, să dea o indicație aproximativă, Ce metodă e asta, Cufundăm mâna adânc în barbotină și o scoatem, lăsând barbotina să curgă pe mâna deschisă, fluiditatea e bună când, curgând, formează între degete o membrană ca o labă de gâscă, Ca a gâștelor, Da, ca a gâștelor. Marta puse cartea deoparte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
face uneori Găsit. Pe măsură ce sapa se apropia de fundul gropii, cenușa devenea tot mai caldă, dar nu atât cât să-l ardă, era călduță, ca pielea umană, și moale și suavă ca ea. Cipriano Algor puse deoparte sapa și-și cufundă amândouă mâinile în cenușă. Atinse fina și inconfundabila asprime a lutului copt. Atunci, ca și cum ar fi ajutat la o naștere, apucă între degetul mare și degetele arătător și mijlociu capul încă ascuns al unei păpuși și o trase afară. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
cabinele de probă, o fațadă de biserică, intrarea la plajă, un bingo, un cazinou, un teren de tenis, o sală de gimnastică, o montagne-russe, o grădină zoologică, o pistă de automobile electrice, o cicloramă, o cascadă, toate în așteptare, toate cufundate în liniște, apoi alte magazine, și alte galerii, și alte manechine, și alte grădini suspendate, și alte lucruri cărora probabil nu le știe nimeni numele, ca într-o ascensiune în paradis. La ce servește viteza asta, ca să admiri priveliștea, întrebă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
slujnică, se desprind fără grabă, apucându-și fiecare cupa. Djahane surâde și murmură: — De-aș avea șapte vieți, mi-aș petrece una lungită, În fiecare seară, pe această terasă, aș bea din vinul acesta pe divanul cel moale, mi-aș cufunda degetele În bol, fericirea pândește În monotonie. Omar Îi răspunde: — O viață, sau trei, sau șapte, le-aș petrece pe toate așa cum o trăiesc pe asta, Întins pe terasă, cu mâna În părul tău. Împreună, dar diferiți. Amanți de nouă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
fi auzit vorbindu-se de el, și, după ce l-ar fi răsfoit, l-ar fi salvat? Nu se știe. Ceea ce se povestește este că el s-a oprit În fața unui teanc de lucrări consacrate științelor oculte și că s-a cufundat În ele, uitând de trecerea timpului. Ofițerul mongol care a venit să-i atragă, În câteva vorbe, atenția, avea trupul acoperit În o armură solidă, cu margini roșii, și capul apărat de un coif care se lățea spre ceafă asemenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
În capul oaselor, cu Manuscrisul deschis așezat pe genunchii ridicați. M-am strecurat lângă ea, umăr la umăr, șold la șold. N-aveam, nici ea, nici eu, gândul la mângâieri, dar, În noaptea aceea, ne-am iubit În alt chip, cufundați În aceeași carte. Ea Îmi călăuzea ochii și buzele, cunoștea fiecare cuvânt, fiecare pictură; pentru mine, era pentru prima dată când vedeam câteva. Adeseori traducea, În franceză, În felul ei, fragmente de poeme de o Înțelepciune atât de riguroasă, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
te Îndepărtezi, mă regăsești, crezi că poți dispune nepedepsit de anotimpuri, de ani, de viața ta, de a mea? N-ai Învățat nimic de la Khayyam? „Dintr-odată, Cerul Îți fură chiar clipa necesară să-ți umezești buzele”. Privirea ei se cufundă Într-a mea pentru a mă citi ca pe o carte deschisă. Înțelesese totul, suspină. — Unde ai de gând să mergi? Nu știam Încă. Venisem de două ori În Persia, și de două ori trăisem În postura de asediat. Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
de parcă tocmai le-aș fi primit, le adulmec parfumul, recitesc câteva pagini; chiar și răceala tonului lor mă Întărește, Îmi dă iluzia că trăiesc din nou o dragoste care se naște. Numai atunci, liniștit, le așez la loc și mă cufund iarăși În Întuneric, gata să mă abandonez fără teamă himerelor trecutului: o frază azvârlită Într-un salon din Istanbul, două nopți albe la Tabriz, un brasero, iarna la Zarganda. Și, din ultima călătorie, această scenă: urcaserăm la locul de promenadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
mă așez eu întâi și mă arunc repede pe canapea. — Vrei o rici? îl întreb politicoasă. Cam devreme, zice Tarquin și râde nervos. („Rici“ înseamnă băuturici, pe limba lui Tarquin, apropo. Și pantalonii sunt „panta“ și... așa mai departe.) Nu cufundăm într‑o altă tăcere îngrozitoare. Pur și simplu nu pot să nu revăd în minte filmul întâlnirii noastre - de exemplu, momentul ăla când a vrut să mă sărute și eu m‑am tras repede într‑o parte. O, Doamne. Uită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
să fi investit și eu în ceva până la ora asta, ar fi trebuit ca totul să meargă ca pe roate. Iar eu... sunt un zero barat. — Ba nu! zice Suze oripilată. Nu ești un zero barat! — Ba da! Abătută, mă cufund în mormanul de haine de pe jos. Suze, uită‑te și tu puțin la mine. N‑am serviciu, n‑am nici măcar o perspectivă cât de mică, sunt dată în judecată, datorez mii și mii de lire și habar nu am cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
dai voie să mă uit și eu? ― Poftim, răspunse el politicos. Nu ne poate dăuna. Încearcă analiza aceasta. Să mă anunți când dai de ceva... dacă îți va surâde norocul. ― Da. Dacă am noroc! Ea puse capăt comunicării și se cufundă în scaun. Pasarela dădea acum impresia ciudată de spațiu, în absența celor trei membri ai expediției și a lui Ash. Se afla de fapt pentru prima oară singură aici. Sentiment nou, de care să profite. Bine! Dacă avea într-adevăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
puțin de zece minute, îi zise Dallas imperativ. Mă auzi? ― Aoleu! Kane, agale, se așeză pe marginea cavității, bălăbănindu-și picioarele în gol. Apucând cablul cu amândouă mâinile, împinse și se pomeni deasupra găurii. Partea de jos a corpului era cufundată în întuneric. ― Dacă nu te-ntorci în zece minute, te las cu toată șandramaua asta, îl preveni Dallas. Stai blând. O să fiu cuminte. Și oricum, pot să am grijă de propria persoană! Cu picioarele opri balansul. ― Foarte bine. Ține-ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
-l va face fericit pe Ash, deși nu se compară cu un adevărat eșantion. Respirând încă greu, activă sistemul de coborâre. Singurătatea aici era mult mai copleșitoare, decât căderea în prăpastia fără sfârșit a stelelor. Lunecând la discreția cablului, se cufundă într-o beznă de nepătruns. Fără nici o nebuloasă în depărtări. Negura îi amorțise orice senzație fizică, astfel încât se sperie când ghetele loviră o suprafață solidă. Mârâi și fu cât pe-aci să-și piardă echilibrul. Revenindu-și, opri sistemul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
nu răspunse, așa că Ash își continuă argumentarea: ― Fie și dintr-un singur motiv. Dacă noi nu vom reuși să-l reanimăm pe Kane, echipa medicală care se va ocupa de el va avea nevoie să studieze creatura care l-a cufundat într-o astfel de comă. A scăpat de ea ar însemna a scăpa prilejul de a afla secretul care l-ar salva pe Kane. ― Ești ofițerul științific, zise în cele din urmă Dallas. Este departamentul tău, hotărârea îți aparține. ― Ne-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]