2,973 matches
-
Diaconescu elogia contribuția lui Iorga la unirea provinciilor 97, iar institutorul C. Iordăchescu îndemna la luptă politică activă alături de cărturarul cu origini botoșănene 98. Liberalii au avut în persoana profesorului N. Răutu un susținător vocal care polemiza, în paginile ziarului Democratul, cu alți intelectuali din zonă. Scriitorii își asumă adesea și rolul de publiciști. Barbu Lăzăreanu semnează articole pe teme literare în Știrea sau Informatorul. Viitorul activist comunist, Scarlat Callimachi, director al ziarului Clopotul, publica în presa locală studii de istorie
[Corola-publishinghouse/Science/84940_a_85725]
-
aproape jumătate de secol, un asemenea concept. Lipjhart, referindu-se și el la modele de democrație, a introdus criterii ce restrâng tot mai mult sensurile înțelegerii democrației funcționale. În accepțiunea profesorului Morlino, statul de drept relevant pentru analiza unei "bune" democrații trebuie să fie caracterizat de: aplicarea erga omnes a unui sistem legal, chiar supranațional, care garantează drepturile și egalitatea cetățenilor; absența, chiar și la nivel local, a aspectelor dominate de către organizațiile criminale; absența corupției în aparatele politice, administrative și judiciare
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
termenul "democrație", desemnând, etimologic, "puterea poporului", a fost adoptat de aproximativ toți politicienii și de toate ideologiile, devenind actual în politică. Efectul final a fost acela de a atribui democrației reale referințe empirice și semnificații variate: au fost definite, ca democrații, Polonia anilor '50, dar și Anglia aceleiași perioade. Această ambiguitate de fond s-a estompat mai degrabă în ultimele decenii. Faptul că prin termenul "democrație" se înțelege acea democrație liberală a maselor care a evoluat și s-a concretizat în
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
ultimele decenii. Faptul că prin termenul "democrație" se înțelege acea democrație liberală a maselor care a evoluat și s-a concretizat în experiența occidentală, nu mai constituie un subiect de dezbatere. În acest sens, citându-l pe Dahl (1970), "sunt democrații toate regimurile care se disting prin garanția reală a celei mai ample participări politice a populației adulte, masculină și feminină, și prin posibilitatea existenței disensiunii și a opoziției". În plan general, această definiție e mai simplă și mai substanțială decât
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
ar fi utilă acestei analize, care marchează o fază succesivă procesului de democratizare (cea legată de creșterea calității democrației (v. capitolul 7). De fapt, având ca punct de plecare diferența în sine, operaționalizată empiric, se poate înțelege fie diferența dintre democrații reale și democrația ideală, fie gradul de democratizare a regimurilor care au depășit pragul minim indicat. O definiție maximalistă în sens propriu, nu există. De altfel nu e posibil, și nici oportun, să fixăm punctul sau punctele de întâlnire ale
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
democrației Revenind la democrațiile reale, pentru obiectivele urmărite aici ar fi de prisos discuția privind ampla literatură existentă pe tema tipologiilor democrației. Se poate aminti, în treacăt, tradiționala clasificare care se centrează pe instituțiile guvenamentale și care face distincția între: democrații prezidențiale, caracterizate prin alegerea directă a șefului de stat și prin competențe autonome ale conducerii executivului - care nu depind de parlament (Statele Unite ale Americii); democrații parlamentare, în care, în schimb, șeful statului este o figură prevalent reprezentativă și executivul se
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
în treacăt, tradiționala clasificare care se centrează pe instituțiile guvenamentale și care face distincția între: democrații prezidențiale, caracterizate prin alegerea directă a șefului de stat și prin competențe autonome ale conducerii executivului - care nu depind de parlament (Statele Unite ale Americii); democrații parlamentare, în care, în schimb, șeful statului este o figură prevalent reprezentativă și executivul se bazează pe votul de încredere al parlamentului (Marea Britanie, Germania sau Italia); democrații semiprezidențiale (a se vedea Duverger, 1978) pentru a descrie țări ca Franța, Finlanda
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
și participare efectivă a cetățenilor și, posibilitatea de a declara disidență politică. De exemplu, în Africa, în cadrul acestui model, intră un număr consistent de țări, circa 20 din 50 (există peste 10 regimuri autoritare adevărate, câteva zeci de liberal-democrații și "democrații limitate")28. Deși, în anumite teritorii ale lumii, cum ar fi Africa, democrația este de fapt "agitată", nu este posibil s-o punem (în mod deschis) sub semnul întrebării. Diferența față de regimurile personale sau de mobilizare este evidentă: aceste regimuri
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
libertăți, simultan cu asigurarea unor condiții economice suportabile pentru majoritatea cetățenilor. Doar în unele cazuri, mai puțin favorabile, cum ar fi Peru în anii nouăzeci, s-a efectuat tranziția la regimuri cvasi-democratice; au existat, așadar, noi tentative de revenire la democrații reale. În încercarea de a răspunde la întrebarea care dă titlul prezentului subcapitol, o aprofundare analitică duce la distincția între cele două zone. În ceea ce privește America Latină, cercetările efectuate în țările din zonă permit o anumită adaptare teoretică 56 cu rezultate cel
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
votului (care rămâne unul dintre elementele fundamentale ale democratizării). În plus, întrebarea cea mai importantă care se pune este: "De ce clasele sociale ale proprietarilor, așadar privilegiate, sunt de acord la un moment dat să transforme regimurile oligarhice și liberale în democrații de masă, acceptând pe scena politică clase sociale inferioare și partide politice (sau sindicate) care promovează mobilizarea? Se simt oare "forțate" să accepte sau chiar să determine o astfel de transformare? Răspunsul se rotește în jurul celui de-al cincilea factor
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
cu o religie confucianistă (China, Vietnam, Japonia), dar și țări în care aceasta coexistă cu religiile taoistă și budistă (Filipine, Coreea de Sud, Singapore și Taiwan). Dacă primele două (China și Vietnam) nu sunt democratice, celelalte (Japonia și Filipine) sunt țări cu democrații instalate de mult timp. Un al treilea grup (Coreea de Sud, Singapore, Taiwan) prezintă procese de democratizare avansată. Într-o religie complexă precum cea confucianistă, există un spațiu pentru secularizare. Sunt 47 de țări în care totalitatea (sau majoritatea populației) este de
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
doar de o garantare parțială a drepturile civile (democrației neliberală). Chiar și aceaste trei modele democratice, grupate în categoria mai amplă a democrațiilor defectuoase, sunt, în realitate, "hibride", (ca și cele deja descrise în primul capitol, alineatul 4 definite ca democrații limitate sau protejate). Regimurile respective nu depășesc pragurile minime de democratizare, fapt ușor de detectat empiric. În cadrul analizei asupra democrației "bune" se insistă asupra democrației delegate (O'Donnell, 1994) sau a democrației populiste, despre care vorbesc alți autori. În acest
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
existența ordinei civile, precum și cerințe impuse de consolidarea democratică (v. cap. 5), împreună cu alte aspecte-cheie, cum ar fi controlul civil al armatei și independența justiției. Deși prezent în grade și forme diferite, statul de drept relevant pentru analiza unei "bune" democrații trebuie să fie caracterizat de: • aplicarea fără excepție (erga omnes) a unui sistem de legi, chiar supranațional, care garantează drepturile și egalitatea cetățenilor; • absența, chiar și la nivel local, a ariilor dominate de către organizațiile criminale; • absența corupției în aparatele politice
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
se exercita opoziția. Studiile recente au evidențiat o varietate de tendințe la nivelul organizațiilor de partid, care par să se caracterizeze prin lideri puternici, oligarhi și în care partidele, susținute prin finanțare publică, au devenit aproape partide "cartel" - în multe democrații avansate are loc mai degrabă o colaborare decât o concurență între partide, într-o manieră asemănătoare complotului (Katz și Mair, 1994). O altă provocare importantă se regăsește în țările europene din cauza dimensiunii supranaționale create de Uniunea Europeană. Aici, exemplul relevant este
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
o "criză a democrației" (1995: 150 urm.), referindu-se, în special, la distanțarea cetățenilor de partidele politice, la apariția unor atitudini anti-partizane, și, în general, a unor atitudini de nemulțumire și anti-establishment. Pharr și Putnam (2000) vorbesc fără ezitare de "democrații nemulțumite", și, împreună cu Dalton (2000, 25), ei subliniază declinul "capacității actorilor politici de a acționa în conformitate cu interesele și dorințele cetățenilor", ceea ce nu reprezintă altceva decât declinul receptivității (responsiveness), așa cum sugerează analiza propusă aici. Împreună, cei trei autori observă un declin
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
juridic și pe responsabilitatea politică invocată de alegători (structuri intermediare, asociații și de alte organe prezente într-un regim democratic. Cele două dimensiuni de fond referitoare la modalitatea prin care se obține libertatea și egalitatea pot determina diferite tipuri de democrații de calitate. Pot exista democrații de calități diferite în funcție de configurarea (într-o mai mare sau mai mică măsură) a acestor dimensiuni și în funcție de diferite combinații de opțiuni și oportunități concrete. Diversitatea constă (în principal) în prezența mai pronunțată sau mai
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
invocată de alegători (structuri intermediare, asociații și de alte organe prezente într-un regim democratic. Cele două dimensiuni de fond referitoare la modalitatea prin care se obține libertatea și egalitatea pot determina diferite tipuri de democrații de calitate. Pot exista democrații de calități diferite în funcție de configurarea (într-o mai mare sau mai mică măsură) a acestor dimensiuni și în funcție de diferite combinații de opțiuni și oportunități concrete. Diversitatea constă (în principal) în prezența mai pronunțată sau mai scăzută a fiecărei dimensiuni, cu
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
populiste sunt "regimuri fără partide", în care fragmentarea identității și confuziile ideologice și de organizare caracterizează declinul mecanismelor reprezentative, conducând la o responsabilitate mai scăzută și un rol tot mai mare al "străzii" în confruntarea directă cu liderii politici 88. Democrații lipsite de calitate sunt și democrațiile cu legitimitate slabă sau ilegitime care derivă din existența unei nemulțumiri generale, în care grupuri (mai mult sau mai puțin organizate) sfidează instituțiile, recurgând la varii forme de protest (greve, demonstrații). Mai presus de
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
de toate, legitimitatea scăzută determină democrațiile contestate să adopte măsuri de autoapărare, care au de obicei un impact negativ asupra libertății din aceste țări. Experiența mișcărilor teroriste și reacțiile regimurilor democratice italian și german ilustrează foarte bine acest subiect. Există democrații în care sunt limitate, din ce în ce mai mult, drepturile sociale și dreptul politic prin excelență (votul) decizii luate de oligarhiile de partid, după cum există democrații în care informația este monopolizată de un singur proprietar (cu consecințe previzibile pentru pluralismul informației și pentru
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
țări. Experiența mișcărilor teroriste și reacțiile regimurilor democratice italian și german ilustrează foarte bine acest subiect. Există democrații în care sunt limitate, din ce în ce mai mult, drepturile sociale și dreptul politic prin excelență (votul) decizii luate de oligarhiile de partid, după cum există democrații în care informația este monopolizată de un singur proprietar (cu consecințe previzibile pentru pluralismul informației și pentru formarea de opinii ale publicului). Ele sunt democrații lipsite de calitate, care, din cauza absenței unor manifestări adecvate, pot fi denumite democrații reduse. Politicile
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
sociale și dreptul politic prin excelență (votul) decizii luate de oligarhiile de partid, după cum există democrații în care informația este monopolizată de un singur proprietar (cu consecințe previzibile pentru pluralismul informației și pentru formarea de opinii ale publicului). Ele sunt democrații lipsite de calitate, care, din cauza absenței unor manifestări adecvate, pot fi denumite democrații reduse. Politicile economice implementate de guverne, pornind de la criterii de piață și concurență, neinfluențate de solidaritatea și justiția socială, combinate cu fenomenele de imigrare care generează existența
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
de la criterii de piață și concurență, neinfluențate de solidaritatea și justiția socială, combinate cu fenomenele de imigrare care generează existența unui număr mare de persoane fără mijloace de subzistență și în căutare de un loc de muncă, pot duce la democrații inegale, adică la construcții politice în care diferențele economice și sociale din cadrul populației cresc semnificativ, în loc să se diminueze. Atunci când nu există nicio caracteristică ce poate îmbunătăți regimul democratic, iar condițiile necesare unui cadru instituțional democratic sunt abia întrunite ne regăsim
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
v. Aguilar, 2001]. În Chile, deși fără succes, regimul Pinochet a demarat o acțiune similară, de suprimare, sau resetare, a forțelor politice de stânga,ceea ce a condus la o relație violentă organizată de extrema stângă. Figura 3. Moșteniri autoritare și democrații în Europa de Sud și America de Sud Dimensiuni Ereditate Italia Spania Portugalia Chile Brazilia Uruguay Argentina Instituții și norme Norme legislative autoritare Inexistența sau slaba afirmare a statului de drept Puterea justiției (insuficient de independentă) Largă implicare a sectorului public în
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
astfel patru probleme. Prima: anumite măsuri par tautologice și false. Dacă susținerea populară a guvernului e un indicator al calității, democrațiile care nu sunt caracterizate de coaliții ample (o caracteristică a modelului consensual) ar trebui să se dovedească a fi democrații de o calitate superioară. Gradul de susținere a guvernului, în schimb, e (de multe ori) rezultatul unor momente de criză a democrației, cu elemente lacunare în cea ce privește calitatea (de exemplu, democrațiile occidentale după sfârșitul celui de-al Doilea
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
între modelul consensual și cel majoritar. Susținerea faptului că democrațiile similare primului model se disting printr-o calitate democratică mai ridicată nu aduce prea multe noutăți. Între democrațiile consensuale, diferențele sunt remarcabile și profunde. E dificil să credem că anumite democrații majoritare, precum cea engleză, ar fi de o calitate inferioară celor considerate consensuale, precum cea italiană. A conchide (așa cum rezultă din această ipoteză), că o democrație posedă o calitate cu atât mai ridicată cu cât e mai consensuală, înseamnă a
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]