4,704 matches
-
ca un exponent al vorbirii obișnuite. Din perspectiva a n a l i z e i d i s c u r s u l u i, oralitatea poate prezenta mai multe dimensiuni ce țin de fonetică, morfologie, lexic, structurare discursivă, punctuație etc. Aceasta presupune că metoda de analiză trebuie adaptată situațiilor concrete, iar mijloacele identificabile permit în mică măsură concluzii general valabile. V. conversație, discurs. CONSTANTINESCU-DOBRIDOR 1998; DSL 2001. RN ORIENTARE ARGUMENTATIVĂ. Teoria despre "orientarea argumentativă" a fost inițiată și
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
și enunțuri sau fraze. În general, parafrazarea (alcătuirea parafrazei) se prezintă ca o activitate naturală de reluare (și de substituire) care intră în practica obișnuită de folosire a limbii, încît manifestarea acestui fenomen este foarte extinsă. Unele procedee de construcție discursivă pot sta de altfel în întregime sub semnul parafrazei, căci, spre exemplu, redarea prin stilul indirect liber poate fi privită ca o parafrazare a vorbirii originale. Potrivit opiniei unor lingviști nord-americani - care urmează ideile lui Z. S. Harris - descrierea unei
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
orice frază. Această opinie a fost însă respinsă, pornind de la faptul că însăși noțiunea "parafrază" este greu de definit, în condițiile unei analize exigente. Din perspectiva lingvisticii, parafraza este produsul operației de a produce, în interiorul aceluiași discurs, a unei unități discursive echivalente din punct de vedere semantic cu o altă unitate care a fost produsă mai înainte. Ca atare, parafraza, la fel ca definiția, este rezultatul unei operații metalingvistice și reprezintă, în același timp, o traducere intralingvistică și o expansiune admisibilă
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
o violare a regulilor discursului și dialogului, care cer o precizie a elementelor date inițial și a celor rezultate prin raționare și în ceea ce privește semnificațiile cuvintelor cu care se constriesc enunțurile și în ceea ce privește relaționarea lor din punctul de vedere al coerenței discursive. În consecință, evitarea paralogismelor presupune o reflecție asupra mijloacelor și normelor argumentative. V. argumentare, deducție, raționament, silogism, sofism. D. FILOZ. 1978; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. IO PARANTEZĂ. Ca semn de punctuație, paranteza (denumită uneori cu forma de plural) introduce și delimitează
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
astfel de fenomene se face în relație cu normele fiecărui gen de discurs și nu după un model general. V. figură, eterogenitate. DUBOIS 1973; DSL 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. RN PARATEXT. Paratextul reprezintă un obiect de studiu în cadrul lingvisticii textuale/discursive și desemnează un ansamblu de producții discursive care însoțește textul sau cartea, cum ar fi: coperta, supracoperta, textul de prezentare, dar și reclama, catalogul sau nota asupra ediției. Termenul paratext a fost folosit și definit pentru prima oară de G.
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
cu normele fiecărui gen de discurs și nu după un model general. V. figură, eterogenitate. DUBOIS 1973; DSL 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. RN PARATEXT. Paratextul reprezintă un obiect de studiu în cadrul lingvisticii textuale/discursive și desemnează un ansamblu de producții discursive care însoțește textul sau cartea, cum ar fi: coperta, supracoperta, textul de prezentare, dar și reclama, catalogul sau nota asupra ediției. Termenul paratext a fost folosit și definit pentru prima oară de G. Genette (în 1979), deși realitatea exprimată de
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
reclama, catalogul sau nota asupra ediției. Termenul paratext a fost folosit și definit pentru prima oară de G. Genette (în 1979), deși realitatea exprimată de el fusese descrisă cu mai mulți ani înainte. Analiza inițială s-a limitat la genurile discursive în care se manifestă, sub o formă sau alta, eul auctorial: titluri, dedicații, epigrafe, prefețe, note, interviuri, dialoguri. Ulterior, a apărut sintagma paratext auctorial, aflată în opoziție cu paratextul editorial, ce include elementele textuale a căror responsabilitate este preluată de
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
aflată în opoziție cu paratextul editorial, ce include elementele textuale a căror responsabilitate este preluată de editor sau de colaboratorii acestuia (care concep coperta, supracoperta etc.). De la început, termenul paratext se află în relație cu alți doi termeni: peritextul (genurile discursive care înconjoară textul unui volum: colecția, coperta, numele autorului, titlul, textul de prezentare, dedicația, epigraful, prefața, intertitlul, nota) și epitextul public sau privat (producțiile care însoțesc cartea din exterior: interviuri, dialoguri, corespondență, jurnal intim). Dacă paratextul auctorial ține mai mult
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
independență, cu un caracter caricatural și cu anumite mărci stilistice. Pastișa poate viza un gen de discurs sau stilul unui locutor singular. Aceasta implică interiorizarea de către cel care face pastișa a regulilor de realizare a enunțurilor imitate, obținînd o competență discursivă care-l face capabil să producă el însuși alte enunțuri urmînd aceste reguli. V. competență discursivă, intertextualitate. CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. RN PATOS. În retorica antică, termenul páthos trimite la unul dintre cele trei tipuri de argumente sau dovezi menite să
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
discurs sau stilul unui locutor singular. Aceasta implică interiorizarea de către cel care face pastișa a regulilor de realizare a enunțurilor imitate, obținînd o competență discursivă care-l face capabil să producă el însuși alte enunțuri urmînd aceste reguli. V. competență discursivă, intertextualitate. CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. RN PATOS. În retorica antică, termenul páthos trimite la unul dintre cele trei tipuri de argumente sau dovezi menite să convingă auditoriul: "Convingerea este produsă prin mijlocirea auditorilor, atunci cînd aceștia sînt împinși de discurs la
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
REBOUL 1994. RN PERSUASIUNE. Produs al influenței, persuasiunea a constituit obiectul de interes al studiilor dezvoltate de școala americană de psihologie socială, de după 1940. Problematica fundamentală a persuasiunii, formulată de acești specialiști, vizează în primul rînd decriptarea mecanismelor de articulare discursivă din perspectiva raportului dintre efectul vizat și efectul produs sau dintre destinatarul ideal și cel real. Devenită obiect de studiu pe terenul mai multor discipline umaniste, persuasiunea este abordabilă și din din perspectiva actelor de vorbire, fiind integrabilă temelor pragmaticii
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
identificarea secvențelor textuale (nivel diferit de cel al frazei). Planul textului rezultă astfel din structura secvențială specifică lui, putînd fi sau nu explicit evidențiat la suprafața textuală, prin diverse modalități de segmentare. În funcție de posibilitatea încadrării textului într-un anumit gen discursiv, pot fi evidențiate două tipuri de planuri: planuri convenționale sau fixe (care pot fi păstrate ca atare sau supuse modificării, ca în cazul rețetei culinare, editorialului, sonetului) și planuri ocazionale sau accidentale (inventate în momentul producerii). Dacă în cazul planurilor
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
chiar și atunci cînd organizarea lui nu presupune contrapunerea a două tendințe în mod evident opuse. De aceea, se poate admite o structură polemică pentru un mare număr de discursuri, manifestată în forme foarte variate. Analiza situațiilor oferite de structurile discursive concrete a condus la ideea că polemica este o succesiune de enunțuri de dimensiuni variate care se opun în legătură cu o problemă, cu un subiect de dezbatere sau cu un grup de chestiuni. Polemica se poate manifesta sub mai multe aspecte
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
că se constituie o memorie polemică a luptelor anterioare. Discursul polemic atacă o țintă și pune în serviciul acestui obiectiv dominant tot arsenalul procedeelor retorice și argumentative. P. Charaudeau propune rezervarea însușirii de polemic (în construcții precum strategie polemică, atitudine discursivă polemică, raporturi polemice etc.) pentru cazul în care locutorul implică interlocutorul în enunțarea sa, utilizînd argumentele ce-l vizează chiar pe el, nu numai ca persoană, ci ca subiect apărînd o poziție, angajat la aceasta și astfel responsabil de ceea ce
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
încît enunțul în care se găsesc devine polifonic. Polifonia nu privește numai sensul, ea poate privi de asemenea semnificantul unităților, regulile sintactice sau chiar referința. Locutorul este persoana responsabilă de propriul său enunț (de ceea ce enunță); este aici o intervenție discursivă care nu coincide, în mod obligatoriu, cu producătorul fizic al enunțării. De exemplu, dacă semnez un formular (redactat într-o instituție) de felul: "Eu, subsemnatul, declar...", eul locutorului acestui text nu este altul decît eu, care nu sînt, totuși, autorul
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
care își manifestă identitatea. De fiecare dată cînd, într-un enunț, responsabilitatea a ceea ce este spus revine mai multor instanțe, se vorbește de polifonie. Enunțiatorul este, pentru locutor, aproximativ ceea ce personajul dintr-o ficțiune este pentru autorul acesteia. Ca intervenienți discursivi, enunțiatorii sînt cei ale căror voci sînt prevăzute în enunțare, fără a le putea atribui cuvinte precise; ei nu vorbesc cu adevărat, dar enunțarea le permite exprimarea unui punct de vedere. O. Ducrot face distincția între subiectul vorbitor, locutor și
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
discursului, prin mijloace lingvistice (lexicale, sintactice etc.) și pragmatice; ea se exprimă în funcție de gradul de integrare lingvistică a vocii sau a discursului evocat, de relația dintre locutor și enunțiatorii prezenți, de sursa sau de originea vocilor prezente și de rolul discursiv jucat de segmentul în cauză. Polifonia lingvistică se realizează prin elemente lexicale, ca verbele performative: a conveni, a pretinde, a afirma, precum și prin numeroși conectori pragmatici: fiindcă, căci, pentru că etc. În a n a l i z a d i
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
celelalte strategii încalcă una sau mai multe maxime. Ca atare, din dorința de a fi politicos, emițătorul încalcă maximele și folosește strategiile politeții. V. dublă constrîngere, față, relație interpersonală, ritual. MOESCHLER - REBOUL 1994; DSL 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. AN PORTRET DISCURSIV. Noțiunea "portret discursiv" a fost folosită prima dată în 1988 de S. Moirand pentru reprezentarea transmisă de locutor despre el însuși prin maniera în care se ilustrează ca emițător al textului. În cadrul analizei propuse de această cercetătoare, se reconstruiește portretul
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
una sau mai multe maxime. Ca atare, din dorința de a fi politicos, emițătorul încalcă maximele și folosește strategiile politeții. V. dublă constrîngere, față, relație interpersonală, ritual. MOESCHLER - REBOUL 1994; DSL 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. AN PORTRET DISCURSIV. Noțiunea "portret discursiv" a fost folosită prima dată în 1988 de S. Moirand pentru reprezentarea transmisă de locutor despre el însuși prin maniera în care se ilustrează ca emițător al textului. În cadrul analizei propuse de această cercetătoare, se reconstruiește portretul discursiv al unui
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
Noțiunea "portret discursiv" a fost folosită prima dată în 1988 de S. Moirand pentru reprezentarea transmisă de locutor despre el însuși prin maniera în care se ilustrează ca emițător al textului. În cadrul analizei propuse de această cercetătoare, se reconstruiește portretul discursiv al unui locutor, cu variantele manifestate de-a lungul timpului sau în genurile avute în vedere, pornind de la corpusul de texte produs de același autor într-o perioadă a activității lui, pe același suport (precum o revistă) sau pe suporturi
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
același autor într-o perioadă a activității lui, pe același suport (precum o revistă) sau pe suporturi diferite (așa cum un universitar se exprimă în cariera sa în mai multe publicații științifice, în cadrul unor colocvii etc.). Din această cauză, noțiunea "portret discursiv" nu se poate confunda cu cea de "etos". În același timp, noțiunea respectivă nu se poate identifica cu ceea ce concepe J.-B. Grize prin imaginea locutorului din modelul de schematizare pe care-l propune. V. dialogism, enunțare, etos, schematizare. CHARAUDEAU
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
care se situează într-un spațiu conflictual; folosind sintagma "luptă de clasă", de exemplu, cineva se poziționează ca fiind de stînga, iar, vorbind pe un ton didactic și cu un vocabular tehnic, se poziționează ca specialist etc. Într-un cîmp discursiv, poziționarea definește o identitate enunțiativă, un tip specific de realizare discursivă. Termenul desemnează în același timp operațiile prin care această identitate enunțiativă se pune și se menține într-un astfel de cîmp. Poziționarea nu privește numai conținutul, ci și dimensiunile
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
clasă", de exemplu, cineva se poziționează ca fiind de stînga, iar, vorbind pe un ton didactic și cu un vocabular tehnic, se poziționează ca specialist etc. Într-un cîmp discursiv, poziționarea definește o identitate enunțiativă, un tip specific de realizare discursivă. Termenul desemnează în același timp operațiile prin care această identitate enunțiativă se pune și se menține într-un astfel de cîmp. Poziționarea nu privește numai conținutul, ci și dimensiunile discursului, deoarece se manifestă în alegerea unuia sau a altuia dintre
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
trebuie atent particularizată în funcție de tipurile de discursuri vizate. De exemplu, în discursul religios sau în cel filozofic, poziționările corespund în general școlilor și mișcărilor care se revendică dintr-o doctrină, dar acesta nu este cazul general. V. analiza discursului, cîmp discursiv, formație discursivă. CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. RN PRACTICĂ DISCURSIVĂ. Folosită la singular, sintagma practică discursivă denumește activitatea discursivă în general, adică procesul de a realiza discursul. Deseori însă denumirea practică discursivă este considerată ca fiind un sinonim pentru discurs, ceea ce relevă
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
particularizată în funcție de tipurile de discursuri vizate. De exemplu, în discursul religios sau în cel filozofic, poziționările corespund în general școlilor și mișcărilor care se revendică dintr-o doctrină, dar acesta nu este cazul general. V. analiza discursului, cîmp discursiv, formație discursivă. CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. RN PRACTICĂ DISCURSIVĂ. Folosită la singular, sintagma practică discursivă denumește activitatea discursivă în general, adică procesul de a realiza discursul. Deseori însă denumirea practică discursivă este considerată ca fiind un sinonim pentru discurs, ceea ce relevă considerarea discursului
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]