3,053 matches
-
în virtute, pândeam o ocazie potrivită pentru a-i cere acest lucru și Părintelui Ignațiu. Într-una din zilele anului 15513, pe când eram împreună, Părintele Ignațiu îmi zise: „Tocmai mă aflam mai sus decât cerul!”. Cred că tocmai trăise un extaz sau o răpire, așa cum i se întâmpla adesea. Cu tot respectul pe care i-l purtam, l-am întrebat: „Părinte, ce vreți să spuneți?”. Dar el schimbă vorba. Crezând că a sosit momentul potrivit, i-am cerut și am stăruit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
nu sfârșește așadar într-o contemplare extatică în fața Sfintei Treimi, ci în convertirea voinței proprii în slujire. Reflecția, rugăciunea și spiritul misionar rodesc aici indisociabil. Prin această confluență de două ori surprinzătoare (fervoarea rugăciunii care nu exclude raționalitatea la rece, extazul mistic care în loc să-l rupă de lume îl retrimite transformat în mijlocul ei), Jurnalul mișcărilor lăuntrice corectează clișeul pe care mai mulți hagiografi i l-au confecționat lui Ignațiu de Loyola: ascet și strateg misionar, a cărui afectivitate a sfârșit prin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
lor se atinseră simținduși răsuflarea și bătăile inimii. O sărută pe furiș aproape de lobul urechii și-i șopti ca adierea unui vânt cald: „Te iubesc...mult...mult !” Ea rămase tăcută, tremurând de emoții, zâmbind și privind spre el într-un extaz de fericire. Într-un bloc, cineva asculta muzică și volumul era dat la maxim. Cânta Tom Jons. Această melodie trezi o mare bucurie în sufletul lor, dar știau de ce. O sărută din nou, lipindu-și corpurile unul de altul ca
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
adult sau adolescent. De cele mai multe ori se bucura de viață, o considera un unicat, iar sub ochii vigilenți ai minții, strivea de fiecare dată roua dimineții în priviri, căutând să savureze explozia de miros al pământului primăvăratic, bucurându-se până la extaz. B. Cănd amintirile dor Zilele i se păreau din ce în ce mai calde, mai senine și se bucura că va mai petrece mult timp în străinătate. Îi era recunoscătoare Cerului care îi îndreptase pașii spre acest teritoriu. Era mulțumită din toate punctele de
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
necesitate permanentă în casa spirituală a fiecărui credincios. După toate acestea spuse, Nicky fu cuprins de stare de bine, sufletul ajunse în apogeul fericirii, la hotarul dintre cer și pământ, o bucurie profundă umplându-i întreaga ființă ca într-un extaz divin. Inima îi bătea așa de tare încât era gata să îi iasă prin piept afară. Era incapabil să mai rostească ceva iar Victoria, după o mică pauză reluă discuția. - Trebuie să recunosc tată, te iubesc la fel ca pe
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
povestea (emblematică), și delirurile ei (la fel de revelatoare). Este un puzzle ce poate părea inform sau diform, dar care se leagă exact acolo unde trebuie. Acolo unde doare. Iar filmul acesta țipă ! Despre Rodica Tapalagă nu se poate vorbi decât în extaz. Mamaia olteancă dă filmului nu doar tonul răstit, ascuțit și complice , ci mai ales vocea (inconfundabilă). Dacă Rodica Tapalagă este de nerecunoscut (marea actriță dispărând efectiv în spatele personajului său), Mama RomâNica este imediat recognoscibilă, cu toate ticurile, țâfnele și înduioșările
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
Cum harul artistului se cristalizează în opera, tot astfel în creație se vede artistul. E vorba despre biografia interioară a operei, fiindcă în opera, într-o înlănțuire iminentă, autorul disipează fărâme din experiențele sale de viață, din iubirea și amărăciunea, extazul și căderile ființei sale. Creatorul comunica cu lumea, exprimându-se într-un mod singular prin linie și culoare. De aceea se simte singur în mijlocul mulțimii, insă înconjurat de lume în cea mai acută singurătate. Peisajul și portretul create confirmă ceea ce
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
mers să le văd copilul, un deliciu alb și roz, cu mânuțe ce nu par omenești, ci angelice, cu gungurit variat și bine plasat, cu o gamă întreagă de gungurit dulce, în fața căreia Camil no.I jubila frenetic și în extaz. Ei doi, el și Ghighi, foarte enpantouffles și casa la fel; drăguți și așteptându-mă cu scrisorile de la tine, pe care nu le-am adus. Camil II are 7 kg. ½, se târâie pe burtiță, ține capul sus, zice: me...me
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Noi de ce n-avem așa ceva în Anglia? Iau câteva înghițituri de șampanie și ronțăi crinul de zahăr, care e extrem de delicios și are o vagă aromă de lămâie - după care iau o a doua îmbucătură, pe care o mestec în extaz, uitându-mă la o fată din apropiere, care se chinuie cu cornetul să facă niște lăcrămioare. Știți ceva, poate ar trebui să-i iau un tort drăguț lui Suze, pentru botez. Evident, am să-i iau și un cadou - dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
nou tip de sensibilitate. A extins aria tematică, abordând elemente ale mitologiei populare pe care le-a tradus în compoziții, în care subiectul narativ este dominat de rigorile unei elaborate construcții cromatice bine elaborate: Născut pe strada Nicoriță, Momente de extaz, la Ciric, Eminescu într-o livadă de meri la Țicău, Eva, mireasa lui Massai, Hareta. Dintre expozițiile personale cele mai importante au fost acelea organizate la sala Kalinderu, București în 1969, sala Apollo, București în 1970, Galeriile de Artă „Cupola
Personalităţi ieşene by IoanTimofte () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91513_a_93222]
-
presupun că, după ce-l bați pe Iisus două ore, nu te mai inhibă nimic), dar e foarte bun foarte perspicace și expresiv pe tot ce înseamnă instinctualitate (de la problema teritoriului pînă la legăturile dintre tați și fii), barbarie, terori și extaze primare atît de bun, încît te întrebi dacă filmele nu s-au civilizat prea tare, dacă, în fond, nu sînt ca umbrele pe care le urmăreau sălbaticii pe pereții grotelor. Dilema Veche, ianuarie 2007 Reverie regală Marie Antoinette (SUA, 2006
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
ar aștepta nici ea nu știe ce (tăietura ?, sfîrșitul cîntecului ?), iar la sfîrșit obișnuiește să se retragă la mare distanță sau la mare înălțime, slobozind tradiționala vedere generală ca pe un oftat de ușurare care vrea să pară unul de extaz. Dilema Veche, februarie 2008 La nivel înalt Războiul lui Charlie/Charlie Wilsons War (SUA, 2007), de Mike Nichols Nu credeam că Hollywood-ul de azi mai e în stare să producă un divertisment politic de înaltă clasă, cum este Războiul
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
dintre Georgiana și Bess. La un moment dat, Bess o informează pe ducesă că actul amorului nu înseamnă doar să faci copii și, cum stau ele tolănite în pat, începe s-o mîngîie pe spate ; ducesa pare să ajungă la extaz în cîteva secunde. Acuma, eu nu spun că nu se poate specula pe marginea relației lor, dar, în mod ideal, lucrurile ar trebui făcute astfel încît să nu evoce locurile comune ale pornografiei. în următoarele 10 minute, n-am mai
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
în casă, dar nici mâncarea nu mai intra în mine. Câteva înghițituri în silă și o iau spre locul meu, hotărât să răstorn și pământul numai să nu mai pot gândi la situația disperată în care mă aflam! Ajunsesem de la extazul sublim din iunie la agonia din mijlocul lui octombrie 1931. Încă o amintire din acea frumoasă vară a școlarității mele. Nu-mi amintesc exact dacă în iulie sau august s-a petrecut acest fapt. Am avut un vis ca un
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
performanța sa devine vizibilă prin contrast cu distrugerea recuzitei istorice.” De remarcat faptul că și Emil Cioran în Schimbarea la față a României va milita pentru edificarea unei identități naționale tari prin violen- tarea istoriei, și chiar mai mult prin extazul catastrofei ca expresie a sublimului. Mijloacele violente indiferent de consecințe constituie pentru Emil Cioran modalitatea de legitimare istorică a unei identități precare. În mod cert, Nae nu este capabil să intervină efectiv în mersul istoriei, dar o poate face fictiv
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
fapt divers, pierderea celor două bilete de loterie câștigătoare, tradus ulterior prin partea crudă a anecdotei : viceversa. Ce urmează după acest moment apogetic ? Ceea ce lipsește imprecației magistrale, anatemei cutremurătoare pe care micul funcționar o adresează umanității și secolului său, este extazul. Descoperirea biletelor produce unul : „Toți zeii ! toți au murit ! toți mor ! numai Norocul trăiește și va trăi alături cu Vremea, nemuritoare ca și el !... Sunt aci !... aci biletele !... aci era soarele strălucitor căutat atâta timp orbește pe-ntuneric !”. Nemăsura a
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
numai Norocul trăiește și va trăi alături cu Vremea, nemuritoare ca și el !... Sunt aci !... aci biletele !... aci era soarele strălucitor căutat atâta timp orbește pe-ntuneric !”. Nemăsura a luat la Lefter expre- sia sensibilității religioase în forma sa maximală, extazul, transa mistică. Discursul său ar trebui să ne atragă atenția pentru că el a devenit liturgic, împins spre constatările înalt filozofice care nu mai reglează raporturi mundane, precum cel dintre un șef și subordonatul său, sau dintre cetățean și autorități, ci
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
de cecitate care conduce însă la iluminare. Pentru că figurile unui politeism minor, autorități, comisar, căpitan de poliție, șef etc. s-au dizolvat, unicul zeu, Norocul, con- duce către uzufructul beatificat al capitalului ; comoara lui Lefter se scrie cu cifre. Urmarea extazului este o stare de serenitate, de calm aparent cu care Lefter își scrie demi- sia, modalitatea sa de extragere din profanul existenței mundane pentru a accede la condiția celestă a elecțiunii prin hazard. Să privim atent textul demisiei pe care
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
ultimele consecințe a raționamentului paradoxal indus- tria este sublimă, când lipsește cu desăvârșire. Ori tocmai faptul că lipsește o face sublimă în această logică a lui „simț enorm și văz monstruos”, logică transferară însă faptului retoric și unei stilistici a extazului. Există aici reflexul unui mit fondator care face din contemplarea nimicului proiectului unor transformări grandioase. Con- tem plarea vidului, a golului, a nimicului, proiectează atât auditoriul, cât și pe orator în extaz, pentru că acest vid lasă un orizont infinit de
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
transferară însă faptului retoric și unei stilistici a extazului. Există aici reflexul unui mit fondator care face din contemplarea nimicului proiectului unor transformări grandioase. Con- tem plarea vidului, a golului, a nimicului, proiectează atât auditoriul, cât și pe orator în extaz, pentru că acest vid lasă un orizont infinit de posibilitate, lasă loc viziunii și inserției Noului și a Progresului. De fapt, nu contează ceea ce discursul comunică, ci capacitatea de a satura un gol prin extaz, de a trăi beatitudinea. Extazul constituie
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
auditoriul, cât și pe orator în extaz, pentru că acest vid lasă un orizont infinit de posibilitate, lasă loc viziunii și inserției Noului și a Progresului. De fapt, nu contează ceea ce discursul comunică, ci capacitatea de a satura un gol prin extaz, de a trăi beatitudinea. Extazul constituie expre- sia supremă a fericirii ca fericire fără obiect. construcție prin nimic. Pentru Cațavencu ideea de Progres vine odată cu vertijul pe care acesta îl creează. „(...) că legea progresu- lui este așa, că cu cât
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
în extaz, pentru că acest vid lasă un orizont infinit de posibilitate, lasă loc viziunii și inserției Noului și a Progresului. De fapt, nu contează ceea ce discursul comunică, ci capacitatea de a satura un gol prin extaz, de a trăi beatitudinea. Extazul constituie expre- sia supremă a fericirii ca fericire fără obiect. construcție prin nimic. Pentru Cațavencu ideea de Progres vine odată cu vertijul pe care acesta îl creează. „(...) că legea progresu- lui este așa, că cu cât mergi mai iute, cu atât
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
ghidându-ne spre un spațiu intim unde eram invitați să ne așezăm pe perne și covorașe marocane, câteva instrumente muzicale fiind distribuite celor amatori să le Încerce. Numele României a fost pentru prima oară menționat acolo În sunete prelungite de extaz, fiind asociat cu succesul salatei de vinete „Olimpia“. Muzica (ritmuri din diverse țări) era urmată de momente de liniște, În care aparent nu se Întâmpla nimic. Fără să fim formal prezentați unul altuia (mai târziu am remarcat că Brook nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
mimetică, o exuberanță și un rafinament ce depășesc cu mult capacitatea de apreciere a unui prădător. Am descoperit În natură desfătările nonutilitare pe care le căutăm În artă. Amândouă sunt o formă de vrajă, amândouă sunt un joc complicat Între extaz și deziluzie. 3 Am vânat fluturi În diverse clime și travestiuri: sub Înfățișarea unui băiat frumușel În pantaloni până la genunchi și beretă de marinar; a unui expatriat cosmopolit slăbănog, Îmbrăcat cu pantaloni sport și bască; a unui bătrân gras În
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
alta. Vizitatorii n-au decât să se Împiedice. Și bucuria cea mai mare a senzației de atemporalitate - Într-un peisaj ales la Întâmplare - o am atunci când mă aflu printre fluturi rari și uzinele lor de hrană. Pentru mine este un extaz și În spatele extazului mai e ceva, greu de explicat. Este ca un vacuum momentan În care năvălește tot ce iubesc. O senzație de unicitate cu soare și piatră. Un fior de recunoștință față de tot ce Îl produce - față de geniul contrapunctic
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]