2,929 matches
-
pictura s-a înnegrit), și a fost nevoie de o altă restaurare, cu alte metode, care să garanteze eficiența restaurării. Biserica are două cupole din cărămidă și o semicupolă deasupra altarului. Cu ani în urmă, în zidurile bisericii au apărut fisuri, fapt ce a determinat ridicarea a doi stâlpi de susținere și protectie în dreptul tâmplei. La altar, în exterior, s-au clădit două contraforturi, s-au tras chei puternice de fier la nivelul absidelor, pentru asigurarea pereților laterali. Turnul a fost
Biserica Buna Vestire din Jina () [Corola-website/Science/325425_a_326754]
-
Formațiunile permeabile numite și roci acvifere, au pori supracapilari și capacitatea de înmagazina apa dar și de a o ceda prin curgere, cum sunt straturile de pietrișuriși nisipuri, gresii și conglomerate slab cimentate, bolovănișuri și grohotișuri. Există și roci cu fisuri largi de genul celor solubile, cum sunt calcarul și gipsul. Formațiuni impermeabile sunt mai ales argilele. Deși înmagazinează și ele cantități importante se apă, nu pot alimenta puțurile deoarece separă acviferele. Ele nu sunt perfect etanșe și rar alcătuiesc ecrane
Acvifer () [Corola-website/Science/325441_a_326770]
-
mai mult în vest decât în est, până în Chiapas, Mexic. Cele mai recente fosile, din Edmonton, datează de acum 11,355 ± 55 ani. În unele zone, leul american a trăit în condiții climatice reci.Probabil că ei foloseau peșteri sau fisuri pentru a se adăposti de vremea rece. Leii americani se hrăneau cu cerb nord-american, cai, cămile, tapiri, bizoni americani, mamuți si alte animale erbivore mari. Oase de leu american au fost găsite în grămezile de gunoi ale indienilor americani din
Panthera leo atrox () [Corola-website/Science/324868_a_326197]
-
foiță de aur. Pictura icoanelor de pe catapeteasmă este executată în stil neobizantin, însă nu se cunoaște numele pictorului. Biserica nu posedă obiecte de valoare artistică sau istorică. Datorită temeliei slabe, precum și infiltrărilor de apă, pereții bisericii au prezentat cu timpul fisuri și exfolieri. Lucrări de restaurare s-au efectuat în anul 1936, subzidindu-se temelia de beton la altar, punându-se și trei contraforturi.În anul 1957 biserica a fost legată cu o centură de beton armat în partea de sud
Călărași, Botoșani () [Corola-website/Science/324489_a_325818]
-
în Afghanistan, Rawlinson a revenit în 1843. Folosind scânduri, a trecut spațiul dintre textul în vechea persană și cel din elamită, pe care l-a copiat. A recrutat un băiat din împrejurimi, care s-a cățărat de-a lungul unei fisuri din faleză și a instalat corzi la înălțimea textului în akkadiană. În acest fel, a putut să ia amprenta textului în papier-mâché. Rawlinson s-a dedicat traducerii scrierii akkadiene și a limbii, independent de lucrările lui Edward Hincks, lui Julius
Inscripția de la Behistun () [Corola-website/Science/327459_a_328788]
-
("Sulcus parietooccipitalis") sau fisura parietooccipitală ("Fissura parietooccipitalis"), șanțul occipitoparietal, scizura perpendiculară internă, fisura perpendiculară internă, este o fisură (șanț) foarte profundă, orientată aproape vertical, pe fața medială a fiecărei emisfere cerebrale, care marchează limita dintre precuneus aflat în lobul parietal și cuneus aflat în
Șanțul parietooccipital () [Corola-website/Science/326940_a_328269]
-
("Sulcus parietooccipitalis") sau fisura parietooccipitală ("Fissura parietooccipitalis"), șanțul occipitoparietal, scizura perpendiculară internă, fisura perpendiculară internă, este o fisură (șanț) foarte profundă, orientată aproape vertical, pe fața medială a fiecărei emisfere cerebrale, care marchează limita dintre precuneus aflat în lobul parietal și cuneus aflat în lobul occipital, și delimitează lobul parietal de lobul occipital
Șanțul parietooccipital () [Corola-website/Science/326940_a_328269]
-
("Sulcus parietooccipitalis") sau fisura parietooccipitală ("Fissura parietooccipitalis"), șanțul occipitoparietal, scizura perpendiculară internă, fisura perpendiculară internă, este o fisură (șanț) foarte profundă, orientată aproape vertical, pe fața medială a fiecărei emisfere cerebrale, care marchează limita dintre precuneus aflat în lobul parietal și cuneus aflat în lobul occipital, și delimitează lobul parietal de lobul occipital; partea sa inferioară se curbează
Șanțul parietooccipital () [Corola-website/Science/326940_a_328269]
-
("Sulcus centralis cerebri"), sau scizura centrală, scizura Rolando este o fisură relativ profundă, în formă de dublu "S", care se extinde oblic în sus și înapoi pe fața laterală a fiecărei emisfere cerebrale, între girusul precentral și girusul postcentral, separând lobul frontal de lobul parietal. Șanțul central a fost descris de
Șanțul central cerebral () [Corola-website/Science/326991_a_328320]
-
a fost descris de Luigi Rolando în 1829. Șanțul central se îndreaptă oblic în jos și înainte și acestă oblicitate este cu atât mai mult pronunțată cu cât lobul frontal este mai dezvoltat. Șanțul central începe în sus, pe marginea fisurii longitudinale a creierului, unde el crestează lejer fața internă a emisferei, apoi se îndreaptă în jos și înainte, și se termină pe opercul, la o distanță mai mult sau mai puțin apropiată de șanțul lateral. El are o lungime de
Șanțul central cerebral () [Corola-website/Science/326991_a_328320]
-
șanțul lateral - pliul de inserție a girusului frontal inferior pe girusul precentral (partea operculară a girusului frontal inferior). De aici, șanțul precentral se îndreaptă oblic în sus și înapoi, paralel cu șanțul central Rolando, dar ajunge numai foarte rar la fisura longitudinală a creierului. Șanțul precentral este adesea întrerupt de numeroase pliuri de anastomoză, superficiale sau profunde, din care principalele sunt constituite de picioarele de inserție ale girusului frontal superior și girusului frontal mijlociu. Când aceste două pliuri de inserție sunt
Șanțul precentral () [Corola-website/Science/327005_a_328334]
-
de anastomoză, superficiale sau profunde, din care principalele sunt constituite de picioarele de inserție ale girusului frontal superior și girusului frontal mijlociu. Când aceste două pliuri de inserție sunt profunde, șanțul precentral se extinde de la vecinătatea șanțului lateral Sylvius la fisura longitudinală a creierului, și poate fi confundat la o examinare superficială cu șanțul central Rolando a cărui direcție o urmează. Însă aceste pliuri de inserție sunt cel mai adesea superficiale. Șanțul precentral este divizat de pliul de inserție a girusului
Șanțul precentral () [Corola-website/Science/327005_a_328334]
-
este dințată și se articulează în sus cu marginea zigomatică a aripei mari a sfenoidului ("Sutura sphenozygomatica") , iar în jos cu fața orbitară a maxilei ("Sutura zygomaticomaxillaris"). Între aceste suturi există o porțiune mică, concavă ce formează marginea laterală a fisurei orbitare inferioare ("Fissura orbitalis inferior"). Procesul frontal ("Processus frontalis") care este gros și dințat și este situat pe unghiul superior al osului zigomatic și participă la formarea marginei laterale a orbitei. În sus aceasta se articulează cu procesul zigomatic al
Osul zigomatic () [Corola-website/Science/323593_a_324922]
-
suprafața poate să înghețe și să se dezghețe de la noapte la zi (ciclul diurn) sau să se dezghețe numai vară (ciclul sezonier). Există și regiuni unde solul rămâne permanent înghețat, acest strat depășind 150 m grosime (pergelisol). Apă din porii, fisurile și crăpăturile rocilor, din scoarță de alterare, îngheață. Prin tensiunile pe care le dezvolta, creează un complex de microcute, bombări la suprafața solului, iar după topire crăpături, microdepresiuni. În rocile consolidate înghețul și dezghețul determina fragmentarea lor. Intensitatea acestui proces
Relief periglaciar () [Corola-website/Science/323639_a_324968]
-
de gheață curată sau amestecată cu particule fine de rocă, având o granulometrie asemănătoare nisipului și care constituie „făina de ghețar”. Ghețarul desfășoară o puternice eroziune laterala, cât și o eroziune în sens longitudinal. Roca versanților, afectată de îngheț, prezintă fisuri mari, care înlesnesc ghețarului să smulgă mai ușor blocuri de rocă; eroziunea laterală lărgește mult profilul transversal al văilor glaciare. Eroziunea în profil longitudinal, se deosebește de aceea a apelor curgătoare prin faptul că gheață acționează mai slab acolo unde
Relief glaciar () [Corola-website/Science/323638_a_324967]
-
lemn la începutul secolului al XIX-lea, cu o singură excepție (icoana Sfinții Apostoli Petru și Pavel, care datează din secolul al XVIII-lea). Cele 17 icoane sunt într-o stare avansată de degradare, având pictura scorojită și afumată, precum și fisuri sau chiar lipsuri de bucăți de lemn. Potrivit inventarului, icoanele au următoarele teme picturale: În depozitul Mănăstirii Golia se află și câteva cărți de cult care au fost tipărite la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX
Biserica Cuvioasa Parascheva din Târgu Frumos () [Corola-website/Science/323876_a_325205]
-
pentru aceasta biserică. Cele două clădiri au fost inaugurate la 10 noiembrie 1883, la aniversarea a 400 de ani de la nașterea lui Martin Luther. Biserica evanghelică se afla în 1909 într-o stare de degradare, fiind observate o serie de fisuri ale zidurilor. Comunitatea evanghelică a încercat să repare acest edificiu, fiindu-i solicitat arhitectului Hans Eder să întocmească un deviz de cheltuieli. Analizele efectuate au remarcat existența unui pericol de prăbușire, motiv pentru care s-a decis evacuarea bisericii până la
Biserica Sfântul Ioan din Sibiu () [Corola-website/Science/324059_a_325388]
-
anul 1766, când urmașii primilor ctitori și-au amenajat, sub pardoseala navei,cripta familială; tot atunci, turla, naosul și altarul au fost acoperite cu țiglă, iar peste vechiul paviment din cărămidă al bisericii au fost așezate dale din piatră. Din pricina fisurilor apărute în urma cutremurului din anul 1839, pereții lăcașului au fost consolidați prin montarea unor tiranți din fier și prin zidirea masivilor contraforți ai altarului și ai peretelui sudic al navei; înlocuirea acoperișului de țiglă cu un altul din șindrilă, mult
Biserica Buna Vestire din Roșcani () [Corola-website/Science/326658_a_327987]
-
("Sulcus cinguli"), sau scizura calosomarginală, fisura calosomarginală, șanțul calosomarginal ("Sulcus callosomarginalis") este un șanț (fisură) lung, de formă neregulată pe fața medială a emisferului cerebral, care separă girusul cingular aflat mai jos de girusul frontal medial și lobulul paracentral care se află mai sus. Porțiunea anterioară
Șanțul cingular () [Corola-website/Science/326840_a_328169]
-
("Sulcus cinguli"), sau scizura calosomarginală, fisura calosomarginală, șanțul calosomarginal ("Sulcus callosomarginalis") este un șanț (fisură) lung, de formă neregulată pe fața medială a emisferului cerebral, care separă girusul cingular aflat mai jos de girusul frontal medial și lobulul paracentral care se află mai sus. Porțiunea anterioară este numită partea subfrontală ("Pars subfrontalis"); partea posterioara, care
Șanțul cingular () [Corola-website/Science/326840_a_328169]
-
o parte îndepărtată a țării a unui narator nenumit la casa prietenului său din copilărie, Roderick Usher, de la care primise o scrisoare în care acesta se plângea de o boală și îi cerea ajutorul. Când ajunge acolo, naratorul observă o fisură subțire care se întinde de la acoperiș până în partea din jos a clădirii. Deși Poe a scris această povestire înainte de inventarea psihologiei moderne, simptomele lui Roderick pot fi descrise potrivit terminologiei ei. Acestea includ o formă de supraîncărcare senzorială cunoscută sub
Prăbușirea Casei Usher () [Corola-website/Science/325832_a_327161]
-
la clădire, cât și la familie, joacă un rol important în povestire. Acesta este primul „personaj” pe care naratorul îl prezintă cititorului, descris în chip umanizat: ferestrele sale sunt descrise ca „asemănătoare cu ochii” de două ori în primul paragraf. Fisura care se dezvoltă în zidărie simbolizează dezintegrarea familiei Usher, iar casa „moare”, împreună cu cei doi frați Usher. Această conexiune a fost subliniată în poemul „Palatul bântuit” al lui Roderick, care pare a fi o referire directă la casa care prefigurează
Prăbușirea Casei Usher () [Corola-website/Science/325832_a_327161]
-
defectuos al lui Ahab” a provenit din „forța evocatoare” a povestirii „Prăbușirea Casei Usher” a lui Poe. Atât la Ahab, cât și la casa Usher, aspectul de soliditate fundamentală este vizibil greșit - de cicatricea lividă a lui Ahab și de fisura în zidăria casei Usher. În filmul cu buget redus al lui Roger Corman din 1960, cunoscut în Statele Unite, ca "House of Usher", naratorul se îndrăgostește de bolnăvicioasa Madeline, mai mult spre oroarea lui Roderick. După cum dezvăluie Roderick, familia Usher are
Prăbușirea Casei Usher () [Corola-website/Science/325832_a_327161]
-
la edentați. Procesul alveolar al maxilei prezintă cavitățile de recepție pentru rădăcinile dinților, numite alveole dentare ("Alveoli dentales"). Maxila ia parte la formarea a trei cavității: Parțial ia parte la formarea a două fose: infratemporală și pterigopalatină, și a două fisuri: orbitară inferioară și pterigomaxilară. Maxila are articulații cu 9 oase: Victor Papilian. Anatomia omului. Ediția a XII-a. 2006
Maxilă () [Corola-website/Science/325135_a_326464]
-
("Fissura orbitalis inferior") este o fisură situată între peretele inferior și cel lateral al orbitei prin care orbita comunică cu fosa infratemporală (lateral) și cu fosa pterigopalatină (medial). Este delimitată de marginea inferioară a feței orbitare a aripei mari a sfenoidului și marginea posterioară a feței
Fisura orbitară inferioară () [Corola-website/Science/325208_a_326537]