3,203 matches
-
pe repetenții lui dragi ce trebuiau să fie la școală, fix la miezul nopții, ultimele două ore, între orele 3 și 5 dimineața urmând a fi de matematică, da, urmând. A dat ocol foișoarelor, se așeză pe creasta zidului cu fresca celor trei mari criminali ai Omenirii și parcă, în același timp, sau Tomaida a leșinat cu zgomot de spaimă sau Gagu a atins vreun știulete care, trezit din somn, a dat alarma printre știuleți, Căpcăunu ședea drept în fața noastră, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
căci nimeni nu verifica dacă frânghiile erau curate sau murdare. Dar am comis o greșeală că am intrat în vorbă cu ea, pentru că, făcea pe nebuna. Sigur că nu apăruse întâmplător. Biserica e aproape goală. Pe tavan e o singură frescă, cu schele dedesubt și resturi de tencuială pe jos. Pictura reprezintă un compartiment de tren, în el stau două măicuțe, față în față. Între ele, o covată plină cu apă roșie de sânge în care spală frânghiile lungi. Dincolo de fereastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
s-o întreb pe femeia aceea străină, iată că ea e aici, mi-am spus eu, și, dacă mă apropii, cu siguranță o să mă vadă. Mă urc pe schele, mai ușor decât aș fi crezut, dar, când să ajung în dreptul frescei, una dintre măicuțe mă apucă de braț și mă trage lângă ea, pe banchetă. — Iată că ai venit în sfârșit. De acum încolo o să lucrezi cot la cot cu noi. Clar? zice ea și îmi dă o frânghie imensă, plină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
pictorii care s-au bucurat de faimă în Grecia antică nu s-a păstrat nici o urmă a talentului și reputației lor. Simple nume, câteva anecdote, e tot ce-a rămas. Vestitul și mult lăudatul Zeuxis ar fi scris sub o frescă, reprezentând un atlet, că posterității îi va fi mai ușor să-l critice decât să-l egaleze, dar el nu mai poate fi criticat. Duse la Roma și apoi la Constantinopol, picturile lui Zeuxis au dispărut. În sculptură, naufragiul n-
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
nu-l remarcasem la urcare. Cobor prin el și abia acum mă lămuresc. În perete sunt săpate caverne ― chiliile călugărilor. O cavernă mai mare e refectoriul. Alături, altă cavernă mai mică ― bucătăria. Nici o pată de culoare n-a rămas din frescele de care vorbesc ghizii. Doar piatră. Dumnezeu e mai accesibil, oare, în caverne? C'est magnifique exclamă o doamnă în vârstă pe care am văzut-o mâncând cu o poftă ieșită din comun pe vapor. Își umple de fiecare dată
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
minarete. A fost transformată de turci în moschee. Porțile monumentale, de lemn, cu întăriruri de metal, și lespezile de la intrare te lasă să bănuiești măreția procesiunilor care aveau loc aici înainte de venirea turcilor. Înlăuntru, o imensă schelă. Pe ziduri, în locul frescelor bizantine, fragmente din Coran. Doar cupola impunătoare îți sugerează grandoarea inițială a catedralei. Pe unul din stâlpi, o gaură, Legenda pretinde că sultanul care a cucerit Constantinopolul a avut un vis. Alah l-a sfătuit să învîrtă mâna într-o
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
se înviorează când ne oprim dinaintea unor pietre, năpădite de iarbă galbenă, iar ghidul ne spune: Aici a fost lupanarul". Aflăm că efesienii aveau un bordel cu două etaje. La primul etaj, erau primiți clienții. Femeile așteptau la etajul superior. Fresce, mozaicuri, coloane ciobite, capiteluri răsturnate (Efesul a avut parte și de incendii și de cutremure), sarcofage de piatră, vase de pământ ars, o splendidă sculptură reprezentând o Nike înaripată, un orologiu solar, trepte tocite de pași... Dar, pe alocuri, am
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
del povestires qui spun nimic e qui se scriu doar pentru că trebuie. Arrivedero. PAGINĂ NOUĂ ZIUA ÎN CARE AM MURIT Salut din nou. Mă aflu în sala Sfântului Andrei, a Marelui Palat din Kremlin, așa cum m-a surprins, într-o frescă, mai puțin cunoscutul pictor Oukhtomski. Nu sunt înfățișat într-una din cele mai frumoase ipostaze, de vreme ce tocmai mă scobeam în nas, dar, chiar și-așa, semăn, nu mă pot plânge. Artistul, care picta cu o frecvență de patruzeci de mii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
Am plecat să-l caut pe Dumnezeu mai întâi în închisorile sfințite de suferință, rosti Ioana. După aceea am fost la mânăstirile din Bucovina, pe care nu le văzusem până atunci. Am fost atât de impresionată de frumusețea, de spiritualitatea frescelor pictate pe afară și pe dinăuntru, de atmosfera locurilor, încât am vrut să rămân acolo pentru totdeauna. — Să te călugărești...? am tresărit, ieșind din ceața întristării. — Da, încuviință Ioana. Dilema era că nu știam ce mânăstire să aleg. Tânjeam după
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
astfel lecturile, și Încă vreo trei poeți rezervați, iar la urmă profesorul de filozofie Carara. Poetul care a citit În seara aceea părea fugit de undeva din fundalul neclar al fotografiilor cu Bacovia, rostea cuvintele Încet, ca pentru adormirea În frescă a poeziei, așa Încât nimeni nu a tușit În timpul lecturii, nimeni nu și-a ridicat ochii În tavan, În afară de bătrânul Tronaru. Mai toți fumau țigară de la țigară, scrumând pe jos. „Dacă nu voi găsi fericirea“, se intitula ciclul poematic al bardului
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]
-
clivus Vaticanus. Îi aparținuse lui Augustus și nu fusese locuită niciodată, dar în timpul căsătoriei sale cu Julia amiralul Agrippa o redeschisese, folosind din plin priceperea arhitectonică, simțul estetic și bogățiile. Celebrele grădini se întindeau până la râu; sălile erau împodobite cu fresce rafinate, în culori vii, reprezentând întreprinderile glorioase ale familiei. Primirea aceea călduroasă îl indispuse foarte tare pe împăratul Tiberius. Ca să-l informeze despre sentimentele poporului, numeroșii săi spioni, din cauza cărora era foarte temut, veniră la reședința sa de pe mons Palatinus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
larg ușile unei biblioteci vechi, iar ei văzură că rafturile erau pline nu cu cărți, ci cu bucăți de in colorat, inul de Butous, extrem de scump. Rușinat, neguțătorul dădu la o parte marfa, descoperind un perete: pe el era o frescă înfățișând un bărbat așezat. — Iată-l, tresări Zaleucos. Bărbatul stătea într-o poziție de o neglijență studiată; purta o tunică albă, brațele-i scurte erau descoperite, capul rotund era întors într-o parte, ochii mari și bulbucați păreau să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
asta i-a poruncit unui pictor să reproducă statuia pe care Lysippus o turnase în bronz după subiect: acesta e Socrates așteptându-și moartea, conversând cu discipolii săi după ce a băut otrava. Iar când fu întrebat cum de știa despre fresca aceea, aflată într-o casă particulară dintr-un oraș atât de îndepărtat, răspunse că-i povestiseră despre ea niște călători. Apoi corăbiile coborâră până la malurile sinuoase ale râului Meandros și ajunseră la Miletus, singurul oraș din lumea cunoscută care avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
soarta Romei. Prin intermediul unor agenți, achiziționase treptat proprietățile învecinate și, folosind și terenurile confiscate de la Marcus Antonius, ridicase în jurul templului un fel de sanctuar, palatul imperial, cu terase în trepte, grădini, porticuri și atrii, soiuri rare de marmură, stucaturi și fresce pe bolți și pe pereți. Înainte de a fi surghiunit în îndepărtata Tomis, poetul Ovidius cântase măreția edificiilor, transformându-le, din inițialul palatium, în somptuosul plural palatia. Lumea șoptea că la Roma se ajunsese să se depășească opulența suveranilor orientali; într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
În timp ce întreprindea această operațiune imobiliară publică, Augustus, un sublim artist al politicii, se arăta modest și discret în ce privea reședința sa privată: încăperi puține, nu foarte mari, care îi aparținuseră senatorului Ortensius, pardoseli austere cu mozaic alb și negru, fresce simple, cu structuri geometrice. Încăperile acestea se învecinau cu ceea ce arheologii numesc astăzi „casa Liviei“ și care în realitate a fost casa lui Claudius, primul ei soț, pe care l-a părăsit. Acolo se închisese Augustus în zilele războiului din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
chipul pe care și l-a făurit în timpul vieții...“ Ofițerul ridică mâna dreaptă și Gajus fu ușurat, de parcă ar fi fost eliberat, când îi văzu pe pretorieni oprindu-se. Ei doi intrară singuri într-o sală. Pereții erau acoperiți cu fresce luminoase: flori, păsări, iederă, ghirlande colorate de fructe, lămâi. Părea că se află într-o grădină nesfârșită. În casa femeii aceleia era ceva uimitor. Dar Gajus aproape că nu reușea să înainteze spre locul unde aștepta ea; ura făcea ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
putea ajuta, nimeni n-ar fi putut s-o însoțească acolo - numai temnicerii aleși de Tiberius. Și nu știa unde și în ce condiții să și-i imagineze pe frații săi. — Privește, îi spuse o sclavă bătrână, arătându-i o frescă perete. Se uită și văzu mâna întinsă a unei femei cu chipul acoperit de un văl, care arunca o șuviță de păr într-un vas cu jăratic. — Știi ce înseamnă? — Nu, răspunse el. — Știi cum trosnește părul dacă îl arzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
cu jăratic. — Știi ce înseamnă? — Nu, răspunse el. — Știi cum trosnește părul dacă îl arzi? — Nu, n-am văzut niciodată. — Arde, râse bătrâna sclavă, așa cum va arde viața celui căruia i-a fost tăiat pe când dormea. Gajus se uită la frescă de parcă totul ar fi fost un joc, și zâmbi. Bibliotecile imperiale Într-o dimineață de iarnă, descoperi minunatele biblioteci ale lui Augustus, lângă templul zeului care, potrivit preoților și poeților, îi dăruise victoria. Două săli imense ce se continuau cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
toți succesorii săi aveau să și-l asume. Fusese reales princeps patruzeci de ani la rând și acceptase realegerea calm, „până în ziua de azi, când scriu“, încheia el. Parcă îl vedeai, singur în camera sa de lucru secretă, împodobită cu fresce, scriind, unul după altul, cuvintele pe care avea să le încredințeze secolelor următoare. Când termină de citit acele cuvinte, Gajus rămase nemișcat, cu ochii închiși. Înlăuntrul său trăia moștenirea fizică a bărbatului care le scrisese cu decenii în urmă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
și cu zăvorul acela smuls -, se gândea la fiecare cuvânt. Nimeni nu-i spuse dacă Livia își pomenise fiul, dacă îi trimisese un ultim mesaj. În orice caz, Tiberius nu veni; o lăsă să moară singură, în camerele ei cu fresce extravagante. Astfel se sfârși viața Liviei Augusta. Lui Gajus nu-i fu dat - și nici el nu ceru - s-o vadă. Așteptară, cu speranțe din ce în ce mai slabe, ca Tiberius să vină la funeralii. Așteptară atât de mult, încât cadavrul era aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
dimineață limpede de septembrie, Antonia trimise pe cineva să-l cheme pe Gajus din camerele lui. Veni repede și o găsi șezând singură într-o încăpere mică, somptuoasă, unde el nu mai intrase niciodată. Pereții erau acoperiți în întregime de fresce, într-o perspectivă aeriană, înșelătoare, cu imagini luminoase de porticuri, scări și fântâni. Antonia scria; purta una dintre tunicile simple, prețioase, țesute la Pelusium; pe degete și la încheieturi avea bijuteriile din vremea singurei sale căsătorii și a lungii văduvii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
dispărea ciclic, ore sau zile în șir, în încăperi inaccesibile. Pe continent, mesageri, ambasadori, tribuni, praefecti sau proconsules așteptau ca el să-i anunțe că îi primește. În perioadele acelea în vilă domneau bârfele, nervozitatea și neliniștea. Galerii secrete, cu fresce pornografice; codexuri rafinate în care invențiile cele mai explicit erotice ale lui Elephantis - scriitoarea cea mai plină de fantezie și mai lipsită de inhibiții din vremea aceea - erau ilustrate deopotrivă de explicit; patul deasupra căruia stătea faimosul, scandalosul tablou cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
zonă sacră, cum este astăzi complexul San Pietro. Însă, în locul obișnuitelor decorațiuni cu măști de teatru, se aflau dedicații votive și embleme militare, iar unele ornamente erau abia schițate, ca și cum lucrările ar fi fost întrerupte. Apoi ieși la iveală o frescă ciudată: un codex deschis, pe a cărui pagină goală erau scrise - cu mâna, nu pictate - câteva rânduri în latină corsivo. Nu era însă mâzgăleala unui intrus. Codexul fusese reprezentat deschis și gol tocmai pentru ca să se poată scrie în el ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Augustus. Îl numise zothecula: lumină puțină, blândă, o ușă spre marea sală cu coloane, o alta care dădea în peristil, posibilitatea de a intra și de a ieși fără să fii văzut. Pe pereți, în rame elegante de stuc, erau fresce cu imagini senine: lebede, grifoni, flori de lotus. O mică masă prețioasă, scaunul său, două-trei taburete, un lectulus, un soi de divan pentru odihnă și citit - o invenție a lui Marcus Tullius Cicero. Pe toți pereții însă, nișele și consolele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
pe pereții, absida și bolta minunatei săli pe care, peste două mii de ani, când aveam s-o descoperim, noi urmam s-o numim isiacă. Sala era dedicată muzicii și dansului, și pentru construirea ei se folosise întreaga știință arhitectonică; culorile frescelor se îmbinau armonios, ca acordurile unei harpe: verdele bobocilor de piersic, trandafiriul aurorei, azuriul albăstrelelor, cenușiul perlelor, galbenul florilor de ginestră. Nu exista nici o tușă agresivă, care ar fi fost ca o ușă trântită în mijlocul unei piese melodioase. Pe boltă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]