4,454 matches
-
drumul de la aeroport spre centrul orașului. Aceleași fotografii, în alb-negru, retușate, ale cuplului veșnic senin în maturitatea sa. Un cuplu salutând mulțimea. Elena, coafată îngrijit și cuminte, cu părul strâns, cu rochiile ei înflorate, strânse în talie, cu taioarele cu fuste plisate, cu fruntea liberă, cu puține riduri. Nicolae Ceaușescu, mic de statură, cu pieptul ușor bombat, cu brațele scurte atârnând și cu acel surâs pieziș și încremenit. Au loc vizite ale unor personalități străine: la sfârșitul lui mai 1989, președintele
România post 1989 by Catherine Durandin, Zoe Petre () [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
în zig-zag și se împiedică. Praf, nori de praf cărămiziu și lipicios. Zgomotul este suportabil, muncitorii agățați de betoniere muncesc fără chef, iar copiii de țigani se joacă, supravegheați de bunicile lor așezate pe taburete de-a lungul pereților, cu fuste mari plisate și înfoiate. Scenă pitorească? Nu, o flagrantă etapă de investiții imobiliare la București în 2007, când, peste tot, cresc prețurile pentru metrul pătrat construibil, pentru chirii sau vânzări. Dincolo de Calea Moșilor, o clădire înaltă, ferchezuită, o bancă strălucind
România post 1989 by Catherine Durandin, Zoe Petre () [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
de referință îl constituie o statuetă hitită, descoperită în localitatea Bóghazköy, cu 2000 de ani înainte de eră. Reține atenția îndeosebi o statuetă în chip de Mutter Erde, aflată în pelerinaj și făcînd exerciții magice. Legenda planșei precizează că bătrîna purta fusta “din smocuri de lînă”. Arheologii ne dau lămuriri utile în acest sens. Mă refer și la specialiștii români. Neoliticul ar fi o zonă de real interes etnografic, dacă s-ar lua în studiu marele număr de piese scoase la iveală
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
era într-un relativ armistițiu. Zic armistițiu pentru că Tarzan nu suferea să-i vorbești urât și cei care o făcuseră, o făcuseră pe hainele lor, Tarzan avea un talent deosebit de a băga spaima în intrus, rupându-i doar pantalonul sau fusta, negustând din carnea lui. În schimb, cu străinii care nu ascultau de avertismentul său, era foarte agresiv. De ce credeți că v-am povestit despre acești doi Tarzani ai noștri? Erau vremuri aspre și câinii noștri erau pe măsura vremurilor. Pe
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
visat că mă bat cu niște caucazieni. Săbiile de oțel, a mea și a lor sclipeau și zăngăneau, iar tu, ca o zână, cu ciorapi albi trei sferturi, parcă erai la o Înviere, de Paști, te vedeam îmbrăcată într-o fustă și o albeață de bluză, a fost o înviere, prima și ultima pentru mine. Și Țuți era acolo, și Elena lui. Și parcă oamenii mari ne pândeau și ne ghiceau gândurile, cotrobăiau prin sufletele noastre zdruncinate, ce sacrilegiu! Țuți i-
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
lume e flăcău. Neica Dinu l-a botezat. Îl cheamă Constantin ca pe taică-său. — Să-ți trăiască, Stanco! Asta da, veste! Stanca veni cu pași ușori până la jilțul maică-sii, se lăsă în genunchi, își puse coatele în poala fustelor bătrânei și, privind-o atent în ochi, spuse cu o gravitate stranie: — Înțelege, mamă, de când am rămas văduvă m-am simțit legată de nu știu ce, în nu știu ce fel. Apoi a murit Mateiaș, pe urmă socru meu, pe urmă taica... Când a
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
în jocurile de țesătură când mată, când lucioasă. De sub poalele largi, ale căror falduri erau strânse de un ilic de catifea tot neagră, bordat cu saten de culoarea aurului vechi, răzbăteau volane de dantelă albă, atât de încrețite încât îndepărtau fustele de trup. De sub dantele abia se ghiceau papucii din damasc galben cu ciucuri și nasturi negri. Pe cap un tulpan brodat pe margini cu mărgele colorate prin străveziul său lăsa să se ghicească frumusețea părului strâns în coc. Nu mai
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
gândul tot aiurea îi umbla. Tonul doamnei Ilinca îi era atât de cunoscut și chiar drag încât se lăsă purtat departe în amintiri. Nu prea avusese în preajma lui bărbați după care să-și modeleze felul de a fi, tot printre fuste muierești crescuse, îi avusese doar pe nașul Constantin și pe sfinția sa mitropolitul Theodosie. Ba nu, gândesc cu păcat, cu Barbu frate-meu am învățat să călăresc... Avea maica mare doamna Ilinca un fel al ei de a amesteca vorbele sfinte
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
de jăratic și pe firul de fum aromat. Doar când ajunse la ușă o băgă de seamă pe Manda, închinându se, și pe Zamfira, rânjind. — Sărut mâna, măria ta, șopti Zamfira și se lăsă în genunchi. Luând în mâini tivul fustei doamnei, îl duse la buze și-l sărută, apoi își șterse cu pioșenie ochii cu același tiv și în sfârșit, după ce își atinse fruntea cu el, îl mai sărută o dată și-l lăsă jos. Să dea Dumnezeu să ți se
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
în picioare, smulse autoritar coada lopețelei din mâna doamnei și bolborosind cu voce scăzută începu să facă niște gesturi stranii, fumul descriind în aer arabescuri albe. Din când în când se oprea și se îndrepta spre vatră, scotea din buzunarele fustelor ei bobițe ca de rășină, le arunca în foc și scuipa de fiecare dată de câte trei ori în flacăra albăstruie ce se ridica. — Doamne ferește, oprește-te, Zamfiro! Am terminat, sărut mâna. Plătește-mă să se împlinească. Marica aprecie că
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
seraschierii care-i trebuiau, - tot omul lui vodă i-o fi spus care sunt aceia, - îi cumpără cu aur greu rusesc și brâncovenesc și gata treaba. Țarina îl scoate într-o caleașcă pe țar și pe Cantemir ascuns cică sub fustele ei, și se îndreaptă spre Iași. Tătucul rușilor, nădejdea tuturor creștinilor din împărăția padișahului, fuge ținându-și cuvântul: îl ia cu el pe Toma Cantacuzinul, marele spătar al Valahiei, nepotul meu din partea fratelui Matei, pe Dimitrie Cantemir și pe doamna
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
de la București la Iași într-o zi și o noapte, călărind fără odihnă din poștă în poștă, mai, mai să omoare caii în galop, despre Mazepa care cică s-ar fi papistășit, cum ar fi fugit Dumitrașcu Vodă Cantemir în fustele țarinei Caterina, despre o ibovnică a țarului Petru care era măritată cu un oștean și când a întrebat-o țarul care din plozii pe care-i născuse sunt ai lui și care ai soldatului, se zice că femeia n-ar
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
lor multicolore, păreau toate fete. Cuvântul halat sună însă nepotrivit, trebuie precizat că era vorba de un vestmânt închis sever până sub bărbie și despicat în două părți în așa fel încît pantalonul, violet sau alb, care înlocuiește la ele fusta sau rochia, să se vadă de la șold în jos. Acest vestmânt ușor flutura în urma bicicletei, fără să jeneze pedalarea. Nici o urmă de mașină, nici un zdrăngănit de camion de mare tonaj, nici un autobuz al cărui motor Diesel îți zgâlțâie creierii nu
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
și m-am ridicat. - Gheorghe, mergi, sau mai stai? - Nu, nu, merg, mi-a răspuns el, am plecat, mă, Megherel, nevastă-mea e borțoasă și are draci. Dacă stau acasă zice că stau pe capul ei, că mă țin de fustele ei, dacă plec, că umblu fără căpătâi și o las singură... Cu chestia aia n-ai nici o grijă... Ai executat un ordin... - Taci din gură, zice Megherel pământiu. Înțelesei că era un secret al lor și nu mă mirai. Ca
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
Am intrat în casă, am ajuns... Codrin avea o soră de o frumusețe deosebită, față bălaie, cu părul galben... De revelion o răsucea un flăcău în învîrtite amețitoare... Stătea parcă pe loc și ai fi zis că doar ea juca. Fustele ei zburau în aer, picioarele acestei cosânzene i se dezveleau până sus. Până la revelion am crezut că e inocentă, de vârsta mea, și că și ea se îndră- gostise de mine, fiindcă îmi spunea "domnișorule" și avea grijă să nu
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
simțeam totdeauna și în sat, când mă aflam în fața fetelor și nu aveam curajul să mă ating de ele, deși vedeam pe câmp, cum alții o făceau, le luau în brațe, se întindeau peste ele și încercau să le ridice fustele... Ele se zbăteau, loveau cu pumnii, își înfigeau mâinile în chica lor, îi mușcau și scăpau, vesele dar intangibile, deși ai fi zis că erau pradă ușoară. Flăcăul se domolea, se întindea alături ca un câine, rugător, insistent, până la urmă
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
fata asta în cap... - Păduchi, fa, n-auzi... Bătrânele priveau pe geam la o fată de vreo douăzeci și șase de ani. Micuță, cu trăsături tăiate de vânt, îmbrăcată cu o bluză mai largă decât firavul ei trup, cu o fustă groasă, și cu șlapi roz ce îi acopereau picioarele negre de praf, tânăra stătea în așteptarea autobuzului. Avea cu ea un fel de sac, peticit și plin. Părea greu. Ce o fi având în el, Dumnezeu știe. Gândul mi-a
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
ochii sau poate nu vedea din cauza lacrimilor ce stăteau să iasă. Oftă. “Varvară, Varvară”, zise în gând și se uită lung în ogradă. Merse apoi în bucătăria de vară, își schimbă pestelca cu flori albastre cu una neagră, își trase fusta și își aranjă baticul. Porni spre grădină. Mai rupea câte o mână de buruiană pe care o punea în pestelca uractă cu colțul-n brâu și continua drumul. Nu se grăbea. - Bună ziua, țață Rariță! - Bună, Florine, mamă! Băiatul o privi
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
casă. - Da’ bărbatu-tău nu intră? - A rămas în căruță. Sărut mâna, mamă! Varvara intră în odaia Rariței. ștergarele din geam erau date deoparte, iar sub icoană ardea mica flacără a candelei. Rarița avea basmaua neagră, pestelca albastră îi acopera fusta plisată de un negru șters. Trecu pe lângă fiică- sa, deschise ușa și aruncă afară apa dintr-o cană. - Mamă, am venit să vorbim. Am venit să mă ierți! - De ce, fata mamei? Te-ai măritat și ești la iertăciune? Da’ nu
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
de mers. Sub cheagurile de sânge, sub negreala adunată de pe drum se întrezărea însă albul lor de altă dată. Nu era vreme de odihnă, deși se împleticeu în mers. Iarba le cuprinse apoi până la glezne, lăsând să se vadă doar fusta de pânză țesută în casă, roasă de mizerie și ruptă de vreme. Când, într-un final, ieși din hățișul de salcâmi, fetița căzu frântă de durere. Crucea pe care o trăgea după ea se lăsă liniștită pe spate și așteptă
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
scoase bluza. Carnea ei moale și albă se ivi de sub țesătură. Își privi în oglindă vânătăile de pe spate și brațe. Atinse ușor sânii care o dureau ca de moarte. Își trase cămașa de noapte rușinată de durerea sa și scoase fusta. Pulpele erau galbene spre albastru-negre. Întinse camașa de noapte și se așeză lângă îngerul ei. Se închină în gând ca noaptea să fie scurtă. Făcu o cruce deasupra fetei, apoi una ei, își sărută copilul și se culcă. Auzi ușa
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
cât să facă pe placul celui care plătește poza. Sfințenia și cumințenia nu au fost însă deajuns pentru Ion. A intrat fără să spună nimic. Polixenia a trecut nevăzută în camera cealaltă. Avea cămășuța albastră cu flori mici roșii și fusta de pânză de in țesută în casă. Își puse mâna la gură să nu scoată un sunet de spaimă și își strâse ochii să nu plângă. Se ghemui lângă lada patului și când nu mai auzi nimic trase aer în
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
la mine cum gem, în arșița cumplită a amiezii de foc care intra pe ușa larg deschisă, și în lumina aceea a țâșnit vrăjitorul, cu părul de rafie, cu pieptul strâns într-o platoșă de perle, cu pulpele goale sub fusta de paie, purtând o mască din trestie și din sârmă cu două găuri pătrate pentru ochi. În urma lui veneau muzicanții și femei îmbrăcate în rochii bălțate, cu falduri grele, care le ascundeau trupul. S-au pornit să danseze în fața ușii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
și mâneci cu manșete. Se ridicase. Înaltă, brună, firavă, strânsă într-un cordon lat de piele. Părul cădea bogat peste umerii fragili. Mâinile lungi și nervoase, picioarele lungi și nervoase. Cearcăne albăstrii. Tenul alb, extrem de alb, ca albul lăptos al fustei scurte, dezvelind pulpele. — Te pregătim pentru o întâlnire. Importantă. Zâmbetul se ascuțise. — Domnul dorește să arăți bine. Măcar normal. Nu suportă violențe. Privirea își schimbase culoarea, negrul devenise și mai negru, albăstrui, glasul aspru. Este, te vei convinge, o favoare
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Prietenii vă spun Sia, nu ? Sia Strihan, deci. — La fel de bine cunosc, ca și cum aș fi trăit multă vreme împreună cu amicii dumneavoastră, boala de ficat și averea încă destul de măricică a domnului Barbosa. Faptul că tânărul Patraulea, zis Poetul, nu prea rezistă fustelor. S-ar justifica prin vârstă sau înclinații artistice ? Prin ascendența lui țărănească ? Sau prin sănătatea fragilă, extrem de fragilă ?... Distinsa doamnă Mărgărit e o fanatică. Deși pare, chiar și este, și o desăvârșită femeie de lume. Dedată la toate obișnuitele, chiar
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]