2,893 matches
-
În capitolul dedicat acesteia În volumul de față1. Din acest punct de vedere Însuși numele de „zeu” este relevant nu numai ca inovație structurală, ci poate ca indiciu al unor evenimente preistorice. Este vorba despre *guda-, atestat În toate limbile germanice și numai În acestea (engleză god, germană Gott etc.). Etimologia sa este considerată cel mai adesea „incertă” (cf. Lehmann, 1986, p. 165), dar, În principiu, prevalează tendința de a-l considera identic cu vedicul h¿tá(sau * •huHtós), „invocat”; Însă
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
probabil o persoană, ci mai curând un obiect. Astfel, Își găsește legitimitate o altă etimologie, acceptată, printre alții, și de un mare germanist ca Streitberg (1896, p. 121), dar propusă chiar de Pictet (1877, p. 659), care vedea În *gudacorespondentul germanic al vedicului hutá„oferit, materie a libației” care, În Rig-Veda, apare de câteva ori cu referire la băutura sacrificală (havis), ce consta Într-un unt topit amestecat cu un lichid care provoca ebrietate, numit „soma”. Se pare că, În acest
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
vedicului hutá„oferit, materie a libației” care, În Rig-Veda, apare de câteva ori cu referire la băutura sacrificală (havis), ce consta Într-un unt topit amestecat cu un lichid care provoca ebrietate, numit „soma”. Se pare că, În acest caz, germanicul *gudaa avut o evoluție asemănătoare cu cea a vedicului somași a avesticului haoma-, care desemnau inițial băutura folosită În cadrul jertfei; Însă aceasta, având efecte miraculoase asupra credincioșilor (conținea probabil un halucinogen, cf. Kuiper, 1970), ajunge să fie transformată În divinitate
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cel avestic sunt Îmbogățite cu doi zei noi: Somaxe "Soma", respectiv Haomaxe "Haoma". În favoarea acestei etimologii se adaugă și argumentul că astfel de substanțe halucinogene erau obișnuite În cultura șamanică ce a exercitat, fără Îndoială, o influență importantă asupra religiei germanice primare. 2. MITUL ORIGINILORTC "2. MITUL ORIGINILOR" Cunoaștem dintr-un fragment celebru al lui Tacitus (Germania, II) mitul referitor la originile germanilor (mit care se referă la originea umanității Înseși, pentru că o cultură primitivă identifica ușor propriul ethnos cu umanitatea
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Lincoln, 1986). Trebuie să evidențem două lucruri: În toate miturile despre originea umanității, pe care le-am citat până acum, umanitatea este identificată imediat cu poporul care păstrează și povestește mitul: Tuistoxe "Tuisto" și Mannusxe "Mannus" sunt la originea triburilor germanice, PuruÌa dă naștere unei umanități Împărțite social conform diviziunii indiene tipice, Manu este chiar autorul presupus al primului codex de legi indiene, Yimaxe "Yima" este primul rege al Iranului; putem trage ușor concluzia că, În faza inițială, mitul trebuie să
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
când, pe un protopărinte anume. Dovada acestui lucru stă În faptul că mitul german al originilor nu conține doar personaje numite explicit de Tacitus, ci și alte ființe divine. Trebuie luate În considerare numele celor trei subdiviziuni elementare ale ethnos-ului germanic: ingevonii, herminonii și istevonii. Primii dintre aceștia Își trag numele de la *Ing („om”?) care corespunde zeului nordic Yngvixe "Yngvi"; cel de-al doilea grup, din Irminxe "Irmin", care, mai târziu, apărea ca zeu național al saxonilor; iar al treilea grup
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
patru generații: Terra - Tuistoxe "Tuisto" - Mannusxe "Mannus"-*Ing + Irmin + *Ist (cf. Ström, 1975, pp. 79 sqq.). 3. „INTERPRETATIO ROMANA” A RELIGIEI GERMANE ANTICE: DIVINITĂȚILE MAJORETC "3. „INTERPRETATIO ROMANA” A RELIGIEI GERMANE ANTICE \: DIVINITĂȚILE MAJORE" Cele mai vechi informații despre religia germanică provin din izvoarele clasice, care Însă nu numesc zeii majori În forma lor indigenă, ci Îi amintesc sub vălul obișnuit al interpretatio Romana, creând astfel probleme de identificare ulterioare. Este totuși fundamental fragmentul În care Tacitus (Germania, IX) trasează pe
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
clasice, care Însă nu numesc zeii majori În forma lor indigenă, ci Îi amintesc sub vălul obișnuit al interpretatio Romana, creând astfel probleme de identificare ulterioare. Este totuși fundamental fragmentul În care Tacitus (Germania, IX) trasează pe scurt cadrul religiei germanice: Dintre zei i se Închină mai ales lui Mercurxe "Mercur", căruia, În zilele hotărâte, pot să Îi aducă și jertfe de oameni. Pe Herculexe "Hercule" și pe Martexe "Marte" Îi Îmbunează cu animalele Îngăduite. O parte dintre suebi aduc jertfă
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
peste cele grecești (fenomen care, din punct de vedere istoric, este consecința faptului că multe divinități romane sunt importate chiar din Grecia sau sunt create după exemplul celor grecești). Aceste practici duc la nevoia de a lămuri care sunt figurile germanice ascunse sub nume romane; vorbim despre figuri germanice mai mult decât despre figuri ale panteonului occidental arhaic german, deoarece vechimea atestării nu le plasează la o distanță temporală foarte mare de faza unitară anterioară diversificărilor regionale. Se acceptă fără dificultate
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
vedere istoric, este consecința faptului că multe divinități romane sunt importate chiar din Grecia sau sunt create după exemplul celor grecești). Aceste practici duc la nevoia de a lămuri care sunt figurile germanice ascunse sub nume romane; vorbim despre figuri germanice mai mult decât despre figuri ale panteonului occidental arhaic german, deoarece vechimea atestării nu le plasează la o distanță temporală foarte mare de faza unitară anterioară diversificărilor regionale. Se acceptă fără dificultate că Mercurxe "Mercur", definit drept cel mai mare
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ale panteonului occidental arhaic german, deoarece vechimea atestării nu le plasează la o distanță temporală foarte mare de faza unitară anterioară diversificărilor regionale. Se acceptă fără dificultate că Mercurxe "Mercur", definit drept cel mai mare dintre zei, Îl maschează pe germanicul *W½danxe "Wo>dan"az (nordicul antic Óäinn, englezul antic W½den, germanul nordic vechi Wuotan), care se află chiar În vârful panteonului german; rămâne totuși de explicat de ce acesta a fost identificat tocmai cu un zeu ca Mercur, care nu era
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
asemenea informații, Îl reprezentau astfel pe W½danaz al lor. Mai convingător este, În schimb, un argument de ordin funcțional: Odin, după cum vom vedea mai jos, se Îngrijește de războinicii căzuți În luptă, iar Într-o societate războinică, așa cum era cea germanică, o astfel de funcție trebuie să fi fost cât se poate de definitorie, Într-atât Încât să sugereze unui roman identificarea zeului respectiv cu o divinitate psihopompă, deci cu Mercur. Această identificare se dovedește a fi foarte puternică În cea
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
lui W½danxe "Wo>dan"az” (*W½danesdagaz: În engleză, Wednesday; În olandeză, Woensdag, etc.). Trebuie totuși să se țină cont că acesta nu este un argument În favoarea consistenței obiective a identificării, ci este doar o dovadă a răspândirii sale În mediile germanice mai expuse contactului cu lumea romană precreștină. Martexe "Marte", zeul războiului, Îl acoperă aici pe *Teiwaz (nordicul antic, Tyrxe "Tyr"; În germană nordică veche, Zio etc.), ajuns astfel la capătul unui proces evolutiv despre care vom vorbi mai târziu. Legitimitatea
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
antic, Tyrxe "Tyr"; În germană nordică veche, Zio etc.), ajuns astfel la capătul unui proces evolutiv despre care vom vorbi mai târziu. Legitimitatea identificării este dovedită, și În acest caz, de numele „ziua lui Marte” (marți) care este redat În germanică cu „ziua lui Teiwaz” (germană nordică veche, Ziestag; În frisonă veche, Tiesdei etc.). În sfârșit, Herculexe "Hercule" Îl acoperă pe *Thunaraz (nordicul antic, Thór; În saxona veche, Thunar etc.), iar această identificare se bazează pe faptul că, la fel ca
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
identificarea bazată doar pe analogia generică a armei este prea extrinsecă pentru a fi acceptată, astfel Încât prevalează cea cu Jupiter care nu posedă o măciucă, ci, Întocmai ca Thunaraz, un fulger; mai mult, „ziua lui Jupiter” (joi) devine În lumea germanică „ziua lui Thunaraz” (În engleză, Thursday; În germană, Donnerstag etc.). Tacitus le atribuie divinităților studiate până acum nume roman, dar intenționează În mod clar să se refere la cele indigene. În schimb, cazul lui Isisxe "Isis" este diferit, pentru că, după
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
fără Îndoială inacceptabilă, având În vedere că un cult al lui Isis apare mult mai târziu, doar În Germania romanizată, Împreună cu multe alte divinități provenite Într-adevăr din lumea romană. Este vorba, așadar, și În acest caz despre o divinitate germanică, pe care Tacit sau cei care i-au cules informațiile o identificau cu Isis din cauza prezenței unei corăbii În simbolistica acesteia (cf. Lactantiu, Divinae Institutiones, I, 27: „În calendar există o zi În care se sărbătorește corabia lui Isis”); iar
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
unei corăbii În simbolistica acesteia (cf. Lactantiu, Divinae Institutiones, I, 27: „În calendar există o zi În care se sărbătorește corabia lui Isis”); iar faptul că aceasta este singura mare zeiță despre care vorbește Tacitus În prezentarea sa despre religia germanică ne poate face să ne gândim că sub numele de Isis se ascunde o mare divinitate feminină, probabil Nerthusxe "Nerthus". 4. SPAȚIILE SACRETC "4. SPAȚIILE SACRE" Afirmația lui Tacitus (Germania, IX) conform căreia germanii nu aveau temple și imagini ale
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
celtică și atestat și la germani Într-o serie de inscripții epigrafice latine provenite mai ales din Germania de Jos - s-a răspândit mai ales printre militari; de altfel, dedicațiile În cinstea lor provin de la trupele de jos de origine germanică sau de la cele influențate În mod special de tradițiile locale; cu toate acestea, nu lipsesc nici câteva exemple de credincioși aparținând claselor Înalte, ca În cazul comandantului garnizoanei de pe teritoriul actual al Bonn-ului (Castra Bonnensia) și al soției sale, sau
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
individualizate prin referire la funcție sau la apartenență. În primul caz avem de-a face, de exemplu, cu Matresxe "Matres" Alagabiae, „care dau totul”, Matres Gavadiaexe "Matres Gavadiae", „care apără legămintele” (În gotică, wadi „angajament”), Matres Mahlinenhae, „care protejează tribunalele” (germanicul *mahl-), Matres Afliaexe "Matres Afliae", „care Întăresc” (În nordica antică, afl - „forță”). În cel de-al doilea caz, referința poate fi toponimică, cum ar fi Matres Iulinehiae, „Iuliacum (astăzi Jülich)”, sau Matres Nersihenaexe "Matres Nersihenae", „ale râului Nersa (astăzi Niers
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
poate fi toponimică, cum ar fi Matres Iulinehiae, „Iuliacum (astăzi Jülich)”, sau Matres Nersihenaexe "Matres Nersihenae", „ale râului Nersa (astăzi Niers)”, sau etnografică - Matres Frisiave sau Matres Suebaexe "Matres Suebae". S-a discutat de multe ori dacă aceste divinități sunt germanice indigene sau reprezintă un Împrumut din cultura celtă. Noi suntem de părere că În ambele medii acest cult este o moștenire provenită din straturile populare ale culturii religioase indo-europene; de asemenea, trebuie subliniat faptul că prezența lor nu se limitează
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
acestea sunt calități consacrate zeilor, pe care poeții vedici le exprimă prin epitete străvechi, a căror semnificație profundă nu mai este inteligibilă nici măcar celor mai vechi interpreți indieni. Este un lucru firesc ca acest cult să „explodeze” tocmai atunci când lumea germanică vine În contact cu lumea latină care, anulând cultura religioasă tradițională a claselor superioare (Întotdeauna foarte ușor de romanizat), are tendința de a lăsa cale liberă exprimărilor claselor inferioare. 6. PREOȚIITC "6. PREOȚII" Cezar (De bello galico, VI, 12) nega
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
termenul celt de druides), unde preoți constituiau În cadrul vieții publice și private o castă, practic, atotputernică; mai mult, cunoștea situația de la Roma, unde preoții formau un grup cu o putere destul de mare. În schimb, nu vedea nimic asemănător În lumea germanică, unde, Într-adevăr, exista senzația că preoții sunt puțini și fără puteri prea mari; doar din aceste motive s-a putut ajunge la o negare atât de fermă. 7. RELIGIA GERMANICĂ ÎN EVUL MEDIU NORDICTC "7. RELIGIA GERMANICĂ ÎN EVUL
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
mare. În schimb, nu vedea nimic asemănător În lumea germanică, unde, Într-adevăr, exista senzația că preoții sunt puțini și fără puteri prea mari; doar din aceste motive s-a putut ajunge la o negare atât de fermă. 7. RELIGIA GERMANICĂ ÎN EVUL MEDIU NORDICTC "7. RELIGIA GERMANICĂ ÎN EVUL MEDIU NORDIC" Dacă dorim să analizăm religia germanică În perioada medievală găsim informații sigure și abundente În lumea nordică, unde, datorită creștinării sale târzii, s-a reușit conservarea pe termen lung
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
În lumea germanică, unde, Într-adevăr, exista senzația că preoții sunt puțini și fără puteri prea mari; doar din aceste motive s-a putut ajunge la o negare atât de fermă. 7. RELIGIA GERMANICĂ ÎN EVUL MEDIU NORDICTC "7. RELIGIA GERMANICĂ ÎN EVUL MEDIU NORDIC" Dacă dorim să analizăm religia germanică În perioada medievală găsim informații sigure și abundente În lumea nordică, unde, datorită creștinării sale târzii, s-a reușit conservarea pe termen lung a tuturor trăsăturilor substanțiale ale vechii credințe
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
sunt puțini și fără puteri prea mari; doar din aceste motive s-a putut ajunge la o negare atât de fermă. 7. RELIGIA GERMANICĂ ÎN EVUL MEDIU NORDICTC "7. RELIGIA GERMANICĂ ÎN EVUL MEDIU NORDIC" Dacă dorim să analizăm religia germanică În perioada medievală găsim informații sigure și abundente În lumea nordică, unde, datorită creștinării sale târzii, s-a reușit conservarea pe termen lung a tuturor trăsăturilor substanțiale ale vechii credințe; ea poate astfel să ne ofere, prin intermediul atestării sale mai
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]