3,747 matches
-
(Greacă veche "Σοφοκλῆς"-"Sofokles" - n. cca. 496 î.Hr. - d. 406 î.Hr.) a fost un poet tragic grec. Împreună cu Eschil și Euripide a pus bazele tragediei clasice grecești. Aduce însemnate inovații în tehnica teatrală: renunțarea la conexiunea trilogiei prin crearea de piese
Sofocle () [Corola-website/Science/302495_a_303824]
-
pe care le întreprind înalte însușiri sufletești. Ei manifestă hotărâre și consecvență în rezolvarea deplină a situațiilor în care sunt angajați. Sofocle a dezvăluit particularitățile firii umane cu o deosebită maiestrie artistică și o perfectă tehnica dramatică. Tragedia „Oedip Rege” (Greacă veche: Oἰδίπoυς τύραννoς) începe cu freamătul cetății Teba, care se afla în fața unui chin: plantele, animalele și femeile erau sterile iar ciuma făcea nenumărate victime. Tebanii vin să ceară ajutorul lui Oedip, regele Tebei, care i-a scăpat și de
Sofocle () [Corola-website/Science/302495_a_303824]
-
a-și ispăși îngrozitoarea-i crimă, Oedip se pedepsește singur scoțându-și ochii, apoi, orb și nenorocit, părăsește Teba, după ce își ia rămas bun de la fiicele sale: Cea de-a doua tragedie din trilogia lui Sofocle este „Oedip la Colonos” (Greacă veche: Οἰδίπους ἐπὶ Κολωνῷ). Bătrân și orb, Oedip sosește la Colonos, fiind condus de fiica sa Antigona. Aflându-se într-o dumbravă sfințită, le este cerut să părăsească Colonos-ul. Dar Oedip știe că aici va muri și cere să-l
Sofocle () [Corola-website/Science/302495_a_303824]
-
și a-l elibera de toate suferințele. Teseu promite Antigonei și Ismenei că va fi alături de ele pentru totdeauna după care cele două surori se întorc la Teba pentru a împiedica moartea fraților. Ultima tragedie din această trilogie este „Antigona” (Greacă veche: Ἀντιγόνη). Acțiunea începe dimineața, după lupta pentru Teba. Trupele din Argos au fugit după ce au fost înfrânte. Polinike și Etéocle s-au omorât unul pe celălalt în luptă. Antigona află că Creon, care conduce în prezent Teba, a interzis
Sofocle () [Corola-website/Science/302495_a_303824]
-
care a nesocotit voința zeilor, va primi o cruntă pedeapsă pierzându-și fiul, pe Hemon (logodnicul Antigonei), și soția, care se sinucide aruncând blesteme asupra trufașului și nechibzuitului ei soț. Între 415 și 411 î.Hr. Sofocle a scris capodopera Electra (Greacă veche: Ἠλέκτρα), reluând vechea legendă tratată de Eschil în tragedia „"Orestia"”. Sofocle creează o nouă Electra, dotată cu însușiri asemănătoare profilului Antigonei: curaj, hotărâre etc. Viteazul ostaș Aiax (Greacă veche: Αἴας), a cărui onoare de luptător a fost știrbită de
Sofocle () [Corola-website/Science/302495_a_303824]
-
soț. Între 415 și 411 î.Hr. Sofocle a scris capodopera Electra (Greacă veche: Ἠλέκτρα), reluând vechea legendă tratată de Eschil în tragedia „"Orestia"”. Sofocle creează o nouă Electra, dotată cu însușiri asemănătoare profilului Antigonei: curaj, hotărâre etc. Viteazul ostaș Aiax (Greacă veche: Αἴας), a cărui onoare de luptător a fost știrbită de compatrioți, a hotărât să se răzbune. Orbit de această dorință, el se aruncă, într-un moment de nebunie, asupra unei turme de oi pe care le sfârtecă și le
Sofocle () [Corola-website/Science/302495_a_303824]
-
în fire și cuprins de rușine pentru cele petrecute, el se aruncă în sabie, predându-se morții de bună voie. Neoptolemos, fiul lui Ahile, la îndemnul lui Odiseu, se hotărăște să fure arcul fermecat al lui Heracle, deținut de Filoctet (Greacă veche: Φιλοκτήτης). Prin vicleșug, Neoptolemos reușește să câștige încrederea lui Filoctet și acesta, într-un moment de slăbiciune fizică, îi încredințează arcul râvnit de Odiseu. Dar în tânărul Neoptolemos se produce o schimbare neașteptată: neputând suporta în continuare acest joc
Sofocle () [Corola-website/Science/302495_a_303824]
-
într-un moment de slăbiciune fizică, îi încredințează arcul râvnit de Odiseu. Dar în tânărul Neoptolemos se produce o schimbare neașteptată: neputând suporta în continuare acest joc necinstit, el înapoiază arcul și-i acordă lui Filoctet ajutorul său. În Trahinienele (Greacă veche: Tραχίνιαι), Deianira, dorind să păstreze dragostea soțului ei, Heracles, îi trimite o mantie înmuiată într-un lichid ce trebuia să-i trezească pasiunea, fără să știe că în realitate îi trimitea otrava ce-l va omorî în chinuri groaznice
Sofocle () [Corola-website/Science/302495_a_303824]
-
limbi. Biblia ebraică (Tanakh) (aproape identică cu Vechiul Testament al protestanților) a fost scrisă inițial în limba ebraică, cu excepția câtorva rare pasaje care aparțin lui Daniel, Ezra, și Ieremia care sunt în aramaică. Noul Testament este considerat a fi fost scris în greacă, deși unii oameni de știință au formulat ipoteze cum că anumite cărți (fie complet, fie parțial) ar fi fost scrise în aramaică înainte ca ele să fie traduse pentru a fi răspândite pretutindeni. Un exemplu vestit în această privință îl
Listă de traducători ai Bibliei () [Corola-website/Science/302520_a_303849]
-
-lea. Majoritatea cărților de Tanah existau doar în originalul ebraic, multe fiind difuzate în Egipt, mai ales la Alexandria. La un moment dat se crede că o treime din populația orașului ajunseseră să fie evrei. Însă, nicio traducere importantă în greacă nu s-a realizat (deoarece majoritatea evreilor continuau să vorbească limba aramaică între ei) până când Ptolemeu al II-lea Philadelphus a angajat un număr mare de învățați evrei (între 15 și 70, potrivit diferitelor surse) care stăpâneau la perfecție ambele
Listă de traducători ai Bibliei () [Corola-website/Science/302520_a_303849]
-
s-a realizat (deoarece majoritatea evreilor continuau să vorbească limba aramaică între ei) până când Ptolemeu al II-lea Philadelphus a angajat un număr mare de învățați evrei (între 15 și 70, potrivit diferitelor surse) care stăpâneau la perfecție ambele limbi - Greaca Koine cât și ebraica. Aceștia au realizat traducerea cunoscută astăzi sub denumirea de Septuaginta. "Hexapla" lui Origene punea alături șase versiuni ale Vechiului Testament, inclusiv traducerile în greacă din secolul al II-lea ale lui Aquilas din Sinope și Symmachus
Listă de traducători ai Bibliei () [Corola-website/Science/302520_a_303849]
-
15 și 70, potrivit diferitelor surse) care stăpâneau la perfecție ambele limbi - Greaca Koine cât și ebraica. Aceștia au realizat traducerea cunoscută astăzi sub denumirea de Septuaginta. "Hexapla" lui Origene punea alături șase versiuni ale Vechiului Testament, inclusiv traducerile în greacă din secolul al II-lea ale lui Aquilas din Sinope și Symmachus Evionitul. Biblia creștină a fost compilată în AD 325 la Conciliul de la Niceea, iar Vulgata lui Ieronim, traducere în latină datează din perioada AD 382 - 420. Traducerile latine
Listă de traducători ai Bibliei () [Corola-website/Science/302520_a_303849]
-
latine care au precedat pe cea a lui Ieronim sunt cunoscute sub numele colectiv de "Vetus Latina".<br> Sfântul Ieronim a început prin a revizui traducerile latine timpurii, iar mai pe urmă a cercetat, unde a putut, textele originale in greacă și ebraică, tinzând a ocoli Septuaginta. Noul Testament a fost tradus in limba gotică în secolul al 4 lea de către Ulfila. În veacul al 5 lea Sfântul Mesrob a tradus Biblia în limba armeană. De asemenea din aceeași perioadă provin traduceri
Listă de traducători ai Bibliei () [Corola-website/Science/302520_a_303849]
-
mulți a fi fondatorul stilului "black metal" norvegian. Euronymous și-a ales acest pseudonim după melodia "Eurynomos" a celor de la Hellhammer; această melodie face parte din demo-ul Satanic Rites lansat în 1983. El susținea că Euronymous înseamnă "Prințul Morții" în greacă, dar asta se baza pe versurile melodiei: ""Eurynomos, prințul morții / A venit să te ia acasă"". Eurynomos e de fapt o creatură legendară din mitologia greacă, mai exact un demon. Este de asemenea menționat și în Biblia Satanistă de Anton
Øystein Aarseth () [Corola-website/Science/302543_a_303872]
-
Turcia din zilele noastre), Siria, Cipru și Cyrenaica. Aceste teritorii fuseseră cucerite înainte de către Alexandru cel Mare; astfel, o mare parte a aristocrației era de origine greacă. Întreaga regiune, în special marile orașe, fuseseră în majoritate asimilate în cultura greacă, greaca deseori servind drept lingua franca. Octavian, pe de altă parte, a obținut provinciile romane din vest: Italia (Italia modernă), Gallia (Franța actuală), Gallia Belgica (părți din Belgia, Olanda și Luxemburg de astăzi) și Hispania (Spania și Portugalia din zilele noastre
Imperiul Roman de Apus () [Corola-website/Science/302542_a_303871]
-
sale. După înfrângerea lui Marc Antoniu, victoriosul Octavian controla un Imperiu Roman unit. Deși în Imperiul Roman existau multe culturi distincte, adeseori s-a afirmat că toate acestea au suferit o "romanizare" treptată. Cu toate că au existat două culturi predominante, cea greacă în est și cea latină în vest, imperiul a funcționat eficient ca un ansamblu integrat. Evoluțiile politice și militare vor realinia în ultimă instanță Imperiul de-a lungul acestor linii culturale și lingvistice. Rebeliuni și răscoale minore au fost evenimente
Imperiul Roman de Apus () [Corola-website/Science/302542_a_303871]
-
ii sunt particule ipotetice, existente doar pe baze teoretice, care ar călători mai repede decât lumina. Conceptul de tahion (derivat din greacă, "tachys = rapid") a fost introdus pentru prima data de Gerald Feinberg. Ei reprezintă o soluție bizară a ecuațiilor relativității restrânse: masa lor este "imaginară", conținându-l pe "i", și reprezentând rădăcina pătrată a unui număr negativ. Astfel, energia lor poate
Tahion () [Corola-website/Science/302560_a_303889]
-
(greacă "Χίμαιρα" derivat din "χίμαρος", "khimaros" „capră”) reprezintă în mitologia greacă un monstru tricefal, având un cap de leu, unul de capră și unul de șarpe sau de balaur. După Hesiod, este un monstru feminin, născut din cuplul Echidna-Typhon. Termenul himeră
Himera () [Corola-website/Science/302584_a_303913]
-
atribuită vulcanulului cu numele Chimaera lângă Phaselis, în Licia și a erupților sale frecvente sau a văii vulcanice lângă Cragus. Există posibilitatea ca Himera să simbolizeze frigul iernii: capul ei de leu - gerul, capul de capră - furtunile de zăpadă (în greacă agis înseamnă atât cu trasături de capră cât și funtună) și capul de șarpe - bolile iernii. Numele ei, Himera (Khimaira), poate fi derivat din cuvintele grecești "kheima" (frig, ger, iarnă) și "aera" (aer). Tatăl ei, Typhon, este considerat demonul furtunilor
Himera () [Corola-website/Science/302584_a_303913]
-
ordinea internațională nu ar trebuie să ducă la un universalism. Pentru Schmitt, soluția constă într-o lume de superspații în care să există o interdicție de intervenție din partea altor superputeri. El concepe un nou "nomos terestru". Noțiunea de "nomos" (din greacă νόμος - lege) este utilizată în sensul sociologic pe care i l-a dat mai târziu Peter L. Berger, anume de structură socială care definește relațiile dintre individ și societate. După Berger, un "nomos" social trebuie înțeles ca "o pavăză împotriva
Carl Schmitt () [Corola-website/Science/302525_a_303854]
-
La moartea tatălui său, copilul, orfan, a fost adoptat de un învățător al Legii iudaice, Trifon. Acesta i-a asigurat posibilitatea de a studia, așa încât Sfântul Epifanie a învățat nu doar Scripturile și preceptele legii mozaice, ci și cinci limbi - greaca, latina, ebraica, siriaca și copta -, lucru rar în acea epocă. La moartea părintelui său adoptiv, Sfântul Epifanie a moștenit toată averea acestuia. Puțin timp după aceea, el a văzut într-o zi un monah creștin, Lucian, care vorbea cu un
Epifanie de Salamina () [Corola-website/Science/302641_a_303970]
-
(în macedoneană "Методиј", în bulgară "Методий", în greacă "Μεθόδιος/Methodios", în slavonă "Мефодии", în sârbă "Методије", în cehă "Metoděj", în slovacă "Metod", în rusă "Мефодия") (n. ca. 815 în Salonic - d. 6 aprilie 885 în Moravia), a fost un misionar, originar din Salonic. Împreună cu fratele său, Chiril, a
Metodiu de Salonic () [Corola-website/Science/302644_a_303973]
-
au trecut la catolicism și, treptat, la limbile slave dimprejur (au mai rămas, în jurul anului 2000, câteva zeci de locutori ai limbii Istro-Române). Pentru populațiile Daco-Române, limba liturgiei este cea limba slavonă ("Cловѣньскъ"), iar pentru cele Aromâne și Megleno-Române, cea greacă bisericească ("Ακολουθική Ελληνική"). În această perioadă, antica și actuala Tesalie, locuită de mulți Aromâni, era denumită de cronicarii bizantini "Megali Vlahia" ("Vlahia Mare"), în timp ce "Româniile populare" de la nordul Dunării de Jos, locuite de Daco-Români, și vasale ale regatului ungar până la
Istoria creștinismului în România () [Corola-website/Science/302635_a_303964]
-
se baza pe surse cum ar fi Evanghelia după Marcu și sursa Q.” Totuși alți cercetători și-au exprimat dezacordul cu aceste idei. Cei mai mulți cercetători consideră că "" a fost scrisă la finele secolului I de către un evreu creștin. Matei (în greacă "Maththáios" sau "Mattháios", de la aramaicul "Mattai", care la rândul său provine de la ebraicul "Mattatyah" =”darul lui JHWH”) este numit în lista celor doisprezece Apostoli în ; ; ; . Numai Evanghelia după Matei îl califică ca perceptor (vameș; păcătos public; zbir) (), adică colector de
Evanghelia după Matei () [Corola-website/Science/302716_a_304045]
-
care se referea Papias este aceeași cu Evanghelia după Matei: ultima este o narațiune și nu o colecție de ziceri comentate cum era evanghelia scrisă de Matei, conform lui Papias. Evanghelia pe care o posedăm a fost scrisă direct în greacă și nu este, nu poate fi, o traducere din ebraică sau din aramaică: mărturie stă prezența unei terminologii cu forme stilistice și cu jocuri de cuvinte posibile numai în limba greacă. Evanghelia subliniază cum Isus a împlinit proorociile mesiance. Anumite
Evanghelia după Matei () [Corola-website/Science/302716_a_304045]