4,097 matches
-
în fapt, a aplica o categorie (concept pur al intelectului) la fenomene. O astfel de aplicare nu este posibilă, susține Kant, decât printr-un intermediar, care să aibă ceva din ambele părți ale "aplicației": din categorie și din fenomene (din intelect și din sensibilitate). Schema imaginației poate fi intermediarul în cauză. Schema și nu imaginea. Precizarea trebuie făcută, fiindcă imaginația este socotită o facultate care produce imagini; și nu trebuie anulat acest înțeles; totuși, cu o asemenea funcție este imaginația productivă
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
categoriei și reprezentarea fenomenelor, numită schemă transcendentală, face cu putință "aplicarea" categoriei la fenomene. Altminteri, această operație nu ar interveni și, astfel, nu ar fi constituită cunoștința (veritabilă). Tocmai prin schema transcendentală categoria capătă "semnificație", nefiind o formă goală a intelectului. Potrivit sistematicii kantiene, în chestiunea constituirii cunoștinței analogiile experienței stabilesc principii "dinamice", adică principii care își pot dovedi necesitatea numai "sub condiția gândirii empirice într-o experiență", asemenea postulatelor gândirii empirice în genere.135 Spre deosebire însă de axiomele intuiției
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
așadar, nici fenomenul. Numai că intervenția acestor scheme nu este un fapt în sine; prin urmare, nu avem deja fenomenul datorită intervenției lor; este vorba, de fapt, despre o operație mijlocitoare: anume schemele temporale ale imaginației mijlocesc intervenția aperceptivă a intelectului prin categorii, în așa fel încât abia prin aceasta să se constituie fenomenul (și cunoștința veritabilă, ca judecată sintetică a priori). Fiindcă trebuie să fie constituite pe baza unor "forțe" constituționale diferite ca putere, principiile numite de Kant "analogii ale
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
fără anumite reguli ale determinării generale de timp, identificate tocmai cu analogiile experienței. Precizarea aceasta, cu un sens constitutiv clar, are mare importanță pentru ceea ce vreau să arăt aici: anume că analogiile experienței au cea mai semnificativă intervenție constitutivă dinspre intelect. Și aceasta datorită tocmai faptului că ele sunt "reguli ale determinării generale de timp" și, astfel, ele reglează "determinările empirice de timp", care sunt determinări ale timpului ca formă a intuiției empirice și scheme ale imaginației transcendentale (de fapt, ale
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Și aceasta datorită tocmai faptului că ele sunt "reguli ale determinării generale de timp" și, astfel, ele reglează "determinările empirice de timp", care sunt determinări ale timpului ca formă a intuiției empirice și scheme ale imaginației transcendentale (de fapt, ale intelectului pur). Succesiunea constitutivă ar fi următoarea: întâi, determinări generale de timp; apoi, determinări empirice de timp, anume scheme ale imaginației transcendentale și, la sfârșit, determinări intuitiv-empirice, de simplă formă a simțului intern. Problema ar fi acum următoarea: dat fiind faptul
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
fenomenul. Deja avem o cale deschisă pentru a răspunde la întrebare: fenomenul, în diferite faze de prelucrare ale sale, constituie corelatul "obiectual" al operațiilor pe care timpul le săvârșește, prin determinarea generală la nivelul celor patru tipuri de principii ale intelectului, prin determinarea intelectual-empirică la nivelul schemelor imaginației și prin determinarea propriu-zis empirică la nivelul formei sensibilității. Totuși, fenomenul nu poate fi decât ceea-ce-este; iar aceasta presupune o relativizare a determinărilor de timp care operează constitutiv până să avem "totul", adică
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Totuși, fenomenul nu poate fi decât ceea-ce-este; iar aceasta presupune o relativizare a determinărilor de timp care operează constitutiv până să avem "totul", adică fenomenul ca atare. Faptul acesta indică un sens al constituirii fenomenale: analogiile experienței, fiind reguli ale intelectului, nu au de-a face cu constituirea "obiectului" ca atare, ci a experienței, spune Kant, care presupune "obiecte", nu doar un obiect. În vreme ce principiile "matematice" (axiomele intuiției și anticipațiile percepției) constituie ca atare obiectul, principiile "dinamice" (analogiile experienței și postulatele
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
în genere) constituie experiența. Precizarea aceasta este cu atât mai importantă cu cât este vorba, în ambele niveluri de constituire, despre timp: ca formă a intuiției pure, ca schemă a imaginației transcendentale, ca determinare generală în forma regulii sau principiului intelectului. Principiile care ne interesează acum, potrivit celor stabilite mai sus, sunt analogiile experienței. Iată-le, în formularea lui Kant: 1. (în legătură cu categoria substanței) Substanța persistă în orice schimbare a fenomenelor și cunatumul ei în natură nu crește, nici nu scade
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
seamă de un fenomen, nu doar operația intuiției empirice care îi corespunde acestuia, ci, totodată, un șir de operații: determinarea temporală schematic-imaginativă, determinarea generală de timp căreia îi corespunde constituirea fenomenală a naturii, adică apercepția originară ca determinare temporală prin intelect. De o parte, așadar, natura, care cuprinde totalitatea fenomenelor constituite, iar de cealaltă, posibilitatea experienței, ca o totalitate de operații prin care sunt constituite fenomenele, fiecare în parte, precum și totalitatea lor ca natură. Dar este clar că timpul apare pe
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
și se încarcă de sensuri "ontologice", obiectuale. Până la urmă, timpul face cu putință constituirea fenomenală și forma de judecată sintetică a priori a cunoștinței veritabile. De aici sensul judicativ al deducției transcendentale kantiene, în genere, al demersului "analitic" despre principiile intelectului pur. Mai sus precizam ideea despre unitatea șirului de operații de constituire fenomenală și a șirului de ipostaze obiectuale pe care aceste operații le determină. Ajungeam, în final, la apercepția originară, ca operație cuprinzătoare a acestui tip de constituire și
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
a acestui tip de constituire și la natură, drept corelat obiectual al său. Încă este vorba aici despre simplă "analitică" logică, dacă nu ținem seama de faptul că prin discuția despre postulatele gândirii empirice, al patrulea gen de principii ale intelectului, sunt formulate reguli de semnificație condiții de posibilitate ale fenomenului însuși. E drept, Kant precizează de la începutul discuției că nu ar mai fi vorba decât despre "explicitări" ale celor trei categorii ale modalității: posibilitate, existență, necesitate. Totuși, obiectul este presupus
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
cu fenomenul și cunoștința veritabilă. Un principiu al analiticii nenumit astfel de Kant, dar evident dacă acceptăm considerarea judicativă a analiticii transcendentale este cel care invalidează constituirea fenomenală (chiar și a cunoștinței veritabile) prin absența timpului. Nici o categorie pură a intelectului, spune Kant, nu poate avea mai mult decât o semnificație transcendentală; nu și o folosire transcendentală, ci doar una empirică; dar aceasta din urmă nu este posibilă decât prin angajarea sensibilității, care, la rândul său, nu este cu putință decât
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
urmă nu este posibilă decât prin angajarea sensibilității, care, la rândul său, nu este cu putință decât temporal. Absența timpului, așadar, are putere de constituire, am putea spune, fiindcă datorită ei apare o diferență între cele două sensuri ale categoriei intelectului pur. Deocamdată avem doar o diferență între prezența sau absența operațională a timpului; dar aceasta atrage și o diferență între prezența și absența obiectuală a timpului; pe aceasta, cred, se bazează distincția operată de Kant între fenomen și noumen. Fenomenul
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
atare, însă rostul ei apare tocmai prin acest sens de noumen. Obiectual, acesta din urmă se prezintă pe sine în două moduri: ca absență în intuiția noastră sensibilă și ca prezență pentru o posibilă intuiție nonsensibilă (imposibilă, în fapt, pentru intelect), în sens negativ și într-unul pozitiv, legitim fiind, după structura facultății noastre de cunoaștere, susține Kant, doar sensul negativ. Dar cum putem constata o absență în intuiția sensibilă? Există, desigur, multe fapte care ar putea susține o asemenea constatare
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
în primul rând o rațiune de ordin "fenomenologic": faptul că unei funcții a acestei facultăți, care operează în anumite condiții, nu i se poate nega, pur și simplu, posibilitatea de a se aplica obiectelor ca atare. E adevărat, luat operațional, intelectul are drept corelat obiectual fenomenul prelucrat categorial, adică un material sensbil divers aprehendat, adică "supus" unei categorii; ceea ce înseamnă că intelectul nu se aplică decât asupra sensibilității (reprezentărilor ei), iar nu direct obiectelor; dar presupunerea că intelectul s-ar arunca
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
i se poate nega, pur și simplu, posibilitatea de a se aplica obiectelor ca atare. E adevărat, luat operațional, intelectul are drept corelat obiectual fenomenul prelucrat categorial, adică un material sensbil divers aprehendat, adică "supus" unei categorii; ceea ce înseamnă că intelectul nu se aplică decât asupra sensibilității (reprezentărilor ei), iar nu direct obiectelor; dar presupunerea că intelectul s-ar arunca direct către niște obiecte care îi sunt specifice nu poate fi suspendată. Prin urmare, nu ne rămâne decât să luăm lucrurile
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
adevărat, luat operațional, intelectul are drept corelat obiectual fenomenul prelucrat categorial, adică un material sensbil divers aprehendat, adică "supus" unei categorii; ceea ce înseamnă că intelectul nu se aplică decât asupra sensibilității (reprezentărilor ei), iar nu direct obiectelor; dar presupunerea că intelectul s-ar arunca direct către niște obiecte care îi sunt specifice nu poate fi suspendată. Prin urmare, nu ne rămâne decât să luăm lucrurile din perspectiva unei atitudini a intelectului, anume aceea de a-și constata îndreptățirea aplicabilității sale empirice
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sensibilității (reprezentărilor ei), iar nu direct obiectelor; dar presupunerea că intelectul s-ar arunca direct către niște obiecte care îi sunt specifice nu poate fi suspendată. Prin urmare, nu ne rămâne decât să luăm lucrurile din perspectiva unei atitudini a intelectului, anume aceea de a-și constata îndreptățirea aplicabilității sale empirice și de a accepta limite de care el, totuși, nu este "conștient", dar pe care tocmai o cercetare de natură "critică", susține Kant, i le poate prescrie. Intelectul tinde către
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
atitudini a intelectului, anume aceea de a-și constata îndreptățirea aplicabilității sale empirice și de a accepta limite de care el, totuși, nu este "conștient", dar pe care tocmai o cercetare de natură "critică", susține Kant, i le poate prescrie. Intelectul tinde către obiectele ca atare, am putea spune, numai că el nu-și poate depăși domeniul de aplicație empirică, în actul de constituire fenomenală, datorită funcțiilor pe care le au categoriile, adică formele sale pure. El o poate face, însă
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
scapă, într-o oarecare măsură, unor predeterminări judicative. Totuși, chiar pe baza acestora el este și acceptat, în această formă de "concept problematic". Important ar fi acum, pentru a da o formă finală sensurilor sale: a) noumen-un este obiect al intelectului în măsura în care timpul este absent (adică lui nu îi corespunde un obiect dat empiric); b) el este un concept care scapă "dictaturii" judicativului, tocmai pentru că timpul nu-l afectează, nu timporizează în cazul său, având astfel un potențial non-judicativ. Kant îl
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
143 A nu rămâne acolo înseamnă a fi constrâns să ieși de sub autoritatea judicativă a normelor kantiene de constituire fenomenală, dar chiar pe baza a ceea ce înseși aceste norme prescriu. De o parte, așadar, absența timpului din structura operațională a intelectului pur, atunci când acesta lucrează transcendental, nu empiric. Iar de alta, diferența dintre fenomen și noumen. Ceea ce Kant a indicat în acest context, referitor la posibilitatea intelectului de a lucra și transcendental, nu doar empiric, aplicându-se lucrului în sine, nu
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
înseși aceste norme prescriu. De o parte, așadar, absența timpului din structura operațională a intelectului pur, atunci când acesta lucrează transcendental, nu empiric. Iar de alta, diferența dintre fenomen și noumen. Ceea ce Kant a indicat în acest context, referitor la posibilitatea intelectului de a lucra și transcendental, nu doar empiric, aplicându-se lucrului în sine, nu materialului sensibil, cuprinde o problemă de constituire fenomenală în sens judicativ care trebuie avută în vedere mai departe. Kant însuși, pregătindu-se să treacă la a
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de cunoaștere, în privința sursei sau originii lor. "Numesc reflecție transcendentală acțiunea prin care țin împreună comparația reprezentărilor în genere cu facultatea de cunoaștere, în care ea are loc și prin care disting dacă ele sunt comparate între ele ca aparținând intelectului pur sau intuiției sensibile."144 Dar "locul" unei reprezentări, în genere (intuiție, concept, imagine etc.), odată determinat, constituie o topică transcendentală; întâi determinarea ca atare faptul că în mod necesar acea reprezentare aparține sensibilității, intelectului sau imaginației -, apoi și locul
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
comparate între ele ca aparținând intelectului pur sau intuiției sensibile."144 Dar "locul" unei reprezentări, în genere (intuiție, concept, imagine etc.), odată determinat, constituie o topică transcendentală; întâi determinarea ca atare faptul că în mod necesar acea reprezentare aparține sensibilității, intelectului sau imaginației -, apoi și locul: tocmai facultatea de cunoaștere (particulară). Cum știm deja, topica transcendentală conține cele patru "titluri" diferite de categorii: identitate și diversitate, concordanță și discordanță, intern și extern, naterie și formă.145 Topica este cu totul necesară
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
145 Topica este cu totul necesară, susține Kant, dacă reflecția care operează în numele ei este însoțită de interesul de a determina și obiectul reprezentărilor comparate, nu doar raportul dintre ele și locul lor în facultatea de cunoaștere (dacă sunt ale intelectului sau ale sensibilității; sau ale imaginației, deși Kant nu o pune la socoteală și pe aceasta); iar reflecția transcendentală, așa cum a fost precizată mai sus, devine necesară ea însăși, ca metodă de atingere a acestui scop. În absența acesteia, devine
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]