3,291 matches
-
de veac”. În lucrarea "Originea românilor", lingvistul Alexandru Philippide considera că avem de a face cu o denumire cu rădăcini pecenego-cumane: "tehek-uciu", care înseamnă, "capătul", sau "marginea țării". V. Spinei are o părere asemănatoare . În opoziție cu această opinie, Iorgu Iordan, prezintă în lucrarea sa "Toponimia românească", o altă explicație. Toponimul Tecuci are o etimologie slavă, derivând dintr-un verb care înseamna, "a curge". Numele s-a dat mai întâi pârâului Tecuci, iar apoi târgului și ținutului. O explicație asemănătoare a
Tecuci () [Corola-website/Science/296974_a_298303]
-
menționează existența Balșului ca așezare omenească întărind afirmațiile că pături de populație bogată de origine sârbă au pătruns în zona Balșului după căderea Smederevei, oraș cetate din apropiere de Belgrad. Numele așezării Balș este dat deci de cnezii sârbi. Iorgu Iordan, arată că "“satele își trag numele în majoritatea cazurilor de la stăpânul satului (cneazul de pe vremuri)”". Așezările, originile orașului Balș de astăzi ce s-au putut certifica de-a lungul istoriei dovedesc faptul că în epoca feudală localitatea s-a format
Balș () [Corola-website/Science/297000_a_298329]
-
sa „Apele minerale și stațiunile climaterice din România” menționează că „Vulcana își trage numele de la vâlceaua Vulcana”. Dr.Popescu pune sub semnul întrebării că numele în cauză și-ar trage originea de la un părău fără importanță, fapt contrazis de Iorgu Iordan și de alți specialiști care afirmă contrariul. Părerea dr.Popescu este că numele s-ar trage de la vreun „stăpânitor” local numit Vîlcu. Specialiștii spun însă că numele de Vlăcana ar proveni din cuvântul slav „"vluku"” care înseamnă lup. Două documente
Comuna Vulcana-Băi, Dâmbovița () [Corola-website/Science/301199_a_302528]
-
slav „"vluku"” care înseamnă lup. Două documente în care apare numele localității sunt cele scrise de logofătul de Târgoviște, Dumitru, în 7 iunie 1638 și 20 august 1638, unde denumirea apare sub forma de Vlăcana. Referitor la Vulcana Băi, Iorgu Iordan susține că: „"în vorbirea oamenilor culți, apariția și răspândirea formelor cu "u", se datorează foarte probabil unei etimologii populare, adică a unei confuzii a numelui de loc, Vîlcana, cu neologismul "vulcan"."” La această părere se raliază și Const.Georgescu: „"Ceea ce
Comuna Vulcana-Băi, Dâmbovița () [Corola-website/Science/301199_a_302528]
-
ce pornește din spatele cimitirului bisericii și coboară la fântânile de lângă primăria Cuca. În această viroaga susura un izvoraș, cu apă cristalina la care veneau cucii să-și ostoiască setea - cum femelă cucului se chema cuca - așa cum ne arata academicianul Iorgu Iordan în Dicționarul Limbii Române, acest toponim a fost preluat și a dat denumirea localității. Această denumire de rediu Cucului este trecută și pe hărțile militare folosite de armată română în 1938-1945. Versiunea cea mai sigură și acceptată de mai mulți
Comuna Cuca, Galați () [Corola-website/Science/301209_a_302538]
-
punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (97,56%). Pentru 2,44% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională. Regiunea dintre localitățile Bucov și Chiojdeanca a făcut parte din județul Săcuieni, unitate administrativă desființată în anul 1845. Potrivit lui Iorgu Iordan, denumirea de "Lapoș" provine din maghiarul “lápos” (pronunțat lapoș) care înseamnă ”mocirlos”. Descoperirile arheologice atestă pe aceste meleaguri urme de civilizație încă din paleoliticul superior (situl din Poiana Roman), aceasta făcând din Lapoș cea mai veche așezare omenească din județul
Comuna Lapoș, Prahova () [Corola-website/Science/301686_a_303015]
-
fiecare casă, cu o rămurică de brad, mesajul pașnicei dorinți: În răstimpul dintre Anul Nou și Bobotează preotul intră în toate casele de creștini pentru a le sfinți cu mănunchiul de busuioc, udat în aghiazma din cofă, simbol al apei Iordanului, unde a fost botezat Mântuitorul. La Bobotează serbarea se concentrează mai mult în jurul bisericii, de unde alaiul de creștini în frunte cu preotul ies ca sa sfințească apa, țarina și satul, după care încă se mai colindă și se mai petrece la
Idicel-Pădure, Mureș () [Corola-website/Science/300584_a_301913]
-
Dâlja multe - Fam. Popa - Fam. Unguraș - Fam. Crăciunescu numeroasă - Fam. Dencișor - Fam. Cincora multe - Fam. Popescu numeroasă, venită din alte părți, apărută în sec. XX. Ca prenume frecvente (majoritatea) prezente în secolele anterioare, cităm: • Bărbați: Pătru, Ianăș, Iacob, Lascu, Păluț, Iordan, Ștefan, Mihai, Jiga (Sigismund), Iosif, Silviu, Valer. • Femei: Eva, Maria (foarte frecvent), Anica, Anișoara (Ana), Ilișca, Cristuța, Treja, Mălicuța. De la mijlocul sec. XX acestea au dispărut în cea mai mare parte (multe din ele au o formulare ungurească). După anii
Livadia, Hunedoara () [Corola-website/Science/300552_a_301881]
-
apoi Valer profesor universitar la conservatorul din Cluj. 6) În anii 1950 a urmat o altă serie de tineri: Popa Ioan - inginer electotehnic - București cu studii în URSS. Groza Liviu - profesor - Petroșani. Popescu Adrian - procuror - Deva și Alba Iulia. Bâră Iordan - medic - Vulcan. Rahotă Silviu - medic veterinar - Brașov. 7) În anii 40 au fost și 6 fete cu studii medii și profesionale: Turcu Eva, Popa Ana, Popa Minerva, Stanciu Ana, Unguraș Livia și Stoica Valeria. După 1960 tinerii care au urmat
Livadia, Hunedoara () [Corola-website/Science/300552_a_301881]
-
din piatră. Pridvorul este deschis având patru stâlpi despărțiți prin arcade ogivale. Alți stâlpi ca aceștia arată asemeni unei perdele între naos și pronaos. Pereții sunt sprijiniți de contraforturi solizi. Astăzi, preotul paroh care slujește la această biserică este Daniel Iordan. În cadrul acestei parohii face parte și bisericuța „Sfântul Nicolae” din Curița. Această Sfântă biserică a început a se zidi în anul 1840 cu cheltuiala Egumenului Mănăstirii Cașinului - Isaiia Țarigrădeanul - care a zidit-o până la ferestre, iar de aici și până la
Comuna Cașin, Bacău () [Corola-website/Science/300662_a_301991]
-
recensământul din 2002 avea o populație de locuitori. Este atestat pentru prima dată sub denumirea de Saluas. În decursul timpului această localitate a purtat următoarele denumiri: Zilvaș, Zilueaș, Siluaș, Pusta Silvasz, Mezo Silvaș, Olah Silvaș, Silivașul de Câmpie. Academicianul Iorgu Iordan susține că denumirea de Silivașu de Câmpie vine de la cuvântul maghiar "szilvaș" care înseamnă prundiș deoarece în această localitate au fost și sunt foarte mulți pruni. Alții sunt de părere că denumirea aceasta vine de la cuvântul latin "silva" care înseamna
Silivașu de Câmpie, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300891_a_302220]
-
288, p. 571. Documentul din anul 1317, care reprezintă prima atestare documentară a satelor Alma și Șmig, este datat eronat în 1314, în volumul citat. [2] Csánki Dezsö, "Magyarország Történelmi földrajza a Hunyadiak Korában", vol. V, p. 893. [3] Iorgu Iordan, "Nume de locuri românești în Republica Populară Română", p. 45-46. [4] Dorin Popescu, "Prelucrarea aurului în Transilvania înainte de cucerirea romană", în "Materialele și Cercetări Arheologice", II, București, 1956, p. 200, 204, 208-209. [5] Friedrich Teutsch, în "Korrespondenzblatt der Vereins für
Șmig, Sibiu () [Corola-website/Science/301743_a_303072]
-
Lipovu este o comună în județul Dolj, Oltenia, România, formată din satele Lipovu (reședința) și Lipovu de Sus. Cătunul Lipovu a apărut pe hartă în Valea Teiului, toponim existent și astăzi în pădurea Radovanului. După Iorgu Iordan denumirea ar proveni de la slavonul "Lipa", ("tei"), iar alte versiuni nu se justifică. Lipovu este încă din anul 1569. Numele îi vine de la pădurea de tei care înconjoară locul unde a existat așezarea inițială. Iorgu Iordan precizează etimologia slavonă a
Comuna Lipovu, Dolj () [Corola-website/Science/300405_a_301734]
-
pădurea Radovanului. După Iorgu Iordan denumirea ar proveni de la slavonul "Lipa", ("tei"), iar alte versiuni nu se justifică. Lipovu este încă din anul 1569. Numele îi vine de la pădurea de tei care înconjoară locul unde a existat așezarea inițială. Iorgu Iordan precizează etimologia slavonă a Lipovului de la Lipa - tei. Multe secole numele localității s-a referit la mai multe sate: Lipovu Românesc, Lipovu Români, Țuțuroaie, Lipovu de Sus. După 1815, când pe harta țării a apărut un alt sat și a
Comuna Lipovu, Dolj () [Corola-website/Science/300405_a_301734]
-
surprinsă magistral de Ilariu Dobridor în volumul de versuri "Vocile singurătății" (București, 1937). "Istoria românilor", vol. I, Cap. ˝Dacoromanii apoi românii în timpul migrațiilor˝, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1976, 177-188; D. Macrea, Circulația cuvintelor în limba română, Sibiu, 1942; Iorgu Iordan, "Toponimia românească", București, 1963; I.I. Russu, "Etnogeneza românilor", cap. IV - ˝Limba română, limbile balcanice și substratul˝, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1981; K. Sanfeld, "Linvistique Balcanique, Problèmes et résultats", Paris, 1932; Gr. Nandriș, ˝The earliest contacts between Slavs and Roumanians
Dobridor, Dolj () [Corola-website/Science/300397_a_301726]
-
-o în legătură cu o plantă numită povragă sau polvragă, folosită ca medicament; alții au derivat-o de la un cuvânt grecesc compus, care ar însemna mult stâncoasă (Ghenadie Enăceanu); sau de la cuvintele slave indicând o jumătate de vale cu maluri râpoase (Iorgu Iordan); iar alții au văzut în ea o vale diabolică sau o câmpie vrăjită (Aurelian Sacerdoteanu). Cu toate acestea n-ar fi exclus ca denumirea să fie de origine geto-dacă, cuprinzând în sine o criptogramă nedescifrată încă, referitoare la credințele religioase
Comuna Polovragi, Gorj () [Corola-website/Science/300466_a_301795]
-
trăsături fonetice distinctive. Această dificultate a determinat mulți cercetători, mai ales în stadiile timpurii ale studiilor dialectice ale limbii Române, să nu recunoască un subdialect maramureșean individual; acest punct de vedere a fost susținut de Gustav Weigand, Alexandru Philippide, Iorgu Iordan și Emanuel Vasiliu, printre alții. Analizele ulterioare recunosc existența acestei varietăți, deși cu o oarecare reticență, determinând unii cercetători, precum Emil Petrovici și Sextil Pușcariu, să elaboreze clasificări diferite după criterii diferite, în funcție de acceptarea graiului maramureșean ca o varietate individualizată
Graiul maramureșean () [Corola-website/Science/298732_a_300061]
-
din exteriorul creștinismului". Autorii Noului Testament pleacă de la supoziția că botezul este un fenomen cunoscut. Punctele de plecare ale practicii nou-testamentare sunt: Neeman, căpetenia oștirii regelui Siriei care era bolnav de lepră, s-a cufundat de șapte ori în apele Iordanului, împlinind porunca proorocului Elisei pentru a-și vindeca boala și a recâștiga curăția trupească. (IV Regi 5, 1-16). Și proorocul David, autorul psalmilor, amintește atât de o curățire interioară de păcate prin stropirea cu isop, cât și de o spălare
Botez () [Corola-website/Science/299683_a_301012]
-
din acea perioadă s-a văzut o deosebire esențială între aceste rituri. Primul botez, care este menționat în Noul Testament, este botezul lui Ioan. Ioan a primit titlul de "Botezătorul" din pricină că boteza lumea. Botezul efectuat de Ioan avea loc în apa Iordanului și presupunea o mărturisire a păcatelor și o pocăință interioară având ca scop iertarea păcatelor. Iisus s-a botezat de către Ioan, după cum mărturisesc evangheliile. Chiar și unii dintre ucenicii lui de mai târziu au fost botezați de către Ioan care i-
Botez () [Corola-website/Science/299683_a_301012]
-
cum vorbești».” Tot Sextil Pușcariu își amintește că în 1932 s-a hotărît la Academie ca „la ortografia generală cu "î" să se admită o singură excepție cu "â" pentru "român" și derivatele lui”. În „Gramatica limbii române” (1937), Iorgu Iordan afirma: "Distincția dintre "î" și "â" ar trebui să dispară, fiindcă nu se întemeiază pe fapte de limbă.” Și filologul August Scriban (în „Dicționarul limbii românești”, publicat la Iași în 1939) susținea că „litera "î" e totuna cu "â" și
Ortografia limbii române () [Corola-website/Science/299735_a_301064]
-
d. cca. 165) scria că Isus fabrica juguri și pluguri, existând alte referințe similare din vremea lui Iustin. Venirea lui Isus a fost profețită de către Ioan Botezătorul, (vărul său, în conformitate cu Luca), cel care l-a botezat pe Isus în râul Iordan. În timpul botezului, Duhul lui Dumnezeu a coborât ca un porumbel asupra lui Isus, și s-a auzit vocea lui Dumnezeu. În conformitate cu sinopticii, Duhul Sfânt l-a dus pe Isus în deșert, unde a postit patruzeci de zile și a trecut
Isus din Nazaret () [Corola-website/Science/299116_a_300445]
-
viziune textuală, literaturizată a culturii. În istoria științelor sociale din România există însă o perspectivă metodologică mult mai apropiată de etnografia modernă, metoda monografică, care nu a fost însă adoptată de știința etnologică românească. Pentru mai multe date, vezi și Iordan Datcu, "Dicționarul etnologilor români", Ed. Saeculum I.O., București, 2006
Etnologie () [Corola-website/Science/299168_a_300497]
-
la oiconimul cu care este desemnat satul Alma Vii ("Almen"), consideră că termenul Alma ar deriva din germanul "alm", cu semnificația "ulm". Desigur această explicație este acoperitoare pentru acele părți ale Transilvaniei unde au fost colonizați sașii. Conform lingvistului Iorgu Iordan, oiconimul "Alma" are semnificația "măr" (mag. "almá" = măr, "almás" = merișor, livadă cu meri). În acest sat se află o biserică-sală, în stil gotic, înscrisă pe lista Monumentelor Istorice din județul Sibiu / 1991, la poziția 33B, nr. 224. Lăcașul de cult
Alma, Sibiu () [Corola-website/Science/299834_a_301163]
-
partide susținute în turul campionatului. Deși din lot au făcut parte tineri talentați precum : Dudu Georgescu, Tănăsescu, Mircea Sandu, Sandu Ion, Filipescu, alături de experimentații Manta, Adrian Constantinescu, Mandoiu, Grama, Dumbravă, Marinescu, Beldeanu, Radu Ionescu, Raksi, Viorel Popescu, sau Matei Dinu Iordan, nu s-a obținut coeziunea. Totuși, echipa începe să funcționeze în retur, când își fac apariția alte speranțe: Năstase, Kassay și Dumitriu IV. Progresul începe bătălia pentru menținerea în prima divizie. În partea a doua a campionatului a obținut 15
AFC Progresul București () [Corola-website/Science/299847_a_301176]
-
(în ebraică יוחנן, "Yoḥanan", uneori "Yoḥanan ben Zaḫariya", Ioan fiul lui Zaharia) este una din figurile centrale ale creștinismului și islamului; predicator și botezător pe malurile râului Iordan; înainte-mergătorul, vestitorul și botezătorul lui Iisus; este numit de Iisus „cel mai mare dintre cei născuți din femei”, iar Biserica Creștină îl cinstește ca pe cel mai mare dintre sfinți (având nu mai puțin de 3 sărbători dedicate lui). Evanghelia
Ioan Botezătorul () [Corola-website/Science/299282_a_300611]