9,120 matches
-
că tot ce mișcă este neapărat un dușman. — Deci îi băgăm plumb... - comentă Julio Mendoza pe un ton ușor ironic. E liniștitor să știm că ceva ne este favorabil. Șeful său îi aruncă o privire plină de reproș. — Păstrează-ți ironia pentru când se va termina totul, dacă vei mai trăi până atunci... - spuse printre dinți. Și roagă-te ca acești mizerabili să nu ne rezerve vreuna din teribilele lor surprize. — Surprize?... Așa cum am spus. — La ce fel de „surprize“ te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
se pare logic să aibă un interes special să-și salveze oamenii, de aceea nu cred că va ezita să se sacrifice. — Cred că nu vezi lucrurile dintr-un punct de vedere adecvat - remarcă Sam Muller cu un fel de ironie în glas. Poate că un căpitan eroic s-ar sacrifica pentru bieții săi soldați în termen, dar mă îndoiesc că un mizerabil de șef al unor mizerabili mercenari ar fi dispus s-o facă. — Atunci privește lucrurile din alt punct
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
apărut bunica ei moartă cu o tavă pe care erau cîteva ciozvîrte. Ciopîrțise capul ca să Încapă În oală. Asta a liniștit-o, așa i-a spus lui Suzi. Nimeni nu mai putea să recunoască acum capul poetului. — Da, interesant, fără ironie, e chiar un vis cu tîlc, asta e soarta artistului. Toți sîntem sacrificați lent sau brutal, n-are importanță. Există nenumărate forme de a ucide artiștii, poate unde sîntem mai vulnerabili, exaltați, cabotini, alteori introvertiți, imprevizibili, un fel de clovni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
și eu un plan, doar nu era să lucrez degeaba. — Și ce Înțelegi tu prin plan? — Simplu. Să folosești la maximum posibilitățile tuturor celor care participă la el — Cu condiția ca aceștia să nu moară Înainte de realizarea lui, nu? Lasă ironiile. Stai să-ți spun. S-a lăsat cu scandal. Ce regret e că nu l-am văzut cum Îi țîțÎia fundul, Încolțit din toate părțile. A fost un spectacol de zile mari. Au ținut ședință și l-au exclus din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
nu mai există. Nu e prima oară că dispare, spunea nebunul ăla. Dar el era de mult dispărut din atenția celorlalți, din interesul lor, din tot ceea ce numim viață, competiție. Auzi, Marceline de Navarre, poetessă, strănepoata Marguerittei de Navarre! Ce ironie, să-și Împlinească destinul rîvnit În amintirile unui nebun... o să aștepte, o să fie cuminte, o să cumpere pîine, o să ia metroul. Iată-mă prinsă Între două forțe care mă trag În direcții opuse. SÎnt ca tîlharul legat de două cămile, una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
cineva pe care nu-l mai întâlnisem niciodată în viața mea, știa, știa ce se întâmplase... dar nu am vrut să o omor. Chiar nu am vrut. Părea OK. Și îl enerva pe Clifford, ultima persoană care trebuia să moară. Ironia dracului. Era prietena ta, nu? Am încuviințat din cap. S-a lovit cu capul de o cărămidă când a căzut, a spus Nat. I-am verificat pulsul. Era moartă. Dintr-odată, pur și simplu. Am stat acolo o vreme. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
singur. O fată, la fel de înaltă ca și el, îl ținea strâns de mână. Pielea ei albă contrasta puternic cu părul roșcat. Era ca un portret venețian din Evul Mediu. - Maria Giudita, s-a prezentat singură fata, cu o scânteie de ironie în ochii ei verzi. Beppo și Edith se holbau la ea ca și cum Maria Giudita ar fi fost chiar trimisa destinului. Benedetto avea o nouă lumină în trăsăturile feței. Sigur pe sine, le spuse părinților lui: - Anul ăsta nu mai e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
îi murise soția fusese torturat de singurătate, dar și că nici o femeie nu s-ar fi măritat cu Rudi - era prea sărac și în plus nu mirosea prea frumos. - De ce mă întrebi? a răspuns Rudi, simțind în cuvintele ei multă ironie. - Cum de ce? Ești la fel de bătrân ca și mine, mâncat de zile, ar fi timpul să te gândești la Doamna Moarte! - Numai pielea mi-a îmbătrânit, inima mi-a rămas tânără! - Cine poate să-ți vadă inima? Și sunt curioasă ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
Pedeapsa din grădina raiului. Iar această pedeapsă însemna că el încă mai păstra o umbră din conștiința lui Abdulah Ramazi, dar acum se întrupase cu totul și cu totul în corpul unui alt om, un român, liber profesionistul Marcel Irimescu. Ironia sorții își păstrase însă tot umorul care îi dădea farmecul, evident. Asta pentru că Abdulah-Ramazi-Marcel-Irimescu era singurul angajat pe post de Moș Crăciun permanent al magazinului Unirea. Abdulah Irimescu sau Marcel Ramazi își scrută deodată mai noua dublă amintire. Angajat permanent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
tulburătoare de toți marii poeți ai veacurilor, despre încleștarea aceea groaznică din care credeam că eu nu am cum să fac parte, că am să fiu scutit de a-i fi slujbaș? Chiar despre ea să fie vorba, iar acum, ironie a sorții, ea nu numai să nu mă ocolească, dar să mă și includă printre personajele ei principale? Nu vreau să cred, deși oricât aș evita adevărul, el totuși mă împresoară neîndurător. Se pare că nimeni nu poate sau nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
Aceeași duplicitate favorizează însemnările lui Maslennikov, construcția unui spațiu propriu în care carența existențială a eroului este valorificată și depășită printr-un examen de sine și de situații care, prin cruzimea inciziei și prin cultivarea ireverenței la adresa sentimentalității umane, egalează „ironia crudă“ lermontoviană din Un erou al timpului nostru. În tradiția acestui clasic al literaturii ruse și universale, Romanul cocainei pare a spune și el că „istoria unui suflet omenesc e mai interesantă și mai pilduitoare decât istoria unui întreg popor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
cu o seară înainte și că a stat în lojă. Trebuie să fim europeni! repeta el, dându-ne de înțeles că, după spectacol, s-a dus la Maria Ivanovna. Mai târziu, când Egorov a început să-l usture bine cu ironia lui, Stein a renunțat la această expresie preferată. Egorov era și el bogat. Era fiul unui mare antreprenor din industria lemnului, originar din orașul Kazan. Era un băiat foarte elegant, parfumat, cu un păr blond, strălucind din cauza uleiurilor ca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
Mihailovici din întâmplare și rămăsese alături de el. Noul patron ridicase din sprâncene mirat când auzise cum cheamă pe mercenarul proaspăt angajat. Cred că nu începeți și dumneavoastră să faceți glume pe seama numelui meu! spusese Boris, suspicios. Crezuse că scăpase de ironiile celor din jur. În armată, nu îndrăznea nimeni să se ia de el din această pricină. Nu am nici o problemă! Numai să nu cumva să te bată gândul să faci și tu ca tizul tău! Nu vă faceți griji, domnule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
metafizic. La nouă ani am scris poezii În limba maghiară: În una era vorba despre foame, alta era poezie de dragoste par excellence. Talentul narativ - de a Îmbina factologia cu legenda - l-am moștenit de la mama, de la tata patetismul și ironia. Pentru a motiva Înclinația mea spre literatură nu cred că rămîne lipsit de importanță faptul că tatăl meu a fost autorul Mersului internațional al trenurilor. Acest antecedent patern mă explică sub aspect cosmopolit și literar. Mama mea a citit romane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
sumbră zi de noiembrie a anului o mie nouă sute douăzeci și doi. Și altceva, În poeziile sale din perioada emigrației, M.O. nu a poetizat „frustrarea“, așa cum susținea amintita doamnă, căci Întotdeauna a fost-, după cum Însuși mărturisea cu o ușoară ironie -, „un poet ocazional al vieții“. Aveam douăzeci și trei de ani... De fapt, nu eu sînt importantă, eu n-am nici un fel de Însemnătate, deci să revenim la Mendel Osipovici. În poezia „Revelație“ din ciclul omonim, „stelele antropofage“ nu semnifică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
țăranii, meșteșugarii și lucrătorii independenți sunt transformați în salariați cu statut precar; avuțiile se concentrează în mâinile unui număr restrâns de indivizi; apar libertăți mai mari pentru consumatori și pentru cetățeni, precum și dezavantaje din ce în ce mai numeroase pentru muncitori. Printr-o stranie ironie, această basculare a Ordinii imperiale către Ordinea economică este însoțită de o întoarcere la nomadism: țăranul redevine călător. De aici importanța îndelungatei istorii a nomadismului, baza culturii umane, ce reapare în prezent și pe care, și mai mult, îl vom
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
Friedland, Fulton, întors în Statele Unite, construiește aici primul vapor cu aburi, „Clermont”. Englezii pun imediat invenția în aplicare. în 1814, în plin război împotriva Imperiului Francez aflat în agonie, prima locomotivă cu aburi este experimentată la Londra de Stephenson. O ironie a Istoriei: prima putere navală a lumii este cea care va revoluționa transporturile terestre. Sfârșitul războaielor napoleoniene relansează produsele engleze pe continentul european. Londra este acum un oraș foarte mare și concentrează un sfert din populația țării. Aici se instalează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
viață mai decent. Se vor dezvolta numai statele care vor ști să-și atragă loialitatea cetățenilor, favorizându-le creativitatea, integrarea și mobilitatea socială. Anumite națiuni de tradiție social-democratică și anumite entități statale minuscule vor rezista mai bine decât altele. O ironie a Istoriei: odată cu instaurarea hiperimperiului, vom asista și la reapariția cetăților-state care au dominat începuturile Ordinii economice. în unele țări, pentru a împiedica această destrămare a identității naționale și pentru a face față valurilor de imigranți care se vor abate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
cu vreun peștișor japonez de acvariu, cu vreo colivie de papagal, cu vreun ara pe stinghie. Dar ușile celorlalți chiriași nu s-au deschis, nimeni n-a venit pe palier ca să se bucure de spectacolul fugii, nimeni n-a aruncat ironii, nimeni n-a insultat, și nu pentru că ploua nu s-a aplecat nimeni la ferestre ca să vadă caravanele în debandadă. Firește, fiind atâta zgomot, imaginați-vă, să ieși pe scară târând tot calabalâcul acela, lifturile zbârnâind la urcare, zbârnâind la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
spart. Sunt ca niște biete dame îmbătrânite care, cu ajutorul rujului, vopselelor și pudrei, printr-o veselie stridentă, încearcă să-și recapete iluzia tinereții. Cei mai înțelepți își urmează însă drumul cu o grație decentă. În zâmbetul lor potolit există o ironie indulgentă. Își amintesc că și ei au călcat în picioare, cu tot atâta gălăgie și cu tot atât dispreț, o generație sastisită, și prevăd că acești bravi purtători de torțe vor ceda la rândul lor locul altora. Nu există ultimul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
de moarte. Pe dumneata te plictisește? am întrebat-o. — Vezi dumneata, întâmplător sunt soția lui. Țin foarte mult la el. Mi-a zâmbit ca să-și ascundă sfiala și am avut impresia că se teme să nu fac și eu vreo ironie dintre acelea pe care o asemenea mărturisire i-ar fi stârnit-o negreșit lui Rose Waterford. Șovăi o clipă și ochii ei căpătară o expresie de duioșie: — Nu pretinde că ar fi un geniu. Nici măcar nu câștigă prea mult la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
e atât de naiv. Îmi închipui că un hoț de buzunare, mândru de îndemânarea lui, trebuie să simtă un fel de indignare față de femeia neglijente care își lasă într-o birjă o poșetă plină de bijuterii. Natura îl făcuse ținta ironiilor, dar îi refuzase insensibilitatea. Suferea cumplit sub biciul glumelor și farselor care se făceau neîncetat pe socoteala lui și totuși nu înceta niciodată - s-ar părea chiar dintr-un fel de voință capricioasă - să se expună lor. Era rănit fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
s-a părut că recunosc cămașa pe care o cârpea ca fiind a lui Strickland. Acesta zăcea întins pe spate. Nu vorbea. O dată am văzut că și-a ațintit ochii asupra lui Blanche Stroeve și am citit în ei o ironie ciudată. Simțind privirea aceea intensă ea și-a ridicat la rândul ei ochii și o clipă s-au privit. N-am înțeles prea bine expresia ei. Citeam în ochii ei un fel de perplexitate ciudată și poate - dar oare de ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
lui Strickland suferă de un defect și mai grav decât necunoașterea multor fapte. Pentru că au fost evidente și izbitoare, am scris despre relațiile sale cu femeile. Și totuși, ele nu reprezentau decât o părticică infimă a vieții lui. Este o ironie faptul că ele au afectat atât de tragic alte persoane. Viața lui adevărată consta doar din visuri și dintr-o muncă înfiorător de grea. Tocmai aici se vede lipsa de realitate a literaturii. Căci la bărbați de obicei dragostea este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
ești gelos pentru curva dumitale, nu-i așa? O poți găsi când poftești, la „Paradisul”! rânji omul, ținându-se prudent la o oarecare distanță. Unde am găsit-o și eu! Dante strânse din pumni și Își reluă drumul. - Lapo, numai ironia destinului a voit să ne pomenim că Împărțim aceeași autoritate. Pe care eu Încerc să o cinstesc cu vrednicie și cu iscusință, În timp ce dumneata o jignești cu meschinărie și cu viciu. De altminteri, la biserică cu sfinții și la cârciumă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]