13,725 matches
-
la Calden, am văzut vreo cîteva la viața mea, dar nimic care să se compare cu acesta. — O, Doamne! Am rămas În prag, cu gura căscată. Asta e camera noastră? Privesc În jur, la covoarele luxoase, la canapelele imense și lămpile de cristal strălucitor, la șampania și bomboanele de ciocolată care ne așteaptă. — Apartamentul nostru, mă corectează Dan, conducîndu-mă printr-o ușă largă, În dormitor, unde patul a fost presărat cu petale de trandafir, iar cămașa mea de noapte din mătase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
și cu mine ajungem acasă. Mă uit la ceas. E 3.15. Am trei sferturi de oră ca să mă fac mai frumoasă decît am fost vreodată. La patru fără cinci, am terminat. Noii mei cercei de cristal scînteiază În lumina lămpii, simt pe piele moliciunea noului pulover, care-mi face talia să arate cum n-am mai văzut-o de luni Întregi, iar decolteul, fără falsă modestie, e de-a dreptul spectaculos. Pantofii cu toc Îmi conferă o eleganță pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
sigură că aud pași prin casă. Inima Începe să-mi bată cu putere. Nu eram pregătită pentru eventualitatea unor intruși. Coșmarul meu cel mai cumplit. În grabă, caut din ochi ceva greu pe care să pun mîna. Scot din priză lampa de pe birou. E grea și numai bună. Apoi, Înarmată pînă În dinți, mă strecor În vîrful picioarelor În bucătărie ca să cercetez. Majoritatea spărgătorilor sînt oportuniști, Îmi zic, și se sperie de moarte dacă apare cineva. O să-i bag În sperieți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
față unei astfel de situații. Ar trebui să o iau la fugă, să alerg afară și să chem poliția. CÎnd sînt pe cale să o iau la goană, ușa dormitorului se deschide brusc, iar mie mi de taie respirația și scap lampa, căci dinaintea mea, Înfășurat Într-un prosop și ținînd veioza În mîna dreaptă, stă Michael, socrul meu, care mă privește speriat. Nici unul din noi nu scoate vreo vorbă și Îmi Închipui că expresia de pe chipul lui o oglindește pe a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
existau morți sau morminte, ci doar, în mijloc, o ladă mare de lemn, ferecată cu trei încuietori, fixată de podea cu lanțuri. În ea se afla tezaurul bisericii, și acoperea lăcașul sfintelor relicve. Deasupra acelei case de fier ardea o lampă cu trei brațe, care punea în lumină câteva figuri pictate pe ziduri. La dreapta și la stânga se aflau două uși. Cel care dădea să intre putea vedea un mic altar, încastrat într-o nișă adâncă, chiar sub ferestruica de aerisire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
ce mi s-a dat era ultima pe dreapta și nu permitea accesul în celelalte. Mobila era simplă: un pat cu pernă, un dulap cu două pături, una de lână și cealaltă din piei de miel, o masă cu o lampă sub singura fereastră a încăperii și o laviță. Am încercat patul. Numai scânduri acoperite de o pânză de cânepă. - Nu există saltea de paie, am constatat. - Nu există saltea, nu există nici păduchi, mi-a dat Rotari replica. Pe jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
la stelele neclintite de pe cer și la hoinăritul licuricilor pe pământ. Enervat de necontenitul țârâit al greierilor, de orăcăitul asurzitor al broaștelor și chiar și de cântecul priveghetoarei, scoteam moneda căpătată de la Kakko și o tot învârteam între degete. Flacăra lămpii împrăștia o lumină galbenă-roșiatică, iar eu vedeam în ea, cu mâhnire, clădirile, tavernele și bordelurile din Cividale. Nu fusese greu să mă las de băutură, însă femeile îmi cam lipseau. Ajunsesem să visez împreunări, trezindu-mă mânjit de propria sămânță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
mijloc ardea un foc într-o vatră înaltă de piatră; scotea fum, nu glumă, astfel că de la umeri în sus eram învăluiți în ceață. Pe lângă perete erau câteva mese și bănci grosolane; în afara focului, localul era luminat și de ceva lămpi atârnate de pereți și care ne-au fost de ajutor să ne zărim comesenii. Ne-am așezat la prima masă din partea dreapta a ușii, locul cel mai sigur în caz că ar fi trebuit să fugim și numai bun pentru a supraveghea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
jilțuri, o masă și rafturi pline de hârțoage erau singurele lucruri ce apăreau în lumina venită prin fereastră. M-am apropiat de o debara, camuflată de o perdea. De partea cealaltă obloanele erau trase, căci pâlpâitul venea de la mai multe lămpi. Perdeaua era atât de fină, încât lăsa să se vadă prin ea: un grup de oameni care mi se păreau a fi preoți stătea alături de o persoană îngenuncheată în fața unei icoane. N-o văzusem niciodată pe Teodolinda, dar am înțeles
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
deschidă nimeni. - Ce doriți? a întrebat un bărbat apărut ca din pământ în spatele nostru. - Îl căutăm pe rabinul Hiyya, i-am răspuns. - Rabinul doarme. Au trecut deja cinci zile de când apa din casă i-a fost aruncată în drum, și lămpile i-au fost stinse. Gundo a mormăit ceva și m-a întrebat: - Ce înseamnă asta? I-am explicat: - Că a murit; evreii obișnuiesc să arunce toată apa din casă în semn de doliu și fiindcă nu le mai e de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
apoi un glas, încă puternic, exclamând neîncrezător: - Stiliano, tu ești! Rezemate de zid, așteptau două scări lungi, pe care ucigașii cu simbrie le-au luat. Gratiile nu aveau nicio încuietoare. Motivul l-am priceput atunci când mi s-a adus o lampă și am vârât un braț prin deschizătură. Fețele ce mă fixau se aflau la douăzeci de picioare sub pământ. Nu mai insist acum asupra stării acelor tineri și nici a lui Rotari în special și nici n-am să redau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
mai ales cu orez, pe care tatăl meu nu reușise niciodată să-l pună pe masa longobarzilor. În privința primelor două mărfuri mi-a arătat o chitanță, câștigul din vânzarea unui simplu rulou de bumbac impregnat în ulei pentru una dintre lămpile ce ard în biserica Sfântului Mormânt. Am rămas uluit. În privința ierburilor, avea o nesfârșită listă de cereri din partea mănăstirilor și a sihăstriilor. Pentru orez a dat crezare judecății mele despre cina ce tocmai o pregăteau. Am stat la Anafesto trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
-l văd înainte de plecarea mea, iată-mă în sfârșit pe drumul spre casă. Se înnopta, și am înțeles, aluzia lui Garibaldo la faptul că pe Mesè soarele nu apunea niciodată. Pe strada pe care am ieșit era agățată câte o lampă la fiecare zece pași; pe Mesè, o lampă la cinci pași, pe ambele laturi, care lumina de se vedea ca ziua. Ajungând la capătul drumului, m-am întâlnit cu Callisto, gâfâind de-atâta alergat. Mi-a spus că Giuliano era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
sfârșit pe drumul spre casă. Se înnopta, și am înțeles, aluzia lui Garibaldo la faptul că pe Mesè soarele nu apunea niciodată. Pe strada pe care am ieșit era agățată câte o lampă la fiecare zece pași; pe Mesè, o lampă la cinci pași, pe ambele laturi, care lumina de se vedea ca ziua. Ajungând la capătul drumului, m-am întâlnit cu Callisto, gâfâind de-atâta alergat. Mi-a spus că Giuliano era îngrijorat. A trebuit să-mi cer iertare de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
după ce vorbise, în vreme ce era înveșmântat, cu doi prelați pe care nu-i cunoșteam, era gata să facă o mutare hotărâtoare. Era foarte nervos și agitat, se ferea să privească în ochii celorlalți și era cât pe-aci să răstoarne o lampă din altar. În cele din urmă, a vorbit: - Regele este de-acum prins în gerul morții, și sufletul său se află acolo unde Cel Atotputernic a decis. Tronul e vacant, și în regat există teama de răzmerițe. Deoarece nu reușiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
îngrozit. Mânia lui a durat ceva timp, ca apoi, în fine, să se prefacă în deznădejde și durere. De-abia atunci am putut sta de vorbă. S-a așezat ținându-și capul între mâini, deznădăjduit. Unul lângă altul, împresurați de lămpi și lumânări care se mistuiau și se stingeau una după alta, am putut să plângem în tăcere. Apoi s-a agățat de speranța pe care i-am dat-o: - Lasă-i timp de gândire, așteaptă ca mirosul Gudenbergăi să iasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
nu facă nimic, indiferent de ce s-ar fi întâmplat. Cu mare fereală, l-am urmat pe preot, după ce-mi ascunsesem la piept privilegiul dat mie de Heraclion din Bizanț. M-a condus într-o sală luminată de zeci de lămpi care atârnau din tavan și iată-mă față-n față cu exarhul Isacco Platone, așezat pe unul dintre jilțurile papale, având câte doi soldați de-o parte și de alta. Mi s-a părut că avea cam o sută de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
să mai stau pe gânduri, am încercat cu toată furia să mă arunc asupra lui. Mai iute ca mine, un soldat mi-a blocat brațul. Andras s-a ridicat și a venit spre mine, arătându-se în sfârșit, în lumina lămpilor. Neschimbat atât în privința palorii, cât și a hainelor. - Stiliano, drumurile noastre se încrucișează adesea, mi-a spus. - Așa cum adesea călcăm pe urmele Adversarului, i-am întors-o eu plin de mânie. - Ei hai, prietene, te stimez prea mult ca să iau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
erau fixate torțe. Mirosea a rășină arsă; am atins un fitil de câlți și am simțit că era călduț. Fusese stins de curând. Le-am aprins pe toate și am văzut, îngrămădit într-un colț, un mic tezaur: cupe, carafe, lămpi de aur și argint. - Iată de ce nu voiau să deschidă, a spus unul dintre tovarășii mei. - Nu cred, i-am răspuns. Uită-te acolo în fund, se vede o altă ușă. Și aceasta era închisă de partea cealaltă, dar, fiind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
cu glugă, fără vreo țintă anume, îmboldit de durere și de mânie. Pe când dădeam să intru într-o tavernă, care era și lupanarul cel mai spurcat din oraș, am zărit o ușă deschizându-se și ieșind lumina tremurătoare a unei lămpi. A fost momentul în care El a dat de oaia rătăcită, drept care m-a luat în brațe pentru a mă aduce înapoi la târlă. Lumina ieșea dintr-o bisericuță pe care n-o observasem până atunci, o încăpere sărăcăcioasă fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
cea a unui spânzurat strâns tot mai tare de funia din jurul gâtului; fața i se albăstrise. Inima îmi bătea de să-mi spargă pieptul, dar am încercat să mă stăpânesc. M-am dus lângă ea, poruncind să fie aprinse toate lămpile. Gaila s-a uitat la mine înspăimântată, implorându-mă fără grai în același timp. Era leoarcă de o sudoare rece, din pricina căreia șuvițele de păr i se lipeau pe frunte. I-am luat mâna în mâna mea; m-a strâns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
și goale, fâșâie pe asfaltul ud, iar În chioșc, un om Înfofolit În haina lui așază un vraf de ziare. În fața Palatului Viminale, câțiva muncitori de la compania de gaz, portocalii, În hainele lor fosforescente, repară o țeavă. Au aprins o lampă ce luminează prin ceață, fantomatică și orbitoare. Din când În când, flacăra de sudură pâlpâie, stropind cu jeturi de scântei. Mașina poliției, cu sirena urlând, urcă pe strada Cavour, trece pe lângă biserică și pe lângă vagabonzii care dorm pe bănci, Întoarce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
avea nimic intim și nu-i putea ascunde nimic. Căci nimic nu este mai intim ca rugăciunea. Cum În biserică nu mai era nimeni, și nimeni nu atenta la viața avocatului, se Îndreptă spre chioșcul cu vederi, luminat de o lampă mică. Învârti stativul fără a privi imaginile expuse. Lucrurile vechi nu-l atrăgeau. Îl făceau să se simtă trist. Fioravanti privea ceva alb, viu În Întunericul acela. Apoi băgă o monedă În orificiul unei casete, și tabloul se lumină dintr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Poliției. Primi Însă o mângâiere pe creasta lui Înțepenită de gel. Ce figură avea să facă. Tati Îi va cumpăra Într-adevăr tricoul roșu al lui Francesco Totti. Astăzi toți Îi cumpărau orice Își dorea. Astăzi avea un fel de lampă fermecată a lui Aladin. Își rostea dorințele și acestea se Împlineau. Se trezise Într-un basm - totul era fantastic și perfect. Dar la ce oră avea să vină caleașca din bostan pentru a-l duce Înapoi acasă? Tati, spuse la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
fi dat seama. Cinară la McDonald’s-ul din Piața Spania, Îngrămădiți În jurul unei măsuțe de pe colț, sub lumina generoasă care evidenția bronzul fals al lui tati - folosea o cremă specială, căci nu avea răbdare nici măcar să stea liniștit sub lămpile autobronzante. Devorară hamburgerii unși de ketchup și Înecați În Coca-Cola. Își fripseră buzele cu plăcinta de mere fierbinte. Acum nu mai era străinul agresiv cu ochi ciudați care Îi răpise din sala de sport și de la petrecere. Și nici nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]