2,975 matches
-
a definițiilor elaborate, a unei varietăți terminologice. Registrul foarte larg de sensuri ale conceptului educație a adulților se întinde de la contestarea valabilității sale până la maxima complexitate a unui conținut foarte bogat în note determinative. Însă este un prim pas pentru legitimarea unui domeniu distinct de acțiune educațională. 1.2. Orientări, provocări, tendințe actuale în educația adulților și în educația permanentătc "1.2. Orientări, provocări, tendințe actuale în educația adulților și în educația permanentă" Printre trăsăturile cele mai importante ce caracterizează societatea
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
educația adulților. Raportul a stabilit că principalele tendințe la nivel european în educația adulților sunt următoarele: - managementul calității în educația adulților este un subiect important în țările europene; - calitatea joacă un rol important în modernizarea conducerii, a monitorizării și a legitimării publice în educația adulților; - schimbările generale în educația adulților sunt oarecum similare, incluzând modificări legislative, creșterea importanței calității și a orientării spre cursanți; - în unele cazuri, schimbările rapide produse în legislația referitoare la educația adulților îngreunează evaluarea calității; - există diferențe
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
adecvate satisfacerii acestor necesități, precum și în scopul propunerii unor modele de organizare și acțiune pedagogică. Punctul de vedere al lui H. Siebert despre această știință pare just, dar parțial, deoarece nu acoperă întreaga arie și misiune a educației adulților, iar legitimarea unui domeniu științific de acțiune educațională depinde de mai mulți factori (vezi subcapitolul 1.4). R. Muchielli simte nevoia unei delimitări și mai clare de educația copilului, denumind educația adulților andragogie, deoarece se adresează altor particularități de vârstă și se
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
a definițiilor elaborate, a unei varietăți terminologice. Registrul foarte larg de sensuri ale conceptului educație a adulților se întinde de la contestarea valabilității sale până la maxima complexitate a unui conținut foarte bogat în note determinative. Însă este un prim pas pentru legitimarea unui domeniu distinct de acțiune educațională. 1.2. Orientări, provocări, tendințe actuale în educația adulților și în educația permanentătc "1.2. Orientări, provocări, tendințe actuale în educația adulților și în educația permanentă" Printre trăsăturile cele mai importante ce caracterizează societatea
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
educația adulților. Raportul a stabilit că principalele tendințe la nivel european în educația adulților sunt următoarele: - managementul calității în educația adulților este un subiect important în țările europene; - calitatea joacă un rol important în modernizarea conducerii, a monitorizării și a legitimării publice în educația adulților; - schimbările generale în educația adulților sunt oarecum similare, incluzând modificări legislative, creșterea importanței calității și a orientării spre cursanți; - în unele cazuri, schimbările rapide produse în legislația referitoare la educația adulților îngreunează evaluarea calității; - există diferențe
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
cadru de construcție, difuzare și instituționalizare a politicilor Uniunii Europene prin convergența celor trei sisteme societale: sfera publică, sfera politică și sfera politicilor (Polity, Politics și Policy), fiecare fiind definită de discursuri specifice: discursul public, cel politic și cel de legitimare (politica publică este un astfel de discurs din momentul În care fundamentează o decizie). La acestea trebuie adăugați „beneficiarii”, adică femeile și bărbații considerați din mai multe perspective: comunitară, culturală, identitară și a cetățeniei. 3.1. De la patriarhatul de stat
[Corola-publishinghouse/Science/2346_a_3671]
-
pentru copiii angajaților, cantine la locul de muncă sau În școli, servicii medicale și transport ieftin etc. Multe dintre aceste politici păreau chiar mai generoase decât cele din statele bunăstării, deoarece erau Însoțite de un discurs public și politic de legitimare a cărui retorică era orientată spre camuflarea abuzului sistemului totalitar 5. Dincolo de evidenta manipulare a nevoilor și intereselor cetățenilor statului socialist, precum și a obligativității participării femeilor la munca retribuită (obligativitatea unui loc de muncă, cu excepția cazului În care femeia se
[Corola-publishinghouse/Science/2346_a_3671]
-
să se acționeze conform normelor, indiferent de unde provin. Legisprudența reprezintă în opinia amintită teoria principiilor care orientează activitatea legiuitorului. Ocupându-se de principiile Legisprudenței, Luc J. Wintgens evidențiază, ca primă îndatorire a acesteia, justificarea ce constituie parte a procesului de legitimare. El caracterizează Legisprudența, ca teorie rațională a legislației, care constă în elaborarea ideii de libertate, ca principiu, justificarea legislației fiind concepută ca proces de cântărire a limitărilor externe, morale și politice ale libertății. Semnalând că, în literatura de specialitate se
[Corola-publishinghouse/Science/1527_a_2825]
-
spre adaptarea ei ceea ce nu s-a întâmplat în prima ipoteză, când crește numărul statelor participante, fără a avea efecte asupra organizării și funcționării ei. Dar Tratatul de aderare constituie, în sine, un document reper de trimitere director și de legitimare fundamentală a întregului ansamblu de documente care-i sunt anexate și care își trag valoarea lor juridică din el. Tratatul de aderare el însuși, precum și Protocolul/Actul și unele Anexe se constituie într-un document index, de paradigmă și direcționare
[Corola-publishinghouse/Science/1527_a_2825]
-
renunțarea la forță și la amenințarea cu folosirea ei în relațiile intereuropene; de aceea, înscrierea ei pe un prim plan în agenda viitoarei Conferințe constituia o țintă esențială a delegației. Se conturau astfel, încă de la început, obiectivele prioritare: pentru URSS, legitimarea printr-un document politic major a statu-quo-lui teritorial postbelic, în condiții când nu se ajunsese la un tratat de pace cu Germania; pentru statele occidentale, problemele privind drepturile omului și libertăților fundamentale; România manifesta un interes susținut pentru întreaga problematică
[Corola-publishinghouse/Science/1527_a_2825]
-
persoan], ci și a face ceva la care acea persoan] nu ar putea consimți. De exemplu, în cazul celor care înșeal], este imposibil că victimele s] consimt] la proiectul lor. Spre deosebire de majoritatea apelurilor la consimt]mânt că și criteriu de legitimare a acțiunilor, Kant (în linie cu poziția sa filosofic] de bâz]) nu face apel nici la consimt]mântul ipotetic al ființelor raționale ideale, nici la cel contingent al celorlați. Kant dorește s] afle ce anume determin] consimt]mântul sau refuzul
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
s] le asigure securitatea. Astfel se legitimeaz] conducerea unora de c]tre alții, în ciuda egalit]ții de la natur]. Conduc]torii primesc un mandat de la cei conduși și au misiunea de a proteja interesele acestora. Pentru teoreticienii clasici ai contractului social, legitimarea obligației politice se face prin determinarea tipului de contract asupra înființ]rii autorit]ții politice la care ar ajunge indivizii din starea de natur]. Termenii contractului vor stabili obligațiile guvern]mântului și ale cet]țenilor. Dar, desi teoreticienii contractualiști au
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
rand nu au niciodat] dreptul s] fac] uz de violent], nici chiar de violență letal], pentru a-și proteja drepturile, avem de-a face cu o chestiune cât se poate de îndoielnic]. Una dintre cele mai plauzibile c]i spre legitimarea aplic]rii violenței de c]tre stat este cea a „analogiei domestice” a dreptului individului la legitim] ap]rare. Dar concluzia ar putea fi mai slab]; cu sigurant], agenții statali au dreptul s] foloseasc] său s] autorizeze violență atunci cand individul
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
și mai variat decât o gospodărie tradițională. Reintegrarea este mecanismul care previne disoluția noilor elemente și presupune incluziunea lor în societate. Generalizarea valorilor presupune formularea normelor la un nivel de generalitate mai crescut, care să permită atât inovarea, cât și legitimarea și suportul noilor structuri vezi Smith (1973:14-25) și Sztompka (1993:118-23). Schimbarea, conform acestei viziuni, e mai degrabă o schimbare de sistem, sau o succesiune de structuri, decât o schimbare în sistem sau structură. Fiecare nouă fază se distinge
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
singur actor transformându-se într-un spațiu cu o piesă în care pretindeau să joace sute de actori. Construcția sau reconstrucția instituțională pe schelet democratic (executiv, legislativ, președinție ș.a.) de către organismele politice de tranziție (CFSN, ulterior CPUN constituite spontan) și legitimarea prin votul din 1990 a noilor instituții a fost primul pas important în schimbarea sistemului politic. În mai 1990, au avut loc primele alegeri democratice după aproximativ cinci decenii. FSN19-ul (strămoșul PSD-ului și PDL-ului actuale) condus de Ion
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
aproape de miezul nopții și nu pe un post de radio al vreunei familiuțe, ci pe cel național un dialog ce pare, la prima vedere, de un incitant interes: redactorului însetat de adevăr i se destăinuie un domn avocat așa sună legitimarea cu ștaif interbelic dar și plin burduf cu amintiri din comunism. Regim pe care, de altfel, nici nu-l numește așa. Nu-l numește nicicum. Lăsîndu-ne a crede că și comunismul, vezi doamne, e un răstimp ca toate răstimpurile normale
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
E de tot hazul ambîțul puterii postcomuniste în a-și atribui răsturnarea lui Ceaușescu. Nu numai tropăitorii din "parlamentul" anilor nouăzeci, ai unei țări buimăcite încă de totalitarism răsăritean, dar și, iată, mult mai tîrziul de-acum Iliescu din rațiuni legitimare bate constant moneda revoluției autentice, operă a poporului suveran, nu-i așa?, condus de eroul providențial. Cînd se știe foarte bine, cînd în straturile informe ale populației nu se știe tot așa de bine, că în deceniul nouă, scenariul european
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
povestea identitară memorată, iar cealaltă este "cutia de rezonanță", realitatea. De aceea înțeleg legătura dintre concret și imaginar ca fiind amplă, dinamică, de influențare reciprocă. Imaginarul se poate întoarce către realitate, fie ca să o sprijine atunci când ea are nevoie de legitimare, fie ca să o modeleze. El nu primește însă din partea ei nimic neinterpretat, netransformat în forme specifice de discurs - simbol, imagine, complex de idei, mentalitate, structură sau cod cultural. Nu doar granița este unduitoare și nu imuabilă, dar și cele două
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
oglindesc, o dovedesc de asemenea patrimoniul material și cel imaterial, mărturii ale unei tradiții puternice, articulate, ancorate profund într-o civilizație conservatoare, în mod evident în mentalități, cutume și valori spirituale motivate de istorie și de nevoia mereu presantă de legitimare identitară și existențială. O ultimă imagine în oglinda teoriilor: unul din volumele lui Paul Zumthor, consacrat studiului simbolisticii spațiului în evul mediu occidental, mi-a oferit în mod neașteptat posibilitatea de validare a propriilor mele "grile" de lectură. Conform teoriei
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
provoacă și reprezentări coerente ale lumii, complexe și necesare spiritului comunității. Practic, prin configurarea imaginarului nu se săvârșește o desprindere de perceptibil, ci o interpretare simbolică a sa; imaginarul răspunde nevoilor de structurare și de memorare a identității istorice, de legitimare, de ordonare a amintirilor relevante despre propria experiență sau a proiecțiilor asupra viitorului și a lumilor alternative, de codificare și de demarcare în magma trecutului a traseelor existențiale și spirituale consumate. Indiferent de stadiul de dezvoltare la care se situează
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
explicit din textul hotărârii sinodale, împăratul bizantin recunoștea existența juridică a principatului muntean al Basarabilor. Aspirațiile politice de neatârnare ale Țării Românești dobândeau pentru prima oară o recunoaștere internațională, ce venea din partea Constantinopolului, unul dintre cele două centre medievale de legitimare politică. E drept, după marea biruință de la Posada, principatul Basarabilor apărea și acționa pe plan extern ca stat independent. Dar fără consacrarea politică a Constantinopolului sau a Romei, el nu putea intra în "familia de regi" a lumii medievale, în
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
schimbul permanent de informație între palierele sistemului, dar și caracterul mnemotehnic al culturii populare - ea constituia, totodată, manifestarea "artistică" obișnuită; singura practicată, de altfel, o lungă perioadă. Mitul ajunge să se infiltreze în "realitate" foarte ușor, ca o modalitate de legitimare a identității colective, prin simpla povestire sau legendă. Confuzia dintre mit și istorie începe să prindă contur, în cultura scrisă, încă din etapa cronicilor în slavonă și germană; imaginarul colectiv absoarbe faptul istoric, (re)povestit ca o legendă; ajunge să
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
motivațional, inclusiv fanarioții îl vor cultiva și îl vor susține financiar (Lemny, Sensibilitate și istorie 146-206) - și de refacerea unei istorii des contestate (dat fiind tocmai numărul redus al mărturiilor materiale). Mișcarea amplă de reintegrare a modelelor și, totodată, de legitimare a prezentului prin ancorare în trecut folosește mitul și modelul istoric ca principale instrumente de actualizare. Dacă în occidentul european, în unele locuri, imaginarul medieval al puterii se consolidează în jurul figurii "romanțate" a cavalerului cruciat (cum se poate vedea și
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
39-74), precum și "codul vasalității". Indiferent de marca stilistică a narațiunii, ritualul sacralizant îl introduce pe domn într-un sistem religios specific timpului, în cadrul căruia transmiterea prerogativelor puterii se face de la instanța superioară (divină) la cea subordonată (vasalică) prin ceremonialul de legitimare (pe tron) de către Curte. În fond, se realizează o integrare oficială a personajului istoric în familia elitistă a autocraților. De aceea, se impune o etică a relației de "vasalitate" și un cod de legi ce țin de tradiție, dar și
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
muntenești, deși cultul creștin al moaștelor, tot în tradiție bizantină, a inclus și venerarea rămășițelor pământești ale mamei de domnitor. Neagoe a preluat odată cu modelul lui Constantin I și imaginea idealizată a împărătesei Elena, pentru că el însuși avea nevoie de legitimare, cum se știe, prin arborele genealogic al doamnei Neaga, venerată post-mortem și ridicată la nivelul prototipului bizantin: Deacii, după acea bucurie ce mă bucuraiu, deaca văzuiu casa ei sfârșită, eu îmi aduș aminte de cuvintele tale ce mi-ai poruncit
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]