4,922 matches
-
Inel de logodnă). Investigând teritorii noi, în atingere cu poetica suprarealistă, imaginile câștigă în noutate, pierzând însă din suplețe, din fluiditate: „Priviți și voi, surorilor, corpul meu slăbănog/ plin de lepra unor muzici de altădată” (Estuar). George Ivașcu descoperea în lirica lui P. „nuanțe ce amintesc pe Barbu, dar un Barbu emotiv, sau pe Ilarie Voronca, dar un Ilarie Voronca organizat”, plasându-l, ca și G. Călinescu, în descendență ermetică și balcanică. Poezia fantezistă, cu peisagiile ei livrești și oceanice, face
PAVELESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288738_a_290067]
-
să-i devină umoristului, așa cum și afirmă undeva, cu totul indiferentă, ridicând-o la grația unui joc superior, eliberat de orice finalitate satirică, etică. Epigrama ajunge, astfel, un fel de „răutate estetică” aducătoare de bucurie spiritului liber. A tradus din lirica franceză versuri de José-Maria de Hérédia, Charles Baudelaire, din limba engleză poezii de Saki, dar și scrieri aparținând lui V. G. Korolenko, Victor Siveditis ș.a. Transpune și realizează dramatizări radiofonice din Edgar Allan Poe, Tudor Mușatescu ș.a., scrie versurile pentru
PAVELESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288738_a_290067]
-
tulburi din preajma celui de-al doilea război mondial. Poezia lui vorbește despre dorul după satul natal și locurile din Pind, despre dragostea pentru „fara”, etnia aromânilor, ce trăiește departe de trunchiul românesc, printre străini, ca într-o furtună continuă. În lirica lui se găsesc uneori texte substanțiale, precum Xeanile, un cântec de înstrăinare, cu inflexiuni de vers popular, despre plecarea silită pe alte meleaguri, după câștig ori la învățătură, în care se dă glas unui intens sentiment de tristețe. P. a
PERDICHI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288756_a_290085]
-
se editează abia în 1960, Declarația patetică este, de fapt, contemporană cu cartea de debut a lui P. și cuprinde, desfășurată, întreaga sa poetică. Teoretizată însă, aceasta se va găsi într-un argument prezent în Versul liber. În concepția asupra liricii, poetul nu excelează prin ineditul punctelor de vedere, ci prin claritatea cu care își configurează structura. Conceput ca un „surd protest împotriva rutinei”, versul liber nu înseamnă o dezicere de la ordine. Esența poeziei - crede autorul, evocându-l pe Stéphane Mallarmé
PARASCHIVESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288691_a_290020]
-
Muguri literari”, „Pământul”, „Biruința”, „Revista societății «Tinerimea Română»”, „Afirmarea”, „Flamuri”, „Viața literară”, „Buna Vestire”, „Cuvântul” ș.a. Inițiază o grupare a scriitorilor tineri, primită cu interes. Își vede tipărite două plachete de poezie: Tălmăciri din mine (1936) și Fata Morgana (1938). Lirica lui P. nu a avut timp să se elibereze de stângăciile și naivitățile începutului.Totuși, multe fragmente, mai ales cele cu valoare concluzivă într-un poem, anunțau un autor capabil să se individualizeze printr-un timbru aparte. La el expresionismul
PETCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288767_a_290096]
-
volumele Cabinetul doctorului Apollon (1984), Tihna scoicilor (1985), Căruța cu nebuni (1992), cât și în cartea de eseuri Dorință și sinapsă (1992), pe care autorul o numește, în antologia Profetul la marginea imperiilor (2000), studiu de interferență. Alt segment al liricii lui este reprezentat de volumele Astrul cojilor de ou (1982), tripticul Falii (1983-2000), Vrăjitorii marelui vid (1997) și de Legenda (1998). Aici textele joacă rolul unor nuclee care, deși sunt marcate prin titluri, alcătuiesc poeme ample, unitare semantic. În culegerea
PENDEFUNDA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288753_a_290082]
-
în 1953, urmată de numeroase volume de versuri (din care unul destinat copiilor - Răscrucea vârstelor, 1966), precum și de o culegere de nuvele. Debutând la începutul anilor ’50, P. a dat - la fel ca mulți dintre colegii săi de generație - o lirică declamatoare, „confecționată”, puternic marcată de comandamentele oficiale de militantism politico-patriotic și de accesibilitate propagandistică a expresiei. Ulterior, când presiunea dirijismului politic a mai slăbit întrucâtva, poetul s-a străduit să-și pună în valoare filonul de sensibilitate genuin, relativ comun
PETRACHE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288774_a_290103]
-
politic a mai slăbit întrucâtva, poetul s-a străduit să-și pună în valoare filonul de sensibilitate genuin, relativ comun de altfel. Structural mai degrabă romantic, cultivând constant, dar cu un conformism prudent, procedeele expresive ale poeziei moderne, practică o lirică relativ „naivă”, artizanală, fără enormități, dar și fără sclipire, reușind să apară ca un fel de Panait Cerna întârziat. În mesajul lui se pot desluși o neliniște difuză, aprehensiunea - discret sugerată - a neîmplinirii, a senectuții, crâmpeie de revelații, de vaticinări
PETRACHE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288774_a_290103]
-
etapa tezei de doctorat, Reflexe preromantice în literatura română: Edward Young și Thomas Gray, în care s-a ocupat de modul cum Nopțile lui Young și Elegia lui Gray au pătruns pe continentul european prin prelucrările lui Le Tourneur, influențând lirica lui Lamartine și Chateaubriand. S-a născut astfel o adevărată „sentimentalitate preromantică”, prizată și la noi prin traducerile făcute de Simeon Marcovici. Raportări de mare utilitate sunt făcute la soarta poeziei lui Lamartine în România sau la circulația romanelor Doamnei
PERVAIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288765_a_290094]
-
recenzii la „Ateneu”, „Familia”, „Flacăra Iașului”, „Gazeta literară”, „Luceafărul”, „Orizont”, „Tribuna”, „Viața românească” ș.a. În 1968 i se acordă Premiul Asociației Scriitorilor din Iași pentru volumul Concert minus unu. P. este unul dintre poeții din jurul revistei „Iașul literar”, reprezentant al liricii patriotice, scrisă în spiritul grandilocvent al epocii, dar care își conturează încă de la debut un profil poetic: o anume înclinație spre lirismul duios și o notabilă facilitate în versificarea locurilor comune. Chemarea primăverii și Stele roșii (1960) cuprind versuri în
PETRESCU-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288785_a_290114]
-
găsește un drum propriu în poezie în contact cu simbolismul. Nu a fost însă un imitator. El a trăit, pe coordonate de o excepțională noblețe intelectuală, drama singurătății și a eșecului, a fatalității tragice, regăsindu-se în tristețile misterioase din lirica simbolistă. Motivul poetului blestemat, impus la noi de Macedonski, era susținut la P. de sentimentul real (chiar dacă versul lui nu a putut evita întru totul clișeele) al condamnării fără ieșire conținute de aspirația spre ideal și transcendență. Văzând în artă
PETICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288770_a_290099]
-
D’Annunzio, Hugo von Hofmannsthal, Friedrich Nietzsche), P. a fost, înainte de Ovid Densusianu, cel mai competent teoretician al simbolismului, cum se poate vedea în articolele Noul curent literar - 1899, Poezia nouă, Transformarea liricei -1900. Încercând să îi găsească începutul în lirica lui Mihai Eminescu și la Macedonski, aduce în prim-plan conștiința nouă (acceptarea contrastelor, a părții întunecat-subterane a eului) din care izvorăște. Adept al estetismului, de la care reține ideea perfecțiunii formale, ca și pe aceea a metafizicii fondului, P. a
PETICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288770_a_290099]
-
literatura română efectiv cu Ștefan Petică. Al. Macedonski anunțase curentul, îi dăduse un început de doctrină, fără să fi devenit prin asta poet simbolist propriu-zis. Precursori ai simbolismului, Traian Demetrescu, Iuliu Cezar Săvescu îl vestesc doar prin unele note ale liricii lor, care în esență rămâne romantică în primul caz, parnasiană în cel de-al doilea. Ștefan Petică e însă simbolist prin însăși atitudinea lirică, prin sensibilitate, dacă nu și prin întreaga tehnică poetică. [...] Toate sau aproape toate notele definitorii ale
PETICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288770_a_290099]
-
prilejuite de tragedia familială a autorului, însă imaginile sunt emfatice și obositoare prin monotonia sentimentului clamat. Treptat poezia se mai limpezește și, cu toate că se menține în același registru al disperării din dragoste, își găsește un drum propriu, lesne sesizabil în cadrul liricii preeminesciene. Autorul refuză în mod deliberat versul reflexiv, revendicându-și exclusiv latura sentimentală, din convingerea că „le coeur est la vraie lyre”. Scurta și zbuciumata sa boemă îi influențează morala, construită maniheist și melodramatic, după modelul lui Rolla al lui
PETRINO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288796_a_290125]
-
stăruitoare a idealului feminin, conceput idilic și confruntat cu o realitate decepționantă. De unde, refugiul în vis. Ca orice romantic, el a văzut posibilitatea împlinirii amoroase și în trecut. La gura sobei (1876) imaginează un cămin pașnic și fericit. În ansamblu, lirica lui P. încheagă locurile comune ale vremii într-un întreg oarecum armonios, caracterizat prin fluiditatea limbajului și acuratețea prozodică, situând astfel ciclul Resunete printre cele mai reușite versuri ale deceniului 1860-1870. Broșura Puține cuvinte despre coruperea limbei române în Bucovina
PETRINO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288796_a_290125]
-
la cele din Transilvania. A fost consultant de specialitate al proiectului arhitectural românesc prezentat la concursul internațional de la Paris pentru construirea noii Biblioteci din Alexandria (1989). A obținut Premiul I la Concursul Național de poezie și eseu „Octavian Goga” (1997). Lirica lui P., putin bogată și cuminte, nu intenționează să depășească o anume tradiție ardeleneasca. Poetul e consecvent în a rimă și a ritma după canoane, iar versul lui se distinge prin acuratețe, prin nuanțele patriotice decente și prin notația peisagistica
PINTEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288821_a_290150]
-
Poemului alcătuit de P.C. i s-a spus „rugăciune” sau imn” (și este într-adevăr un imn baroc) și, dacă n-ar reprezenta o „întâmplare” deosebită pentru biblioteca românească de cărți vechi, textul ar putea figura într-o istorie a liricii religioase românești. Invocat drept făcător și stăpân al lumii („Potentissimo Dio del sommo, et imo, / Tu che creasti il ciel, la terra e’l mare...”), ca dăruitor generos (și nerăsplătit) și ca mântuitor, Dumnezeu este conjurat cu o pietate în
PETRU CERCEL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288802_a_290131]
-
gotice sau renascentiste, totul împănat din belșug cu „argumente irefutabile” din operele lui Lenin. În articole dedicate Mariei Banuș, lui Mihai Beniuc, Miron Radu Paraschivescu, A. E. Baconsky, Tudor Arghezi sau lui Zaharia Stancu este înfierată „poezia obscurantistă” a marilor lirici interbelici, opunându-i-se cea „inspirată din forța poporului”, care ar fi exemplar ilustrată de Mihai Beniuc și de Aurel Gurghianu. În schimb, paginile privitoare la Bacovia reprezintă un prim pas către critica de mai târziu: combătând ideea de „artificialitate
PETROVEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288799_a_290128]
-
E o analiză în care stridența accentelor proletcultiste - de la elogiul „muncii oamenilor simpli” (Cuvinte potrivite) la „demascarea persecutorilor” (1907) - se estompează uneori, perspectiva devenind mai suplă, stilul ferm, limpede, așa cum se întâmplă în paginile despre Flori de mucigai sau despre lirica erotică argheziană. Culegerea Studii literare (1966) coagulează, în prezentarea personalităților artistice ale lui Adrian Maniu, Al. A. Philippide, Ion Vinea și B. Fundoianu, prima contribuție substanțială a criticului la istoria literară românească. Într-o vreme în care atât mișcarea tradiționalistă
PETROVEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288799_a_290128]
-
care subtilitatea sugestiilor, argumentelor și formulărilor se conjugă cu profunzimea viziunii comprehensive, demersul contribuie în chip esențial la schimbarea unui curent de opinie interbelic - susținut și de Istoria literaturii române de la origini până în prezent a lui G. Călinescu -, potrivit căruia lirica bacoviană se înscrie într-o tendință literară minoră, lipsită de consecințe pentru cultura noastră. Bazându-și judecățile pe o lectură atentă a textelor bacoviene, ca și pe sugestiile rezultate din trimiteri culturale variate, având drept centru literatura franceză din a
PETROVEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288799_a_290128]
-
în tradiția lui Paul Verlaine, Émile Verhaeren și Maurice Rollinat. Încercarea de a-l situa într-un context spiritual european este concretizată prin explorarea sistematică a universului său imaginar, într-un proces analitic în care efortul de definire a „arhetipurilor” liricii bacoviene recomandă cartea ca un important reper critic în domeniu. SCRIERI: Pagini critice, București, 1958; Tudor Arghezi, poetul, București, 1961; Profiluri lirice contemporane, București, 1963; Studii literare, București, 1966; George Bacovia, București, 1969; Traiectorii lirice, București, 1974. Traduceri: Jules Verne
PETROVEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288799_a_290128]
-
desfășurat o activitate complexă, menită a umple spații goale într-un domeniu puțin frecventat. Curs de istoria literaturii grecești. Epoca preclasică (sec. IX-VI î.e.n.) (1962), ce tratează poezia epică a lui Homer și cea didactică a lui Hesiod, precum și lirica din secolele VII-VI, precedă Istoria literaturii eline (1972), scrisă în colaborare cu Maria Marinescu-Himu, lucrare panoramică și didactică de referință prin documentația vizând literatura greacă antică în toate perioadele sale de manifestare (arhaică, clasică, elenistică, romană) până la edictul lui
PIATKOWSKI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288807_a_290136]
-
publicistică încetează cu totul. Ar fi scris totuși, în 1948, un roman, intitulat Copiii sergentului. Postum, în 1974, i se editează volumul Umbre și lespezi, cu o secțiune de inedite. Prima plachetă a lui P. ilustra doar o parte din lirica acestor ani, anume aceea legată de formația lui teologică și, ca atare, fără comunicare directă cu mișcarea de la „Gândirea”. Dumnezău este în fond un poem unitar, expresie a evlaviei reale și profunde a unui slujitor al Bisericii. Preamărirea divinității și
PETRE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288779_a_290108]
-
din Luptă fără sfârșit, din Cerșetorul orb („Cânt cu vremea surpată în ureche/ Azvârlit în prezent parodie/ Ca cerșetorul orb cu armonica veche/ Mereu aceeași melodie”) sau din Mecanicul orb. Cel de-al doilea ciclu, nepotrivit intitulat Lespezi, se circumscrie liricii erotice, trăsătura singulară, originală, fiind dată de irealizarea trăirii. Predestinați unul celuilalt dintru început, cei doi sunt mereu pe traiectorii paralele ori într-un tragic contratimp. Jubilația viitoarei împliniri e copleșită mai totdeauna de durerea veșnicei amânări, dar mai ales
PETRE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288779_a_290108]
-
1934 (un singur număr), avându-i ca redactori pe N.I. Herescu, Ion Pillat și V. Voiculescu. Continuând „Pleiada” craioveană (1927-1928), publicația bucureșteană include în sumar un studiu al lui Tudor Vianu, Poezia lui Ion Pillat, urmat de un grupaj din lirica autorului (ciclul Scutul Minervei), apoi versuri de V. Voiculescu și Ștefan I. Nenițescu. Aici N.I. Herescu, latinistul care polemizase cu E. Lovinescu pe marginea unei traduceri din Horațiu, tălmăcește poezii din Catul, scriind și articolul Dante în românește. Tot el
PLEIADA-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288846_a_290175]