3,144 matches
-
încă divin la Kant, dar care tinde să devină"13. Nu numai persistentă nealterata a datului sensibil în poezie, dar și conceptul, mai mult psihologic, care o încadrează, sunt, cel putin, amendabile, sugerează Barbu. Dintr-o altă perspectivă, cea a "lirismului absolut", - care se vrea și o replică la teoretizările lui Eugen Lovinescu, dovadă că poetul român este interesat de evoluția liricii noastre și de "sincronizarea" ei cu evoluțiile de pe Continent -, a celor inițiați în mecanismele lui ("auzuri florale, promovate")14
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
de vedere pentru a întregi o reprezentare mereu incompletă, variază, fără încetare, simbolurile, pentru a îmbunătăți o traducere mereu imperfecta 29. În poezie, elementele experienței trăite se supun, deci, unor operațiuni - "ritualuri aedice" - , suferind o metamorfoza radicală. Confruntata cu exigențele "lirismului absolut", așa cum le înțelege Ion Barbu - metodă poescă își arată limitele: Răpusele tale Madeleine, Lenore, Ulalume - condiții desigur, gândului poetic - șanț din natură invaginată negativă, si de aceea etern refuzată, a Tiparelor. Zenitul sagitar al cerurilor noastre le menține, departe
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
cosmică, iar erosul este văzut numai din perspectiva "ticluirii și aventurii ființei"33. Eroinele poești - Madeleine, Lenore, Ulalume - aparțin, în primul rând, experienței imediate ("naturii invaginate", întoarse spre sine), trăite, conform unui sensus communis prevalent și artificial ("Tiparelor"), pe care "lirismul absolut" îl respinge ("etern refuzată"). Și de data aceasta poetul român recuperează un gând poesc: într-o notă "Marginalia", din iunie 1849, Poe spune: Dacă mi s-ar cere să definesc, pe scurt, termenul artă, aș numi-o, reproducerea a
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
român, care țintește la o poezie eliberată de conexiunile timpului și spațiului, al cărei model ar fi acel "topos atopos al anticilor"39, producția lirica (mai ales) a lui Edgar Poe reprezintă, totuși, un hibrid, nu poezie pură. De la înălțimea "lirismului absolut" barbian ("zenitul sagitar al cerurilor noastre"), unele dintre creațiile lui literare prezintă evidente scăderi și sunt, de aceea, recuzate și prinse definitiv în "duhul factice și translat al lacului comentator", care oferă doar o imagine răsturnata, artificială, a realității
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
55. Formulă poescă originală are, desigur, merite incontestabile, dar rămâne, până la urmă, o inecuație 56, semn al unei transfigurări aflate doar în faza incipientă, dar nedusa până la capăt, incapabilă să rezolve, crede Barbu, cu adevarat, condiționările impuse creatorului de estetică "lirismului absolut". Ea trebuia, si a și fost depășită, de experimentele poetice ce i-au urmat - Baudelaire, Mallarmé, Rimbaud, Valéry. De aici, si prosopopeea prin care Barbu invită interlocutorul sau imaginar să rupă "lanțurile", care îl mai leagă de o metodă
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
Barbu prețuiește operele matematice pentru că, în ele, identitatea subiectului se disipează total în structura pură a raționamentului, regăsindu-se, astfel într-o identitate spirituală mai cuprinzătoare: Tocmai în excluderea acestei expresii temperamentale stă superioritatea inspirației suprapământești în care se complace lirismul britanic. În contemplația cosmică sau reveria transcendență, întocmai ca în actul rațional al abstragerii [s.n.], spiritele se identifică. Cu acest înțeles poezia engleză e asemănătoare științei; și ea evoluează într-un cadru omogen și general. După cum o teorema de geometrie
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
la arta însă, "pe linia de adâncire a misterului individual"28 sfârșește prin a vibră la unison cu Absolutul, descoperind astfel "fondul nostru de identitate generală"29, într-o ordine superioară, unde "spiritele" creatorilor pot conversa: În certitudinea liberă a lirismului omogen, instruind de lucrurile esențiale, delectând cu viziuni paradisiace: într-un astfel de lirism, nimic din concurență încă darwiniana, a formulelor individuale. Glasul ar continua glasul, cum un adevăr pe celălalt, instalând un moment pe secol L'hymne des coeurs
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
vibră la unison cu Absolutul, descoperind astfel "fondul nostru de identitate generală"29, într-o ordine superioară, unde "spiritele" creatorilor pot conversa: În certitudinea liberă a lirismului omogen, instruind de lucrurile esențiale, delectând cu viziuni paradisiace: într-un astfel de lirism, nimic din concurență încă darwiniana, a formulelor individuale. Glasul ar continua glasul, cum un adevăr pe celălalt, instalând un moment pe secol L'hymne des coeurs spirituels 30. Pe masura ce pătrunde misterele cunoașterii, poetul, pare să sugereze Ion Barbu, găsește răspunsuri
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
a axiomelor. Tot ce se interpune între subiectul raționant și "datum"-ul noțiunilor, tulbură oglindirea lor în spirit 51. Deși remarcile poetului român se referă la condiția operei științifice, ele pot fi ușor extrapolate la domeniul artei, în speță, al "lirismului absolut". Secvență descriptiva de mai sus conduce la un trop central, unul din "riturile rapsodice" fundamentale pentru Barbu - figurația - pe care, într-o cronică literară din 1930 - "Salut în Novalis" - , dedicată poeziei lui Alexandru Philippide - o descrie astfel: Ar fi
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
un interviu din 1927, respinge asocierea poeziei sale cu modernismul și susține că lirica să nu este decât "o înnodare cu cel mai îndepărtat trecut al poeziei: oda pindarica, în fapt, Ion Barbu nu face decât să revină pe terenul "lirismului absolut". Direct sau indirect, poetul român, trebuie sa fi luat cunoștință de estetică hegeliana, în care Pindar apare drept o întruchipare a poetului liric pur: [...] lui Pindar i s-a cerut adesea să celebreze pe unul sau altul dintre învingătorii
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
a lui Einstein i-a derutat la început pe fizicieni. Căci relativitatea este mai degrabă un capitol al Geometriei superioare, decât unul al Fizicii experimentale. S-ar putea, așadar, ca Iluminațiile să țină mai mult de spiritul științific, decât de lirismul pur. Prin urmare, cu modestia și concentrarea cuvenite adevărurilor contemplate, vom beneficia astăzi de aceste lecții esențiale 82. Mai poate numit o astfel de abordare a datului experiențial științifică? Da, dacă, vom înțelege prin asta, împreună cu Paul Valéry, "ansamblul de
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
se dovedește a fi un alt "joc secund". Ion Barbu remodelează sensurile poești originare, în așa fel, încât să producă semnificații noi, în armonie cu un credo literar, conștient asumat, care îl plasează, deși el respinge orice înregimentare, între corifeii "lirismului absolut". Sub aspectul elaborării teoretice, textul barbian pare să fie un fel de sinopsă, pentru elaborări anterioare, dar și un punct de plecare pentru dezvoltările teoretic mai explicite, care i-au urmat. Lectură, în oglinzi paralele, a textelor, ne-a
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
Arimathea, 66 K Kant, Immanuel, 76, 80, 100, 120, 148, 182, 202 L Leibniz, Gottfried Wilhelm, 189 Lenore, 126, 127 libertate, 34, 143 limba, 168 limbaj, 33, 84, 168, 173, 189 lirica, 77, 80, 117, 119, 131, 136, 168, 186 lirism, 166 locuire, 81, 82 logică, 89, 131, 132, 147, 174 Longfellow, Henry Wadsworth, 80, 128, 129, 206 Lovinescu, Eugen, 120, 135, 165, 175, 197 lume, 51, 64, 106, 117, 123, 133, 140, 156, 168, 173, 183, 194 lumină, 28, 55
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
lirice europene sunt discutate și în ele se descoperă, parțial, rădăcinile orientărilor literare apărute la noi după 1920. Nu sunt neglijate nici înrâuririle venite dinspre artele plastice sau dinspre arta populară. Se adaugă pagini consistente consacrate descrierii aplicate a tehnicii „lirismului anarhic”. Se au în vedere, aici, lexicul, sintaxa, stilul, „figurile” (epitetul, metafora ș.a.), se urmăresc atent și adecvat procedeele de versificație. C. grupează scriitorii socotiți ca făcând parte din orientarea discutată în două mari categorii: „extremiști” și „moderați”. Numele citate
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286370_a_287699]
-
o structură duală, tentat, în egală măsură, de proza poetică simbolică și de proza realistă, în maniera tradiției ardelene, apropiindu-se însă mai mult de Pavel Dan decât de Ion Agârbiceanu, Ioan Slavici sau Liviu Rebreanu. Aceste predispoziții contrare, spre lirism și spre obiectivare, capătă, pe rând, pondere în scrierile sale. La început pregnantă apare tendința către prezentarea poematică, fără a fi ignorate câștigurile atitudinii narative detașate, finalizată în trei dintre textele epice mai ample (În plină zi, Nopți fără somn
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289160_a_290489]
-
are la bază nuvela A.B.C. din Țiganca albă, precum și în nuvelele incluse în Moartea comandorului (1976), Un caz de iubire la Hollywood (1978), Mireasmă și suspin (1985). Dacă prozatorul R. s-a revelat ca o personalitate tentată fie de lirism, fie de obiectivizare, fie, în sfârșit, de o literatură încifrată ce frizează deseori absurdul, în teatrul lui pot fi remarcate apetențe pentru formule dramatice și mai diferite. De la piesele de factură polițistă la cele abstracționiste, de la dramele problematice la farse
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289160_a_290489]
-
tinde în primul rând să emoționeze; (!!) emoționează, dar și instruiește; (!!) atenție la vocabular: poezia nu prezintă, nu relatează, nu povestește, ci sugerează; (!!) nu vom opera cu noțiunea de „idei principale”, ci „sentimente exprimate, sugerate, dezvăluite” etc.; excepție fac: balada, legenda; - lirismul rezultă din: 1. modalități de expresie; 2. elemente de prozodie; 3. afectivitatea exprimată, etc.;lirismul poate fi: 1. obiectiv (confesiv); 2. impersonal (necofesiv); - versificația este elementul definitoriu (chiar dacă apare și în genul epic sau dramatic); ea este cerută de spontaneitatea
Noțiuni de teorie literară pentru gimnaziu by Doina Munteanu () [Corola-publishinghouse/Science/91833_a_93194]
-
prezintă, nu relatează, nu povestește, ci sugerează; (!!) nu vom opera cu noțiunea de „idei principale”, ci „sentimente exprimate, sugerate, dezvăluite” etc.; excepție fac: balada, legenda; - lirismul rezultă din: 1. modalități de expresie; 2. elemente de prozodie; 3. afectivitatea exprimată, etc.;lirismul poate fi: 1. obiectiv (confesiv); 2. impersonal (necofesiv); - versificația este elementul definitoriu (chiar dacă apare și în genul epic sau dramatic); ea este cerută de spontaneitatea și intensitatea sentimentului; - simbolul și metafora predomină; evident alături de alte tehnici artistice, tropi, procedee stilistice
Noțiuni de teorie literară pentru gimnaziu by Doina Munteanu () [Corola-publishinghouse/Science/91833_a_93194]
-
debut, poetul nu va reține nimic în severele lui selecții de mai târziu. Totuși, cel ce ulterior va slăvi lumina, culorile calde și melosul e anunțat, fie cât de firav, în unele versuri, precum cele din Prinos de cântec, după cum lirismul imnic, de slăvire a înaintașilor prin acest „prinos”, nu e fără legătură cu lirica viitoare a poetului scufundat în voluptatea evocării unor dulci timpuri și figuri. Imaginea adevăratului A. începe să se limpezească odată cu volumul Cartea de lângă inimă (1959), urmat
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285359_a_286688]
-
imaginarului, într-o profesiune de credință, ecou al celei barbiene din Joc secund (fără însă adâncimea și abstruzitățile aceleia). Valorizată azi, noua lui estetică apare, în contextul acelei epoci, cu totul meritorie. Frecvent citata Artă poetică marchează trecerea la un lirism de sublimare și interiorizare a realului prin oglindire în suprafețe translucide și, mental, în meandrele epurate de accidente și iregularități ale memoriei, adică în esențial: „Cea mai frumoasă lună e în lac, / cel mai frumos luceafăr e în mare, / și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285359_a_286688]
-
neliniște, fără o viziune proprie. Poemele, majoritatea pasteluri, sunt construite melodic, pe o structură muzicală repetitivă, apropiată de cea a baladelor minulesciene. Prozodia e tradiționalistă (versuri scurte, fără ingambament, rimate), notația descriptivă (inclusiv la nivel lexical) depășește rar pragul unui lirism factice, convențional. De cele mai multe ori imaginile se nasc prin asociații, analogii, dar există și imagini disparate, metafore imprevizibile, reușite, care se pierd însă în contexte diluate. În poezia din Peisaje (1975), Solii de toamnă (1978) și Arlechin (1982) se continuă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287651_a_288980]
-
penelul artistului plastic, care alege cu talent detaliile sugestive, ca și elementele esențiale. S-a vorbit, nu întâmplător, de modalități expresioniste în desenul figurilor și în perspectivarea planurilor narative. Dar cea mai caracteristică trăsătură a prozei lui V. o constituie lirismul de o mare varietate, mergând de la patosul frenetic al participării la viața personajelor până la poezia descrierilor de natură și la duioșia înfățișării figurilor apropiate. O proză poematică, având delicate alunecări în fantastic, frecvente și în trilogie, se află în Poveste
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290610_a_291939]
-
epopeea sa dramatică de-a lungul timpului este evidențiată prin elaborarea unei poetici a națiuni, care pune în lumină excepționalismul românesc. Iată o mostră de pasaj care exprimă în forță poetica istorică a neamului românesc, în care frazele încărcate de lirism tragic degajă teme precum cea a martirajului colectiv urmată de speranțe soteriologice: Biciuit, ca poporul ales din Biblie, de cele mai cumplite suferințe, trimise pentru a-i căli sufletul - neamul român s-a concentrat în poziții tari și adăpostite, de unde
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Patrașcanu, 1937, p. 7). La Grande sonate pathétique a trecutului românesc este cântată, în partitura istoriografică, nu doar în gama specifică manualelor de istorie de către naționaliștii cu o propensiune cognitiv-emotivă în acest sens, ci și de către cei ce clamau înlocuirea lirismului tragic cu sobrietatea analitică. Astfel, spre exemplu, cedează în fața acestei ispite patetice Ion Ursu - legatarul lui Dimitrie Onciul la catedra de Istorie a Românilor de la Universitatea din București. După ce își încheie lecția inaugurativă cu declarația de intenție de a "nu
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
și, dacă nu ții s-o circumscrii procustian creștinismului și ortodoxiei, religiozitatea lui Eminescu se vădește reală și fascinantă, la punctele de întîlnire dintre spiritul romantic și spiritul folcloric, dintre dacism și creștinism, dintre meditația filosofică și meditația religioasă, dintre lirismul sacru și lirismul profan. S-a scris mult pe această temă, dar nu știu nici o carte care să sintetizeze mulțumitor lucrurile. Poate o veti scrie dvs., licența fiind un prim pas (pe care vi-l doresc unul „cu dreptul“)“. N-
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]