3,155 matches
-
masivă a tuturor elementelor naturii. Alegoria conține o suită de personificări, comparații și metafore care pun în lumină concepția despre viață și moarte a ciobanului moldovean, atitudinea lui în fața morții și îi evidențiază unele însușiri, sporind totodată elementul fabulos și lirismul textului. Prin intermediul acestei alegorii, poetul transpune, în primul rând în plan artistic o datina româneascâ., potrivii căreia desfășurarea ceremoniei funebre al celor necăsătoriți ia forma unei nunți simbolice, întrucât căsătoria este considerată o etapă atât de importantă în existența umană
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ GHID DE PREGĂTIRE PENTRU EXAMENE ŞCOLARE by CRINA- MIHAELA CHIRIAC () [Corola-publishinghouse/Science/625_a_1292]
-
un mister sacramental. El a impus deci un sens absurdului Însuși răspunzând printr-o feerie nupțială nefericirii și morții". (Mircea EI iade) Astfel, moartea, care este un eveniment posibil pe plan biologic, se consumă pe plan filozofic, ceea ce explică atât lirismul textului, cât și accentele de meditație ale baladei. Chiar și intensa trăire afectivă, zbuciumul sufletesc al ciobanului pun în evidență atitudinea activă în fața morții, opusă resemnării. Zbuciumul crește treptat, gradat, intensitatea lui fiind reverberată de oile ce l-or plânge
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ GHID DE PREGĂTIRE PENTRU EXAMENE ŞCOLARE by CRINA- MIHAELA CHIRIAC () [Corola-publishinghouse/Science/625_a_1292]
-
privi și a concepe viața și moartea. Acestora li se adaugă o precizare directă a autorului anonim referitoare la starea materială a personajului, care este motivul invidiei celorlalți doi ciobani. Liantul dintre cele două planuri îl constituie tensiunea emoțională puternică, lirismul și dramatismul textului deoarece personajul reacționează, gândește și se exprimă într-o situație limită. Prin toate aceste calități deosebite, personajul trezește în sufletul ascultătorului (cititorului) nu compasiunea, ci admirația și prețuirea, deoarece el întruchipează însușirile alese ale omului din popor
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ GHID DE PREGĂTIRE PENTRU EXAMENE ŞCOLARE by CRINA- MIHAELA CHIRIAC () [Corola-publishinghouse/Science/625_a_1292]
-
mioarei, a oilor,în cântecul fluierelor sau în inegalabila alegorie a morții. Folosirea din abundență a diminutivelor, multe dintre ele la cazul vocativ. "oiță bârsană", "mioriță", "bolnăvioară", "drăguță". "drăguțule bace", "ciobănel", "măicuță", "fețișoara", "mustăcioră" subliniază încărcătura emoțională a textului, accentuează lirismul, dă un spor de gingășie sentimentelor exprimate. Ca și în alte creații populare, se întâlnesc, ca formule specifice, dativul etic ("vor să mi te omoare", "ca să mi-\ omoare"). care intensifică participarea afectivă a autorului anonim sau a mioarei năzdrăvane, interjecțiile
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ GHID DE PREGĂTIRE PENTRU EXAMENE ŞCOLARE by CRINA- MIHAELA CHIRIAC () [Corola-publishinghouse/Science/625_a_1292]
-
și prietenilor s-a mărit În asemenea măsură. Cronica domnului Emil Satco este fină și adâncă, o bucurie spirituală pentru analiza făcută. Așa am avut și eu convingerea că „Lovineștii” este ... și un document literar important dar și puterea creatoare (lirismul) autorului, care te duce până În preajma tragediei antice. Cartea are aceste date, cinste celui care scrie despre ea și are, tot darul de a le putea descoperi și Înțelege. Lucrez și eu de zor la un scenariu pentru Radio după
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
și care e rezultatul cu prefața. Când urmează să apară cartea? Am citit cu satisfacție recenzia doamnei Bucur (e bucureșteancă?), deoarece a remarcat calitatea principală a lucrării: „edificiu... pregnant și precis, fără improvizații, fără speculații subiective... , rigoare și simplitate stilistică, lirism auster” ș.c.l. Așa este. Dumneavoastră sunteți dintre cei puțini care Înțeleg valoarea detaliului pentru sensul Întregului. Pasiunea cu care faceți totul nu inflamează, ca la alții, expresia, care Într adevăr rămâne liric-austeră. Sper să mai citească și alții
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
te deplasezi. Pe aici, nimica, mâine sunt invitat, vorbește prof. Homescu 428, la Casa de Cultură. De la liceu am primit o adresă care mi-a făcut plăcere. Le-a plăcut materialul pe care l-am dat (plin de frumusețe și lirism) (...). Am mai lucrat puțin. Nădăjduiesc că o dată cu primele raze aurii, ale primăverii, vei veni la Fălticeni și, ca de obicei, nu vei uita prietenii care te stimează și țin la mata. Teodor Tatos 426 Prof. Sorin Gorovei. 427 Presupun că
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
s-o reitereze, la alte vârste și pe alt meridian, cu harul sfidător al Poeziei, Înfruntând, nealterată de timp sau transhumanțe, Marea Bestie care Îi vânează trimișii: „Oh, comunitate de scandal!/ Furia e tot ce ne mai leagă...”. Modern, centrifug, lirismul său amar și lucid invocă intensitatea ca răscumpărare și revanșă, În cadența ruptă a solitudinii interogative, rareori aliniată de brizele scurte ale Înfrățirii cu iluzia. Cine a contemplat biblioteca românească pe care imigrantul Jean Schächter a cărat-o după el
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
Stănescu și Nicolae Breban. Debutul editorial îl constituie volumul Gramatica morții (1995), distins cu Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor. A tradus din engleză câteva legende și povești. Gramatica morții se află sub auspiciile poeziei moderniste a anilor ’60: un lirism patetic, metafizic-vizionar, al suferinței sub semnul Poeziei (cu majusculă) și al Morții. Poemele lui F. au o violență a confesiunii, o forță a imaginii, un metaforism tăios, oximoronic, care trimit la definițiile paradoxale din poezia lui Nichita Stănescu: „Mă rezem
FRAŢILA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287080_a_288409]
-
cu țațe, cu babe/ atârnate de-o andrea,/ cu țigănime și/ veșnice borțoase, sunt/ singura tristețe cu cișmea” (Mahala). Volumul este eclectic din punct de vedere valoric, dar și ca tonalitate. Abia în cea de-a doua carte, El-Roi (1997), lirismul se epurează de sonuri false, iar filonul vizionar-oniric se adâncește. F. uzează de un aparent neorealism, de sugestia sau de implozia unui metaforism agresiv, într-un discurs care mimează poezia cotidianului. Temele fundamentale rămân moartea și memoria. Poetul, „arheolog înrăit
FRAŢILA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287080_a_288409]
-
plastice, agrementate mai întotdeauna cu interviuri luate artiștilor, precum și un studiu asupra lui Richard Wagner. În poezia ei însă orientarea simbolistă se reflectă mai mult prin câteva reminiscențe. Agoniile florale, „înfloririle negre”, avatarurile, peisajele acuzând o boală secretă acoperă un lirism minor, nutrit de o pasiune refulată în sfială și în prematură resemnare. Oprirea la câteva figuri simbolice (Ofelia, Sulamita, Don Juan) nu aduce note inedite, în schimb evocarea Luizei de la Vallière și a Sfântului Francisc din Assisi dezvăluie un fior
FROLLO-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287094_a_288423]
-
Ofelia, Sulamita, Don Juan) nu aduce note inedite, în schimb evocarea Luizei de la Vallière și a Sfântului Francisc din Assisi dezvăluie un fior de autentică pietate. Poeziile de după 1923 dovedesc o mai sigură stăpânire a mijloacelor de expresie și un lirism în aceeași gamă, dar cu un plus de substanță. Lirice sunt și prozele scurte scrise de F. Când nu alunecă în alegorie factice, ele au ceva din delicatețea porțelanului. Dar autoarea mânuiește bine și dialogul și poate reconstitui o atmosferă
FROLLO-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287094_a_288423]
-
un eu liric neadaptat la real, care încearcă să se refugieze în somn, în moarte sau în iubire. Versurile, de factură tradițională, folosind sistemul prozodic clasic, maschează uneori neliniști și învolburări stranii. Tematica rurală, mult frecventată de poet, nu dă lirismului un ton mai luminos, cadrul natural accentuând adesea atmosfera de melancolie și regret. Frigul dragostei (1994) aduce în prim-plan o imagine ironică a cotidianului, dominată de prezența demitizată a iubitei. Transpunând tematica din nuvele, poetul va exprima încă o dată
GADEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287123_a_288452]
-
1993; Frigul dragostei, Pitești, 1994; Supunerea pe arbori, București, 1995; Posibilă glorie, București, 1999; Câinele din vis, București, 2001; Toamna unui învățător, București, 2003. Repere bibliografice: Ion Cristoiu, Prezumția de talent, în Preludii epice, București, 1990; Lucian Chișu, Ethos și lirism, L, 1993, 33; Aurel Martin, O aventură existențială, LCF, 1993, 28; Mircea Bârsilă, „Mai jos cu o noapte”, „Calende”, 1994, 6-7; Cristea, Teleorman, 289; Geo Vasile, Mâhnire ecologică, LCF, 1997, 6; Nicolae Prelipceanu, „Posibilă glorie”, RMB, 1999, 27 iulie; Simion
GADEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287123_a_288452]
-
de dragoste din poezia actuală, îl constituie „nunta” bunicului („Nunta am tras-o pe video, a fost un chef pe cinste”), rescriere a Cântării Cântărilor, un fel de film oniric despre moartea-nuntă, care îmbină religiozitatea cea mai profundă cu parodia, lirismul cel mai autentic, sfâșietor (sunând a bocet ori descântec), cu umorul, absurdul și fantasticul de tip folcloric. Evanghelia lui Barabas (1996) continuă aceeași linie neorealist-onirică, aici de un lirism mai atenuat, cu propensiune către alegorie și parabolă. Modelul limbajului biblic
GALAŢANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287133_a_288462]
-
oniric despre moartea-nuntă, care îmbină religiozitatea cea mai profundă cu parodia, lirismul cel mai autentic, sfâșietor (sunând a bocet ori descântec), cu umorul, absurdul și fantasticul de tip folcloric. Evanghelia lui Barabas (1996) continuă aceeași linie neorealist-onirică, aici de un lirism mai atenuat, cu propensiune către alegorie și parabolă. Modelul limbajului biblic este și acum urmat și parodiat simultan. Barabas este un hagiu dintr-un Isarlâk de cartier bucureștean, un Iisus la mâna a doua, ratat, un profet bețiv al timpurilor
GALAŢANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287133_a_288462]
-
din Biblie, acea concretețe subțiată până la simbol pe care doar spusele profeților (poeților) o pot avea. Meșterii de clopote (1999), roman inițiatic, poetic și alegoric, merge pe aceeași conjuncție dintre tema religioasă (cristică) și tema poetului, mizând pe amestecul de lirism, poezie, „poveste” și parodie, (auto)ironie, umor savuros, livresc. Romanul încheie o anumită etapă, legată de obsedanta temă a morții (ca viață), a dublului și a interiorului (un complex, asumat, al lui Iona). Cele trei volume de proză poetică sunt
GALAŢANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287133_a_288462]
-
naturii și a iubirii, notate în versuri inegale sub raportul valorii, le ia locul, treptat, o poezie de meditație cu accente nostalgice, din care nu lipsește o fină autoironie. Începând cu Melior (1981), se observă o distilare mai accentuată a lirismului, în versuri a căror expresivitate capătă tonuri sentențioase. E o poezie de autocunoaștere, în care sentimentul morții și al deznădejdii va fi caligrafiat cu o discreție străbătută de melancolii provinciale. Ea dobândește intensități neașteptate în Puntea de hârtie (1986), considerată
GANE-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287159_a_288488]
-
familie este, în laturile ei fundamentale, un mare roman, printre cele mai bune (alături de Moromeții, Bietul Ioanide, Cel mai iubit dintre pământeni) date de literatura română după 1945. D. impune un stil epic și stilul se bazează pe renunțarea la lirismul, viziunea mitică, umorul, fabulosul, dominante până atunci în proza românească. În linia Hortensia Papadat-Bengescu, Camil Petrescu, G. Călinescu, el orientează romanul spre studiul de caractere și creația de tipuri, cum cerea G. Călinescu în Sensul clasicismului. Cronica socială se transformă
DUMITRIU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286915_a_288244]
-
de vânătoare au contat în alegerea subiectelor, dar esențial rămâne stilul cărților atât de diferit de la una la alta și, totodată, atât de adecvat tematicii abordate. Apropiat frecvent de Antoine de Saint-Exupéry (și datorită similitudinii de destin), prozatorul a alternat lirismul cu scriitura nervoasă, tehnica decupajului cinematografic cu amplitudinea construcției, lăsând impresia trăirii la maximă intensitate. Scrise de cele mai multe ori la persoana întâi, romanele se constituie ca un fel de jurnal unde persoanele și ființele dragi (mama, sora Toia și nelipsitul
DAVIDOVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286706_a_288035]
-
1957-1962). În versurile evocatoare, sentimentale ale lui D. din primul volum, Cântece uitate (1971) - caracteristica păstrându-se și în Chemarea pământului meu (1972), Strigătul tăcerii (1974), Pasăre fără somn (1975) și Sfere albastre (1976) -, Ștefan Aug. Doinaș a găsit un „lirism autentic, întemeiat pe o mare încredere în limbaj”. Poezia se remarcă printr-o viziune clasicizantă, în care teme tradiționaliste - sacralitatea pământului natal, amintirea casei părintești, perindarea, însoțită de o ușoară nostalgie, a anotimpurilor, comuniunea cu înaintașii - sunt tratate în versuri
DESLIU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286738_a_288067]
-
1974-1978). Debutează cu poezie în „Convorbiri literare” (1977) și editorial, cu volumul Fântâni carteziene (1980; Premiul Uniunii Scriitorilor pentru debut). Mai colaborează la „Viața românească”, „Luceafărul”, „Cronica”, „România literară”, „Tribuna”, „Dialog” ș.a. Universul poeziei lui D. se definește printr-un lirism cerebral, auster, în care miturile și simbolurile esențiale ale culturii europene ordonează într-o viziune geometrică elanurile romantic-juvenile ale unui suflet aflat la răspântia marilor întrebări existențiale: „Să îngenunchem în amurg / sub candela sfântă / a inimii noastre / și să cerem
DANILOV. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286685_a_288014]
-
romantică a poetului damnat: „și sufletul meu a văzut îngerii / sunând dintr-o trâmbiță neagră / peste împărăția deșartă / a cifrelor nopții / și s-a prăbușit asemenea lor / asemenea îngerilor / în prăpastia neagră.” Deși volumele de început stau sub semnul unui lirism de factură eminesciană, care se simte, difuz, și ulterior (muzicalitatea și sonoritatea versurilor, melancolia, motive precum lacrima, steaua, luna, fântâna etc. ori epitete precum „liniștit”, „dulce”, „rece”, „alb”, „albastru”), încă din Fântâni carteziene, sentimentul lumii și al sinelui ca spectacol
DANILOV. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286685_a_288014]
-
din viața năpăstuiților, învinșilor, femeilor pierdute, încărcate de compasiune, au fost larg difuzate. În pofida influențelor și stângăciilor, el era un poet autentic în reușitele sale, simplu, muzical și concis. Romanele pe care le-a scris sunt și ele impregnate de lirism. În Iubita (1895) și Cum iubim (1896), personajele - intelectuali idealiști, hipersensibili, victime ale mediului social și ale visului lor de iubire absolută - nu capătă consistență. Intim (1892) este un jurnal, cuprinzând notații ale stărilor interioare, impresii de natură, comentarii pe
DEMETRESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286723_a_288052]
-
tonalități confesive. Aceeași atmosferă se află în nostalgicele sale versuri din volumele Intermezzo (1939) și Flori de hârtie (1947). Dar reacțiile criticii au fost contradictorii: Pompiliu Constantinescu va aprecia nuvelele, dar va găsi romanele schematice, Perpessicius va metaforiza pe marginea lirismului prozatoarei, iar G. Călinescu, în replică polemică, va ironiza „vaporozitatea” și „lirismul” ca inadecvate analizei psihologice, considerând că aceasta sfârșește uneori în „trivialitate”. În fapt, proza scrisă de D. este mai degrabă una de tip naturalist în sens superior, adică
DEMETRIUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286729_a_288058]