3,340 matches
-
care se întinde în curțile și grădinile locuitorilor Ghiță M. Neculița, Tudor Iordache, Toader M. Neculița, Manole Țulug și Mihaluța Dumitru. În această zonă se mai găsesc și dovezi arheologice datând din sec. al X-lea e.n. Și sunt în legătură cu locuirea din marginea platoului Arcari. Tot la Fântână lui Panait, în grădinile localnicilor, se găsesc fragmente ceramice din sec. XIV-XV e.n. IV. Deasupra Râpei Roșii pe panta înclinată dintre marginea satului și movila Arcari se găsește o așezare din sec. al
Comuna Cuca, Galați () [Corola-website/Science/301209_a_302538]
-
lungă am fost și suntem încă lipsiți de date care se referă la localitatea și satele noastre. La mijlocul secolului al XV-lea, când se formează noile structuri statale (statele feudale românești), apar noi date despre localitate. Este certă existența și locuirea populației pe aceste meleaguri, însă datorită faptului că documentele vremii, uricele, hrisoavele, cronicile, cărțile de cancelarie etc. au fost distruse ori s-au pierdut, investigațiile, cercetările și analizele se obțin anevoios. În timpul domniei primilor mușatini în Moldova și în special
Comuna Cuca, Galați () [Corola-website/Science/301209_a_302538]
-
5-7 km astăzi a rămas doar în lungul Șiretului pe o lungime de 2km. Pânzele de apă captivă a constituit principala sursă de alimentare cu apă potabilă. Din cele mai vechi timpuri oamenii au trebuit să-și aleagă vatra de locuire în funcție de locurile favorabile. Astfel deșele năvăliri ale popoarelor migratoare iar mai tarziu ale puterilor din centrul și sud estul Europei au făcut ca vetrele așezărilor omenești să se retragă din fața căilor de acces, de exemplu actualul DN 25. Toate satele
Comuna Ivești, Galați () [Corola-website/Science/301215_a_302544]
-
numit la Movila, la 2 km V de sat, pe malul stâng al Șiretului și un al doilea situat în "Țarina de Jos", la cca. 300 m SE de sat, la confluenta pârâului Țiganca (în stânga) cu Șiretul prezentând, urme de locuire succesiva din perioadele: sec. XVII - XVIII, sec. XV epoca medievală, sec. IV epoca daco-romană și sec. ÎI - I î.Hr. Latène, cultura geto-dacică. Satele Volintirești și Kogălniceni prezintă aceași organizare sistematizata cu străzi care formează unghiuri drepte și sunt paralele. La
Comuna Alexandru I. Cuza, Iași () [Corola-website/Science/301255_a_302584]
-
Pentru 7,19% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (88,79%), cu o minoritate de romano-catolici (1,56%). Pentru 7,24% din populație, nu este cunoscută apartenența confesionala. Dovezi ale locuirii continue încă din timpuri străvechi pe aceste meleaguri au fost descoperite în diverse situri arheologice, comuna Miroslava având în componență ei unele dintre cele mai vechi sate atestate documentar din zona județului Iași. Prima menționare documentara a unei localități din
Comuna Miroslava, Iași () [Corola-website/Science/301292_a_302621]
-
exprimă un posibil adevăr, cunoscută fiind dragostea puternică rămasă peste veacuri în sufletul poporului pentru marele voievod, devenit mare și sfânt, canonizat, însemnat și sărbătorit de calendarul creștin ortodox. Depășind legendele și mergând pe firul documentelor istorice găsim urme ale locuirii acestei vetre de sat din cele mai vechi timpuri. Descoperirile arheologice făcute prin cercetări realizate în anii 1940, 1951, 1952, 1965, 1971, 1981, 1983 dar și în perioada 1991-1994 pe teritoriul satului Pocreaca dau mărturii ale locuirii acestei vetre de
Pocreaca, Iași () [Corola-website/Science/301300_a_302629]
-
găsim urme ale locuirii acestei vetre de sat din cele mai vechi timpuri. Descoperirile arheologice făcute prin cercetări realizate în anii 1940, 1951, 1952, 1965, 1971, 1981, 1983 dar și în perioada 1991-1994 pe teritoriul satului Pocreaca dau mărturii ale locuirii acestei vetre de sat încă din epoca neolitică (aprox. sec. IV î.e.n.). Astfel în Repertoriul arheologic al jud. Iași, alcătuit de cercetătorii Vasile Chirica și Marcel Tanasachi sub egida Institutului de arheologie și istorie “A. D. Xenopol” din Iași sub redacția
Pocreaca, Iași () [Corola-website/Science/301300_a_302629]
-
pinten cuprins între pâraiele Pocrecuța la Vest și Nemțoaica la Est, pe care au fost depistate două șanțuri paralele, aparent cu val. Pe suprafața acestui pinten a fost descoperită o așezare de înățime Cucuteni A și AB, suprapusă de o locuire hallstattiană tip Cozia, cu o ceramică decorată cu torți cu buton și cu torques 11 - motive unghiulare, uneori umplute cu alb. În aceeași zonă, la intrarea Cetățuii s-au găsit alte fragmente ceramice hallstattiene, precum și un topor plat din gresie
Pocreaca, Iași () [Corola-website/Science/301300_a_302629]
-
la intrarea Cetățuii s-au găsit alte fragmente ceramice hallstattiene, precum și un topor plat din gresie, lustruit pe toate fețele. După opinia lui A. C. Florescu, cele două valuri de pe Cetățuia ar putea să nu fie contemporane, al doilea aparținând unei locuiri prefeudale. - “pe coasta vestică a dealului Burduganul în fața Cetățuii, spre locul numit Ciobănești, fragmente ceramice hallstattiene, unele cu decor imprimat sau incizat, cu motive geometrice. - “pe dealul Burduganul, pe coasta sa de est, numită și Nemțoaica așezare hallstattiană tip Cozia
Pocreaca, Iași () [Corola-website/Science/301300_a_302629]
-
două etape. Lipsa unor complexe de tipul locuințelor de suprafață sau a bordeielor poate fi pusă nu numai pe seama distrugerilor mai vechi și mai noi, ori a săpăturilor reduse ca suprafață întreprinse, ci mai degrabă prin caracterul puțin intens a locuirii de aici, cetatea fiind utilizată, în primul rând ca loc de apărare și refugiu. Această particularitate iese mai mult în evidență de existența unor așezări deschise ce gravitau în jurul fortificației. O primă locuire se afla în continuarea cetății, la N
Pocreaca, Iași () [Corola-website/Science/301300_a_302629]
-
mai degrabă prin caracterul puțin intens a locuirii de aici, cetatea fiind utilizată, în primul rând ca loc de apărare și refugiu. Această particularitate iese mai mult în evidență de existența unor așezări deschise ce gravitau în jurul fortificației. O primă locuire se afla în continuarea cetății, la N - NV, pe dealul Nemțoaica, unde prin cercetări de suprafață au fost găsite fragmente ceramice tip Cozia. Altă așezare se afla pe coastele de vest ale dealului Burduganul în punctul Ciobănești, vizavi de latura
Pocreaca, Iași () [Corola-website/Science/301300_a_302629]
-
același nume, satul Șerbești este înconjurat de mai multe dealuri: La extremitatea vestică satul are deschidere către valea Vasluiului, unde Șerbești se adună cu pârâul Balosina și se varsă în Vasluieț. Cercetările arheologice sumare au scos la lumină urme de locuire pe valea pârâului Șerbești cu mult înainte ca satul să apară menționat pentru prima oară într-un document scris. Un document din 31 martie 1423 ce întărește panului "Șerbea de la Vaslui, "boier martor în sfatul domnesc, mai multe sate pe
Șerbești, Iași () [Corola-website/Science/301310_a_302639]
-
fost atestat documentar pentru prima dată în anul 1365, ca proprietate a familiei nobiliare Bethlen. Câteva ruine ale conacului Bethlen se mai pot vedea și astăzi. Totuși, pe teritoriul satului s-au descoperit mai multe mărturii arheologice care atestează o locuire mult mai veche. Conscripția din 1717 arată satul valah numit "Iktar", aparținea de districtul Făget și avea 15 case. Pe harta contelui Mercy din 1723-1725, apare cu numele de "Ektar", iar pe harta oficială de la 1761 este inclusă în districtul
Ictar-Budinț, Timiș () [Corola-website/Science/301368_a_302697]
-
ținutul s-a aflat sub stăpânire otomană. Recensământul din 1717, ăn în care Banatul a fost recucerit de habsburgi, a consemnat prezenta a numai 18 case locuite, fapt care exprimă decăderea din timpul perioadei otomane și în același timp continuitatea locuirii Partoșului. Secolul XVIII a reprezentat începutul unei perioade propice dezvoltării Partoșului. Satul a trecut prin proprietatea mai multor nobili locali ("Draskovics", "Karaksonyi"), care și-au pus amprenta pe dezvoltarea satului. S-au făcut lucrări de bonificare a terenurilor și de
Partoș, Timiș () [Corola-website/Science/301385_a_302714]
-
Susani este un sat în comuna Traian Vuia din județul Timiș, Banat, România. Are haltă la calea ferată Lugoj-Ilia cu numele „Susani-Bega”. Distanța pe cale ferată până la municipiul Lugoj este de 25 km, iar de orașul Făget 15 km. Urme de locuire atestă locuirea milenară a zonei. Pe teritoriul satului a fost descoperit între 1966 - 1967, un tumul în care au fost găsite patru urne funerare cu obiecte de ceramică datând din epoca fierului. Prima atestare documentară a satului datează din 1598
Susani, Timiș () [Corola-website/Science/301399_a_302728]
-
un sat în comuna Traian Vuia din județul Timiș, Banat, România. Are haltă la calea ferată Lugoj-Ilia cu numele „Susani-Bega”. Distanța pe cale ferată până la municipiul Lugoj este de 25 km, iar de orașul Făget 15 km. Urme de locuire atestă locuirea milenară a zonei. Pe teritoriul satului a fost descoperit între 1966 - 1967, un tumul în care au fost găsite patru urne funerare cu obiecte de ceramică datând din epoca fierului. Prima atestare documentară a satului datează din 1598. La ultimul
Susani, Timiș () [Corola-website/Science/301399_a_302728]
-
Temesújnép" (Winep=>Uyneph=>Újnép=„Popor Nou”). Pe teritoriul satului, în punctul numit "Dealul Cetățuica", a fost descoperita în anul 2007, o importantă așezare dacica de tip dava, datând din sec. I î.Hr. - I d.Hr. Așezarea dacică suprapune o mai veche locuire din prima vârstă a fierului. "Dealul Cetățuica" a continuat să fie locuit și în secolele următoare, inclusiv în perioada migrațiilor, până în Evul Mediu.
Unip, Timiș () [Corola-website/Science/301406_a_302735]
-
Piatră Craivii (1083 m alt.) din latura estică a munților Trăscăului (Dj 107 H). Cetate dacica (sec. ÎI î.e.n.- I e.n.) pe platou și pe cca 2400 m² de terase artificiale montane (incinta poligonala, murus dacicus, sanctuar, masive urme de locuire)-anticul Apulon, centrul tribului dacic al apulilor, amintit în „Geografia” lui Ptolemeu (c. 90-c. 168), pe vatra de cultură neolitica. Ulterior se folosește formă Apulum pentru replică română a fortificației mutată la malul Mureșului, în vecinătatea mai vechiului castru al
Craiva, Alba () [Corola-website/Science/300235_a_301564]
-
până în anii '60 "Trascău", în , în ) este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Alba, Transilvania, România. Din evul mediu până în anul 1876, localitatea a făcut parte din Scaunul Secuiesc al Arieșului. În cele opt secole de locuire neîntreruptă, Rimetea a cunoscut mai multe perioade antagonice, oscilând de la starea de sat medieval oarecare la aceea de oraș înfloritor în secolele XVII-XVIII și având parte de un lung declin de la sfârșitul secolului al XIX-lea până la sfârșitul secolului al
Rimetea, Alba () [Corola-website/Science/300269_a_301598]
-
nu există date concrete, se presupune că acest teritoriu a fost populat încă din epoca neolitică. Căderea statului lui Decebal, în anul 106, a atras după sine transformarea Daciei în provincie romană, epocă din care există primele date sigure despre locuirea teritoriului satului. Se presupune că în epoca romană Unirea a fost o așezare importantă, căci aici se încrucișau drumurile romane care veneau de la Apullum (Alba Iulia) spre Potaissa] (Turda) cu cel care urca pe Mureș către cetatea de la Brâncovenești. La
Unirea, Alba () [Corola-website/Science/300278_a_301607]
-
plastice, argile și marno-argile, intercalate cu pietrișuri și nisipuri, au versanții cu pante mari fapt pentru care sunt afectați de alunecări de teren, șiroire și eroziune în suprafață - și a apei freatice aflată în cantități reduse, condițiile naturale sunt favorabile locuirii: a) climatul este continental-moderat, cu influențe foehnale, cu temperaturi medii anuale de circa 9oC și precipitații în jur de 550 mm/an; b) rețeaua hidrografică este bogată, reprezentată de râul Mureș (cu debitul mediu de circa 80 m3/s) și
Pețelca, Alba () [Corola-website/Science/300264_a_301593]
-
comunei. Altitudinea medie a comunei este 747 m, iar climă este temperat continentală. „Depresiunea Sălciua apare că o depresiune intramontana de contact morfologic, iar din punct de vedere genetic este de tip tectonic și eroziune.” „Cele mai vechi urme de locuire omenească descoperite până în prezent pe teritoriul comunei Sălciua datează din epoca timpurie a bronzului, deci din primul sfert al mileniului ÎI î.e.n.” Ele constau dintr-o serie de tumuli (movile funerare) localizate în apropierea culmii Bedeleu. Primul document păstrat despre
Sălciua de Sus, Alba () [Corola-website/Science/300271_a_301600]
-
dinspre sud-vest. Vântul sud-vestic reprezintă foenul, pornit în urma încălzirii și uscării aerului ce, coboară pe versanții estici ai Munților Trascăului. Vântul de nord-est se numește ,turdeanul” și bate rece în cursul toamnei. Clima blândă contribuie la crearea condițiilor optime de locuire a omului încă din zorii preistoriei, de cultivare a plantelor și de creștere a animalelor. În 1759 trăia în mănăstirea de aici un călugăr-preot Inochentie. La 19 martie 1762 episcopul Petru Pavel Aron scria baronului Dittrich, că mănăstirea e foarte
Sâncel, Alba () [Corola-website/Science/300272_a_301601]
-
unor așezării în zona Cicirului încă de pe vremea dacilor, acestea s-ar contabiliza astfel: la 1,5 km S de sat, pe prima terasă a Mureșului, în punctul numit “Gropi” a fost descoperită o așezare dacică cu două nivele de locuire, un nivel aparținând secolelor III - II î.d.Hr., iar celălalt nivel secolelor II - III d.Hr. În total au fost descoperite 16 bordeie, dintre care 3 aparțin primului nivel, celelalte ținând de intervalul sec. II - III d.Hr. În
Cicir, Arad () [Corola-website/Science/300288_a_301617]
-
vestic al Munților Zarandului iar spre nord-est, Cioaca, numit în vechime Vârvuțul. Până la Arad sunt 32 km, accesul făcându-se pe DJ 792. Satul are 635 numere de casă, iar la recensământul din 2002 număra 1477 locuitori. Primele urme de locuire au fost relevate recent de arheologul Ciprian Ardelean în estul satului, la locul numit „Pârâul Agrijului” și constau în locuințe din nuiele lipite cu lut. Urmele materiale ridicate de aici datează din eneolitic (4500-3500 î.Hr) și din epoca timpurie
Măderat, Arad () [Corola-website/Science/300297_a_301626]