3,495 matches
-
pe mine m-a sprijinit o tânără femeie ca să urc dealul. Când, cu mai puțin de un an în urmă, fiul meu cel mai mare, Franz, un bărbat pe la patruzeci și cinci de ani pe cât de energic, pe atât de mânat de dorințe schimbătoare, și fiica mea cea mai mică, Nele, care la acea dată învăța la Dresda meseria de asistentă medicală și în același timp era preocupată să-și ascundă suferințele inimii, au vizitat frățește orașul proaspăt restaurat Meißen, mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
de ctitori din goticul timpuriu în domul din Naumburg“. Poate că mi-ar fi fost de ajutor și grupul de terapie care se formase în jurul „Tulburărilor de comportament în perioada pubertății“, care se răspândiseră în lagăr. Dar foamea m-a mânat la un curs de bucătari. Ispita se regăsea pe un anunț prins pe Scândura Neagră ce-și avea locul în fața clădirii cazarmei în care funcționa administrația lagărului. O față, desenată naiv, de omuleț cu bonetă de bucătar făcea și ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
tablă. Dar versiunea mea este potrivită să contrazică, cu fapte credibile, acea variantă expediată în care, ca maestru-bucătar, își face apariția, lipsit de chip, un anume domn Brühsam; la urma urmelor, eu am fost acela pe care foamea l-a mânat la un curs abstract de gătit. Fără nici un echivoc și cu neputință de înlocuit cu altcineva, îl văd stând în fața tablei pe el, pe maestru, chiar dacă numele lui mi s-a șters din minte. O siluetă înaltă și slabă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
dărâmături. Pantele grămezilor de ruine erau năpădite de flori de gura-leului care promiteau să-nflorească. Mai târziu, când bântuiam ilegal, asemenea unui câine, prin zonele aflate sub ocupație franceză și americană și căutam ceva comestibil, un loc de dormit și - mânat de un alt fel de foame - atingerea pielii pe piele, decorul de ruine al altor orașe a fost acela ale cărui plăcuțe cu nume de străzi mă induceau în eroare sau mă mânau peste dărâmături sub care se bănuia că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
ceva comestibil, un loc de dormit și - mânat de un alt fel de foame - atingerea pielii pe piele, decorul de ruine al altor orașe a fost acela ale cărui plăcuțe cu nume de străzi mă induceau în eroare sau mă mânau peste dărâmături sub care se bănuia că-s îngropați oameni. Treaz ori visând: încă mai tropăi pe drumuri printre rămășițe de ziduri, mă opresc, de parcă aș încerca să caut un loc din care să văd mai bine, suit pe un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
și acela al clăii de fân. Iar apoi, când mergeam deja cu prada noastră spre Bad Kreuznach, Kongo a rânjit fără încetare, binedispus, dar nu a spus nimic porcos... Până astăzi. Plecarea aceea grăbită mă urmărește. De ce atâta grabă? Ca și când, mânat de frică, simțeam nevoia să fug departe. A durat destul până a venit trenul. Timp care a trecut nefolosit. Cu întârziere, îmi adresez o întrebare: oare nu te-ai fi putut culca cu ea, cea pe care o chema Inge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
din cap, ajungeai, oricât de străin, din ce în ce mai aproape. Din sporovăiala fetelor și femeilor, care era adeseori întreruptă de chicoteli, știam sau bănuiam că își aveau locul de muncă în magazine, la telefoane, la banda rulantă a uzinelor Klöckner, în birouri. Mânat de un scop precis, mă înghesuiam printre lucrătoare, rareori mă frecam de casnice. Începând din toamnă, înghesuiala din fiecare dimineață m-a împins în sptele a două studente la actorie. Amândouă erau îmbrăcate cu haine înflorate. Destul de afectat și fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
cele din epoca romană târzie, am înjurat în gând, dar am învățat cu atât mai mult, cu cât a fost mai lungă perioada în care a trebuit să mă ocup de mulajul de ghips cu un început de bărbie dublă. Mânat de curiozitate, i-am căutat și i-am găsit frumusețea ascunsă în detalii, de pildă în arcuirea pleoapelor și în lobii urechilor atârnând liberi. Ucenicul pietrar și sculptor în piatră fusese nevoit să înlăture cu dalta material dur; acum el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
lua zborul spre geniu. Dar și Mages, care se trăgea dintr-o familie de cioplitori în piatră, mă ținea din scurt. Iar ceva profan, dar care ce-i drept figura sus de tot în catalogul german al virtuților, hărnicia, mă mâna înainte. E adevărat că încă mai locuiam departe de lumina zilei, în camera de zece paturi a căminului Caritas de pe Rather Broich, dar spațiosul atelier al studenților cu ferestrele lui înalte spre nord, cu mirosul de lut, cu ghipsul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
putut permite, nici măcar în pachete de câte cinci bucăți. Fumam ca și când aș fi învățat de timpuriu. Dar nu a existat nici o criză care să mă facă dependent de nicotină. Nici vreo suferință din dragoste, nici îndoieli fundamentale nu m-au mânat. Probabil că discuțiile aprinse și profunzimea lor clipocind la suprafață au făcut să crească în mine dorința de a face parte cel puțin din comunitatea fumătorilor și de a întinde mâna la fel ca ei după tutun și foiță de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
prin cuvinte față de un cioplitor în piatră cu impulsuri asasine, își căutase refugiul și în care era captivă acum, fiindcă dăduse ascultare șoaptelor unei mame la fel de rele ca personajele din povești. Voiam să mă joc de-a prințul salvator? Eram mânat de răzbunare sau de un sâmbure minuscul de speranță? De îndată ce filmul începe să curgă înapoi, iar acum se oprește, mă văd pe înserat - sau era noapte? - în fața porții încuiate a grădinii, atârnând ruginită și strâmbă în balamale. Fier forjat cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
durea pierderea, că nu mai știam ce să fac cu prisosul de iubire. Dar filmul s-a derulat cu totul altfel: e adevărat că în romanul Ani de câine, o poartă de grădină a fost smulsă din țâțâni de cineva mânat de furia răzbunării oarbe, care nu eram eu, și - ca aruncare simbolică în lume - catapultată pe terenul unui filosof cu căciulă cu ciucure, numai că asta se întâmpla la poalele Pădurii Negre și din motive cu totul diferite, în vreme ce eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
pofta mea de călătorie încă nepotolită, ales, favorizat în chip aventuros, dar nu eram decât unul dintre multele mii de tineri care, în primii ani de după război, își puneau la-ncercare imaginea despre libertate trecând granițele în sfârșit deschise și, mânați de un imbold fără țintă, voiau să ajungă cu autostopul sau, cum se spunea prin părțile acelea, mezzo fortuna la Assisi, Pompei, Agrigento și cine mai știe unde. Am întâlnit de asemenea călători cu rucsacul în spate, care, cu șapte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
a acoperișului, el i-a speriat pe Anna, pe băieți și pe micuța Laura, cea născută în anul ridicării Zidului, un copil serios ce nu zâmbea decât rar, ca și când ar fi vrut să vadă cum e. Speriat el însuși și mânat de frică, ajungea să-i gonească și să-i înspăimânte pe alții. Se vedea urmărit, ieșea din camere mergând de-a-ndăratelea, evita trotuarele, încerca, mergând pe stradă, să-și șteargă urmele, înlătura amprentele, voia să fie ascuns de amenințătorii bărbați întunecați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
puțin înainte de Paște și Apă mare, un text care a generat prima mea piesă de teatru, am găsit tonul până atunci căutat doar în joacă; acesta începea să fie favorizat de aerul Berlinului, amestecat cu praf de cărămizi. Pe deasupra, mă mâna iubirea: scriam și desenam pentru Anna, care se topea toată în dans. Când Mary Wigman, profesoara ei, a primit comanda ca în anul următor să coregrafieze Muntele lui Venus pentru festivalul de la Bayreuth, Tannhäuser - pelerin în mijlocul unei mulțimi dezlănțuite de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
socoteli de stafie. Părea același birjar, ghemuit în pături și cu mănuși de lână. Bătea palmele la fel, și parcă se auzea plescăitul moale al lînei. Plecă!. Era altul. Lăsase hățurile ca să se dezmorțească. . . Și era totuși același: un om mânând cai, la 20 grade subt zero pe străzile Cetăței vii....... ... Numai că atunci era dimineață. O dimineață vânătă de ger, pe la 5. Plecasem la 2 noaptea dârdâind de frig, un tremur în care intra totuși hotărârea de a-1 înfrunta
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
a fost internată în ospiciu, dar după o vreme a revenit acasă cu privirile tulburate de o uitare de sine. Trecea prin satul nostru spre un alt sat unde locuia o soră de a ei, și nu de puține ori, mânată de un instinct de gloată, strigam și eu alături de copiii satului după ea: -Duuuraaa!...Duraaaaa!... Uneori părea că nici nu ne aude, alteori ne alunga, făcându-se după noi, amenințându-ne cu pumnul. De câte ori am văzut-o, ocrotea în mâinile
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
întinderea aceea ucigașă de apă tulbure și agitată sau care, poate, mulțumită de câștig, își râgâia în barbă. Femeia cu ochi goliți de tristețe își deapănă, parcă doar sieși, povestea tristeților amare: feciorul ei are trei copii, soția a plecat mânată de bătăile lui și scandalurile nesfârșite. Era cizmar și mai aducea câte un ban în casa... Acum au rămas pe drumuri... Și din când în când, își șterge cu dosul palmei ochii umflați și înroșiți în așteptare... Cât cinism!... Ce
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
mai trăgeau oamenii ocheade pe stradă...acum, lucrul ăsta a ajuns la îndemâna oricui...adică , ce mai, nu-ți mai bați picioarele, nu-ți mai tocești bocancii... stai lejer, cu o bere în față și click în stânga, click în dreapta, mă rog, mână să ai. Și o minte ascuțită, bineînțeles... Așa s-a întâmplat într-o zi friguroasă de iarna, când o biată gospodină tăia liniștită ceapa în bucătărie (să facă o ciobă pentru)...dar a avut neinspirata idee de a-și deschide
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
când venea supărat de la serviciu. — Tata Sebi, iar te-a necăjit cineva. — Nu sunt necăjit, căuta să nu se arate. — Pe mine nu mă poți minți, că te simt. — Sunt probleme, fata mea, unde lucrez ca peste tot. — Dă-mi mâna încoace că eu îți ghicesc cum să le rezolvi. Se așeza lângă el și-i lua palma uitânduse șicercetându-i liniile. Îi spunea câte și mai câte, unele cum le-nvățase de la Rusalda, dar mai ales de la Dedi. Zâmbeau amândoi, dar
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
ciudă pentru că mașina care-și arăta luminile în dreapta mergea în direcția bună, dacă nu mă mințise nașul, dar la viteza cu care mă deplasam eu nu puteam să o intersectez niciodată. Depuneam un efort uriaș ca să avansez cât de cât, mânat de gânduri care mai de care mai trăsnite, cel mai des venindu-mi în minte momentul întoarcerii de pe Vârful Omu, unde fusesem cu Vlad și Sorin, doi studenți la Operatorie, care-și făceau filmul de an tocmai pe vârful cu
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
gară, la limita puterilor. Când mi-a povestit ce a îndurat în gară, nu m-am mai putut ține și am izbucnit în plâns. Nu-mi venea să cred că cineva poate să facă așa ceva pentru altcineva. Ce forță te mâna spre asemenea gesturi, de unde vine dorința asta nemaipomenită de a face orice pentru a-ți atinge scopul? Mi-aduc aminte o dată când eram disperat după cineva, personaj de aici din carte, mi-a trecut prin minte să mă duc la
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
poteca ce urca spre ruinele cetății de pe Dealul Ursului, se zărea grupul căutătorilor de comori în marș neîntrerupt. Tomiță încă nu venise, așa că deocamdată nu erau decît Ilinca, Virgil, Vlad și Bărzăunul. În fruntea tuturor mergea vaca, pe care o mînau toți, din toate părțile. Nu reușea biata de ea să apuce nici măcar o creangă din mers, că de fiecare dată se pomenea cu arsura unei jordii. Timpul nu trebuia pierdut cu nici un preț. Comoara lua în mintea fiecăruia proporții uriașe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
împlinise mai repede decît se așteptase!... Iar alături de el se afla Ilinca!... Întoarse capul spre ea, convins că va descoperi, măcar de data aceasta, în ochii ei scînteia care-i aprinsese lui, clipă de clipă, fiecare vis, scînteia care-l mînase, cu o forță numai de el știută, spre minunata și zbuciumata lume a căutărilor îmbrăcate în curcubeul speranțelor... Dar Ilinca nu avea nici un licăr de privire pentru el... Părea și ea un fel de umbră, abia atunci descoperită cu adevărat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
din belșug tot ținutul de la început de decembrie și până către finele lui martie. Totul părea zăvorât la păstrare ca într-o nesfârșită cămară: pământul, arbuștii, luncile, casele mai tupilate se ascundeau sub mantia pufoasă pentru îndelungata hibernare. Vânturile cumplite mânau nouri de zăpadă zile și nopți de-a rândul și le nămețeau în dune nesfârșite prin toate văile, pe toate drumurile, chiar și pe șoseaua crăiască Cernăuți-Suceava. Gerurile năprasnice crăpau fagii și stejarii în pădure și oul corbului în cuibul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]