5,440 matches
-
sunt lipsiți de răspundere așa cum vom arăta mai jos nici guvernanții (cei în drept) din România (care, amețiți de suficiență și tipică mediocritate, se umflă gată să plesnească de atâta îngâmfare că sunt mari, când este vorba de sacra lor menire). Cineva mai glumeț (hâtru) ar putea replica, într-un impuls de înaltă gândire filosofică à la gâgă, afirmând că, pe această cale a participării la Convenția de la Belgrad din 1948 și la Comisia Dunării, se va reuși, poate, aducerea Rusiei
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
structuri anume. La rândul său, Federal Trust Study Group din Londra susținea ideea creării unei Comisii europene permanente de securitate, cu sprijinul eventual al O.N.U., compusă din "toate sau câteva" dintre țările participante la conferința de securitate (s.n.). Menirea Comisiei respective era de a juca un rol continuu în promovarea de măsuri vizând limitarea armamentelor. Totodată, ea putea delega activitatea vizând dezvoltarea contactelor economice și tehnico-științifice între Estul și Vestul Europei unor comitete care s-ar fi reunit cu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
națiune europeană care să fie gata să se topească integral într-o pastă amorfă, cu eticheta N.A.T.O. sau U.E. Cred, mai degrabă, că cele două organisme ar trebui să fie un mozaic de istorii, culturi și civilizații naționale, cu menirea de a asigura libera circulație a valorilor materiale și spirituale, iar reprezentanții tuturor țărilor membre să fie prezenți în forurile de conducere, pentru a promova și apăra interesele lor specifice. De aceea, mi se pare că, după aproape 2.000
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
lui Alexa nu le mai trimete nici o veste și nici una din vorbele care le făceau să sară în sus. Ș-atunci toate rămaseră înțelese deplin că broasca cusută cu ață roșie la gură, aruncată în pragul ei, și-a îndeplinit menirea și a pus lacată pe clonțul dușmancei. Neliniștile, însă, și pornirile iuți ale muierii lui Alexa se îndreptaseră în altă parte și ele nu știau nimic. Un pădurar din codrii de dincolo de apă venise a treia zi de Paști la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
aparență celor buni. Totuși între tragedii de apocalips și zigzaguri dintre care unele retrogradează, inima mizerabilelor ființi care suntem noi urmează o spirală ascendentă. Am uitat să pun la locul cuvenit finalul. Această Roxelană fără păreche, care și-a îndeplinit menirea ei dizolvantă împotriva inamicilor creștinătății, n-a pierit nici de ștreang, nici de mătrăgună; ci a răposat ca o împărăteasă prea iubită, iar mărețul său domn Soliman a risipit asupra mormântului ei flori și lacrimi. Îndată ce florile s-au ofilit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
elevi care ne-au urmat exemplul și profesează în diverse instituții școlare din județ. Nu putem decât să ne dorim decât ca elevii noștri să ne depășească pe noi, cei care i-am format, și abia atunci vom ști că menirea noastră s-a împlinit... Noi, cadrele didactice... CATEDRA DE LIMBĂ ȘI LITERATURĂ ROMÂNĂ Profesor, Larisa Târzianu Profesor, Mariana Văcaru Profesor, Geanina Honceriu Profesor, Săndica Bizim Profesor, Luminița Agache Profesor, Victoria Galiță Motto: Aș scrie cu pensula mare pe pereții odăii
PAȘI PRIN TIMP ÎN DEVENIREA NOASTRĂ.. In: ARC PESTE TIMP 40 ANI 1972 – 2012 by Larisa Târzianu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/288_a_580]
-
profesorului de limbi străine este mai dificilă acum, iar responsabilitățile sunt mai mari. Nu s-a pierdut niciodată din vedere faptul că profesorul este cel care asigură educația de calitate în școală, la nivelul standardelor europene și trebuie, prin însăși menirea lui, să-și valorifice resursele personale punându-le în slujba formării personalității elevilor. Profesorul are conștiința faptului că relația educativă este o relație umană, îl acceptă pe elev ca personalitate individuală și-l tratează ca atare. Trăsăturile mai sus enumerate
PAȘI PRIN TIMP ÎN DEVENIREA NOASTRĂ.. In: ARC PESTE TIMP 40 ANI 1972 – 2012 by Larisa Târzianu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/288_a_580]
-
să se contureze calitatea de luptător pentru adevăr și dreptate, în așa fel ca tot ce s‐a câștigat în literatură să nu se așeze sub semnul iluzoriului, sau să se închidă în egoism. Aceasta este de altfel datoria și menirea oricărui creator, indiferent pe care paletă lucrează. Creația sa trebuie să devină publică, bun a întregii pleiade de cititori, doritori de frumos și de s ublim. Poetul este acela care trebuie să stabilească înlăuntrul său bornele conștiinței naționale, ca apoi
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI by Ioan Costache Enache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1071]
-
Spuse care aveau să fie scrise în lespedea de cruce a monumentului ei funerar la 7 iulie 2003. Semn al sfârșitului unei optimiste care visase la căsătoria ei. În testamentul spiritual al ei, am mai citit, scris tot de ea: „Menirea mea pe pământ? Inima mereu mi‐a spus să împart iubirea mea și tot ce am mai bun. ... Mamă! Niciodată n‐ am să știu Adevărul, ce a fost și de ce a fost așa? Poate doar în capul meu, în imaginația
Mamă, lecții de viață. In: OMAGIU MAMEI by Ioan Costache Enache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1070]
-
mama, con duce mânuța copilului și‐l învață să facă semnul crucii. Tot ea, mama, îi împreunează mânuțele pentru rugăciune la Doamne, Doamne! Mama, eterna mamă, este însoțitoarea copilului la biserică și apoi la școală. De aceea mamei, dat orită menirii ei, i s‐a ridicat un altar „Căminul” unde nu poate fi înlocuită de nimeni. Misiunea femeii mamă nu poate fi nicăieri mai însemnată, mai rodnică și mai sfântă ca în cămi nul ei, alături de familia sa. Căminul este cea
Mamă, lecții de viață. In: OMAGIU MAMEI by Ioan Costache Enache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1070]
-
construi pe mine, spre a umple cu duh vasul meu și, de ce nu, ca într-o ascultare a lui Dumnezeu. Dacă voi reuși ca măcar puțin din acestea să ajungă la cel care mă citește, cred că mi-am împlinit menirea. Coborârea în text împlini-se-va. Dimineață mieroasă de toamnă, cu lumină leneșă, de curvă trezindu-se zgribulită, înfiorată, adulmecându-și contururile și storcând amintirii voluptăți răvășite, închipuind alte și alte minuni în ziua care începe să se reverse. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de imbecilitate și corupție, vrăjitoare fioroase, cadavre mutilate, chipuri grotești de animale, măști hidoase, procesiuni demoniace, simboluri ale îngâmfării, corupției și prostiei umane. Goya își tratează personajele cu o libertate nemaiîntâlnită, deformând îndrăzneț și uneori violent. După Goya, artistul are menirea de a satiriza și ironiza viciile și erorile în scop educativ. De aceea, el alege dintre excesele și nebuniile societății, pe acelea care i-au apărut în mod special ridicole și șocante ca imagine. În Capriciile (1793-1798) sale, lupta binelui
Interferenţe ale urâtului cu alte categorii estetice. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_942]
-
său fiind luat de motivul lumii ca junglă, care creează premisele dezvoltării unui univers grotesc în care valorile sunt răsturnate, non(eroii) sunt alienați, anxioși, puternic instinctuali, iar societatea este percepută ca un mecanism monstruos și absurd, a cărui singură menire este strivirea individului devenit nesemnificativ. Ca toți marii gânditori existențialiști, Camus are sentimentul evidenței absurdului, care este o revelație prin trăirea personală, afectivă, este un sentiment confuz, nedeterminat și totuși sigur. Această evidență inundă pe neașteptate afectul și poate fi
Interferenţe ale urâtului cu alte categorii estetice. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_942]
-
În tufișurile ce mărgineau șoseaua, ciorapii de nailon pe jartiere și așezându-se cu tot cu țigara aprinsă și poșeta În același loc. Când Întâlnea astfel de făpturi pierdute, Bikinski Își vâra capul Între umeri, murmurând În sinea sa rugăciuni, ce avea menirea să-l apere de ispite de orice fel. Ele se țineau mult timp În urma lui, unduindu-și coapsele și sânii mari ca niște clopote, ce se clătinau amețitor În bătaia vântului de seară. Pentru a scăpa de sâcâială, Bikinski se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Oliver, din tălpi și până-n creștet, se umplu de flori. Iisus, care-i apăruse sub forma unui plop, cu trunchiul subțire ca un vârtej de fum coborât din Înălțimi nebănuite, a clătinat din cap și a zis: „Nu aceasta e menirea ta, Oliver. Tu nu crești ca să te Înmulțești, ai un alt scop. Nu-ți voi trimite nici o femeie, nici curată, nici necurată. Nu ai nevoie de ele... Descurcă-te cum poți...”. O perioadă Oliver s-a descurcat cum a putut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
sălășluia Înlăuntrul ei. Sfârșitul lumii vechi era aproape. O lume nouă și umbra unui nou Mesia creșteau la orizont. Adevărurile noii lumi, Oliver le propovăduia prin ciripit. El era noul Mesia sau poate doar un vestitor al său. Oliver avea menirea să scape noua lume de blestemul muncii vechi. Vina degenerescenței generale, după umila sa părere, n-o purtau, totuși, nici Marx, nici Engels și nici Lenin sau alți teoreticieni ai capitalului care-i căzuseră În mână aproape Întâmplător, ci apostolul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
la Înfățișare. Pe măsură ce se Împrăștia pe jos, scurgându-se pe linoleum, mulțimea de zaruri lua o configurație ciudată, ce-i amintea lui Oliver de Calea Lactee, dar și de alte căi, mai mult sau mai puțin deschise simțurilor, a căror singură menire era să ducă omul la pierzanie. Calea Lactee umplea patul și pătura sub care se ascundea uneori masterandul, degajând un miros destul de neplăcut, care-i aducea lui Oliver aminte de iarbă de mare, dar și de untură râncedă de pește. Inhalând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
o rupea grabnic și, prefăcându-se că-și aprinde pipa, Îi dădea foc... Poate că nu degeaba Îl afurisise la mănăstire starețul Pahomie. În ciuda rugăciunilor și a penitenței, În lume Necuratul era Încă puternic și-l abătea pe Oliver de la menirea lui. La rândul său, Bikinski, după ce dezbătuse Îndelung la Corso cu masterandul și cei aflați la masă noile idei, Încercă să propovăduiască Învățătura sa despre adevărul ultim și adevărul prim la mănăstirea Golia. Nu avu Însă nici el prea mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
ultim și calea ce duce spre lumină”, murmură el ca pentru sine. Bikinski și Oliver, discutând În șoaptă Într-un ungher, Îl ignorară cu desăvărșire. Pentru ei, Satanovski nu era decât un gând, o adiere... O fantasmă oarbă care avea menirea de a semăna sămânța zâzaniei În mintea omenească... Văzând că provocarea nu prinde rădăcini În sufletul convivilor, inginerul Edward Își Îndreptă atacurile Într-o altă direcție. „Sunteți asemenea păsărilor cerului, sunteți asemenea crinilor sălbatici ce Înfloresc pe câmp...” spuse el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Dumneavoastră, domnule Paul, sunteți obișnuit să lunecați mereu prin spațiile lichide, care, trebuie s-o recunoașteți, la rândul lor alunecă fără efort prin dumneavoastră...” „Faceți cumva aluzie la dipsomania mea?” „Nicidecum”, surâse celălalt. „E doar o simplă incantație, a cărei menire este să elibereze răul din om...” „Ce rău se află În mine?” Întrebă din nou Noimann. „Aveți un pic răbdare și veți vedea...” Și ciungul Începu să-și răsucească brațul metalic În gaura apărută Într-una din tălpile stomatologului. Durerile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
le vor servi drept acumulatori pentru articularea unor energii Înalte. Poate că inginerul Edward era un astfel de om. Dinții săi cu irizări fosforescente păreau să aparțină unei alte lumi, În care Întunericul era Învins de lumină. Desigur, numele avea menirea să-i ascundă adevărata natură. Nici Înfățișarea lui Satanovski nu era dintre cele mai plăcute. Dar asta era deja o altă poveste. În spatele brutei putea să se ascundă Îngerul. În ciuda modului său brutal de a fi, inginerul era totuși un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
și tablouri de ultimă modă, Noimann Își Închipuia cimitirul ca pe un tren ce se mișcă pe șine spiralate - cu o viteză imperceptibilă chiar și pentru un melc - spre un anumit punct unic, un fel de gaură neagră, a cărei menire e să scoată toată această omenire aflată Într-un stadiu de descompunere spre un liman luminos, binecuvântat de cel Atotputernic. (În treacăt fie spus, omullocomotivă, ce se afla În Îngrijirea profesorului Jan Perjovski și era respectat, cu mici excepții, aproape de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Viața, ca și moartea, e o călătorie. Unii circulă cu căruța, alții merg În camionetă. Cei mai mulți călătoresc cu metroul sau cu trenul. Viața durează doar o clipă, În timp ce călătoria În eternitate nu are sfârșit. Mahmureala și fumul de trabuc aveau menirea să-l transpună În așa măsură În această viziune, Încât Noimann simțea chiar și trepidațiile roților Închipuite și rosturile dintre șine și schimbarea de macaz a gândurilor, când trenul eternității sale ajungea la bifurcații. Poate că există, totuși, Își spunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
suferința mai spuse: - Te-am încătușat, omule, ca să știi să ierți! Și pentru că fiecare este părticică din același Totuna al Trupului și Spiritului universal, face parte din aceeași plămadă de pământ, simțire, crezământ, din aceeași respirație a Marelui Timp cu menirea de ridicător al său în înțelegere, pentru că nimeni nu poate trece prin negurile sale decât suferind, trebuie să știe că fiecare este o cărămidă dintr-o clădire uriașă de simțire, cuget și materie. Distrugând cărămida de sub tine îți pierzi singur
MINUNEA. In: Cartea binelui : poezie şi proză : antologie by Sanda Sfichi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/544_a_725]
-
In vreme ce gonea astfel, o femeie, slabă și palidă, a ieșit dintr-o peșteră și luându-se după el, a început să-l croiască cu un bici lung. Ea se numea “ Părerea de Rău” și i-a spus că menirea sa era să pedepsească pe aceia care nu ascultau de glasul Prudenței și nu puneau mâna pe zâna Fortuna atunci când puteau. Roland, furios, s-a întors împotriva bătrănei, încercând s-o lovească, dar loviturile lui se pierdeau în vânt. Văzând
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]