KorAP: Find »[drukola/base=micuț & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...113 114 115 ...194 >

4,850 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438

an viitor mi se părea o încălcare de teritoriu. Dar acum locuiam împreună - viitorul n-ar fi trebuit să mai fie un subiect tabu. — La anul o să mergem sigur. Randall mi-a zâmbit, complet relaxat. — Poftim, draga mea, un ceva micuț ca să-ți spun că-mi pare rău, mi-a zis el, întinzându-mi punga de la Cartier. Am deschis cutia care se afla înăuntru și am descoperit o delicată și superbă brățară de aur, cu zale. Îmi plăcea la nebunie - dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
atunci trecuseră aproape zece ani. Eu și Bea zăceam întinse pe spate cu orele, holbându-ne la petele de apă de pe tavanul camerei ei și visând, în cele mai mici detalii, la viața mea imaginară cu Randall. Începând cu nunta micuță de la ferma părinților mei - chiar sub mărul preferat al părinților mei, măr pe care-l plantaseră în prima zi când se mutaseră în casa aia. Eu și Randall aveam să ne scriem singuri jurămintele de nuntă. Niște jurăminte dureros de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
a zâmbit, mândră de rezultatele ei. Mama n-a făcut altceva decât să clatine din cap. Îmi dădeam seama, judecând după expresia de pe fața ei, că fata pe care o cunoscuse în facultate nu semăna decât foarte puțin cu femeia micuță, tiranică, agitată care, în ziua aia, lătra comenzi către noi - dar, de dragul meu, încerca să ia lucrurile așa cum erau. — Următoarea oprire: Vera Wang! a declarat Lucille. Să mergem, doamnelor! — Chiar mi-a plăcut prima rochie pe care am văzut-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
Truman? Am câteva modele care v-ar putea plăcea. Vânzătoarea a tras perdeaua de tafta. În brațe avea mai multe rochii, toate foarte elaborate și cu broderii. Lucille s-a strecurat în camera de probă, în spatele ei, frecându-și palmele micuțe cu bucuria anticipației. și iată și rochia mea. Prima rochie. Era strânsă pe trup, de culoarea unei șampanii palide, cu un văl suprapus de tul, cu cristale și niște flori delicate din paiete. La spate, avea o trenă lungă, incredibil

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
un scăunel, în vestibulul din spatele bisericii, se afla mirele meu. — Ghinion! a început să se lamenteze maică-sa, ca scoasă din minți. Pe față i se întipărise o expresie îngrozită. — Ghinion! Nu... poate... să... te... vadă... înainte... de... nuntă! Pieptul micuț al lui Lucille a început să se salte violent, în timp ce ea gâfâia, încercând să tragă aer în plămâni. — Luce, te hiperventilezi, a zis mama cu calm, luând-o pe Lucille de după umeri și călăuzind-o spre o cămăruță alăturată. Încearcă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
petrecerea. Obrajii mi-au luat foc. Luke a tăcut. Eu am rămas paralizată pe loc. — Ți-am spus să stai jos! a repetat Vivian pe un ton mai ridicat. Te faci de râs, Claire. Ai jucat și tu un rol micuț în publicarea cărții, foarte bine, dar băiatul ăsta îți oferă prea mult credit. Măcar ai bunul simț și nu-l accepta. Vivian s-a întors și a zâmbit către public în chip de scuză, ca și când eu aș fi fost un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558

lovi de cineva din spatele ei. Mă scuzați, vă rog, spuse ea, întorcându-se, și se trezi că privește o pereche de ochi negri. — Nu-i nevoie să vă cereți scuze, îi răspunse femeia, cu un accent american. Era o făptură micuță și îmbrăcată cu o neglijență simplă, ce depășea venitul moderat al Evei Wilt. — Eu sunt Eva Wilt, spuse Eva, care fusese odinioară la un curs despre cum să ajungi să-i cunoști pe oameni, ținut la Colegiul Rural Oakrington. Soțul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
anticoncepționale și chestii din astea. E obsedat de fază. — Obsedat de fază? întrebă încrezător Wilt. — Da, știți dumneavoastră - de controlul nașterilor. Oricum, parcă era catolic, nu-i așa? Iar acum, că nu mai e, recuperează timpul pierdut, explică un tinerel micuț, cu chipul palid, desfăcând o ciocolată Mars. — Ar trebui să-i spună cineva despre pilula anticoncepțională, zise un alt tinerel, ridicându-și somnolent capul de pe bancă. Te distrezi mult mai bine cu pilula. Presupun că da, aprobă Wilt, dar, din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
Uite, asta numesc eu o idee strălucită. Apoi apucă buretele și se spălă pe obraji. Eva se retrase mulțumită în dormitor. Acum n-o să se mai pomenească nimic de pijamalele ei de casă limonii. Reușise să-i abată gândurile de la micuța ei extravaganță și să-i dea un sentiment de insatisfacție care avea să-l țină ocupat pentru tot restul timpului. Până când femeia termină cu îmbrăcatul, Wilt mâncase deja un castron de fulgi All-Bran, băuse jumătate de ceașcă de cafea și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
disc cu Simfonia a V-a a lui Beethoven pus pe turația 78. — Iisuse! exclamă Wilt, în timp ce Sonia apucă o sticlă de votcă dintr-un dulap de bucătărie. Urcară amândoi la etaj și coborâră printr-un pasaj într-un dormitor micuț, plin cu jucării. Pe podea erau puse un trenuleț electric, un sac de antrenament pentru box, un urs gigantic, un căluț de lemn, o cască de pompier și o păpușă gonflabilă în mărime naturală, care arăta exact ca o femeie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
crezi tu că ești dacă îi dai voie unei femei să-ți facă așa ceva?“ îl va întreba ea. Iar la o asemenea întrebare nu exista absolut nici o replică. Ce fel de bărbat era el? Wilt habar n-avea. Un bărbat micuț și insignifiant, supus jocului întâmplării, pentru care viața era un șir neîntrerupt de umilințe. Tipografii îl pocneau cu pumnii în față, iar el era cel scos vinovat. Soția îl bruftuluia, iar soțiile altor bărbați făceau din el obiectul batjocurii lor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
neîntrerupt de umilințe. Tipografii îl pocneau cu pumnii în față, iar el era cel scos vinovat. Soția îl bruftuluia, iar soțiile altor bărbați făceau din el obiectul batjocurii lor. Wilt colindă străzile din suburbie, trecând pe lângă locuințele semidetașate și grădinile micuțe, simțindu-se cuprins de un val de dârzenie tot mai puternic. Se săturase să fie mereu victima circumstanțelor. Va înceta să mai fie receptorul nenorocirilor. Va deveni instigatorul lor. Numai să încerce Eva acum ceva! O să-i ardă una de-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
copia Evei. în timpul în care se împletici, mort de beat, în jurul mașinii și se luptă cu Judy, deveni conștient de faptul că până și o păpușă gonflabilă avea o voință proprie atunci când ajungea să fie trasă afară dintr-o mașină micuță. Brațele și picioarele lui Judy se agățau de tot felul de lucruri. Dacă Eva se va purta tot așa în noaptea eliminării ei, Henry va trebui să se chinuie ca dracu’ ca s-o scoată din mașină. Va trebui s-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
un banc de noroi, zise Gaskell. Jos, în cabină, Eva se agita de zor. N-avea ea prea mult spațiu să se agite în voie, dar acolo unde îl găsea, femeia îl folosea din plin. Făcu paturile - cele două priciuri micuțe - și puse așternuturile frumos în sertarele de sub ele, după care bătu pernele și goli scrumierele. Mătură podeaua, lustrui masa, spălă ferestrele, curăță rafturile de praf și, în general, făcu peste tot ordine și curățenie, atâta cât era omenește posibil acolo

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
or să reușească să găsească amprente la Judy. Apoi tânărul își termină cafeaua, înveselit, și se duse la o clasă de cecretare-șefe. Le găsi avide de vești despre crimă. Credeți că a fost o crimă sexuală? îl întrebă o blondă micuță din primul rând de bănci în timp ce Wilt le înmână exemplarele din Insula asta. Tânărul profesor descoperise că secretarele-șefe erau atrase întotdeauna de capitolul „Vicisitudinile adolescenței“. Avea ca subiecte sexul și violența și era depășit de doisprezece ani, dar - la urma

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
nici nu mai aveau nevoie de carte. — Eu nu cred c-a fost nici un fel de crimă, zise Wilt, așezându-se la locul lui, la catedră. — O, cum să nu fie! Doar au văzut acolo jos cadavrul unei femei, insistă micuța blondă. — Au crezut că au văzut acolo jos ceva care semăna cu un cadavru uman, zise Wilt. Asta nu înseamnă că și era unul. Imaginația le joacă uneori feste oamenilor. Poliția e de altă părere, zise o tânără masivă, al

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
spuse Sally. — Tot nu pricep ce legătură are plasticul cu faptul că te-ai măritat cu el, comentă Eva. — Atunci hai să-ți spun un mic secret. Gaskell mi-a fost recomandat... — Recomandat? — De dr. Freeborn. Gaskell are problema asta micuță, așa că l-a consultat pe dr. Freeborn, iar dr. Freeborn l-a trimis la mine. Eva părea nedumerită. — Dar ce-ar fi trebuit să faci tu? — Eu eram un surogat, explică Sally. — Un surogat? — Ca un fel de consilier sexual

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
despre toate celelalte? — Să spună ceva? Păi ce aveau ei de spus? Ge le-a zis că mă întâlnise la o școală de vară și ochișorii lacomi ai bătrânului Pringsheim i-au ieșit din orbite. Draga mea, avea grăsanul ăla micuț o ditamai proiecție falică ! Ce vindea? Putea să vândă orice! Putea să-i vândă Centrul Rockefeller lui Rockefeller. Așa că bătrânul m-a acceptat. Bătrâna mami Pringsheim nu. A pufnit, a bombănit și-a mârâit, dar purcelușul meu a rămas pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
apă, după care se întinse pe saltea. Obiectul se bălăngănea îngrijorător de tare, dar Evei nu-i era frică. Acum se răzbuna pe cei doi Pringsheimi și nu-i mai păsa nicidecum ce se întâmpla cu ea. Vâsli prin valurile micuțe, ce împingeau în larg vestele de salvare, îndepărtându-se și ea de ambarcațiune. Vântul sufla din spate, iar salteaua aluneca ușor pe ape. în cinci minute Eva ieșise din stufăriș, luase colțul și pierduse din vedere ambarcațiunea. Undeva în fața ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446

Vinul cobora repede în mădulare, căldura plăcută, moleșitoare. Puse sticla pe podea, o acoperise cu ceașca goală. Atinse cotul femeii, îl cuprinse în palmă: hai sus. Nu, nu, amânas. O trase ușor, era în pragul scării, urcaseră. O cameră mică micuță, pat îngust, de școlari, o chiuvetă, fereastră mare, de mansardă, prin care intra luna. O trase spre el, nerăbdător, neîndemânatic, lasă-mă, mă dezbrac singură, blugii lunecaseră, călcați în picioare, subțiri burlane de tablă,, peste ei jacheta pisică albă. Rămase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-l vadă pe prostu’ de Vasile încremenit în rama ușii. Să-l privească, plictisit, pe nătărăul de Vasile. Nu putea, nu se putea roti, paralizase. De frică, de frică să fi înlemnit, poate. Nu mai era aprins decât becul mic, micuț, de la casetofon. În toată casa, doar ochiul roșu al casetofonului. Ușile scârțâiau. Noaptea șuiera lung, între mlaștini și peșteri. Geamătul și șuierele mici, întrerupte n-ar fi trebuit să-l sperie,doar mai exista lumina aceea mică, de la casetofon. Tolea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
ochii. Se tot întuneca, închise ochii, decorul se luminase, brusc: somptuoasa sală solemnă de judecată. Consiliul de Cultură Model și Educația Handicapatilor. Comitetul pentru Refugiații Nevrotici. Oficiul de Securitate a Gândirii. Sase bărbați lustruiți. Cel din capul mesei își trecuse micuța palmă albă plină de pistrui prin părul rărit, blond. Deschisese dosarul, închisese dosarul. Avea, ca și ceilalți, în fața sa, două dosare. Dosarul roșu, Dosarul verde. Deschidea când unul, când altul. Ceilalți repetau mișcarea. Deschideau Dosarul roșu, cu voluminosul manuscris. Îl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
în față. Pierduse ziarul, bineînțeles, dar reținuse numărul. Oare îl reținuse? Memoria lui Tolea era ca Tolea însuși. Doamna Veturia Gafton nu prea putea fi auzită și nici de văzut nu era ușor să fie văzută de către vecinul Vancea. Absența micuței doamne stăruia, ca o permanență codificată, tainică. Iar când apărea, în sfârșit, părea să contrazică magia prin care se întruchipase. O apariție absolut concretă și perfect oarecare: doamna doctor Gafton. Banalitatea prezenței nu contrazicea doar, ci potența forța insidioasă a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
însemna eliberare, nu se mai puteau întoarce la coliviile sfărâmate, forțați să se regăsească, în sfârșit, nemaiavând adăposturi, lipsiți de ocrotirea și de îngrădirea zidurilor, nomazi și liberi, în necunoscutul nopții pre noi nouă redă-ne. „Aici stătea poeta aceea micuță și energică“, arătă bătrânul spre o clădire înaltă, în ruine. „Am fost coleg de barou cu taică-su. Și uite, aici, era parfumeria. S-a dus, praful s-a ales“. Porniseră din Sfântul Ion Nou, ajunseră la Universitate, strânși între

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
definea frica sau riscul? De ce nu putem intra cu toții simultan în închisoare? De ce evit eu închisoarea, de ce nu strig adevarul in piata publica? Umbrele care îl vizitau noaptea și chiar oamenii pe care îi auzea, uneori, ziua repetau aceleași fraze micuțe. „Vezi-ți de treabă, străine, nu te mai amesteca. N-ai să schimbi, că s-ar fi schimbat de la sine. Cară-te cu întrebările tale sâcâitoare. Nu se întâmplă nimic, sau orice, iar prezicerea viitorului e interzisă.“ S-a ridicat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]