4,695 matches
-
duc eu! exclamă Daniel. — Dă-mi-o mie, spuse Julius. O duc eu. Dar În clipa aceea recunoscu privirea care Îl intrigase atît de mult. — Din tată-n fiu! exclamă Al Capone. Fernando Ranchal y Landron de Guevara! — Sărmanul Cano, murmură Julius. Profesoara de spaniolă, aia cam fandosită pe care-o văzuseră cu iubitul ei pe bulevardul Wilson, le-a dat să facă o compoziție despre un eveniment sau personaj care i-a impresionat mai mult În ultimele luni. Puteau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Se gîndi că ar fi putut fi Santiago și Încercă să se ridice, dar greutatea din cap nu-i dădu voie și rămase din nou Într-o rînă, sprijinit de marginea comodă a tejghelei. — Un alka-seltzer, comandă Santiago. — Nu alka-seltzer, murmură Lester, Încercînd să explice că de vină erau calmantele sau așa ceva și cerînd să-l lase singur Încă puțin. — Ce facem? Îi Întrebă Santiago pe prietenii din grup; n-aș vrea să-l duc așa acasă. — Bună! exclamă pe neașteptate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
și deodată se trezi spunînd I Iove you, cînd Delf ina apăru cu darul, doi cocoșei de luptă din argint și el simți că o iubea și-i spuse și Începu s-o iubească nebunește... „Imbecil, imbecil stupid“, Îl auzi murmurînd Santiago și se Întoarse să vadă cum se ridica Încetișor și cum cădea iar pe marginea moale ca o saltea a tejghelei de la bar... Atunci Începu să vadă limpede celelalte după-amieze de pe plajă, la Ancón, seara, la o petrecere, totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
țipă Czinczar ascuțit - atacați-l din ambele părți! Bila de lumină sclipi dar nu părea să se miște. Nu existau gărzi. - Acum mă crezi? - întrebă Clane. Barbarul părea tras la față și bătrân. Dar încuviință din cap. - Am pierdut războiul - murmură el. Numai că eu recunosc. Depinde de tine să iei mantaua care a căzut de pe umerii mei. Izbucni: - Ce este bila aceea, în numele zeilor? - Conține întregul univers sideral. Czinczar se încruntă și se înclină înainte, ca și când ar fi încercat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85069_a_85856]
-
Schitul Măgu reanu și că mâncam niște clătite la un mic local. Ea se oprise din mâncat și se uita la furculiță. După ce-am ter minat cu discur sul meu stângaci și artificios, a tăcut o vreme. Apoi a murmurat ceva ca pentru ea. „Ce-ai spus?“, am întrebat-o, uitându-mă cum se for mează lacrimile în ochii ei fără gene. „Cu urechile pe spate...“, a șoptit din nou, strângând din umeri. Sunt ultimele cuvinte pe care le-am
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
ei veche, ezitantă, inconfundabilă. Era de parcă Justine a lui Durrell mi-ar fi vorbit deodată din eter. Am ascultat, tre murând din încheieturi, cele câteva fraze înfri coșate, am umblat prin casă jumătate de oră în sus și-n jos, murmurându-mi de zeci de ori „Hevel havolim, hakol hevel“ („Deșertăciunea deșertă ciu nilor și totul e deșertăciune“), și-apoi peste toate s-a așternut tăcerea. Întâlnire la Torino Cum am avut întotdeauna un puternic senti ment de predes tinare, nu
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
alta, da-mi place și mie cum îi zice și-ar fi păcat de Dum nezeu.“ Și banditul, făcându-i cu ochiul lui Zavaidoc, care se înnegrise de invidie, începu și el să fredoneze Zaraza. Ideea-i veni tocmai pe când murmura, cu ochii pe jumă tate închiși de plăcere, cântecul fatal. A doua zi după Sf. Dumitru, Zaraza ieși, după obicei, pe-nse rate, să-i ia tutun iubitului ei de la chioșcul din colț. Peste Calea Victoriei, în dreptul clădirii Casei de economii, se
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
Am simțit nota de ironie din vocea ei, dar nu i-am putut vedea fața. -Romantic, nu-i așa? M-am uitat într-altă parte. Era o încercare a rezistenței, să vedem care cedează primul. -Nu mi-aș ierta dacă...murmură el... -Stai liniștit, zise ea. Ne-am îndreptat apoi către o rulotă parcată în apropiere. Ea bătu cu degetul în geam, dar nu-i răspunse nimeni. Se agăță apoi disperată de ușa care cedă sub loviturile pumnilor ei. Manevra totul
AGENT SECRET, CODRIN by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83872_a_85197]
-
alege bărbații nepotriviți.Tot trecutul meu dovedește acest lucru. -Vreau să spun că am fost tot timpul o romantică, în căutare de pozne, de pasiune și de sensibilitate. Toate ingredientele astea romantice dau sens existenței mele efemere. -Trebuie să plec, murmură ea. -Am reușit să te supăr? -În măsura cea mai mare posibilă. Ne-am ridicat și am pornit pe jos către hotel. Curând mi-am dat seama că iarăși fusesem urmărit. Intotdeauna aveam pe urmele mele un câine de pază
AGENT SECRET, CODRIN by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83872_a_85197]
-
iubire pentru eșecul ei ca părinte. Când sfârșitul era aproape, întrebase: Karin, vrei să te rogi împreună cu mine?, iar Karin, care jurase să nu-i mai vorbească niciodată lui Dumnezeu, chiar dacă El ar fi deschis discuția, își plecase capul și murmurase alături de ea. O să rămână niște bani de asigurare, îi spusese Joan. Nu prea mulți, dar sunt ceva. Pentru voi amândoi. Poți să faci o faptă bună cu ei? Cum adică, mami? Ce faptă bună ai vrea să fac? Dar mama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
acestei prime dovezi că undeva în adâncuri Mark pricepea încă sensul. Fratele ei, care cu doar câteva săptămâni în urmă reparase un utilaj complicat de la abator, putea acum să completeze primul vers dintr-o poezioară pentru copii. Își apăsă falca, murmurând Ura! Bonnie continuă, susurând ca apa unui pârâu. — Deschide ușa că vine... —... mătușa! —Ala-bala, porto... —... caca. Karin izbucni într-un râs chinuit. Bonnie îl încurajă pe Mark, care era dezamăgit. — Hei, două din trei! Te descurci excelent. Îl testară și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
să se întoarcă înăuntru. Ea îl ghidă spre clădire. Mark își tot trăgea în sus și-n jos fermoarul jachetei, cu gândurile gonindu-i prin cap. O clipă, păru că voia să se elibereze, s-o recunoască. În ușa holului, murmură: — Mă întreb ce s-o fi întâmplat cu tipul ăla. —A murit. Imediat cum am ajuns noi acasă. Ăsta a fost scopul călătoriei. Mark începu să se bâlbâie, cu fața contorsionată. —Ce mă-sa? — Serios. Se certaseră sau cam așa ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
o structură. Weber vedea chiar și acum cea mai rară specie de fluture, mintea înaripată, cu aripile țintuite pe film, obscen de detaliat. Hayes urmări conturul imaginii suprarealiste. Fiecare nuanță de gri vorbea despre funcțiune sau defecțiune. Acest subsistem mai murmura încă; celălalt amuțise. — Vedeți aici despre ce este vorba. Weber se mulțumi să-l asculte pe bărbatul mai tânăr cum se îndreaptă spre dezastru. Ceva care arată ca o posibilă leziune distinctă la nivelul girusului fusiform, ca și în zona
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
propune așa ceva, în afară de un profan. Și nu părea nici mai distructiv, nici mai ineficient decât orice ar fi putut inventa știința. Poate că n-avea să dea nici un rezultat, dar tot avea să fie util. Ea îi evită privirea și murmură o întrebare. —Mai mult la New York, răspunse el. Ea își ridică privirea, zâmbind speriată. — Îmi cer scuze! Am spus cumva „unde“? Am vrut să zic „cum“. Oh, făcu el. Atunci răspunsul este „mai mult bâjbâi“. Cuvintele păreau să fie ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
pe teren minat, apoi rămâneau acolo, învârtindu-se braț la braț, un întreg număr de dans liber. Fiecare simțea nevoia să-l înfrângă pe celălalt - inutil, dar irezistibil. Prefera să țipe îngrozită la ideile scandaloase ale lui Karsh decât să murmure aprobator la cele evlavioase ale lui Daniel. Robert cunoștea acel adevăr la care Daniel n-avea să ajungă niciodată, cât va trăi: iubim doar ceea ce ne reflectă pe noi înșine. Invariabil, Karsh o trăgea de limbă. Cum merge treaba la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
semn din cap să continue. Mă întrebam... Mă gândeam că poate tatăl meu... Weber își ridică privirea, un reflex disperat. Sylvie își pusese rucsacul în spate și urca scările spre ieșirea din amfiteatru. O urmări până ajunse sus, în timp ce Bloitov murmură ceva și se evaporă. Nu se întoarse să se uite înapoi. Unde te duci? Weber apelă la spațiul simbolic. Întoarce-te. Sunt eu. Tot aici. Era timpul să se retragă. Nu mai putea avea încredere în sine nici în sala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
Robert Karsh. E seara devreme, iar biroul lui se golește în stradă. El e printre ultimii. Când se strecoară afară pe ușă și o vede, se oprește, surprins. Ea se întoarce și se apropie de el, încercând să nu gândească, murmurându-și cuvântul mortal - o vrajă protectoare. El îi iese în cale. Ține bărbia ridicată, iar ochii lui se plimbă peste tot. — Doamne, spune el. Cum arăți... O dorește, chiar și acum, chiar și după tot ce-i făcuse. Poate mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
mergem! Hai să plecăm de aici! Vai de mine! Tremur toată! Vai de mine! Ia te uită cum mai tremur! șopti ea ridicînd mîna care-i tremura În mod vizibil. Hai să plecăm! Văd că nu respiră, nu face nimic, murmură băiatul privind În gol. — Vai de mine! Hai să plecăm! Îl rugă fata iarăși În șoaptă. Vai de mine! Tremur ca varga... tremur toată! Haide! șopti ea. Să mergem! Și toți patru, cele trei fete speriate și băiatul uluit și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
deodată se stinse În el toată vigoarea de altădată și mînia vijelioasă a tiradelor sale: redeveni un om bătrîn, bolnav și indiferent, aflat la un pas de moarte, iar glasul său era iarăși bătrîn, tocit, obosit și trist. — Of, Doamne! murmură el dînd din cap În Întuneric, obosit, trist și slăbit. I-am văzut pe toți... I-am văzut venind și plecînd... Garfield, Arthur, Harrison și Hayes... Și toți... toți... toți... au murit... N-am rămas decît eu, zise el fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Arthur, Harrison și Hayes... Și toți... toți... toți... au murit... N-am rămas decît eu, zise el fără sens, și-am să mă duc și eu În curînd. Rămase o clipă tăcut. — E destul de ciudat, dacă stai să te gîndești! murmură el. Zău că da! Apoi tăcu și ne Învălui noaptea, tăcerea și misterul. Garfield, Arthur, Harrison și Hayes - vremuri din vremea tatălui meu, sînge din sîngele tatălui meu, viață din viața lui, toți fuseseră oameni adevărați, reali și vii, plini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
n-a ajuns să le vadă, umbrele sorilor treceau peste pustiul veșnic, noaptea copacii se frîngeau pretutindeni de clocotul vijelios al apelor limpezi și iuți, milioane de ochișori clipeau și licăreau, totul se mișca Într-o lunecare foșnitoare, Întunericul fertil murmura, aripile băteau cu putere, pustietatea cînta o simfonie, dar nicăieri nu răsuna mersul apăsat al cizmelor. Spaniolul s-a Întors pe vas și a ridicat pînzele bucuros. Avea doar un singur ochi și nu găsise aur. Cei din Catawba sînt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
ideali pentru acest nou cartier. Cetățeni sincer mulțumiți de ceea ce autoritățile le oferiseră. Oameni fără chip, figuranți în complexul arhitectural admirat acasă și aiurea. Copii neauziți ai binevoitorilor oameni de seamă, copii care odată așezați la locul lor, nu vor murmura nicicînd vreun cuvînt de nemulțumire și plini de gratitudine nu vor face niciodată vreo mișcare în plus față de ceea ce era absolut necesar. De nenumărate ori i-am auzit pe ai mei spunîndu-și că a fost un mare noroc acela că
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
în jur, bucurîndu-se de soarele tîrziu și de vîntul care se juca cu părul lui tuns periuță, un om care părea să fi uitat de griji, eliberase ghidonul cu o mînă și-și înfipsese un deget în vestă, întinzînd-o, probabil murmurînd încetișor sau încercînd să fluiere un refren. Vîslele noastre împingeau apa, spinările noastre trosneau, și ori de cîte ori făceam o mișcare puțin neatentă, stropeam în toate părțile și acesta era un sunet festiv. Schneiderhahn ne-a spus să ne
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
și împins de ale sale viziuni subversive, adică cu program politic, și le spune că nu-i așa? Că nu văd bine ceea ce văd. Acu naivii tare se miră, ca tot naivul, când împins de programul său politic Guszti le murmură la ureche despre existența în România a provinciilor. Naivii ceilalți tocmai citiseră cartea excelentă (și necitită ca toate cărțile tehnice) a domnului Dumitru Sandu care demonstrează că în România nu există provincii. Ei, firesc, se miră și zic așa: "aoleo
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
om mai surprins ca Yanar. Acuză o reacție emotivă de neprevizibil, absolut totală. Se înverzi. Fluxul emanat de sistemul său nervos se blocă, o luă iar din loc, se blocă și porni iarăși. - Ce vrei să spui? reuși el să murmure. Întrebare pur teoretică. Astfel Gosseyn n-o repetă pe a lui. Îl fulgeră pe prezicător din priviri. - Repede! Sau te lichidez! zise. Yanar se prăbuși în fotoliu și-și schimbă din nou culoarea. Roși. - E fals..., îngăimă. De ce-aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]