2,945 matches
-
poetul Îl respectă. El inventează În interiorul unui cod preexistent. Codul prevede o Închinare („salut d’amour”), o umilință ceremonioasă, un elogiu al obiectului erotic și o tornada. Semnele acestei oralități se estompează În discursul liric al lui Iancu Văcărescu. Consultarea muzelor (lectura, reveria) intră ca punct obligatoriu În programul zilnic al poetului: „Muzele, ce-mi sînt dragi foarte, Aveau ceasul hotărît, CÎnd cu cei carii n-au moarte M-Întîlneau numaidecît.” Versurile nu mai sînt făcute, așadar, la Întîmplare, sub presiunea circumstanțelor
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Închinare („salut d’amour”), o umilință ceremonioasă, un elogiu al obiectului erotic și o tornada. Semnele acestei oralități se estompează În discursul liric al lui Iancu Văcărescu. Consultarea muzelor (lectura, reveria) intră ca punct obligatoriu În programul zilnic al poetului: „Muzele, ce-mi sînt dragi foarte, Aveau ceasul hotărît, CÎnd cu cei carii n-au moarte M-Întîlneau numaidecît.” Versurile nu mai sînt făcute, așadar, la Întîmplare, sub presiunea circumstanțelor. Nu mai sînt notate prin condice gospodărești și uitate acolo pînă ce
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
natura, istoria sînt locuri de evaziune și de adăpost: „Ș’Întocmai cum păstorul, ce umblă pre cîmpii, La adăpost aleargă, cînd vede vijălii; Așa și eu acuma, În viscol de dureri, La voi spre ușurință cu triste vin păreri, Nici muzelor, cîntare, nici milă voi din cer O Patrie a plînge cu multă jale cer. La voi, la voi nădejde eu am de ajutor; Voi sînteți de cuvinte și de idei izvor”. Versurile citate mi se par lămuritoare pentru scenariul liric
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Ingratul, Un mueroi și o femeie, Solcan, O festă În comemorară zilei de 23 septembrie 1854 sau cobza lui Marinică, CÎntecul ursului etc.) fantezia se ține mai aproape de materie și nesațiul, hrăpirea caută vorbele colorate, atingătoare. Există, În fapt, trei muze la Heliade, trei Învelișuri ale lirismului său, considerat global. O muză pe care, Într-un vers, el o numește cetățeană, și care stimulează pe omul datoriei, pe Părintele social și moral. Este, apoi, muza astrală, cea mai puternică, aceea care
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
zilei de 23 septembrie 1854 sau cobza lui Marinică, CÎntecul ursului etc.) fantezia se ține mai aproape de materie și nesațiul, hrăpirea caută vorbele colorate, atingătoare. Există, În fapt, trei muze la Heliade, trei Învelișuri ale lirismului său, considerat global. O muză pe care, Într-un vers, el o numește cetățeană, și care stimulează pe omul datoriei, pe Părintele social și moral. Este, apoi, muza astrală, cea mai puternică, aceea care aprinde În Părintele social ambiția vastei Creații și-l Împinge spre
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
colorate, atingătoare. Există, În fapt, trei muze la Heliade, trei Învelișuri ale lirismului său, considerat global. O muză pe care, Într-un vers, el o numește cetățeană, și care stimulează pe omul datoriei, pe Părintele social și moral. Este, apoi, muza astrală, cea mai puternică, aceea care aprinde În Părintele social ambiția vastei Creații și-l Împinge spre marile modele, muză cu puteri ascensionale, muză vizionaristă, hrănită cu sublimități. A treia este muza omului „buclucaș”, cum l-a numit Iorga, muză
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Într-un vers, el o numește cetățeană, și care stimulează pe omul datoriei, pe Părintele social și moral. Este, apoi, muza astrală, cea mai puternică, aceea care aprinde În Părintele social ambiția vastei Creații și-l Împinge spre marile modele, muză cu puteri ascensionale, muză vizionaristă, hrănită cu sublimități. A treia este muza omului „buclucaș”, cum l-a numit Iorga, muză „mult pestriță și fîșneață”, născocitoare de expresii pitorești, sarcastică, dezlănțuită asupra obiectului: „Îngălato, Dezmățato, Uscățivo, Costelivo, Exclusivo”, căzînd, uneori, În
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
o numește cetățeană, și care stimulează pe omul datoriei, pe Părintele social și moral. Este, apoi, muza astrală, cea mai puternică, aceea care aprinde În Părintele social ambiția vastei Creații și-l Împinge spre marile modele, muză cu puteri ascensionale, muză vizionaristă, hrănită cu sublimități. A treia este muza omului „buclucaș”, cum l-a numit Iorga, muză „mult pestriță și fîșneață”, născocitoare de expresii pitorești, sarcastică, dezlănțuită asupra obiectului: „Îngălato, Dezmățato, Uscățivo, Costelivo, Exclusivo”, căzînd, uneori, În savoarea vulgarității: „Se cățălesc
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
datoriei, pe Părintele social și moral. Este, apoi, muza astrală, cea mai puternică, aceea care aprinde În Părintele social ambiția vastei Creații și-l Împinge spre marile modele, muză cu puteri ascensionale, muză vizionaristă, hrănită cu sublimități. A treia este muza omului „buclucaș”, cum l-a numit Iorga, muză „mult pestriță și fîșneață”, născocitoare de expresii pitorești, sarcastică, dezlănțuită asupra obiectului: „Îngălato, Dezmățato, Uscățivo, Costelivo, Exclusivo”, căzînd, uneori, În savoarea vulgarității: „Se cățălesc ielele; Ielele, șoimanele, FÎțîie crăcanele, Fleici azvîrle țîțele
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
muza astrală, cea mai puternică, aceea care aprinde În Părintele social ambiția vastei Creații și-l Împinge spre marile modele, muză cu puteri ascensionale, muză vizionaristă, hrănită cu sublimități. A treia este muza omului „buclucaș”, cum l-a numit Iorga, muză „mult pestriță și fîșneață”, născocitoare de expresii pitorești, sarcastică, dezlănțuită asupra obiectului: „Îngălato, Dezmățato, Uscățivo, Costelivo, Exclusivo”, căzînd, uneori, În savoarea vulgarității: „Se cățălesc ielele; Ielele, șoimanele, FÎțîie crăcanele, Fleici azvîrle țîțele, Miorlăie ca mîțele, Danță hora boalelor În mocirla
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
să persiste el trebuie hrănit („că e foc care se stinge dacă nu va fi hrănit”), cu ce altceva dacă nu cu vreascurile răbdării, cu energia muncii migăloase?... De aceea grija cea dintîi a moralistului este să scape de tirania muzelor, de capriciile inspirației. Inspirația poate veni sau nu, soarta poemului nu poate depinde de această necunoscută. Sincer sau complezent, Grigore Alexandrescu interoghează pe Voinescu, II: „Cum să scap de muze, de vechea tiranie, De ale lor capriții, d-a lor
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
grija cea dintîi a moralistului este să scape de tirania muzelor, de capriciile inspirației. Inspirația poate veni sau nu, soarta poemului nu poate depinde de această necunoscută. Sincer sau complezent, Grigore Alexandrescu interoghează pe Voinescu, II: „Cum să scap de muze, de vechea tiranie, De ale lor capriții, d-a lor cochetărie, Care Întotdeauna mi-au fost supărătoare Și pricini felurite de lungă Întristare?” Întrebare, totuși, retorică. Îngrijorare puțin jucată. Poetul cunoaște remediul: tehnica de a versifica bine „stilul deslușit”. Pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
lumina concretului, fapt curios la un spirit care vrea să Îndrepte răul social. Poemul este, de regulă, o lungă demonstrație, o acumulare orizontală de abstracțiuni Întărite cu alte abstracțiuni. Poemul este deliberat ținut aproape de pămînt („Astfel de nalte sujeturi pentru muza mea sînt/ PÎn-a nu zbura În ceruri, ea se cearcă pe pămînt”), Într-un mers lin, la pas, În ritmul și cu spiritul de circumspecție al unei inspecțiuni teritoriale. Muza nu zboară deloc, degeaba spune poetul că muza este stăpînită
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
este deliberat ținut aproape de pămînt („Astfel de nalte sujeturi pentru muza mea sînt/ PÎn-a nu zbura În ceruri, ea se cearcă pe pămînt”), Într-un mers lin, la pas, În ritmul și cu spiritul de circumspecție al unei inspecțiuni teritoriale. Muza nu zboară deloc, degeaba spune poetul că muza este stăpînită, aici, pe pămînt „pîn-a nu zbura la ceruri”: muza nu se avîntă niciodată spre necunoscutul Înălțimilor. Cerul, stelele, Îngerii, cînd apar din cînd În cînd În versuri, sînt pure convenții
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
sujeturi pentru muza mea sînt/ PÎn-a nu zbura În ceruri, ea se cearcă pe pămînt”), Într-un mers lin, la pas, În ritmul și cu spiritul de circumspecție al unei inspecțiuni teritoriale. Muza nu zboară deloc, degeaba spune poetul că muza este stăpînită, aici, pe pămînt „pîn-a nu zbura la ceruri”: muza nu se avîntă niciodată spre necunoscutul Înălțimilor. Cerul, stelele, Îngerii, cînd apar din cînd În cînd În versuri, sînt pure convenții literare. Muzicalitatea versurilor le face uneori (observă just
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
se cearcă pe pămînt”), Într-un mers lin, la pas, În ritmul și cu spiritul de circumspecție al unei inspecțiuni teritoriale. Muza nu zboară deloc, degeaba spune poetul că muza este stăpînită, aici, pe pămînt „pîn-a nu zbura la ceruri”: muza nu se avîntă niciodată spre necunoscutul Înălțimilor. Cerul, stelele, Îngerii, cînd apar din cînd În cînd În versuri, sînt pure convenții literare. Muzicalitatea versurilor le face uneori (observă just G. Călinescu) grandioase. Intervine, apoi, un al doilea aspect. Alexandrescu se
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
apucat de o mare dramă istorică În versuri” - mărturisește poetul la 5 februarie 1879 prietenei Lucia Duca), Alecsandri face literatură. Scrisul merge ușor. Întrebarea dacă va izbuti sau nu, din scrisoarea citată, este pur retorică. Va izbuti, În mod sigur, muza este disciplinată, spațiul (căminul) este favorabil. Alecsandri vorbește (Într-o scrisoare din 1881 către Bonifaciu Florescu) de o „sfîntă lene” și este cazul să-l credem. Deși scrie ușor, poetul nu se Întrece cu firea. Îi place să lenevească, călătoria
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Onomastica se modifică În poezie, Într-adevăr, după 1840.* În 1846, I. Catina se adresează unei Elize: „Tu ești Înger, eu sînt demon”. Al. Pelimon, pentru care „viața este un delir”, iar Amorul un mister și o beție, are ca muze pe Emilia și pe Ecaterina. Beatricea lui C.D. Aricescu (Arpa română, 1852) se cheamă Eliza, nume care apare și la Racine și la Molière. Dimitrie Dăscălescu (Ziorile, 1854) are de asemenea o Elisa, „limbă suavă de poezie”... Muzele lui Al.
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
are ca muze pe Emilia și pe Ecaterina. Beatricea lui C.D. Aricescu (Arpa română, 1852) se cheamă Eliza, nume care apare și la Racine și la Molière. Dimitrie Dăscălescu (Ziorile, 1854) are de asemenea o Elisa, „limbă suavă de poezie”... Muzele lui Al. Sihleanu (Armonii intime, 1857) sînt Ema, Sofia și Elvira. Cele ale lui Alex. Depărățeanu (Doruri și amoruri, 1861) Iacinta și Nini. Pentru Grigore H. Grandea crosul ia Înfățișarea Elizei și a frumoasei Nina. I.C. Fundescu vede În Elvira
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
la Pann, obiectele, imaginile cele mai răspîndite. Ele sînt bunuri ale epocii. Poeziile par Împrumutate de la alții, cu ușoare modificări pentru ca numele vizat să iasă bine În acrostih. PÎnă cînd nu te iubeam pare opera lui Alecu Văcărescu, numai numele muzei e, aici, altul: Paraschiva. Numele arată originea tîrgoveață a femeii. În rest, același foc, aceeași neodihnă a sufletului și trupului. Femeia este, evident, o Afrodită, merită să poarte coroana frumuseții, ochii ei sînt „rânitori”, Însă privirea seducătorului nu se mulțumește
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Dați lumină Înfocată PÎn cărarea-ntunecată. Să văz drumul d-a mă duce La iubita mea cea dulce, Carea tristă și deșteaptă Cu dor mare mă așteaptă, Ca să ajung cît mai tare, Să-mi dea dulce sărutare.” Prin Anton Pann muza poeziei erotice românești coboară la periferia tîrgului. Trece din iatac În circiumă. Tonul jălalnic capătă, fatal, o notă Înveselitoare. Pasiunea tristaniană (modelul Îndepărtat) pierde sensul unicității și ireversibilității. Pasiunile se Înnoiesc ușor, morțile sînt provizorii, suspinele aduc a desfătare. Anton
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
PÎrlejul, constituie pentru epoca care o studiem, erosul. El provoacă spiritul să descopere gramatica și retorica, să creeze un limbaj și, Încă o dată (s.n.), să Întemeieze poezia”. Cupidon face Într-adevăr din Conachi (cazul cel mai evident) un Închinător al Muzelor. Malițiosul zeu nu mai are Însă aceeași putere asupra lui Heliade cuprins de un „nesațiu” mai amplu, „sfint”. Eugen Simion nu omite să sublinieze acest lucru: „Limpede, hotărît este la Heliade sentimentul datoriei”, citind apoi din autorul Sburătorului această splendidă
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
și imaginea surpării universului. Nunta cosmică. Ordinea „adamiană”. Erosul heliadesc. Figura conjugalității. Zburătorul și originea unei boli necunoscute. Dragostea ca energie ascensională. Femeia și „misticul trianglu”. Delirul creațiunii, iarăși. Un discurs format din mai multe discursuri. Figura „hrăpirii”. Cele trei muze ale lui Heliade: muza cetățeană, muza astrală și muza buclucașă. VII. Grigore Alexandrescu. Lipsa modelelor. O modestie numai pe jumătate sinceră. „A mări frumos”. Figura desăvîrșirii. Teama de anarhia limbajului Cultul „stilului deslușit”. Înălțarea obiectului liric. Migăloasa scenografie a grandorii
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Nunta cosmică. Ordinea „adamiană”. Erosul heliadesc. Figura conjugalității. Zburătorul și originea unei boli necunoscute. Dragostea ca energie ascensională. Femeia și „misticul trianglu”. Delirul creațiunii, iarăși. Un discurs format din mai multe discursuri. Figura „hrăpirii”. Cele trei muze ale lui Heliade: muza cetățeană, muza astrală și muza buclucașă. VII. Grigore Alexandrescu. Lipsa modelelor. O modestie numai pe jumătate sinceră. „A mări frumos”. Figura desăvîrșirii. Teama de anarhia limbajului Cultul „stilului deslușit”. Înălțarea obiectului liric. Migăloasa scenografie a grandorii. Scenariul unui poem: Umbra
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Ordinea „adamiană”. Erosul heliadesc. Figura conjugalității. Zburătorul și originea unei boli necunoscute. Dragostea ca energie ascensională. Femeia și „misticul trianglu”. Delirul creațiunii, iarăși. Un discurs format din mai multe discursuri. Figura „hrăpirii”. Cele trei muze ale lui Heliade: muza cetățeană, muza astrală și muza buclucașă. VII. Grigore Alexandrescu. Lipsa modelelor. O modestie numai pe jumătate sinceră. „A mări frumos”. Figura desăvîrșirii. Teama de anarhia limbajului Cultul „stilului deslușit”. Înălțarea obiectului liric. Migăloasa scenografie a grandorii. Scenariul unui poem: Umbra lui Mircea
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]