2,953 matches
-
fenomen, se pune pe sine în cauză, operând asupră-și exact în felul în care operează asupra datului: prin trecerea sa în condiția spre care conduce datul: către condiția nimicului. În fenomenologia "clasică", un asemenea lucru pare a fi imposibil. Nimicul nu are nici o șansă de a se "pozitiviza", fiindcă de la bun început "conștiința" este ceva, "obiectul" ei, de asemenea, chiar dacă acesta din urmă este luat ca fiind constituit în orizonturile intenționale ale conștiinței; tehnic vorbind, avem de-a face cu
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
senzații) în "forma" obiectului constituit corespunzător obiectului intențional. Heidegger este, de asemenea, de aceeași părere, atunci când susține că "fenomenologia este descripție analitică a intenționalității în apriori-ul ei."18 În perspectiva unei atitudini fenomenologice (nu al metodei cu același nume), nimicul (ca element al fenomenului) reprezintă temeiul datului, "ființa" lui, rezerva lui de a fi, transcendența lui imediată, orizontul vecinătății, care îl de-limitează și care îl poate ne-limita. Nimicul reprezintă însă ceea ce este nesemnificativ este o veritabilă non-existență din
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
perspectiva unei atitudini fenomenologice (nu al metodei cu același nume), nimicul (ca element al fenomenului) reprezintă temeiul datului, "ființa" lui, rezerva lui de a fi, transcendența lui imediată, orizontul vecinătății, care îl de-limitează și care îl poate ne-limita. Nimicul reprezintă însă ceea ce este nesemnificativ este o veritabilă non-existență din unghiul cunoașterii sensibile a unui "obiect" (dat), mai bine spus, din perspectiva intuirii lui sensibile (care nu i se potrivește). Totuși, el este prezent în constituția oricărei cunoștințe, ca rezultat
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
o priză directă, "mecanică", la ceea ce este socotit a fi realitate, obiect real. Există o diferență de natură între dat și nimic, susținută de conștiința însăși, cu toate că datul este, cumva, nimic, iar acesta din urmă trebuie să fie dat, cumva. Nimicul nu trebuie confundat, raportat la primele reconstrucții fenomenologice, nici cu "idealitatea specifică" despre care vorbește Husserl ("semnificația în sine", "abstracția", "ideația", "specia" sau "generalitatea specifică") și nici cu "generalitatea", ca obiectualitate dată prin actul ideației, concept al lui Heidegger.19
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
constituția sa de dat și nimic ne-ar putea indica o anumită cale pentru a găsi răspunsuri potrivite. Dar numai în măsura în care cercetarea fenomenului este, totodată, un răspuns "filosofic" la chemările tradiției eficace corespunzătoare istoriei filosofiei și numai dacă datul și nimicul nu sunt preluate și prelucrare ca și cum nu și-ar aparține, sau ca și cum ele nu ar fi posibile prin același "act aperceptiv", kantian vorbind. Înainte de momentul clasic al filosofiei vechi evocat mai sus și de momentul istoric al sofiștilor, problema naturii
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
semnificative ale unui domeniu de "exercițiu", în cazul acesta fiind vorba despre discurs (de orice fel: logic și filosofic întâi, apoi științific, mitic, ideologic etc.). Regăsim în unitatea sa cele două elemente despre care am vorbit mai devreme: datul și nimicul, fiecare dintre acestea legat și de distribuirea prin împărțire a logos-ului, și de distribuirea prin împărțire a umanului. Cele două acte de distribuire nu au, așadar, funcțiile de dat și de nimic în "structura" fenomenului despre care vorbim. Situația
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
a logos-ului, și de distribuirea prin împărțire a umanului. Cele două acte de distribuire nu au, așadar, funcțiile de dat și de nimic în "structura" fenomenului despre care vorbim. Situația aceasta trebuie însă clarificată. Adică trebuie dezvăluit datul și nimicul din fiecare act al acestei coincidențe "fenomenale", care a făcut posibil un eveniment atât de semnificativ pentru însuși destinul umanului. Distribuirea prin împărțire a logos-ului rezolvă (într-o anumită măsură), mai întâi, o tensiune creată prin "mișcarea" sofistă, legată
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
pe sine, în așa fel încât el este ceva; și, desigur, trebuie să fie, altminteri nefiind posibilă nici măcar ipoteza: dacă există ceva ... Însăși ipoteza aceasta cere existența, ceea ce face ca ipoteza să devină, paradoxal, o "idee" apodictică. În termeni fenomenologici: nimicul dat ca atare este un fapt de evidență ființială; poate că acest nimic care se dă este ființa însăși (ceea-ce-este), dar avem de-a face aici cu o altă problemă. Conștiința aceasta care "se joacă" cu ipoteza nimicului și, apoi
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
fie, altminteri nefiind posibilă nici măcar ipoteza: dacă există ceva ... Însăși ipoteza aceasta cere existența, ceea ce face ca ipoteza să devină, paradoxal, o "idee" apodictică. În termeni fenomenologici: nimicul dat ca atare este un fapt de evidență ființială; poate că acest nimic care se dă este ființa însăși (ceea-ce-este), dar avem de-a face aici cu o altă problemă. Conștiința aceasta care "se joacă" cu ipoteza nimicului și, apoi, cu apodicticitatea ideii de existență a nimicului ca dat, are în structura sa
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
termeni fenomenologici: nimicul dat ca atare este un fapt de evidență ființială; poate că acest nimic care se dă este ființa însăși (ceea-ce-este), dar avem de-a face aici cu o altă problemă. Conștiința aceasta care "se joacă" cu ipoteza nimicului și, apoi, cu apodicticitatea ideii de existență a nimicului ca dat, are în structura sa ambele elemente ale fenomenului (datul și nimicul), ceea ce înseamnă că este ea însăși un fenomen: dar numai ca o conștiință care operează astfel, adică numai
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de evidență ființială; poate că acest nimic care se dă este ființa însăși (ceea-ce-este), dar avem de-a face aici cu o altă problemă. Conștiința aceasta care "se joacă" cu ipoteza nimicului și, apoi, cu apodicticitatea ideii de existență a nimicului ca dat, are în structura sa ambele elemente ale fenomenului (datul și nimicul), ceea ce înseamnă că este ea însăși un fenomen: dar numai ca o conștiință care operează astfel, adică numai în măsura în care ea apare în nume propriu, nume care, în
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ceea-ce-este), dar avem de-a face aici cu o altă problemă. Conștiința aceasta care "se joacă" cu ipoteza nimicului și, apoi, cu apodicticitatea ideii de existență a nimicului ca dat, are în structura sa ambele elemente ale fenomenului (datul și nimicul), ceea ce înseamnă că este ea însăși un fenomen: dar numai ca o conștiință care operează astfel, adică numai în măsura în care ea apare în nume propriu, nume care, în fapt, va fi livrat umanului. Poate că ar trebui să luăm aminte acum
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
obiectelor", toate având legătură cu ceea ce Husserl numește, în Erfahrung und Urteil / Experiență și judecată, "experiență antepredicativă" sau "experiență receptivă";21 d) topos-ul translogic: metafizica (înțeleasă ca discurs despre ceea ce trece dincolo de physis), mistica (luată ca o cale către "nimicul" ca atare, nu către cel ce însoțește "datul" fenomenal), tăcerea (înțelegătoare). Noțiunea și raționamentul sunt socotite forme logice (ale gândirii), alături de judecată, chiar de către Aristotel; dacă nu cumva și mai devreme, ținând seama, spre exemplu, de interesul lui Socrate și
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
dar numai după predicarea negativă despre cel de dincolo de lucru (acesta din urmă, ca dat sensibil: physis) și chiar de dincolo de natura lucrului (physis). Dar această operație, veritabilă regulă de metodă pentru reconstrucția filosofică, face necesară gândirea ne-ființei (a nimicului). Într-un fel, tradiția filosofică îi îngăduia lui Platon o asemenea cale, fiindcă fusese deja gândit ne-determinatul (apeiron-ul, prin Anaximandros), într-un mod "negativ" raportat la lucrul determinat (sau la natura determinată a lucrurilor: physis), încă în Școala milesiană
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ne-determinatul (apeiron-ul, prin Anaximandros), într-un mod "negativ" raportat la lucrul determinat (sau la natura determinată a lucrurilor: physis), încă în Școala milesiană, iar filosofii primelor generații gândiseră "meontologic" asupra principiului tuturor lucrurilor (arche-ului). Totuși, Platon gândește ne-ființa (nimicul) ca atare, ceea ce înseamnă că, pentru el, gândirea poate fi tot una și cu ne-ființa (nu doar cu ființa, cum se întâmpla la Parmenide).28 Problema locului adevărului și cea a ne-ființei introduc "reglementări" ale actului de a
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
în ultimă instanță, esența adevărului; 5) diferența dintre ceea-ce-este și ceea-ce-nu-este trebuie socotită fundamentală, dar numai în măsura în care termenul al doilea (ceea-ce-nu-este) este gândit ca fiind dependent de cel dintâi; și nu doar în privință logică, ci și ontologică. (Altfel spus, nimicul nu poate avea semnificație în sine, ci numai ca "negație" a ceea ce este; tocmai datorită acestui fapt, o gândire a nimicului prin el însuși, în măsura în care este posibilă, poate atinge limitele dictaturii judicativului și, astfel, poate deschide orizontul non-judicativului, așa cum, de
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
este gândit ca fiind dependent de cel dintâi; și nu doar în privință logică, ci și ontologică. (Altfel spus, nimicul nu poate avea semnificație în sine, ci numai ca "negație" a ceea ce este; tocmai datorită acestui fapt, o gândire a nimicului prin el însuși, în măsura în care este posibilă, poate atinge limitele dictaturii judicativului și, astfel, poate deschide orizontul non-judicativului, așa cum, de altfel, a fost indicat mai devreme.) Cum sunt proiectate (concepute) și cum funcționează aceste două modele de discurs întemeiate pe dictatura
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
socotit nimic obiectul ei "nou"? Și nu cumva în felul acesta, gândind pe această cale, putem ajunge "la lucrurile însele", de vreme ce capătă a căpătat deja semnificație tocmai temeiul lor, acel ceva ce le îngăduie să fie? Dar conștiința care preia nimicul, în condiția căruia pare să fi trecut temeiul tuturor ființărilor, nu este ea însăși nimic? Oricum ar sta lucrurile, temele din urmă trebuie asumate, fiindcă ele corespund orizontului filosofic propriu filosofiei (și logicii) aristotelice, precum și filosofiei anterioare momentului aristotelic. Dar
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
putem ajunge "la lucrurile însele", de vreme ce capătă a căpătat deja semnificație tocmai temeiul lor, acel ceva ce le îngăduie să fie? Dar conștiința care preia nimicul, în condiția căruia pare să fi trecut temeiul tuturor ființărilor, nu este ea însăși nimic? Oricum ar sta lucrurile, temele din urmă trebuie asumate, fiindcă ele corespund orizontului filosofic propriu filosofiei (și logicii) aristotelice, precum și filosofiei anterioare momentului aristotelic. Dar această asumare trebuie operată printr-o atitudine non-naturală, evocată de mai multe ori până acum
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
nimic. Totuși, datorită felului în care gândirea operează și datorită ordinii în care întâlnește ea aceste două "obiecte", într-o primă instanță tocmai ceea-ce-nu-este reprezintă "faptul", "obiectul", "realul", în vreme ce ființa (cu toate ipostazele sale aristotelice sau înțelesurile sale "categoriale") este nimicul însuși. De aici putem înțelege că ființa nu reprezintă doar ceea-ce-este, că ea are în sine negativul, de vreme ce a fost gândită, în comparație cu ființarea socotită vrednică întruchipare a realului (a ceea ce este), ca nimic. Recuperarea nimicului din ființă este o sarcină
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sau înțelesurile sale "categoriale") este nimicul însuși. De aici putem înțelege că ființa nu reprezintă doar ceea-ce-este, că ea are în sine negativul, de vreme ce a fost gândită, în comparație cu ființarea socotită vrednică întruchipare a realului (a ceea ce este), ca nimic. Recuperarea nimicului din ființă este o sarcină a gândirii. Dar prin îndeplinirea ei, gândirea trebuie să iasă din orizontul dictaturii judicativului, de sub dominația regulilor strict formale ale acestuia; așa încât, însăși ordinea discursului recuperator se schimbă fundamental față de cea a analiticii și dialecticii
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ca fapte semnificative din perspectiva ideii de corespondență. Pentru ilustrarea acestui pas, ar trebui să ieșim din spațiul lucrărilor de logică ale lui Aristotel. Metafizica sa, de exemplu, pare a fi un loc generos în privința ideii recuperării (prin gândire) a nimicului din ființă. În ultima parte a Metafizicii, filosoful susține că "sensurile în care se ia Ne-ființa sunt tot atât de numeroase ca acelea în care se ia Ființa."66 Cea dintâi neființa are și sensuri speciale (ceea ce e fals, ceea ce e
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
lucrării menționate (de multe ori, în același loc în care vorbește și despre ființă). Totuși, cercul dictaturii judicativului nu este rupt de Aristotel, iar problemele enumerate mai sus, descinse din repoziționarea conștiinței interogative în așa fel încât să fie recuperat nimicul din ființă, nu au încă o șansă non-judicativă. Poate că nici nu era posibil acest ultim fapt, date fiind condiționările discursului dinspre dictatura judicativului, căreia tocmai Aristotel, prin proiectul logicii-organon și prin cele două modele de discurs, analitica și dialectica
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
judicativ (l-am anticipat și pe acesta: este logos-ul). Și poate că în acest fel, prin toate aceste medieri reducția fiind prin excelență o operație a medierii, așa cum sunt și deducția, inducția sau reconstrucția -, conștiința repoziționată pentru a recupera nimicul din ființă și-ar deschide o cale către fenomenul revenirii logos-ului la sine, fenomen în structura căruia ea însăși este element. Oricum, pe această cale, gândirea ar putea ieși din blocajul formal în care o ține dictatura judicativului. Dar
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
asemenea supoziție, însăși gândirea trebuie să se primenească: va trebui să recunoască logos-ul în chiar clipa revelării sale, și poate în ea însăși, ca ea însăși, totuși ca Altul său; oricum, ca o unitate la care ea este părtașă. Nimicul reprezintă, luând în seamă toate elementele dictaturii judicativului prezente la Aristotel și prezentate în această aplicație, însăși fanta de lumină aruncată pentru a sparge orizontul dictaturii judicativului. Aristotel nu rostește răspicat un asemenea gând, dar reflecțiile sale despre neființă pot
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]