5,412 matches
-
între pulpele de atlet spartan, un viermișor ridicol. Așa cum era, prostia asta de carte mă excita îngrozitor. Prima erecție am avut-o citind fraza cu "introducerea". De femeii coxalgică mă legasem printr-o lubrică pasiune. Devenise iubita mea secretă și nocturnă, Hetaera Esme-ralda mea... Am încercat să citesc ceva, dar cu Măgărie și ai lui era imposibil. Am zăcut vreo două ore pe spate, cu ochii-n tavan. în minte, ca un resac la țărmul mării, îmi veneau, cu o consistență
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
libere pentru a vedea Parisul, imediat după lăsarea întunericului, după ce Mireille pleacă, cobor cele trei etaje ale imobilului într-o străduță strâmtă ce dă direct pe cheile Senei, rătăcindu-mă de nenumărate ori, încep să cunosc această parte a orașului nocturn pe care o puteam străbate cu piciorul, lumea de noapte mișunând vie în chiar inima bătrână a metropolei, ies din stațiile de metrou negri înalți, binefăcuți, pe care abia dacă îi pot desprinde din umbrele nopții, femei în fuste scurte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
am dus în singurul loc de unde puteam să-i trimit un mesaj în eter. În acest moment 39th, colț cu Norton, nu era decât un cvartal de terenuri virane. Nu tu reflectoare, nu tu mașini de poliție, nu tu gură-cască nocturni. Cât am stat acolo, începu să bată Santa Ana. Cu cât mă rugam mai mult ca Lee să se-ntoarcă, cu atât mai clar îmi era că viața mea de polițist mare și tare e terminată și îngropată, la fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
de alinare, care a fost picurată în mințile noastre cu mii de ani în urmă. Dar aceasta nu poate fi dezvăluită. — Și-apoi? Preotul răspunse că nu se întâmpla nimic. — Nu se sacrifică animale pe altarul ei? — Nu, niciodată. Lumina nocturnă a zeiței este simbolul oamenilor care știu să trăiască în pace. Gajus crescuse în vâltoarea războiului, cu oameni împărțiți fără milă în prieteni de încredere și dușmani trădători, și-i văzuse împărțind și primind rațional moartea. Dar animalele nu. Animalele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
și ferestrele. Atunci i-au înfășurat toga pe cap, sufocându-l ca să nu mai poată striga, și au mers așa, în tăcere, pe străzile pustii. Trupul i-a fost aruncat în râu“. Gajus stătea în picioare lângă el, în liniștea nocturnă a casei aproape goale. Gândul la trădătorii ascunși în casa unui prieten, în spațiul liber de sub acoperiș, era înspăimântător. În acea noapte, întins în camera lui pe întuneric, tânărul Gajus își promise că nimeni, nicăieri nu-l va auzi rostind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
toga unui chestor care nu se ocupa de stăzile Romei. Povestea circulase printre soldații din legiuni, care mărșăluiau adesea prin noroi. Acum, în mijlocul legiunilor de pe Rhenus - cu mirosurile, glasurile, sunetele îndepărtate ale trâmbițelor care însoțeau schimbarea gărzii în acele vigiliae nocturne, o comandă pe care tuba o transmitea în imensul castru, o alta transmisă de lituus -, regăsea o lume familiară și era sigur că avea să doarmă. — E bine că te afli aici, spuse Galba. Asta e partea slabă a imperiului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
nu observe că era gata să plângă. Camera era invadată de lumina unui răsărit superb. În oraș, povestea se răspândea, cu toate detaliile ei atroce. Unele case își închideau porțile pentru un doliu rușinos, fără funeralii; vestea despre cumplitul proces nocturn se transmitea rapid, iar ceilalți senatori, treziți brusc, se adunau în grupuri speriate în casele prietenilor. Curia era închisă, zona Forurilor era pustie, cu porticurile aflate încă în umbră. Pe pavaj, printre palatele închise, răsunau pașii cadențați ale cohortelor lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
divine ale celor treizeci de zile ale fiecărei luni și cele cinci zile fără nume de la începutul anului; cele patru puncte cardinale și constelațiile; apoi, bărcile strălucitoare ale celor douăsprezece ore ale luminii și bărcile întunecate ale celor douăsprezece ore nocturne, cele paisprezece zile ale lunii în creștere și cele ale lunii în descreștere. Apoi au apărut figurile zodiacului roman, pe care Egiptul antic nu-l cunoscuse. Prin urmare, acea pictură, ca și edificiul fuseseră realizate din porunca unui împărat roman
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
-o într-o stare de grație. Îmi aduc aminte cum, atunci când fetele aveau febră și trebuia să le țin temperatura sub control și să le administrez tratamentul recomandat de medic, stăteam în camera lor, în fotoliu, și, profitând de veghea nocturnă, citeam sau scriam, netulburată decât de respirația lor. Mai târziu, când ne-am mutat în casa în care stăm și azi, mi-am amenajat biroul chiar lângă camera Georgiei - lipită de camera Laurei -, cu intrare directă dintr-o încăpere în
Substanța zilelor și nopților unei mame. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Carmen Mușat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1777]
-
Întrebări subconștiente, pe care nu le pot rezolva fără percepția vizuală nemijlocită. Senzația de plutire pe care mi-o dă pojghița de beznă a somnului mă aduce la o stare de liniște totală; Întârzii totdeauna la hotarul dintre existența mea nocturnă și existența mea diurnă: sunt fericit cât nu ajung Încă să individualizez o formă precisă, un corp clar, un obiect real, totul este posibil, dar corpul meu nu există decât ca virtualitate. Mă Întorc la starea de plasmă a Întunericului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
aminteam plimbarea în sine, iar mai târziu mi-am putut reaminti doar momentul șocant al revenirii la conștiență, învelit în pijamale, în cine știe ce colț al casei. Numai că, odată ce mi se spusese, de multe ori, ce făcusem în timpul aventurilor mele nocturne, indiferent cât de inocent era, invariabil, ideea în ansamblu m-a speriat foarte tare. Faptul că trupul meu putea acționa independent de mintea mea conștientă era o extremă a pierderii controlului. Cine era băiatul care mergea? Dacă acțiunile sale nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
Deschizi carnețelul și scrii: Impresie după ce am cumpărat o acuarelă Încă udă de la un pictor student, lângă Podul Minciunilor, la Sibiu, În data de 7 octombrie 1979. E ca și cum... E ca și cum aș sta În umbra zidurilor prăbușite spre cerul aproape nocturn. În umbra zidurilor, amurgul cumpărat. E ca și cum ar fi o eclipsă parțială de soare și mi-aș aduce aminte de Marc Chagall, de un tablou anume: Entre chien et loup. E ca și cum aș fi un poet, care cumpără În loc să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
blocat când te-ai dus sus mai devreme, Îi zise el lui Ruby. Acuma pare să meargă din nou... Deci, capybarele astea sunt carnivore? Nu, sunt vegetariene. Dacă mi-aduc aminte bine, trăiesc din ierburi, pepeni și dovlecei. —OK, sunt nocturne? — Nu prea cred. Mătușa Sylvia se Întoarse spre Ronnie: Un capy ce? Îi șopti ea. Ce se Întâmplă? Ronnie Își dădu ochii peste cap și Îi spuse despre mingea computerizată cu care puteai juca de-a20 de Întrebări. Habar n-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
întors pumnul pe lateral și am bătut cu mai multă insistență, ca și cu un ciocan. Unde era la ora aceea? Ieșise cu prietenii ei, de ce n-ar fi putut să aibă un grup de prieteni? Într-unul din localurile nocturne care par niște hale industriale cu un far îndreptat spre cer. Dansa în înghesuială, cu ochii închiși, ca prima oară când am văzut-o lipită de tonomat. De ce să nu danseze? Poate că avea pe cineva, un mizerabil ca și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
a orașului. Cu brațul agățat de fereastra unei mașini negocia prețul, cu fața aceea chinuită și ochii înfundați, murdari de machiaj. Poate în mașina aceea se afla Manlio. El, din când în când, se distra să agațe câte o creatură nocturnă. De ce nu ea? Nu, ea nu. Încetasem să mai bat, brațul extenuat îmi tremura. Ea nu era frumoasă, era spălăcită, deprimantă. Micimea ei mi se părea o protecție, nimeni nu putea să și-o imagineze când devenea alta și corpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
hotel, cameristă. Era un miros de autobuz, cel pe care-l simțisem, de mulțime. La căderea serii am ieșit. Ne-am plimbat ținându-ne de mână în periferia aceea spectrală, aproape întotdeauna liniștită, ascultându-ne zgomotul pașilor, încredințând lumii aceleia nocturne gândurile noastre. N-am slăbit niciodată strânsoarea mâinii, iar ea nu a slăbit-o pe a ei. Mi se părea ciudat să o am alături pe femeia aceea pe care nu o cunoșteam prea bine și pe care totuși o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
puțină hârtie igienică. Tot orășelul este așezat în pantă, străduță după străduță, iar casele sunt din piatră neșlefuită. Călcâiele Italiei ies din pantofii prea largi. Ne cățărăm până la cetățuie, dincolo de clădirea primăriei. Ieșim pe terasă și privim în jos câmpia nocturnă spuzită de lumini. Coborâm câteva trepte și ne trezim într-o piațetă pietruită în mijlocul căreia se află câteva jocuri pentru copii. Un leagăn scârțâie mișcat de briza care bate la înălțimea aceea, e întuneric, doar clopotnița cu turla romanică apare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
așezat-o pe banchetă. Aș fi riscat să o duc la spitalul meu. Șofam și încercam să-mi amintesc dacă vreunul din prietenii mei era de gardă în seara aceea. Își revenise, era palidă, cu privirea tristă îndreptată spre orașul nocturn. — Unde mă duci? — La spital. — Nu, vreau să mă duc acasă, mă simt mai bine. Alunecase de pe banchetă și stătea ghemuită pe jos. — Ce faci? — Așa nu-ți murdăresc scaunul. Am luat mâna de pe volan și m-am aplecat spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
pe ea. Nu știu dacă o caut pentru că îmi lipsește sau pentru că mă tem că s-a postat aici dedesubt și că ne pândește. Privesc în direcția în care locuiește ea: acoperișurile, antenele, cupolele, dincolo de bulevardul acela populat cu figuri nocturne, care apar în lumina farurilor unui automobil, până la barul care ne-a văzut de prea multe ori și cine știe dacă la ora asta mai este încă deschis. Prea multe lucruri îngrămădite ne despart, ziduri pestre ziduri, existențe încolăcite în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
blană și respir. Îi respir mirosul de câine neîngropat. Încercam un contact, Angela, care să mă împingă definitiv în cealaltă parte, în mlaștina dintre mare și oraș, acolo unde locuia singura ființă pe care o iubeam cu adevărat. Unctorul acela nocturn nu fugea de mine. Dimpotrivă, acum mă cuprindea cu brațele și chipul său murdar mă căuta în colțul în care mă ascunsesem. M-a găsit și mă mângâie pe cap, iertător ca un preot care iartă un asasin. Dar meritam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
se poate fuma. Raffaella, cu una din țigările ei maro în gură, desface pachetul cu fursecuri și îl așază pe burta Elsei. Profit pentru a lua o gură de aer, în cameră e o căldură exagerată. Mă plimb prin frigul nocturn, fără să mă îndepărtez. Intru în self-service-ul clinicii, lângă bărbați ca mine, deveniți tați de câteva ore. Sărmani imbecili cu jachete impermeabile, cearcăne și o tavă în mână. Locul este întunecat ca pavimentul de granit negru, întunecat ca tavanele joase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
personaje și, mai cu seamă, între ființele umane și Dumnezeu. Dacă rațiunea, „dușmană a vieții“, după vitalistul Unamuno, periclitează și chiar distruge viața, imaginația, dimpotrivă, produce viață, viață capabilă de a visa și de a fi visată, trezirea din visul nocturn nu înseamnă decât reînceperea căutării unui tărâm în care visul să-și poată regăsi potențialul creator. Visul vieții devine voință imperioasă de a trăi, așa cum se manifestă ea în exclamația tragică a personajului Augusto în dialog cu autorul Unamuno, „vreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
liber în spațiul parcimonios al meschinului refugiu în care totul e artificial, inclusiv somnul lor în bătaia luminii unor nopți sabotate de pseudo-zile electrice, o prelungire mediocră a zilelor solare, care abia le mai îngăduie să viseze la libertatea foșnetelor nocturne din pădurile natale. Fie și plecând numai de la aceste considerente, analiza lui Germán Gullón, potrivit căruia rimanul Ceață este „orfan de transcendență: semnificația romanului este imanentă“, mi se pare discutabilă. Semnificația romanului nu stă în absența transcendenței, ci în privarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
un surâs, care nu era decât rămășița lacrimilor din primele zile de văduvie, pe buze și-n jurul ochilor scrutători. „Trebuie să trăiesc numai pentru tine - îi spunea ea nopțile, înainte de culcare -, Augusto.“ Și el lua cu sine în visele nocturne un sărut umed încă de înlăcrimări. Ca un somn dulce li se scurgea viața. Seara, mama lui îi citea câte ceva, uneori viața unui sfânt, alteori un roman de Jules Verne sau vreo poveste candidă și simplă. Și uneori și râdea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
cu mantia lor de stele pulsatile! S-ar părea că omul, când a răsădit fiecare dintre copacii aceștia în locul de-aici, le-a spus: «Tu nu ești tu!» Și ca să nu uite, ca să nu doarmă, li s-a dăruit iluminația nocturnă cu lumină electrică... Bieți copaci noctambuli! Nu, nu; cu mine nu merge același joc ca în cazul vostru!“ Se ridică și-ncepu să bată străzile ca un somnambul. XX Avea oare să facă sau nu călătoria aceea? O anunțase deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]