3,544 matches
-
loc mai retras, unde să fim numai noi doi. Dă-l naibii, băiete, intri în păcat cu el. Mergi la oamenii tăi. Unde te-ai încartiruit? Am găsit o cameră într-o școală. Are ferestrele sparte, dar zidurile sunt întregi. Norocoșilor. Căpitanul încearcă un zâmbet, dar nu reușește decât o grimasă crispată: Trec mai târziu pe la voi, după ce revin de la comandament. Zilele trec liniștite, nu se mai aude tunetul artileriei sau zgomotul automatelor. În lume continuă să se petreacă destule orori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
ale regimentului sunt completate cu permisionari rechemați în grabă pe front. Unii dintre ei aduc scrisori de acasă. În cercul monoton al existenței din ultimele luni de lupte permanente, e un eveniment foarte rar și, cu plicul în mână, fiecare norocos se manifestă în felul lui. Unii citesc cu glas tare sau cheamă un camarad confident, alții se retrag singuri într-un colț și în timp ce parcurg rândurile chipurile se luminează sau capătă amprenta îngrijorării. Încep cu vorbă domoală să-și povestească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
fața și uniforma sunt împroșcate de sângele care țâșnise ca dintr-o conductă spartă din trupul neamțului. Dar este viu! În jocul permanent de zaruri pe care-l poartă cu Moartea dăduse din nou șase-șase. Data viitoare va fi la fel de norocos? Undeva se aude un strigăt de durere: Ajutooooor! Infirmier! Ajutooooor! Darie se oprește lângă rănitului care se zbate și țipă. Îi spune ceva care se pierde în vacarmul luptei. Un braț înarmat cu un pumnal se ridică deasupra sublocotenentului. De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
în timpul atacului. Nu mai este bun de nimic. Asta nu e bine de loc, mormăie Marius. Rămâne pe gânduri câteva clipe, cu privirea pierdută în beznă. Izolați, fără nici un mijloc de comunicare...Transmisionistul e teafăr? A scăpat doar cu sperietura. Norocos băiat. Ei, în definitiv nu e vorba decât de cel mult două zile, după care sigur ai noștri vor apare. Deocamdată, băieții să nu afle despre asta. Și vezi, poate totuși Bocioagă face ceva cu stația. Se întoarce pe călcâie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
din jur. Nemții se retrag în fugă. Unii mai trag, dezordonat și imprecis. Un snop de gloanțe trece peste capul lui Marius. Unul dintre ele îi lovește puternic casca. Simte cum capul se zguduie sub șocul loviturii. Se poate socoti norocos. De obicei nu poartă cască dar uite că acum o făcuse și asta îi salvase viața. Opriți focul! Nu mai trageți! Opriți focul! Răzleț se mai aud câteva împușcături, ca apoi acestea să înceteze cu totul. În fața clădirii nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
vâneze. Se prăbușesc amândoi gâfâind pe mozaicul holului. Ești rănit? Atunci când răspunde, vocea îi sună atât de ciudat în urechi încât Marius aproape nu și-o recunoaște. Cred că...nu. Sunt bine. Un pic zgâlțâit, dar trece. Ai scăpat ieftin. Norocos ca de obicei. Da, cumva supraviețuise și acum. Nu-și mai punea de mult întrebări de ce, în jocul evenimentelor știe că rolul lui este unul convențional. El nu poate face decât să spere ca regizorul să nu-l socotească de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
lumina zăpezilor sticlinde și nimeni nu va veni - cine știe? Poate voi mai veni, dar nimic esențial nu se va Întîmpla căci ce este esențial se Întîmplă numai o dată În viață; va crește lîngă tine destinul fiicei tale, dar mai norocos decît al tău, mult departe de tine, de cîmpia aceasta fericită-nefericită. Eu, la numai cîțiva zeci de kilometri de tine, voi ființa mai departe În cea mai iluzorie profesiune, căutînd să mă conving mereu că Împart dreptate, că mai e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
astfel devenim privilegiați prin bucuria de a profesa mereu ceea ce ne place și de a ne identifica cu arta. De aceea, cred că, atunci când este nevoie, ar trebui să folosim acest dar pentru a-i ajuta pe cei mai puțin norocoși” - a spus soprana Roxana Vică, cea care a interpretat cunoscutele „Les filles de Cadix” de Delibes, „La Danza”, tarantela de Rossini și o arie din zarzuela „Las Hijas del Zebedeo” de Ruperto Chapí. Evenimentul a fost prezentat de actrița Manuela
?Suflet ?n culori? by Oana GEORGESCU () [Corola-journal/Journalistic/83468_a_84793]
-
ca un hoplit", precum Mircea Iorgulescu, și un practicant al "criticii de bine" ca Iulian Boldea. Un comentator cu "predispoziție gentilă", ca Mircea A. Diaconu, dar și un polemist acerb ca Mircea Mihăieș, prilejuindu-i criticului una dintre formulările sale norocoase: "cei scăpați sunt doar cei cărora nu le-a venit încă rândul". Un capitol aparte, și mai suculent, al acestei lumi în mișcare, infra- și metaliterare, îl constituie ardelenii, portretizați memorabil de Al. Cistelecan. Virgil Podoabă, Aurel Pantea și Alexandru
Marca inteligenței by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8675_a_10000]
-
-o toți (cîți o mai dorim): în cetate, parte din viața ei, apreciată, utilă. De fapt, tîrgul e un festival, care în 2008, adică din 29 februarie în 9 martie, pariază pe literatura tînără și-i aduce în arenă pe norocoșii premiilor literare, instituție care, dacă nu joacă transparent, ajunge să se demonetizeze. Nimic istoric, sau istoricizant, într-un oraș cu al cărui trecut nu ne comparăm. Dimpotrivă, preocupare pentru atelierele de idei ale prezentului, ca, de pildă, radicalismul în artă
Vedere din Köln by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8690_a_10015]
-
de liniștită, încât să poată fi ignorată. Dacă nu îți repartizează calculatorul o astfel de companie, ți-o cauți, unele vagoane fiind tixite, în timp ce altele sunt pustii, dar cum ai putea cârti împotriva unui calculator? Nu fusese o zi prea norocoasă, așa că migrasem în căutarea unui loc în care să pot citi Foamea lui Hamsun. Asta până la Craiova, când mi-am căpătat drept tovarăș de drum un tânăr moldovean extrem de vorbăreț, nu cu mine, ci cu telefonul solicitat la maximum pentru
Un incomod agreabil by Dana Pîrvan-Jenaru () [Corola-journal/Journalistic/8709_a_10034]
-
cele mai inconfortabile. Brațele și picioarele erau strâmbe și rupte, ca pentru a corespunde dorințelor extratereștrilor. Capetele erau înclinate în unghiuri neverosimile. Din mulți nu mai rămăseseră decât scheletele pe care carnea putrezise, sau doar câteva oase. Adică aceia, mai norocoși, care cunoscuseră eliberarea morții. Toți aveau un punct comun. Indiferent de starea de descompunere, cutia toracică era desfăcută, ca și cum sternul explodase. Infanteriștii înaintau încet în sala cu embrioni, cu fețe sinistre și amuțiți de oroare. Moartea era pentru ei o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
uciderea Discipolului. Implicațiile acestei descoperiri îi sugerară o idee de o însemnătate la fel de uriașă; și cuvintele îi ieșiră de pe buze automat: - Ce crezi că s-a întâmplat cu dușmanul vostru în momentul acela? Este posibil să fi fost atât de norocoși încât să-l lăsați cu flota lui acolo!?... - Concepția ta despre noroc, veni imediat, cu răceală răspunsul, nu corespunde cu a noastră. Dispariția noastră de la locul luptei înseamnă că vasta noastră civilizație... de acolo... se află acum la discreția unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
roșcată, cu gura cărnoasă și sprâncene stufoase peste ochii larg deschiși. Mai mult nu se zărea, dar suficient cât să-ți dai seama că, la epoca ei, sucise niște minți. Un fel de țigancă rasată, trecută prin saloanele cine știe cărui boier norocos. „Peste asta și-a pictat Luchian garoafele?“, am întrebat, aproape prostește. „Exact. De ce-a făcut-o, nu vom ști niciodată. În schimb, poate aflăm cine e tânăra.“ „Cum? Întrebăm la poartă?“ „Deloc. O să vezi imediat cum. Ține-mi puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
USB-uri de dimensiunea unor supozitoare, circulau fără pauze, ca metroul, 14 ore din 24, 7 zile din 7, îmbrăcați frumos, la costum (femeile pe tocuri mici, comode, în taior și cu ochelarii în cutiuța căptușită cu velur), cei mai norocoși zburau dintr-o parte într-alta cu mașini pe care erau desenate sigle și nume cât portiera de mari, urcau, coborau, urcau la loc, vorbeau tare la telefoane mobile (uneori la două deodată), făceau mereu câte-un gest, ceva din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
eu am inventat termenul!) și eram ascultat, dar mintea îmi zbura la ciorapii cu pătrățele ai fetei avocatului de la a XI-a E. Inacesibili, prețioși, italienești. Îi învârtea în fel și chip sub bancă, încercând să mă amețească. Mă socoteam norocos doar cu-atât. Colegele mai tinere (printre care și fata inspectorului, care preda tot acolo) o pățeau mult mai rău. Nu exista zi în care să nu se trezească fluierate, stropite cu apă sau evaluate zgomotos pe holuri de grupurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ce îmi era accesibil se-oprea aici, la doi pași de locul după care bărbații ar face orice să-l poată întâi privi, apoi mângâia. Eram pedepsit: n-aveam permisiunea să mă mai uit. Gleznele rămâneau ascunse, atinse doar de norocoasa căptușeală de fetru; dincolo de fermoar, nu puteai decât să bănuiești ce te-așteaptă. Parfumul prelungea firesc ținuta. Îl adulmecam cu nările larg deschise: discret, dulce-amărui, ușor bărbătesc - cât să mă scoată din minți. N-am zis aproape nimic de-obiectele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
mai putea dormi: începea concertul claxoanelor și-al alarmelor auto. Te năuceau mai ales alarmele pe nouă tonuri, care schimbau gama după douăzeci de secunde, durau mai bine de trei minute și făceau CUAC!-CUAC!-CUAC! în marșarier, cu tot cu luminițe. Norocoșii își cumpăraseră de-astea sau „de perimetru“: cum bătea puțin vântul sau fugea o pisică pe dedesubt, credeai că a început războiul și te cheamă în adăposturi: săreai reflex, cu tot cu pat. Piațeta se umplea de mașini, pe lungime, lățime, rotunjime
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
a sau a VII-a. O mai pățise și Creangă, cu Povestea poveștilor în ediția Kirileanu; se feriseră Editorii de ea ca de foc (sau poate-o puseseră intenționat la index, să-i crească valoarea pe-ascuns). Doar Iorga și norocoșii obținuseră volumul complet, cu toate măgăriile. Ce nu se tipărește nu există, deci n-are valoare. Dar ce există și nu se tipărește are-o valoare incomensurabilă, ca manuscrisul lui Da Vinci sau discheta lui Culianu. Anticarii căutau de zor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
rând de geamuri la compartiment. În afară de săpunuri și de șervețelele umede (eu păstram câte-o colecție din fiecare, făceam schimburi cu prietenii, ca pe vremuri cu ambalajele de gumă), compatrioții noștri mai doseau lingurițe, solnițe, pliculețe cu ketchup și muștar; norocoșii le ciupeau și din avion. Dispărea totul, ca la hotel. De frică, ungurii și-austriecii înlocuiseră tacâmurile de la vagonul-restaurant cu unele de plastic; degeaba, se evaporaseră și alea. Vameșii ne-o plăteau și ei: apăreau noaptea pe la două și bubuiau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
căpătau și ei ceva: se pomeneau șterși de pe fața Pământului, cu tot ce reprezentau; unii spuneau că și din memorie. Popoare întregi dispăreau cu secolele din istorie, zdrobite, uitate sau intrate în poseseia vreunui Economist al Minții priceput sau doar norocos. Disparițiile și aparițiile astea făceau deliciul concurenților și sporeau miza jocului, înfierbântând mințile și-așa supraâncărcate de marfa amintirilor. Nimeni nu știa de unde pleci și, mai ales, unde o să ajungi. Deschideai ochii dimineața și erai fericit să vezi piațeta din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
să-și îngrădească cu nimic inițiativa; că până la nuntă (dacă nunta va avea loc) își rezervă dreptul de a spune „nu“, chiar și în ceasul al doisprezecelea; absolut același drept i-l oferă și lui Ganea. Curând, printr-o întâmplare norocoasă, Ganea a aflat precis că ostilitatea întregii lui familii față de această căsătorie și față de Nastasia Filippovna, manifestată în scenele de acasă, îi este deja cunoscută în amănunțime Nastasiei Filippovna; nu deschidea această discuție, deși Ganea se aștepta în fiecare zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
privit chipurile simpatice- acum obișnuiesc să studiez chipurile cu atenție -, când v-am auzit primele cuvinte, pentru prima dată de la despărțirea de copii, mi-am simțit sufletul ușor. Chiar m-am gândit, tot atunci, că, poate, într-adevăr sunt un norocos; doar știu că nu-i întâlnești de prima dată pe oamenii de care te atașezi imediat, iar pe dumneavoastră v-am întâlnit de îndată ce am coborât din tren. Știu prea bine că e penibil să-ți dezvăluiești sentimentele față de oricine, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
iarna în Château des Fleurs din Paris, unde, la timpul lor, au lăsat sume imense de bani. Putem spune cu certitudine că măcar o treime din dijma luată de la iobagi a acaparat-o proprietarul parizianului Château des Fleurs (ăsta om norocos!). Oricum ar fi, nepăsătorul P. l-a crescut princiar pe cuconașul luat de suflet, i-a angajat guvernanți și guvernante (neîndoielnic, foarte drăguțe), pe care, fiindcă veni vorba, le aducea chiar el de la Paris. Însă ultimul vlăstar al neamului boieresc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
el, când de fapt sunt total străini și se văd pentru prima dată. Poate că receptivitatea înflăcărată a prințului fusese influențată mai mult de rafinamentul acestei politeți. Poate că era dinainte prea dispus și chiar captivat de ideea unei impresii norocoase. În realitate însă, toți acești oameni (deși, desigur, erau „prieteni ai casei“ și între ei) nu erau nici pe departe nici mari prieteni ai casei, nici cine știe ce prieteni între dânșii, cum îi luase prințul, de îndată ce le fusese prezentat și i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]