5,154 matches
-
suprema noastră dogmă" (Goga, 1927, p. 28). Ideea națională dominanta în jurul căreia pivota întregul sistem de credințe al naționalismului fanatic românesc își găsea reazem în convingerea blagiană a "fatalității etnice" (Crainic, 1929, p. 6). Această imperioasă pecete etnică definește coordonatele ontologice ale sufletului românesc, imprimându-se implacabil pe fiecare expresie a culturii autohtone. Națiunea etnică este inescapabilă. Născut în marele organism al neamului de sânge pătruns de cheagul conștiinței unității de destin istoric care este națiunea, individul va muri ineluctabil în
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
prin abordări etnopsihologice (Rădulescu-Motru, 1937) ori prin mijloacele monografice specifice Școlii sociologice de la București, la care trebuie adaugate eforturile teologale întreprinse de N. Crainic, D. Stăniloae sau M. Vulcănescu. Indiferent prin ce mijloace specifice, radiografierea idiografiei spiritualității românești, stabilirea coordonatelor ontologice ale duhului național acestea sunt imperativele identitare ale vremii la a căror împlinire își dau concursul literații României Mari. Niciunul însă nu plăsmuiește o poetică a românismului care să rivalizeze stilistic cu metafizica cronotopului românesc înfăptuită de Blaga. Coordonatele axiale
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
Prin această teorie a apriorismului românesc codificat într-o matrice stilistică autohtonă care se încrustrează indelebil în orice suflare culturală a geniului etnic, Blaga elaborează un foarte puternic argument, înrădăcinat într-un sistem metafizic de o robustețe geometrică, în favoarea permanenței ontologice a românismului în spațiul mioritic. Venerabila teză a continuității românești își găsește în metafizica blagiană a românismului aprioric desăvârșirea stilistică. Cuplată cu ideea la fel de tare a "unității stilistice" a spiritualității românești, care adaugă încă un contrafort doctrinei unității neamului românesc
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
s-au născut ca popor creștin" (Scurtu et al., 1999, p. 30), este postulată identitatea dintre românism și creștinism: "a spune român înseamnă a spune creștin" (Ochescu și Oane, 1998, p. 17). Sunt reperabile reflexii ale doctrinei interbelice a identității ontologice dintre românism și ortodoxism, potrivit căreia ființarea românească nu poate avea loc decât ca ființare ortodoxă, iar a fi român însemna a fi ortodox. Biserica Ortodoxă Română este reinvestită, după mai bine de cincizeci de ani, cu rolul de depozitară
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
cele mai relevante sunt ideologia, mitul și utopia o au asupra realității socio-politice. Fiind suma elementelor discursiv-simbolice care aparțin unei comunități, imaginarul social articulează ideologic o realitate care permite integrarea indivizilor, asigurându-le un sens al identității și, astfel, "securitatea ontologică". Dintr-o perspectivă teoretico-politică, demersul analitic mizează pe rolul de figură "tare" a imaginarului social ce poate fi atribuit ideologiei și, consecvent, ideologiilor particulare, adică acelea configurate la intersecția dintre ideile, credințele și valorile împărtășite de indivizi, de grupuri sociale
Teorie politică și ideologie by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]
-
adevărata realitate a producției materiale"9. Ca sumă a elementelor discursive-simbolice aparținând unei comunități, imaginarul social articulează ideologic un tip de realitate care conferă membrilor unei societăți posibilitatea integrării, asigurându-le prin urmare un sens al identității și, astfel, "securitatea ontologică". Între aceste elemente discursive-simbolice, dezvoltându-se ca un sistem de credințe ce se exprimă prin raportare la prezentul social, economic ori politic, ideologia ocupă un loc privilegiat. Există, desigur, la nivelul imaginarului social, și alte elemente discursiv-simbolice al căror caracter
Teorie politică și ideologie by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]
-
cheie: liberalism, legea naturii, starea naturală, contractul social, imperativ categoric, piață liberă, stat minimal, sferă publică, sferă privată, libertate pozitivă, libertate negativă, individualism, egalitarism, universalism, meliorism, conservatorism, supoziții cognitive, nominalism, empirism, constructe mintale, inginerie socială, cunoaștere practică, cunoaștere tehnică, supoziții ontologice, supoziții morale, socialism, socialism utopic, socialism marxist, lupta de clasă, relații de clasă, dictatura proletariatului, comunism, creștin-democrație, autoritarism, totalitarism, autoritate, putere politică, ideologie fascistă, ideologie nazistă, ideologie comunistă, feminism, ecologism. > Autori: Eynedi Zsolt, Giovanni Sartori, Raymond Polin, Jacqueline Russ, Terrence
Teorie politică și ideologie by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]
-
constată Adrian-Paul Iliescu, "în plan politic, supremației experienței îi corespunde supremația tradiției. Ca și experiența, tradiția nu e infailibilă, dar crescută "organic" și verificată în timp, este principalul nostru ghid". În al doilea rând, avem de-a face cu supozițiile ontologice, cele care încarcă de conținut ideologia conservatoare și care se fundamentează pe mai multe aspecte. În primul rând, recunoaștem o prelungire a concepției epistemologice conservatoare și empiriste, întrucât gânditorii conservatori consideră că nu rațiunea este cea care caracterizează natura umană
Teorie politică și ideologie by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]
-
este natural, îndepărtându-l de capcanele idolilor făuriți de rațiune. Autoritatea tradiției se impune și în plan politic, arătând că elitele sunt cele care trebuie să-și impună voința în fața maselor ignorante. Mai mult decât atât, pe baza acestor presupoziții ontologice se formează și o concepție asupra societății politice. Din această perspectivă, teoreticienii politici Terence Ball și Richard Dagger susțin că "societatea politică nu este o simplă adunătură de indivizi, ci este un organism viu în schimbare, un întreg care este
Teorie politică și ideologie by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]
-
bătrân pe nume Apollo. Ori de câte ori cineva Îi cerea un ajutor el mergea cu bucu‑ rie, zicând : „Cu Hristos am astăzi să lucrez pentru sufletul meu, căci aceasta este plata sufletului”92. Această aplecare smerită și iubitoare spre celălalt este Înscrisă ontologic În noi : „nimic nu este mai propriu naturii noastre decât să fim soci‑ abili Între noi, să ne ajutăm și să ne iubim unul pe altul”93. Creștinul nu‑i transmite celui suferind doar compasiunea, ci și disponibilitatea de a
SUFERINŢA ŞI CREŞTEREA SPIRITUALĂ, Ediţia a II‑a, revăzută by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/168_a_136]
-
păcătoasă atunci când au de a face cu boala, suferința și experiența finitudinii umane. Pentru această problemă, sursele patristice pe care le‑a compilat Larchet oferă un cadru orientativ. Acest cadru este susținut, pe de o parte (1) de o derivare ontologică a bolii, suferinței și mortalității care a rezultat din nesupunerea lui Adam și, pe de altă parte, (2) de implicațiile istorice și teleologice ale mântuirii pentru impactul spiritual vindecă‑ tor al experimentării suferinței, bolii și confruntării cu morta‑ litatea umană
SUFERINŢA ŞI CREŞTEREA SPIRITUALĂ, Ediţia a II‑a, revăzută by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/168_a_136]
-
care nu mai încape nimic decât... Totul, extatica, suprema contopire cu cosmosul - în cea mai autentică tradiție romantică și... suprarealistă. Căci și pentru Voronca frumusețea nu poate fi - ca să preluăm un calificativ al lui André Breton - decât „convulsivă”, iar dimensiunea ontologică a poeziei, atât de frecvent evidențiată de suprarealiști, este și pentru el o adevărată obsesie. Și nu trebuie neglijată, pe de altă parte, nici atmosfera românească a deceniului al treilea, marcată - nu numai în interiorul avangardei - de căutarea „autenticității”, a „experienței
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
în nici un caz nu poate fi post-postmodernismul, cum au propus unii, pentru că nu poate fi vorba de nici un post-, ci, mai degrabă, de trans-. Fiindcă problema cheie care a declanșat marea sofistică în jurul postmodernității este transcendența, care trimite atât la ontologic, cât și la epistemologic. De la Nietzsche, considerat strămoșul postmodernității filosofice, și până la Vattimo sau Lyotard, toate se-nvârt în jurul transcendenței, discursurile contestatare rostogolindu-se în două valuri masive, corespunzând, în linii generale, cu modernismul și postmodernismul. 2. Noul antropocentrism postmodern
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
a putut face Blaga asupra lui Nietzsche. Așadar, transcendența goală din modernism nu înseamnă eliminarea oricărei transcendențe. Or, adepții autonomiei postmodernismului față de modernism interpretează din acest unghi afirmația lui Jürgen Habermas că modernismul a rămas un proiect neîncheiat, iar elementul ontologic decisiv al încheierii ca postmodernism devine abandonul total al oricărei transcendențe. Cu această premisă se poate vorbi de o "încheiere" a proiectului modernist și de inaugurarea unei noi paradigme, în care ființa ca Dasein nu mai are nevoie de nici un
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Beldeanu ș. a. Să fie o dovadă că ei persistă în a vedea în nimic un semn al transcendenței goale care se "răzbună" prin ruptura omului de Dumnezeu? 3. Antropologia creștină. Oricum ar fi, confruntarea cu nimicul are o certă rațiune ontologică. Nimicul este consubstanțial lumii de vreme ce Dumnezeu a creat lumea din nimic. Dar Dumnezeu nu a destinat lumea să se întoarcă la nimic, ci i-a hărăzit-o omului. Această realitate simplă și complexă deopotrivă creează în teologie paradoxul apofatic / catafatic
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
21, într-o lumină "care strălucește prin toate"22. Dinspre Dumnezeu, atunci lumea însăși pare să se schimbe: "se dovedește astfel că e <<lumină>> inepuizabilă conform cuvântului românesc <<lume>>, care vine de la latinescul <<lumen>>"23. În lumea-lumen, Dumnezeu este prezent ontologic: "Potrivit credinței noastre, lumea se luminează în relația ei ontologică cu Dumnezeu, care e sensul ei suprem"24. Căutările Părintelui Stăniloae ies hotărât din spațiul speculativ al metafizicii, consonând, din acest punct de vedere, cu filosofia postmodernistă, dar recognoscibilă abia
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Dumnezeu, atunci lumea însăși pare să se schimbe: "se dovedește astfel că e <<lumină>> inepuizabilă conform cuvântului românesc <<lume>>, care vine de la latinescul <<lumen>>"23. În lumea-lumen, Dumnezeu este prezent ontologic: "Potrivit credinței noastre, lumea se luminează în relația ei ontologică cu Dumnezeu, care e sensul ei suprem"24. Căutările Părintelui Stăniloae ies hotărât din spațiul speculativ al metafizicii, consonând, din acest punct de vedere, cu filosofia postmodernistă, dar recognoscibilă abia în cea transmodernistă a transdisciplinarității, de unde ascendentul remarcabil față de acestea
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
transdisciplinarității, de unde ascendentul remarcabil față de acestea și mai ales față de postmodernism, care lucrează doar cu conceptul lumii în sine, amenințată, astfel să-și piardă transparența de lumen. Pentru teologia ortodoxă a Părintelui Stăniloae, lumea, în diversitatea ei, nu este unitară ontologic, ca în metafizicile tradiționale și ca în teologia scolastică. El confirmă filosofiile diferenței sau arheologia și genealogia lui Foucault. Nefiind ontologică, unitatea lumii este întotdeauna dialogică. Acest aspect profund îl apropie pe Părintele Stăniloae de viziunea lui Emmanuel Lévinas din
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
să-și piardă transparența de lumen. Pentru teologia ortodoxă a Părintelui Stăniloae, lumea, în diversitatea ei, nu este unitară ontologic, ca în metafizicile tradiționale și ca în teologia scolastică. El confirmă filosofiile diferenței sau arheologia și genealogia lui Foucault. Nefiind ontologică, unitatea lumii este întotdeauna dialogică. Acest aspect profund îl apropie pe Părintele Stăniloae de viziunea lui Emmanuel Lévinas din Tolalité et Infini (1961), cu a sa curbură a spațiului intersubiectiv 25, dar, și mai tulburător, de teoria dublului binom, al
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Tolalité et Infini (1961), cu a sa curbură a spațiului intersubiectiv 25, dar, și mai tulburător, de teoria dublului binom, al bilateralității eurilor, ca rezultantă a ontologiei arheului din gândirea eminesciană 26. Filosofii diferenței și ai diferanței, constatând lipsa unității ontologice din lume, au fost tentați, simultan, să elimine unitatea numită cosmos cu diversitatea scindată numită haosmos. Într-adevăr, în lumea fără lumen, totul e scindat și dezbinat. Trăim în haosmos. Ca și Bacovia, Părintele Stăniloae vede în lumea modernă (implicit
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Bacovia, ca monotonie, ceva de felul entropiei, ca locaș al diavolului: "Este infernul care se închide în compoziție monotonă și o adâncește într-o sfâșiere și într-o <<infinită>> complexitate"29. Schimbarea de direcție a Părintelui Stăniloae este decisivă. Unitatea ontologică nu e de găsit în lume, ci doar în lumea ca lumen, în lumea 30 transparentă divinității. Unitatea nu e dată de "cărămida" universului, pe care filosofia modernă a renunțat s-o mai caute, pe bună dreptate. Unitatea se răsfrânge
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
bine, încât nici Dumnezeu nu mai poate fi întrezărit. Or, diavolul jubilează acolo unde se ascunde cel mai bine. El este Nimeni, non-persoană. Vom înțelege acum de ce a insistat atât de mult Părintele Stăniloae asupra dogmei unui Dumnezeu-Persoană. Din unitatea ontologică în Ființă (Sein), Părintele Stăniloae ajunge la unitatea ontologică în Dasein, demers foarte apropiat de al lui Heidegger. La ambii, prețul e o deconstrucție, una în plan teologic (vizând teologia scolastică supraviețuindă), cealaltă în plan metafizic. Deși omul modern e
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Or, diavolul jubilează acolo unde se ascunde cel mai bine. El este Nimeni, non-persoană. Vom înțelege acum de ce a insistat atât de mult Părintele Stăniloae asupra dogmei unui Dumnezeu-Persoană. Din unitatea ontologică în Ființă (Sein), Părintele Stăniloae ajunge la unitatea ontologică în Dasein, demers foarte apropiat de al lui Heidegger. La ambii, prețul e o deconstrucție, una în plan teologic (vizând teologia scolastică supraviețuindă), cealaltă în plan metafizic. Deși omul modern e scindat, în el stăruie, arheal, unitatea spirituală în Duhul
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
despre o unitate tainică dintre natură, om și Dumnezeu, spre care-l îndreaptă antropologia Sfântului Maxim Mărturisitorul. Omul, ca ultima dintre creaturi, este "ca un inel de legătură naturală între toate"32. Cel care a desăvâșit unitatea celor trei nivele ontologice natură, om, Dumnezeu este Iisus Hristos, deopotrivă om și Dumnezeu. Întruparea este al doilea act kenotic major al divinității, după cel al creației, menit să pună capăt sfâșierii omului scindat: "din puterea lui Hristos pot realiza și oamenii această operă
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
care "și-au întors spatele", rămânându-i omului să se transforme împotriva ingraților, manifestându-și "puterea propriei lui ființe". Se vede clara reminiscență a materialismului marxist de care Foucault ne asigura că s-a despărțit radical. Recunoscându-i omului autarhia ontologică, el cade în capcanele ateismului materialist. În realitate, omul nu are origine "zeiască", ci e creatură din nimic, iar din această perspectivă întreaga demonstrație a lui Foucault și a filosofilor diferenței ar putea avea deplină legitimitate, căci omul e om
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]