3,713 matches
-
ne Întâlneam În parc, pe aleea Oltului etc.; dar acum era vorba despre violarea spațiului ei de intimitate, acel spațiu securizant În care nu are voie să intre nimeni; În acea zi, mătușile lipseau, cine știe dacă ea nu a pândit special această zi, mă Întreb de ce lipseau, dacă ea n-ar fi pus la cale ceva, dacă n-ar fi avut În gând un anumit lucru, desigur că n-ar fi lipsit; observ că am fost de o naivitate crasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
dimineața când treceam spre Universitate „Așteaptă-mă, iubito!“, ea desigur mi-ar fi răspuns prompt cu un șuierat voluptuos, cu acea moliciune a pronunției dată de corpul erotic: „Te aștept, iubitule!“. Toată ziua va sta acolo nemișcată, la postul ei, pândindu-mă să mă Întorc și recunoscându-mă imediat, chiar dacă eram Într-un grup numeros de colegi, ce mă tachinau Împingându-mă spre fereastra deschisă. Cuvântul ei tandru spus numai mie pe care-l țineam secret este berbantule. (vineri) Vocea lectorială
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
află aici? - Nu, nu am spus asta, replică Sachs pe un ton mai degrabă blând. Nu știm însă cum a putut scăpa. - Dar dacă nu știți cu siguranță, înseamnă că e posibil să fie încă în clădire, ascuns pe undeva. Pândind o nouă victimă poate. Și nu are nimeni idee pe unde ar putea fi. - Poți să stai liniștită, zâmbi cald Sachs. Paza va fi întărită; vom lăsa un număr mare de agenți de poliție tot timpul în clădire. Cel puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
metri sub nivelul apei, dar la fel de bine ar putea să stea ascuns undeva pe malul râului. De fapt, nu ar fi fost deloc surprinsă dacă ar fi aflat că se află deja la kilometri distanță, cu o nouă înfățișare și pândindu-și următoarea victimă. Pastorul Ralph Swensen era doar de câteva zile în New York, dar decise deja că nu s-ar putea adapta locului sub nicio formă. Această impresie era datorată în parte vieții de zi cu zi pe care o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
câteva ore. - Cum ți-ar plăcea să fii șomer? se enervă Rhyme. - Cum ți-ar plăcea să fii în comă? ripostă Thom. - Ăsta se numește abuz în serviciu, spuse Rhyme. Dar începea să lase de la el. Înțelese pericolul care îl pândea. Când stătea prea mult în aceeași poziție sau când anumite constrângeri fizice îi tulburau anumite extremități pentru un timp mai îndelungat, sau, cum îi plăcea lui Rhyme să se exprime de față cu străinii, trebuia să se cace și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
cu sute de ferestre cu vederea spre Strada Centrală. Bell fusese implicat în operațiunile de salvare a unor ostatici în această clădire și știa că nu era aproape nimeni înăuntru acum, duminica. Locul perfect să te ascunzi și să îl pândești pe Grady. Dar și strada ar putea fi un loc potrivit - dintr-o mașină în trecere, de exemplu. Unde, unde? Roland își aminti de un episod când mersese la vânătoare cu tatăl său, la mlașina Great Dismal din sudul Virginiei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
vărs nervii pe el. Nu era vorba că n-ar fi muncit la fel de mult ca mine- dacă nu mai mult, probabil. —Pari obosită. Sau ceva de genul. Oh, ce subtil este limbajul celor de mult căsătoriți! Câte straturi de subtext pândesc periculos în spatele cuvintelor inocente! De ce n-ai zis ce trebuia, Charlie? Tu, dintre toți oamenii, care-ai fost dintotdeauna priceput să ții discursuri la tribunal; cât de clar și succint ai fi putut să pui problema. „Pari sătulă până-n gât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
că ele au impresia că nici unu’ normal n-ar vrea. E, la naiba cu ele, așa zic. Și totuși, e un pic ciudat. Mi-aș dori să nu trebuiască să mă duc singură acasă-dacă mă urmărește, ca ăia care pândesc? Am fost ieri la doctor. Am așteptat aproape două ore în nenorocita aia de sală de așteptare: mă gândeam că, dacă mă mai uit mult la peștii ăia cum înoată, tâmpesc. Fetele alea de la recepție au o față-se chiorăsc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
și plecaseră, iar eu m-am ghemuit în gang în acest timp, temându-mă că ar putea să mă recunoască și s-o anunțe pe Stacey sau pe domnul C că tipul ăla bătrân o aștepta afară. Un ins care pândea: bănuiesc că asta eram. Apoi s-a-ntâmplat cel mai rău lucru: următoarea persoană care a plecat de la magazin era însuși tinerelul cel ferchezuit. Când a deschis ușile duble, am observat silueta suplă a lui Chipstead, cu unduirea mult mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
de moliciunea, cu siguranță rece, ca de scoică a mâinii lui. Iese curând, nu? Nu era nici o îndoială că alesesem tactica bună. În ciuda zâmbetului menținut rigid de domnul C, am simțit că lipsa mea jovială de jenă că fusesem prins pândind la intrarea personalului îl surprinsese cu garda jos. M-am întrebat cum ar fi reacționat dacă aș fi arătat teamă sau vinovăție când mă abordase: ar fi chemat poliția? Nu, asta ar fi fost o mișcare prea precipitată, indiferent de ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
fibră de bărbat a adolescentului ce pășește majestuos, cu paltonul pe umeri, prin inima verii, care este chiar sufletul tău. Peste voi se așază, cupolă perfectă, albastrul unui cer de iarnă, căci sus, În tării, unde soarele arde, frigul veșnic pândește cu osânda iernii pe oricare ar cuteza să Îl Înfrunte. Cu foc sau blasfemie și trufie. Deocamdată, Dumnezeu te ocrotește chiar dacă, spre seară, mama ta, decăzută din visul acesta frumos, va constata că paltonul tău a fost dat la Întors
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
Ceaușescu. Doar câteva secunde cât Îți trec ei prin fața ochilor ca tu să observi că Nixon e fericit și Ceaușescu invidios, invidios ca ăsta care stă În picioare lângă tine În autobuz și așteaptă să-i dai locul, sau te pândește să te ridici ca să cobori și el, iute ca un linx, să se așeze, dar tu nu-l bagi În seamă, oricum mergi până la capăt, prin Cotroceni, și te holbezi la ziarul cu Congresul al X-lea al P.C.R., la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
un fel de exercițiu de zburdălnicie școlărească. Toate astea te Împing departe În timp, În nopțile În care nevinovat o conduceai acasă, acolo sus, În Piața Puișor, la mătușile care Îi erau gazde, În zilele primilor ani de facultate, când pândeai și erai fericit dacă ai văzut-o intrând sau plecând de la cursuri. Numai atât, să o vezi intrând la cursuri. Și să fii liniștit. Iar acum ea, Gaetana, lângă tine, Împărtășindu-ți gânduri, ascultându-te, certându-te pentru cine știe ce nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
și puțină grăsime pe deasupra, dar aceasta n-avea să aducă cu sine nici pe departe aceeași satisfacție sau aceeași cantitate de serotonină cât poate aduce un hamburger. În timp ce mâncau, mai aruncau câte-o privire la ecranele de la camerele de supraveghere pândind din când În când venirea clienților. Ia uite, spuse Chanel luându-și revista din nou, Claudia Planchette e gravidă din nou. —Știu, zise Ruby, a fost un interviu despre asta și-n Hello!. Ruby se uită Înspre poză. Era foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
singur, care se plimba noaptea, iar voi erați acolo jos, dincolo de ferestruicile acelea cu zăbrele, unde câinii se opresc să amușine, erați atât de tineri, atât de uniți. Sunteți frumoși, Angela, vroiam să ți-o spun. Foarte frumoși. V-am pândit, aproape rușinându-mă, cu aceeași curiozitate cu care un bătrân ar privi un copil care deschide un cadou. Da, v-am văzut deschizând viața, acolo jos, în barul acela plin de fum. Am vorbit în clipa asta cu secretara mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
să ies, să merg în întâmpinarea ei. Dar nu căzu, intră într-o altă umbră. Am lăsat clanța, dar am rămas pe loc. Fruntea-i înaltă apăru din nou în lumină și o dată cu ea senzația că nu pe ea o pândeam, ci pe mine însumi. În timp ce înainta în grătarul acela de lumini și umbre, intram din nou, fotogramă după fotogramă, în stăpânirea timpului obscen pe care îl petrecusem cu ea. Alunecasem pe scaun, transpiram nemișcat într-o apnee sexuală. Pentru că brusc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
murise, se dusese pentru totdeauna. Căzuse pe stradă din cauza unui infarct. Iar eu nu mai eram un fiu. Cu costumul de in deschis la culoare și fața întunecată, eram și eu acum o fantasmă. M-am întors la petrecere. Îi pândeam, dincolo de cortina acelei grădini spectrale, pe prietenii mei. Ne cunoșteam din timpurile fragile ale idealurilor, ale bărbițelor de țap. Ce se schimbase? Spațiul din jurul nostru, vântul care ne bătea peste tot, atunci când eram locuitorii unor zone deschise. Într-o dimineață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
născute. Nu intrasem în casă, rămăsesem în mașină, să mă pătrundă umezeala. Trecuse o bucată de timp, nu știu cât de lungă, în care poate adormisem. Mașina Elsei era parcată sub copertina de trestie. Trupul ei stătea nemișcat în pat, ignorându-mă. Pândeam lucrurile pe care zorii le scoteau la iveală: frânghia de rufe goală, bicicletele noastre rezemate de zid. Acum, pe cer, împreună cu primele raze de soare, se ridica un albastru intens. În claritatea aceea totul era extrem de vizibil. Dacă noaptea mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
ea nu a slăbit-o pe a ei. Mi se părea ciudat să o am alături pe femeia aceea pe care nu o cunoșteam prea bine și pe care totuși o simțeam atât de apropiată. Se machiase ca să iasă. O pândisem cum, aplecată deasupra unui colț de oglindă își întărea contururile trăsăturilor care i se păreau probabil prea fragile. Machiajul acela, tălpile de plută pe care se cocoțase, părul decolorat... Nu exista nimic în ea care să corespundă gusturilor mele. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
vede nimic în afară de o mașină care trece, o mașină anonimă care duce acasă pe cineva. O caut pe ea. Nu știu dacă o caut pentru că îmi lipsește sau pentru că mă tem că s-a postat aici dedesubt și că ne pândește. Privesc în direcția în care locuiește ea: acoperișurile, antenele, cupolele, dincolo de bulevardul acela populat cu figuri nocturne, care apar în lumina farurilor unui automobil, până la barul care ne-a văzut de prea multe ori și cine știe dacă la ora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
aceea de bunică? O mamă care privește prin geamul unei nursery. Exact așa-i. O mamă în capot, cu sânul dureros din cauza laptelui, care își privește nou născutul, maimuțica ei roșie. Are ochii uneia cu burta flască și goală care pândește carnea care a ieșit din ea. Nu-i tristă, e amețită. Nu intră, rămâne acolo. Mă scol și mă duc la ea. O strâng în brațe, e un sac care tremură. Simt mirosul casei în acest pustiu de amoniac. — Cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
se izbească de peretele de culoarea oaselor. Soția mea se îndoiește că mi-aș fi văzut fiica nou-născută. Zice că nu aveam cum să fiu acolo. Dar ea era sub efectul calmantelor atunci și știu că nu mă înșel. Probabil pândeam ușa sălii de naștere și am tras cu ochiul când s-a deschis. Vederea fiicei mele m-a redus la tăcere atunci și ceva mi-a furat vocea acum. Nimeni nu poate determina adevărata cauză. Am fost la o groază
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
la cină. Poate, am fost eu de acord. Când m-am dus în sufragerie după cină, cartea era tot pe ultimul raft, unde o pusesem. Nu puteam să nu mă uit la ea în timp ce mă învârteam prin cameră. O simțeam pândind în spatele meu în timp ce ne uitam la televizor. Auzeam murmurul ei slab. Spune-ne vestea, Peter. Spune-ne cum merge lumea fără noi. Era acolo când am coborât în dimineața următoare și când m-am întors acasă seara și a doua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
prietenul său. Dar după ce așeză din nou receptorul În furcă, medită puțin și se răzgândi: nu avem voie să devenim isterici. Fu pe punctul să sune din nou la Țvi pentru a-l avertiza contra disperării și isteriei care ne pândește acum pe toți. Se simți rușinat de grosolănia sa, de faptul că Își jignise prietenul din adolescență, un erudit corect și inteligent, una din ultimele voci Încă raționale. Deși Îl Întrista puțin gândul că cercetătorul mediocru care va deveni acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
greutăți avea de depășit. Și îl voia pe el, Erich Hackler. Nici familiile nu mai erau familii, ele nu-și mai țineau decât aparențele în poziție de drepți. În spatele fațadelor creșteau umbrele, deveneau tot mai lungi odată cu creșterea bunăstării, ura pândea în spatele regulilor profitului. Dar valorile călcate în picioare - căsătorie, morală și credința creștină - trebuiau cu orice preț ridicate din nou ca să se mențină drepte, așa cum fuseseră ferite și înainte de dezastrele trecutului, și mai ales ordinea trebuia să fie aceeași care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]