KorAP: Find »[drukola/base=păsa & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...113 114 115 ...145 >

3,617 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324

Întunecată ca sufletul unui avocat. Mașina lui Miller Îl aștepta la cotitură, cu luminile din interior aprinse, cu ceva clasic răzbind prin geamuri, pe când reporterul se cocoșase peste un ziar cu format mare. Logan trânti ușa apartamentului, fără să-i pese dacă trezea vecinii. De ce naiba să fie doar el treaz Într-o dimineață de doi bani ca aia? Alunecă și patină În jurul mașinii spre locul din dreapta, aducând cu el un vârtej de fulgi dezordonați și albi. Ai grijă la piele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
să-l prindeți pe ticălosul care a făcut asta și să-l Închideți pentru multă vreme. Auzi la el, să bată un bătrân! Apoi sosi doctorul: un bărbat scund, cu calviție, cu un clipboard și o expresie stresată. Nu-i păsa că Logan e ofițer. Toți trebuiau să plece, astfel ca pacientul să poată fi diagnosticat și tratat. — Numele lui e Douglas MacDuff, spuse Logan, Încercând să-și păstreze tonul grav al vocii. Este principalul suspect În anchetarea unei crime. Trebuie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
era prea mare, doar un pătrat de linoleum cu o masă mică În mijloc și suprafețe de lucru În jurul pereților, toate decorate cu un galben de nuanța nicotinei. Watson clincăni trei căni de pe platforma pentru scurs pe blatul de lucru, nepăsându-i, În fapt, dacă le ciobește. Trei pliculețe de ceai. Zahăr. Apă clocotită. Dar lapte suficient doar pentru două. — La naiba. În nicun caz n-avea de gând să rămână acolo, În frig, fără măcar o cană de ceai care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
de articol și asta ne-a costat cea mai bună șansă pe care-o aveam să-l prindem pe ticălosul ăsta. Logan știa că nu e corect, că Miller nu voise să iasă așa, dar În clipa aia nu-i păsa. Era obosit, frustrat, și voia pe cineva la care să strige.A răpit alt puști pentru că a trebuit ca tu să spui lumii Întregi că am găsit un biet țânc mort... Se afundă În liniște și, În cele din urmă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575

și a venit înapoi spre stânca mea, înotând în spirale argintii. M-ai întrebat ceva? s-a interesat ea oprindu-se în fața mea, gata să râdă din nou, la fel de fără motiv, fără scop și fără opreliști și fără măcar să-i pese dacă mă stropea sau nu cu coada ei instabilă. Unde-ai spus că e ceasul meu? Eu am spus? s-a amuzat ea. Eu n-am spus nimic. Ceasul tău a dispărut în apă. Tu l-ai lăsat să alunece

Arborele Universal by Chrys Romeo (2011) [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214

era cu neputință să îndepărtezi întrebările din mintea micuțului; totuși, constrâns la tăcere de condiția lui de sclav, nu răspunse. Iuți pasul, fiindcă vedea cum pe străzile castrului se adunau în dezordine grupuri de soldați; părea că nimănui nu-i păsa de disciplina severă de zi cu zi. Se știa că în rândul acelor puternice legiuni revolta se putea răspândi cu iuțeala focului într-o grămadă de paie. Se mai întâmplase așa ceva sub Augustus și, mai ales, sub Tiberius, urât și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
el nu spusese și nu întrebase nimic despre mama și despre fratele său, Drusus. Nu-i pomenise deloc; poate că, așa cum spusese Livia, mintea lui era atât de îngustă, încât nu reușea să-și imagineze soarta lor și nu-i păsa. Între timp, Gajus descoperea că în acea vilă, ca și pe Palatinus, exista o bibliotecă liniștită. Îi dădură voie imediat să meargă acolo, iar el mulțumi, gândindu-se că faima lui de lunatic, de cititor pasionat și inofensiv avea să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
la sfatul medicilor imperiali, cu un vin roșu vechi, pe care Manlius îl scosese dintr-un dolium centenar din pivnițele sale, săpate în măruntaiele vulcanice ale muntelui Artemisium. În timp ce musafirii vorbeau, Împăratul își spuse că, de fapt, nimănui nu-i păsa că blânda Drusilla murise atât de tânără. Până și bărbatul pe care ea îl iubise și care provenea dintr-o veche familie, Marcus Aemilius Lepidus - iată-l că tocmai intra -, se consolase deja. Mai mult chiar, părea că moartea Drusillei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
păduri, iar pe ea o obligau să doarmă în trăsură, împreună cu însoțitoarele ei. Încercă să protesteze, să ceară informații, să implore, dar, după cum prevăzuse Împăratul, germanii nu înțelegeau nici un cuvânt din ce spuneau ea și celelalte femei, și nu le păsa. Ajunse, speriată, când procesul și execuțiile se terminaseră de câteva zile bune. Împăratul îi aruncă o privire: era plină de praf, nepieptănată, chipul îi era de nerecunoscut din pricina spaimei. Îi spuse: Nu avem vreme pentru lacrimi. Iar ea, care visase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
gândise: „Ucigașii nu-și închipuie câtă suferință provoacă acțiunile lor“. Sufletul lui era plin de vise liniștite și luminoase, de dorința de a șterge durerea celorlalți. Acum însă, făcând bilanțul primilor ani de domnie, era sigur că nimănui nu-i păsa de durerea celorlalți. Cei împinși de demonul puterii erau în chip lucid, orgolios orbi la suferință, indiferent dacă era vorba de o victimă lipsită de apărare ori de sute de mii de condamnați ce piereau de foame într-un asediu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
de statui și somptuoasele piese de mobilier ascunse sub pământ. Mausoleul lui Augustus. Mausoleul unde Agrippina, înconjurată de mulțimea copleșită de emoție, a depus cenușa lui Germanicus a avut o soartă nefericită. După căderea imperiului, nimănui nu i-a mai păsat de morții faimoși ce zăceau acolo. A fost jefuit pentru prima dată în anul 410 de către Alaricus, temerarul general vizigot. Despre ceea ce s-a întâmplat mai apoi, în cursul unor atacuri colective mult mai sângeroase, nu s-a lăsat nici o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651

mea satisfacție socială. Adversarul a recunoscut public că a fost Învins; m-am ridicat euforic, nu mai simțeam nasul ce se Învinețise; nici dacă m-ar fi lovit atunci din nou, În starea mea de neatenție, nu mi-ar fi păsat deloc. Acum, Încordarea teribilă, starea agonală a luptei brutale trecuseră, iar eu știam că-l Înfrânsesem Într-o Întrecere loială, bătându-mă bărbătește cu mâinile goale. Toți au asistat cu ochii ieșiți din orbite la lupta noastră, nu mai era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
vreau să le spun ceva În legătură cu comportarea mea viitoare (se așteptau să-mi fac autocritica și să-mi iau un angajament): „Bă, zic, voi stați și hamletizați aici, iar pe coridor am văzut doi șoareci făcând amor fără să le pese de ședința voastră“. Hohote. A râs și asistentul Mircea M. (octombrie) Dragă Martin, Așa, ca chestie generală, ce zici tu de asistentul Mircea? Îi place să mă vadă așa din când În când, să stăm de vorbă din interes pentru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
ațâț mai mult. Era tare urât și slab, și mic de statură, cât tine de mic. Da, dar vezi, eu mă Împăcăm cu el, pentru că mă iubea și puteam să mă joc cu el. Mai avea și bani... Nu-mi păsa că eu eram studentă, iar el nu avea facultate. — Dar Îi păsa maică-ti, am râs eu. S-o lăsăm pe maică-mea. Neajunsul era că mă dorea și zi, și noapte lângă el. Nu puteam să răsuflu, nu puteam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
cât tine de mic. Da, dar vezi, eu mă Împăcăm cu el, pentru că mă iubea și puteam să mă joc cu el. Mai avea și bani... Nu-mi păsa că eu eram studentă, iar el nu avea facultate. — Dar Îi păsa maică-ti, am râs eu. S-o lăsăm pe maică-mea. Neajunsul era că mă dorea și zi, și noapte lângă el. Nu puteam să răsuflu, nu puteam sta de vorbă cu un cunoscut, hop și Dan Între noi. Urmau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-mă la Doru. Eram ca o somnambulă la facultate. Toate treceau pe lângă mine ca un vis, un singur lucru conta: să-l văd, să-l aud, să-l iubesc. El nu mă dorea. Aflasem că mă făcuse libidinoasă. Ce-mi păsa? Odată să-l fi strâns În brațe și n-aș mai fi știut de nimeni. Fugi de-aici, Angelo, am spus eu ca s-o Încurajez și s-o fac să spună mai departe. Doru te iubea de pe atunci. Da

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
ale vieții! — Mă poseda. Eram nebună. Se Întâlnea cu mine fix două ore pe zi. În rest, spunea că are treabă. Sufeream, dar când eram lângă el venea fericirea. Nu ne prea potriveam la pat, la Început nu mi-a păsat, apoi nevoia de a avea și eu o liniștire m-a Învins. Într-o zi, mi-a telefonat Dan că e la spital după un accident. Am fost la el fără să știe Doru. De-aici a Început totul. Pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
orb pentru mine, eu oarbă pentru el. Tu... eu... el... Eu... la un capăt saturația, scârba, la celălalt infinitul, clocotul. Tu... la unicul tău capăt, pasiunea cea fără de soluție: eu. El... liber la amândouă capetele, n-are de ce să-i pese, pe noi ne vor distruge pasiunile, el nu poate muri decât de râs. 25 mai 1965 (marți) Lui Martin. Mă tortura nu știu ce și credeam că e dragostea pentru tine. Cu o sinceritate imprudentă, ou ochii pierduți, ți-am mărturisit-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
un compliment drăgăstos. Poate fi vorba despre o alintare intimă, posibilă Între doi tipi tari ce se iubesc, mai știi; de aceea, sunt capabili să se certe oricând, să se insulte, să se bată chiar În fața tuturor, fără să le pese de ceva. E treaba lor, cine Își poate permite să se bage Între ei, ăștia sunt nebuni, se Împacă imediat și Încep să-și bată joc de tine, mai bine lasă-i dracului să se omoare! (miercuri) Dragă Martin, Când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
din râs, m-a Înfricoșat, m-a Întors către gravitate, spre acea zonă de suav eter În care ființa ei, cândva ușoară ca un fulg de voal, s-a Înșurubat Într-un dans al virginității cărnii. Nu mi-a mai păsat că a aruncat apoi cu oale și ulcele pline de lături, că s-a smiorcăit, m-a umplut de zoaiele unei vorbiri deșuchiate, Închise În putreda alterare a cărnii, m-a arătat cu degetul ca pe cel mai mare răufăcător

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428

a face avere din serviciul public numea pe vremuri acest loc acasă. Un lucru sigur e că actualul proprietar al acestei case din Central Park West nu știa prea multe despre istoria acestei case și, de fapt, nici nu îi păsa prea mult, la fel cum nu îi păsase de piesele de mobilier și de operele de artă care împodobeau la început interiorul. Hotărât lucru nu! Lui Lincoln Rhyme îi plăcea însă cu ce era „mobilată” casa acum: un amestec de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
vremuri acest loc acasă. Un lucru sigur e că actualul proprietar al acestei case din Central Park West nu știa prea multe despre istoria acestei case și, de fapt, nici nu îi păsa prea mult, la fel cum nu îi păsase de piesele de mobilier și de operele de artă care împodobeau la început interiorul. Hotărât lucru nu! Lui Lincoln Rhyme îi plăcea însă cu ce era „mobilată” casa acum: un amestec de mese din lemn masiv, scaune rotative, computere și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
întrebam de ce se numește comedie, spuse Sachs, care își oprise privirea pe o mască mai degrabă demonică. - S-ar numi mai degrabă comedii negre. Arlecchino nu era tocmai o figură eroică. Nu avea niciun fel de simț al moralității. Îi păsa doar de mâncare și de femei. Apărea și dispărea; aveai senzația că tot timpul se furișează. Mai era Pulcinella, care era foarte sadică și care făcea farse tuturor oamenilor. Inclusiv iubiților ei. Mai era un doctor care otrăvea oameni. Singurul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
locul unei infracțiuni! Nu ai voie. - Ar putea să mai fie cineva înăuntru! veni răspunsul invariabil al bărbatului. - Nu, nu, nu. Au ieșit toți. Sunt nevătămați. Hei, mă auzi? Alo, amice... Mă auzi? Părea că nu sau nu prea îi păsa. Continua să sape, aflat parcă în transă. Ce urmărea, de fapt? Era bine îmbrăcat, purta chiar un Rolex din aur; nu părea să fie rudă cu drogatul de Carlos. Continua să țipe: - Avem nevoie de doctori! S-ar putea să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
ilogic că dacă ar vorbi mai tare, particulele de fum i-ar străpunge plămânii și i-ar dezumfla. Dar păsările? întrebă el, rugându-se în gând ca nimic să nu se fi întâmplat cu vulturii călători. Nu i-ar fi păsat dacă s-ar fi mutat pe altă clădire, dar l-ar fi devastat vestea că au fost cumva răniți sau uciși. - Thom a spus că sunt bine. S-au mutat pe celălalt pervaz. Au mai stat o clipă îmbrățișați, apoi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]