4,267 matches
-
a scrie, dar și un mod de contemplare a existenței, o tehnică și nu mai puțin o viziune estetică, un procedeu retoric, dar și o filosofie"240. Ar fi încă multe de spus despre spiritul ironic, despre legătura intimă dintre polemică și ironie sau despre cum funcționează ironia, însă credem că e potrivit să continuăm aventura interpretării pe firul vizibil și invizibil al textelor caragialian și arghezian. Revenind la paralela propusă, observăm mai întâi că Arghezi dezvoltă, în raport cu autorul moftului și
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
demult "gen minor" sau "literatură periferică". Și unul, și celălalt sunt fini observatori nu doar ai spiritului public și ai dinamicii raporturilor sociale, ci mai ales ai individului uman surprins în complexitatea sa psihologică. De altfel, predispoziția critică (și implicit polemică) a amândurora e intim legată de modul ultrasensibil în care percep realitatea cotidiană cu actorii ei: persoana publică și omul de rând, deopotrivă personaje rizibile, transplantate în imaginarul comic. Mărunțișurile sau "nimicurile" acestei existențe cotidiene se constituie în nuclee narative
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
succeselor și decernă laurii, ei condamnă, îngădue sau încununează în literatură, în teatru, în arte, în știință, în fine, în tot: ei! ei, intelectualii!" Procedeul caracterizării hiberbolice trimite, iarăși, la stilul ironic arghezian, bazat pe acumulare, întâlnit, mai ales, în polemica antiiorghistă. Până la final, regimul ficțional al apologului suspendă orice legătură directă cu sensul veritabil. Chiar și retoricul uz al prozopopeei, prin care cititorul, ca interlocutor virtual, ar solicita, în manieră socratică, din partea autorului, un răspuns concis la întrebarea " Ce este
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
un intelectual". E, prin urmare, inferența unui întreg raționament prin apolog (Marc Angenot), destinat să deschidă lectorului apetența de a se aventura în căutarea sensului real. "Nebunul regelui"254 prefigurează disimularea argheziană prin asteism și diasirm, figurile de bază ale polemicii literare urbane. E un model de pamflet politic care combină ironia prin antifrază și zeflemeaua neagresivă, "glacială și nepăsătoare fața de obiect"255, și care simulează, cu o naivitate perfidă, acceptul ironistului față de deciziile politice ale adversarului său. Doar titlul
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
istorică, romane, piese de teatru, balade, epopei"271. 7. Discursul polemic antiiorghist 7.1. Redefinirea contextului polemic. Gazetăria polemică a scriitorilor noștri rămâne, până astăzi, un capitol în mare parte ignorat de cercetarea literară 272 de altfel, cunoscuta butadă lovinesciană, "polemica trece, poeziile rămân", o discreditează fără rezerve cu toate că discursul publicisticii polemice reprezintă un segment în lipsa căruia ar fi incomplet restituiți, astăzi, publicului cititor. Dacă ne gândim că, în Franța, de pildă, gazetăria celor mai prestigioși scriitori a constituit sursa unor
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
va fi, de acum încolo, mereu tentat să ia parte la viața publică a cetății, fie urcând în arena politică, fie politizând discursul gazetăresc, acțiune firească în faza romantic-retorică a publicisticii de pretutindeni. Invocam, în pledoaria noastră pentru revalidarea statutului polemicii, cuvintele lui Radu Ionescu, expresie matură a ceea ce semnifică disputa de idei într-o cultură autentică a cărei ființare este condiționată de libertatea de gândire. Iată, la mai puțin de un secol distanță, viziunea consonantă argheziană, imprimând discursului jurnalistic accente
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
permis, căci nimic nu poate, într-o minte liberă, să fie interzis"274. Am văzut, de asemenea, la începutul demersului nostru, ce a însemnat, între cele două războaie mondiale, spiritul polemic al elitei culturale românești. E, practic, perioada în care polemica de presă atinge apogeul, atât prin calitatea cât și prin intensitatea dezbaterilor. În această tectonică discursivă, Arghezi și Iorga sunt două structuri aflate la antipod. O observație a lui Alexandru George, pe cât de lapidară ca formulare, pe atât de adevărată
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
prezintă mult mai nuanțat, însă ceea ce ne interesează pe noi, aici, este perspectiva contextuală care duce la instaurarea climatului polemic între cei doi, într-un timp istoric dat278. Din această perspectivă, intervalul dintre 1936 și 1937 este capital în diacronia polemicii Arghezi-Iorga, pentru că proporțiile pe care le atinge sunt fără precedent. Ofensiva declanșată de istoric va molipsi mai toate publicațiile autohtoniste, atâta vreme cât capul de acuzare, "pornografia", periclita "moralitatea literară" a epocii, moralitate asumată de vocile din dreapta palierului ideologic. Până acum, atacurile
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
Iorga era destinat, de data aceasta, să-l reducă definitiv la tăcere pe poetul "pornograf" și "scatograf", aflat, la această dată, în imposibilitatea concretă, materială de a se apăra și contraataca. Nu discutăm aici moralitatea unui gest public, însă, pentru că polemica este indisociabilă de un cadru principial, în care opozanții se înfruntă la câmp deschis, campania antiargheziană, inițiată și susținută de Iorga, echivalează cu un linșaj perfid pe care, ulterior, istoria literară l-a deconspirat și amendat ca atare. Iată percepția
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
mult cu cât aproape toate celelalte, de notorietate, în care s-a implicat Arghezi (cu Lovinescu, Eugen Ionescu sau Ion Barbu) au sfârșit, se știe, prin capitularea, mai devreme sau mai târziu, a părții adverse. Dacă, cel mai adesea, obiectul polemicilor l-au constituit originalitatea liricii argheziene și talentul poetului, cei trei invocați au sfârșit prin a le recunoaște 282, uneori erijându-se chiar în avocați din oficiu ai lui Arghezi, în confruntarea cu Iorga (cum a fost cazul lui E.
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
recunoaște 282, uneori erijându-se chiar în avocați din oficiu ai lui Arghezi, în confruntarea cu Iorga (cum a fost cazul lui E. Ionescu și al lui Lovinescu). Dincolo de inerentele implicații etice, mai puțin importante în ceea ce ne privește, acestei polemici trebuie să i se recunoască nu doar latura spectaculară, prin care a suscitat interesul general în epocă, ci și cea funcțională, de motor care pune în mișcare resorturile intime ale oricărei literaturi. Din acest unghi, polemica reprezintă un virtual perpetuum
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
ceea ce ne privește, acestei polemici trebuie să i se recunoască nu doar latura spectaculară, prin care a suscitat interesul general în epocă, ci și cea funcțională, de motor care pune în mișcare resorturile intime ale oricărei literaturi. Din acest unghi, polemica reprezintă un virtual perpetuum mobile ce dinamizează cultura, eliberând energii constructive: în el, modernul și tradiționalul sunt opozabile tocmai prin natura lor complementară. Operația de reconstituire a cadrului disputei este necesară, pentru înțelegerea motivației fiecărui discurs în parte și, implicit
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
lumi situate la antipod: o lume rațională, instituționalizată, ordonabilă, dependentă de temporal și deci reglementată de principii oricând susceptibile de intervenția umană, iar cealaltă lume: afectiv-empirică, autotelică, inefabilă, insubordonabilă, generatoare de sens estetic și deci creatoare. În realitatea prediscursivă a polemicii, ei devin așadar personaje cu statut exponențial care se găsesc a priori într-o stare conflictuală latentă. Integrat amniotic celei de-a două lumi, Arghezi dezvoltă o incompatibilitate structurală în raport cu orice sistem perceput drept coercitiv, în timp ce Iorga tinde, în virtutea ordinii
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
intră într-o opoziție manifestă, inegală, de vreme ce autorul real distribuie rolurile de erou vs. antierou într-o reprezentare pe care o manipulează după bunul său plac; în realitatea interdiscursivă, percepția opoziției centrale ține exclusiv de participarea publicului, în calitate de martor al polemicii. Înțeles astfel, gestul polemic arghezian semnifică actul reîntemeierii lumii sale ori de câte ori aceasta este amenințată direct sau indirect. De aceea, polemicitatea poetului stă sub semnul acțiunii revendicative a unui ethos agasat de anomia lumii exterioare, dominante, căreia nu i se poate
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
face, polemistul din el va fi murit, autodenunțându-se: "O să mă resemnez". Dar acesta este începutul unei alte povești despre un îndelung și alienant "somn al dialogului". 7.2. Strategie și artă în pamfletul polemic. Ipoteza de la care plecăm, în cercetarea polemicii antiiorghiste, este aceea că opoziția argheziană, deși se întemeiază într-un context și o conjunctură evenimențială date și vizează un adversar concret, identificabil prin nume, statut etc., nu are un caracter dialectic și demonstrativ, nesupunându-se rigorilor raționamentului ad rem
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
Mutatis mutandis, dicursul arghezian antiiorghist se înscrie într-o spectaculoasă competiție pentru impunerea propriului cod axiologic (de altfel, poetul inserează, deseori, secvențe discursive care pot fi integrate în viziunea sa de ansamblu asupra a ceea ce înseamnă ars poetica și ars polemica argheziene), competiție al cărei învingător va fi desemnat de lectorul atemporal în baza virtuților deopotrivă artistice și persuasive ale textului său. Cu toate acestea, ar fi nedrept să reducem scriitura polemică a oricărui autor doar la stil. Istoria culturii, în
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
ale textului său. Cu toate acestea, ar fi nedrept să reducem scriitura polemică a oricărui autor doar la stil. Istoria culturii, în general, și istoria ideilor literare, în particular, se știe, au dat câștig de cauză viziunii argheziene în această polemică, amendând imixtiunea ideologicului în artă sau realizarea creației conform unui "rețetar" anume. Dacă, așa cum am văzut, confruntarea Arghezi-Iorga, privită global, este întreținută de un mobil latent, generat continuu de polaritatea viziunii etico-politico-culturale, fiecare text arghezian (discurs și contradiscurs al acestei
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
amendând imixtiunea ideologicului în artă sau realizarea creației conform unui "rețetar" anume. Dacă, așa cum am văzut, confruntarea Arghezi-Iorga, privită global, este întreținută de un mobil latent, generat continuu de polaritatea viziunii etico-politico-culturale, fiecare text arghezian (discurs și contradiscurs al acestei polemici) descompune mobilul central în câteva pretexte polemice sau, altfel spus, idiosincrasii tematice ale polemistului-pamfletar, reactiv și sensibil la fiecare gest public al adversarului său. 1. Astfel, ideologia naționalistă apare, deseori, invocată ca principal cap de acuzare, Arghezi recurgând fie le
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
duri, în care admonestarea directă, insulta, epitetul și comparația descalificante constituie figurile predilecte ale agresiunii. 3. Un alt pretext polemic îl constituie, pentru Arghezi, paralogismul adversarului, pe care îl amendează cu o malițiozitate ghidușă și inventivă. Deseori, în diacronia acestei polemici, Arghezi îi impută adversarului erori de raționament, intenționate sau nu, care, la rândul lor, devin mobiluri, pentru autorul Spinilor de hârtie, de a plonja în ficțional. În articolul mai sus citat, Arghezi desface și reface discursul advers, operând o conversie
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
fel de-a vedea lucrurile "în răspăr" și de a miza nu pe credibilitatea faptică, ci pe manipularea cât mai inventivă a potențialului faptic, în aceat caz, vanitatea ca resursă exploatabilă în pamfletul polemic. După ce am identificat principalele mobiluri ale polemicii antiiorghiste, să adâncim cercetarea pe două coordonate esențiale: dialogismul și, implicit, polifonia discursului și ocurența strategiilor polemice: argumentative, figurativ-expresive sau combinatorii. Dialogismul discursului polemic pune în lumină dinamica și tensiunea creată la nivelul textului de interferența diverselor instanțe locutorii, tot
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
solicitate fără echivoc. Prin plasarea pe un palier comun cu lectorul său, polemistul execută simultan o mișcare de distanțare în raport cu adversarul perceput, în această situație, ca un terț descalificabil dintr-o dublă perspectivă. Comunicația, ca figură a dialogismului inerent oricărei polemici publicistice, în genere, accentuează, în plus, dorința polemistului de a-și persuada lectorul, etalând, față de acesta, o atitudine condescendentă și/sau protocolară. Atunci când respinge scriitura lui Iorga, pe motiv de prolixitate și inexpresivitate, prin enunțul asertiv: "proza domnului Iorga e
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
obiecție, fie ea și ironică, din partea unui destinatar imponderabil, în care se poate regăsi chiar un alter ego al polemistului. Considerată, la modul general, de Marc Angenot drept cea mai uzitată dintre figurile dialogice, prolepsa argheziană, deși frecvent întrebuințată în polemica antiiorghistă, depășeste limitele elocvenței, complinindu-se într-o poză artistică. Prin ea, polemistul construiește imaginea virtuală a unei posibile reacții din partea adversarului sau a publicului susceptibil de desolidarizare (cum am văzut mai sus), tocmai pentru a-i amenda reaua intenție
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
autorul menține viu contactul cu cititorul, ca, de pildă: "Iată-i", "Ei bine", " Câtă mai vorbărie, tată", fie că acestea apar în calitate de conectori argumentativi sau exprimări familiare exclamatorii sau interogatorii (aici se înscriu, evident, dubitația și subjecția), dialogismul autentic al polemicii argheziene se naște din intervenția regizată și dinamică a vocilor convocate magistral în discurs. Pentru ilustrarea acestui aspect, am selectat unul din textele reprezentative ale polemicii antiiorghiste, și anume: "Un răspuns"293, din câteva considerente ineludabile: este una din intervențiile
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
familiare exclamatorii sau interogatorii (aici se înscriu, evident, dubitația și subjecția), dialogismul autentic al polemicii argheziene se naște din intervenția regizată și dinamică a vocilor convocate magistral în discurs. Pentru ilustrarea acestui aspect, am selectat unul din textele reprezentative ale polemicii antiiorghiste, și anume: "Un răspuns"293, din câteva considerente ineludabile: este una din intervențiile cele mai ample, ca întindere, dacă ținem cont de concizia și lapidaritatea discursului publicistic arghezian, în genere; apoi, de la titlu până la ultimul cuvânt, textul întrunește criteriile
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
adversarul, el, ipostaziază categoria descalificantă a non-persoanei din teoria benvenestienă. Odată stabilit raportul dintre actanți (operație ce confirmă statutul clar al discursului polemic autonom), spectacolul poate începe cu intrarea din "off" a vocii naratorului. E o tactică predilectă în publicistica polemică argheziană, care echivalează cu sustragerea enunțiatorului din enunț, adică cu mimarea unei neimplicări a eului în povestire. Dispariția enunțiatorului într-o scriere polemică scrie Angenot este [...] percepută ca un subterfugiu"295 care lasă lectorului posibilitatea de a citi printre și
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]