5,260 matches
-
cum se face. Am o afacere între bărbați, azi trebuie să rămâi acasă, îi spuse Cipriano Algor câinelui care dăduse fuga spre el văzându-l că se apropie de furgonetă. E evident că Găsit n-avea nevoie să i se poruncească să urce, era suficient să-i lase deschisă ușa de la mașină cât să priceapă că nu va fi alungat, dar, oricât ar părea de ciudat, cauza reală a agitației lui a fost c-a presupus, în anxietatea lui de câine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
pe fii să-și caute tați de substituție ori de câte ori, pe drept sau pe nedrept, ei nu pot, nu vor sau nu știu să se recunoască în ai lor proprii. În realitate, în ciuda multelor ei defecte, viața iubește echilibrul, dacă ar porunci numai ea, ar pune permanent culoarea aurului peste culoarea albastră, ar face ca orice concav să-și aibă convexul, să nu aibă loc nici o despărțire fără sosire, s-ar strădui ca vorba, gestul și privirea să se poarte ca niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
și-ți dau un impermeabil, o pălărie, niște cizme de plastic și o umbrelă, toate colorate, poți să te îmbraci și în negru, dar trebuie să plătești în plus, intri într-un vestiar unde o voce dintr-un megafon îți poruncește să-ți pui cizmele, impermabilul și pălăria, și imediat intri într-un soi de coridor unde oamenii se aliniază în șiruri de câte patru, dar cu destul spațiu între ei ca să se miște în voie, eram cam treizeci, câțiva pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
să urle. Cine știe? Poate dacă s-ar fi stăpânit multă vreme aș fi renunțat să aștept o asemenea criză. Dar era și prea exasperat și prea impulsiv pentru asta. El avea o încredere nelimitată în dreptul său de a-mi porunci; eu aveam o încredere nelimitată în dreptul meu de a nu-l asculta. În felul acesta amândoi eram rigizi și tiranici. El nu admitea decât părerile sale. Eu eram, din principiu, în dezacord cu aceste păreri. Dealtfel, insist asupra copilăriei mele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
de uriaș. Buza spintecată de o cicatrice urâtă îi dădea un aer aspru, sălbatec, în schimb o lumină interioară, cum există pe figurile misticilor naivi, îi îmblânzea trăsăturile. Pescarii îi recunoșteau în mod evident autoritatea cu toate că, fiind mut, nu putea porunci decât cu ochii. Dar avea, ce-i drept, niște ochi neobișnuiți. Striga cu ei și blestema cu ei dacă era nevoie. M-am convins chiar atunci. Un puștan s-a ridicat de lângă ceilalți pescari și ne-a întrebat, obraznic, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
cea mai scandaloasă; ea nu depinde de noi niciodată și uneori e ultimul număr de dresaj. Destinul ne urmărește ironic cum bâjbâim între scuze, cerșind o amânare, apoi alta, din ce în ce mai înfricoșați, până ce, brusc, se plictisește, devine nerăbdător, se încruntă și poruncește, „acum, salt!”, și cu un suspin intrăm în neant. Nu cred că l-am convins, dar eu mă înflăcărasem, poate fiindcă pe atunci îmi era mai simplu să vorbesc despre asemenea lucruri întrucât le înțelegeam mai puțin. Acum... dar, vorba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
O biruință chiar mai mare decât intrarea la Belle Arte. N-am protestat nici când chelnerul a venit la bară și m-a acuzat spunând minciuni pe seama mea. Din când în când mă întorceam spre tata care mă privea furios, poruncindu-mi din priviri să ies din muțenie, să mă apăr. Procesul acela s-a transformat pentru mine într-o sărbătoare. Nici măcar în clipa când a fost pronunțată sentința, nu m-am cutremurat. Patru ani de închisoare! Patru ani pentru nevinovăție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
s-a petrecut ceva neașteptat. Maică-sa a venit în spatele lui și i-a prins mâinile, strângându-l cu toată puterea. „Leagă-l de piciorul patului”, i-a strigat lui frate-său. Și cum acesta nu se desmeticea, i-a poruncit încă o dată: „N-auzi? Ce stai acolo și te uiți la mine? Leagă-l odată, cum îți zic”. Așa că Dinu s-a trezit legat cu o frânghie de piciorul patului. „Bate-l cu cureaua acum, a strigat maică-sa îndârjită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
patra zi, sub pretext că nu exista pentru moment nici un loc liber, Arhivarul mi-a vârât în cameră un străin care venise să-și trateze la mare - dar de ce la un azil? - o afecțiune respiratorie. „Temporar”, m-a asigurat Arhivarul, poruncind să se aducă încă un pat care a fost așezat la fereastră, aproape lipit de al meu din pricina spațiului puțin. Necunoscutul nu s-a recomandat. M-a privit fără să zică nimic, rece, aproape cu dușmănie, apoi s-a apucat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
înspre mine. Hingherul nu arăta ca dresorii de la circ. Avea un aer fanatic și sumbru. Aranjase la capătul luminișului un manechin de paie, legat cu crenguțe subțiri peste tot, mai puțin la gât unde atârna un fular roșu. — Ucide-l! porunci el brusc. Animalul țâșni ca o săgeată neagră. Din câteva salturi ajunse la manechin și îi sări la gât, doborându-l. Am închis ochii. Când i-am deschis, Hingherul ridica de jos manechinul hărtănit, îl așeza la loc; și pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
în care să mă mute, drept recompensă. A chemat gardianul și i-a spus ceva la ureche. Acesta s-a întunecat la față, dar n-a zis nimic. Mi-a făcut semn să-l urmez. Afară, în coridor, mi-a poruncit să-l aștept până ce își găsește fetița și când s-a întors, împreună cu ea, am pornit toți trei: eu în față, ei în spatele meu. Spre nedumerirea mea, treceam pe lângă toate celulele fără să ne oprim la nici una și chiar am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
poartă și acolo mă petrecea câteva clipe cu privirea, după care se retrăgea în dosul perdelelor care miroseau și ele a întuneric și a busuioc. Nu era o femeie făcută să se roage de cineva și nici nu ținea să poruncească. Sau poate că tocmai această libertate nu eram în stare s-o duc? Nu eram poate destul de liber ca să pot trăi liber. Uneori chiar mă enerva că nu era deloc geloasă. Încercam s-o provoc, nu veneam o săptămână sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
și era limpede la cine se gândea. La Bătrânul. Adică, dacă tot era stăpân, ar fi trebuit să se poarte ca stăpânii! La nevoie ar fi putut să umble cu cravașa în mână însoțit de Francisc pe coridor. Numai să poruncească. Dar, „ziceți și dumneavoastră, își reluă Filip insistențele, n-o poate nimeni convinge să-mi lase colivia?” De data aceasta se referea la mine, dându-mi, măgulitor, de înțeles că eram singurul în măsură să obțin această favoare. „De ce n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
-se bine pe picioare, Călugărul se dezlănțui: — Ascultați-mă, găgăuților, un tribunal care judecă un mort s-a mai văzut, dar un mort care să asiste la procesul lui ați mai pomenit așa ceva? Vedeți? Papa Ștefan al VI-lea a poruncit ca înaintașul lui, răposatul papă Formosus, să fie dezgropat, pus, îmbrăcat în odăjdii, pe un tron ca un papă viu, și judecat. Da, da, judecat cu cadavrul de față, pe tron, ce căscați gurile așa? Nu v-am spus eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
am bucurat că am fost ales printre cei trei cardinali care trebuiau să fie în proces acuzatorii papei Formosus. Că doar nu era să-i iau apărarea. Abia un diacon a acceptat să joace rolul apărătorului, pentru că i s-a poruncit. Ca să nu se spună că a fost pus la cale un proces în care n-a existat apărare. Clevetitori se găsesc totdeauna. Bătrânii ascultau cu gurile căscate, în vreme ce Călugărul începu să le povestească procesul. — Fiecare din cei trei cardinali se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
până în ultima clipă, întrucât nu cunoștea o datorie mai sfântă decât aceea de a ușura viața și moartea bătrânilor de care se ocupa. Și întotdeauna exista o aluzie respectuoasă la mâhnirea cu care Bătrânul urmărea din singurătatea lui suferințele celorlalți, poruncind, când era cazul, ca oglinzile să fie acoperite cu voaluri negre. Mai ales acest amănunt le plăcea tuturor. Îi emoționa gândul că oglinzile despre care toată lumea vorbea vor fi îndoliate și la moartea lor. Retorica obișnuită nu acceptă că poți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Nu-mi era teamă deloc. Eu știu bine că n-aveți viață proprie. Nu vă pot alunga, dar sunteți nevoiți să faceți ceea ce fac eu. Trebuie să mă imitați orbește. Sunt stăpânul vostru. Și nici măcar nu e nevoie să vă poruncesc. E destul să fac ceea ce vreau să faceți voi”. Deodată, însă, în plină euforie se strecoară un fior de teamă. Mulțimea care te împresoară, care nu te pierde o clipă din ochi, te studiază, te încântă și, totuși, te sperie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
amâne teza, iar cum eu eram cea mai bună la matematici am fost rugată să exprim dorința clasei. Profesorul a făcut o criză de furie. A urlat, a bătut cu pumnul în catedră. Când a obosit să mai urle, a poruncit cu glasul răgușit: Cine vrea să amân teza să se scoale în picioare!» Toți au rămas așezați. Ba, chiar s-au cocoșat și mai tare în bănci cu urechile și cefele albite de frică. Iar eu am simțit că vomit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mormăia nemulțumită: „Mă rog. Ai avut febră azi?” Mă grăbeam să zic „nu”, dar vocea părea și mai nemulțumită: „Mă rog. Va trebui să-ți facem o injecție cu...” Am țipat: „Nu vreau, de ce să-mi faceți injecție?” „Taci”, îmi porunci vocea. „Nu vreau, înțelegeți? Nu vreau”, am răcnit cât am putut. — Daniel, ce e cu tine? Am deschis ochii. Lângă patul meu se afla Dinu, care aștepta să mă trezesc. — Ce s-a întâmplat, Dinule? l-am întrebat după ce m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mai tulburat cu cât înțelegeam că n-ar fi fost de mirare ca în mintea Arhivarului, îmbâcsită de praful înghițit între hârțoage, să se fi cuibărit o asemenea idee. Poate chiar își închipuia, viezurele, că într-o zi îmi va porunci disprețuitor să-i sculptez mutra în marmură. M-am crispat și am regretat că nu lăsasem fantoma Bătrânului să putrezească în sala cu oglinzi, să se acopere acolo de mucegai, să se adune peste ea praful ca peste o coroniță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Ah! exclam eu (s’écria-t-il), de-acum cu conștiința lucidă, dar prea târziu și În van, În timp ce inima Îmi pulsează vizibil sub dantelele corsetului: iată de ce m-a prădat de trompetă, de amuletă, de talisman, de legătura cosmică ce putea porunci demonilor. Oare ce-o fi punând la cale În Casa aceea a lui de Solomon? E târziu, Îmi repet, de-acum i-a fost dată prea multă putere. Se spune că Bacon e mort. Soapes mă asigură că nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
d’Interlaken, strănepoată a lui Weishaupt, marea fecioară a comunismului helvetic, crescută În desfrânări, tâlhărie și sânge, expertă În a răpi secretele impenetrabile, În a deschide depeșele fără să le violeze sigiliile, În a administra otrăvuri dacă secta ei Îi poruncea. Intră deci ca un tânăr agatodemon al crimei, Înfășurată Într-o blană de urs alb, cu lungile-i plete unduind pe sub căciula semeață, cu privirea trufașă, cu uitătură sarcastică. Și, cu obișnuita-mi manevră, eu o Îndrum către pierzanie. Ah
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
care se deschide eternitatea. Acest moment l-am visat timp de secole. Vei vorbi și te vei alătura acelora care, singurii, după revelația ta, se vor putea declara Stăpânii Lumii. Umilește-te și vei fi Înălțat. Vei vorbi pentru că așa poruncesc eu, vei vorbi pentru că eu o spun, și cuvintele mele efficiunt quod figurant!“ Iar Belbo zisese, acum de neînvins: „Ma gavte la nata...“ Agliè, chiar dacă se aștepta la un refuz, păli la această insultă. „Ce-a zis?“ Întrebase isteric Pierre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
păstrătorii divini și știutori ai cultului, dar și pe noi... și, ceea ce e mai rău, prin asta triumfă, crezând că riturile lor smintite sunt demne de respect... „Să nu-ți pese de aceasta, Momos“, a zis Isis, „pentru că destinul a poruncit osânda beznei și a luminii”. „Dar răul este“, răspunse Momos, „că ei sunt siguri că se află În lumină“. (Giordano Bruno, Spaccio della bestia trionfante, 3) Ar trebui să fiu Împăcat. Am Înțeles. Nu spuneau oare unii dintre ei că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
Detroit. În interiorul Modelului T. MUZEUL DE ARTĂ DIN DETROIT. Sub băncuța din fața tabloului cel mare cu doamna aia grasă și despuiată.“ Maggie i-a trezit interesul la dimensiunile cerute. Îl Întoarce și Îl Încalecă, gemînd cu ochii Închiși. — Continuă! Îi poruncește. Micuțul Wakefield găsea locuri bune de pitit În copaci, În parcuri, sub mesele de picnic, În parcările de camioane, În magazinele de suveniruri de pe marginea șoselelor, În spatele pubelelor, sub grămezi de crengi, În camerele boilerelor, În compartimentul din spate camioanelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]