4,003 matches
-
frați care luptă pentru mântuirea voastră, pe când noi nici n-avem încotro să ne aruncăm privirea! Pentru noi singurul mijloc de a fi eroi este să murim spînzurați! Bologa se lăsase pe un scaun, copleșit. Klapka, încredințat că l-a potolit, continuă cu mai multă siguranță: ― O crimă imensă e îndeobște războiul, dar cu deosebire războiul Austriei! Încaltea când un popor de același sânge ia armele, cu sau fără dreptate, știu cu toții că izbânda va fi spre folosul neamului și prin
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
mâna dreaptă mică, grasă, încărcată de inele, ca o mână de femeie cochetă. Bologa rămase senin, nemișcat și cu gândul mereu că trebuie să-l convingă. Furia generalului îi făcea bine și-l îmbărbăta. Când crezu că s-a mai potolit, zise iarăși, cu același glas limpede: ― V-am făcut o rugăminte, excelență, în credința că veți binevoi a înțelege starea mea sufletească... De aceea mi-am îngăduit a vă vorbi ca de la om la om... Generalul, care se oprise la
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
inima! Generalul se uită câteva momente la Bologa, apoi la ceilalți, apoi râse cu poftă, cu gura căscată, cu mustățile zbârlite, încît fața i se încreți ca o coajă de nucă stricată. ― Foarte... foarte... interesant! mormăi dânsul râzând. Pe urmă, potolindu-se cu greutate și cu o vădită rușine pentru că nu și-a stăpânit râsul, își reluă masca obișnuită și serioasă, povestind colonelului cum i-a cerut Bologa să nu vie pe frontul românesc și cum el totuși l-a iertat
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
-i ură bun sosit în casa lui. Avea fața osoasă, cu zbârcituri multe sub ochii căprui, în care juca deșteptăciune și șiretenie, și niște mustăți puțin cărunte, dar groase și cu vârfurile ascuțite, cum le poartă țăranii unguri. Înfățișarea gazdei potoli scurt mânia locotenentului. Îi răspunse liniștit și chiar îl pofti să șază. Groparul se uită să vază dacă toate sunt în bună ordine și dădu peste Ilona, care se apucase să scormonească în foc cu mare râvnă. ― Ilona, aide, șterge
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
îndrăznit să dea crezământ ochilor, apoi izbucni printre lacrimi: ― O, dragul mamei, scumpul mamei... Se îmbrățișară îndelung, murmurând în același timp vorbe și crâmpeie de fraze fără legătură, în care bucuria și înduioșarea își găseau descărcarea trebuincioasă. După ce se mai potoli, d-na Bologa se întoarse spre servitoarea ce înlemnise cu lumânarea în mînă: ― Rodovico, ce stai ca o toantă?... Pune sfeșnicul pe masă și du-te fuga de ațâță focul, să pregătim ceva de îmbucat domnișorului... Fuga, Rodovico!... Iar tu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
când îi pierdu din vedere, prinse deodată să hurduce stâlpul cerdacului, din toate puterile, cu o disperare îngrozitoare, ca un smintit, scrâșnind neîncetat, câteva minute, fără să-și dea seama: ― Afară!... Afară!... Afară!... Pe urmă, tot așa de brusc, se potoli și-i fu rușine că a zgâlțâit stâlpul și a bâiguit "afară", ca un prost. În piept îi mai horcăia ura, dar mintea începea să cumpănească. Se lăsă în fotoliu și zise că trebuie să judece bine, fără pripire, ce
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
frunte, zău așa, dragă doamnă! Cu cât vorbea, se aprindea și asuda mai tare, fiind cam grăsun de la Dumnezeu. Căuta să se liniștească, îndulcindu-și glasul din ce în ce, dar îngrijorarea din ochi tot nu izbuti să și-o potolească, mai ales că Apostol rămăsese locului netulburat, continuând a se lupta cu un picior de găină, ca și când nu s-ar fi întîmplat nimic. Doamna Bologa se zăpăci de tot auzind că Apostol e pricina supărării avocatului, căci ei nu-i
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
la război. Iubirea ei trăia încă în clipa când i s-au sfredelit în inimă privirile spânzuratului, la Zirin, la a cărui moarte contribuise și dânsul cu un "da" foarte convins, și totuși n-a fost în stare să-i potolească zbuciumările, până ce a dobândit o credință nouă... "Sufletul are nevoie de o merinde veșnică, își zise Apostol, plimbîndu-se în odaia de culcare, îmbrăcat, neîndrăznind să se așeze în pat de frica gândurilor. Dar merindea aceasta în zadar o cauți pe
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
o scânteiere de bucurie. Ilona încremeni două minute lângă ușă... În tindă se auziră alți pași, grei, târâți... Bologa și Ilona se cutremurară, ca și când, fiecare în parte ar fi așteptat ivirea unui vrăjmaș pedepsitor... În curând zgomotul din tindă se potoli... "A fost Petre", se gândi Apostol ușurat, auzind îndată foșnet de fustă apropiindu-se... Fata se opri lângă pat, mereu nehotărâtă și îngrozită. Inima în piept i se zvârcolea atât de aprig, că Apostol îi auzea zvârcolirile... Apoi Apostol nu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
În glasul ei însă era atâta uimire, că Apostol nici nu îndrăzni să răspundă și se bucură când "căprioara" trecu la Ilona, s-o descoase și să-și astâmpere curiozitatea prin fel de fel de întrebări. După ce preoteasa se mai potoli, Boteanu le spuse o veste grozavă, pe care adineaori, îndată ce a plecat Apostol, i-a adus-o un soldat ce se află în gazdă pe aici, prin vecini... Soldatul tocmai se întorcea din Făget și acolo a aflat că azi-noapte
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
picioare, fără spetează, pe lavoarul din cellalt colț... Își scoase casca încet, fără zgomot, și o așeză cu băgare de seamă pe scaun. Își netezi părul pe tâmple, cu amândouă palmele, de multe ori, parc-ar fi vrut să-și potolească o durere. Apoi merse până la ușă, patru pași, se întoarse lângă masă. Peretele era văruit cam de mult și varul plesnise. Se rezemă cu mâinile de dunga mesei. Scândurile nu se împreunau bine și crăpătura dintre ele era astupată, neagră
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
cu nouă încredere. Cine a fost în luptă știe că orice viteaz are și momente de șovăire. Dar o singură rătăcire nu poate șterge o viață întreagă de fapte, oricât ar umbla pretorul să mă ponegrească..." Încetul cu încetul se potoli. Dragostea de viață îi născocea mereu argumente și dovezi salvatoare. Pe urmă va începe o viață nouă din temelie, clădită pe realități, nu pe himere. Toată viața lui trecută a crescut dintr-o rădăcină bolnavă pe care trebuie să și-
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ia o mutră spășită și ridică un deget. Tocmai se aude melodia În noaptea de Moș Ajun, una dintre preferatele sale... Murmură versurile odată cu Ploieșteanu, apoi mai ia o gură din halbă. Iar face aaaaaaa, În vreme ce Gicu Încearcă să-l potolească. Și el se simte cu musca pe căciulă fiindcă n-a vrut să voteze. Ăsta-i modul meu de-a protesta, i-a spus nevestei, dacă vrei să te duci, du-te, ia și tu niște beri de la butic atunci când
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
serios că În gură, mami... Gore, să n-am parte de facturi dacă nu mă ridic și solicit oficial și imperativ excluderea ta din această adunare de oameni cinstiți. Și beți. Adică și cinstiți și beți - acesta este idealul... Gore, potolește-te, nu mai trage, Îți dau un vot de blam peste ochi și Îți torn și halba-n cap... Gore soarbe Încă o dată din halbă și râde cu gura până la urechi. Păi lasă tu aparatul, Sandule, că e aparatul meu
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
semn că oamenii nu s-au săturat Încă de zgomotele din noaptea de revelion. Gore, autorul urării, s a urcat pe un scaun În mijlocul locantei, a dus o mână la inimă și cere liniște. Reușește cu foarte mare greutate să potolească asistența, abia după ce scoate o goarnă din buzunar și suflă În ea. Domnilor, că numai domni suntem aici, stabilimentul nu face casă bună cu doamnele, vreau să Închin o cupă cu vin spumant În onoarea lui Sandu Șpriț, cel mai
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
-s cuie Bătute-n ea și soarele-i fereasta La temnița vieții. Prin el trece Lumina frântă numai dintr-o lume, Unde în loc de aer e un aur, Topit și transparent, mirositor Și cald. Câmpii albastre se întind, A cerurilor câmpuri potolind Vânăta lor dulceață sub suflarea Acelui aer aurit. Acolo stă la masa lungă, albă, Bătrânul zeu cu barba de ninsoare Și din păhare nalte bea auroră Cu spume de nori albi. Și îngeri dulci În haine de argint, frunți ca
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
arfa-n vecinica pădure. M-am îndulcit cu patima femeii, În stele i-am topit aurul din plete În poale-am scuturat piatra Cameii, Din ochi i-am sărutat priviri șirete, De umeri rezemat am râs cu dânsa Ș-am potolit din gură-i lunga sete De-amor. Apoi m-am dus - ea plîns-a. Mi-a deschis marea porțile-i albastre Și Nordul frig durerea-mi caldă stins-a. M-am dus spre Sud - und-insule ca glastre Gigantici se ridic-din sfânta
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
strălucirii lor, geniile sunt spuzite de precarități. Măsura, echilibrul sunt pentru oameni normali, nu pentru genii. Scrie mai puțin, maestre! Cum ai să te cari cu atâta maculatură la Judecata de Apoi? Geniale sunt operele ale căror comentarii nu se potolesc niciodată. Ca să te impui în artă, trebuie să dărâmi munți, nu mușuroaie. Geniile nu încap în clasamente. Prima grijă a generațiilor tinere e să dărâme statuile înaintașilor. Au și geniile coasta lor de drac. Geniile nu vor decât să împingă
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
Când citesc o capodoperă, simt cum curge textul direct în biografia mea. Marea artă a fost concepută la temperatura frustrărilor învolburate. Întotdeauna tinerii au augumentat centura fonică a artei. Față de cultură, imbecilii au rezerve totale. Snobii - nici una. Nebunia artistului se potolește odată cu talentul. Pe termen scurt, ierarhiile în artă sunt guvernate de spiritul de cumetrie. Cultura de consum este un tăvălug extrem de eficient. Unii regi au rămas celebri doar pentru că au reușit să atragă la curtea lor câte un mare artist
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
opere de artă au crescut din sâmburele aromat al copilăriei. Mai există și critici de artă vegetarieni. Arta poate fi vulgarizată și interactiv. Speranțele noastre rămân ancorate în visul blindat de lectură. Marii artiști sunt ca apa. Adică știu să potolească setea semenilor. Și artiștii trebuie să discute cu pacienții lor. Misiunea avangardiștilor e să calce, nu în străchini, ci în ridicol. De regulă, caricatura este mai expresivă decât portretul. Puțini artiști nu suferă de complexul ignorării. Arta este o redută
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
mai are posibilitatea să încingă atâtea ruguri. Femeile se îmbracă în pantaloni pentru a deruta șovinismul masculin. Sportul este religia trupului. Încruntă - te, dacă nu - ți convine ! Dar nu da cep urii. Nu e serios poporul care nu - și poate potoli hoții și leneșii. Tragediile generează solidaritate. Dar mult prea efemeră. Schimbarea poate fi snobism. Dar și mister. Evaluare optimistă : putea să fie și mai rău. Hotărăște - te ! Lupți pentru aplauze ori pentru adevăr ? Dacă aveți febră mare, chemați pompierii, nu
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
din om. Tot vrăjitoare au rămas femeile. Dar lumea actuală nu mai are posibilitatea să încingă atâtea ruguri. Femeile se îmbracă în pantaloni pentru a salva șovinismul masculin. Sportul este religia trupului. Nu e serios poporul care nu-și poate potoli hoții și leneșii. Tragediile generează solidaritate. Dar una mult prea efemeră. Schimbarea poate fi snobism, dar și mister. Evaluare optimistă: putea să fie și mai rău. Hotărăște-te! Lupți pentru aplauze ori pentru adevăr.? Dacă aveți febră mare, chemați pompierii
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
dat pricepere întocmirii văzduhului? 37. Cine poate să numere norii cu înțelepciune, și să verse burdufurile cerurilor, 38. pentru ca să înceapă pulberea să facă noroi și bulgării de pămînt să se lipească împreună? 39. Tu izgonești prada pentru leoaică, și tu potolești foamea puilor de lei, 40. cînd stau ghemuiți în vizuina lor, cînd stau la pîndă în culcușul lor? 41. Cine pregătește corbului hrana, cînd puii lui strigă spre Dumnezeu, cînd umblă rătăciți și flămînzi? $39 1. Știi tu cînd își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85105_a_85892]
-
c-au închis porțile și... le stau împotrivă,... n-au vrut să s-apuce de gîlceavă și au început a grăi cu binișoru... Atunce Dumitrașco-vodă... au prinsu pre bulucbașii lor... și i-au ucis cu buzduganul... Și așe s-au potolit acea gîlceavă”. Ei, dar de la vremuri de glorie la ruină nu-i prea lungă calea. Vremea aceea a venit și pentru ansamblul mănăstiresc al Cetățuii. Norocul a fost că s-au găsit oameni de seamă ai neamului care au pus
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
Angelescu) “Va trebui să scoatem măseaua, spune stomatologul. Pacientul se cutremură. Medicul îi toarnă un păhărel de vin, ca să-l îmbărbăteze. Pacientul bea, însă continuă să tremure. Îi mai toarnă un păhărel, încă unul, apoi observând că pacientul s-a potolit, medicul îl întreabă: Ei cum stăm, acum avem curaj? Ba bine că nu, răspunde pacientul. Să îndrăznească cineva să se atingă de măseaua mea!...” (P. Caranfil) “E imposibil să-ți faci analiza sângelui, spune medicul unui pacient <îndrăgostit> peste măsură
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]