34,857 matches
-
fezandarea și fermentarea! (Tot pentru a păstra savoarea primară; marinarea este scurtă și adaptată fiecărui ingredient în parte.) 7. Să nu folosești sosurile brune și albe! (Rântașurile sunt categoric interzise.) 8. Să nu neglijezi cerințele dietetice! (Probabil din această cauză preparatele culinare ajung de-a dreptul „minimaliste“ în privința cantității servite...) 9. Să nu ascunzi alimentul prin gătire! (Contrazicându-l pe Apicius, „orice mesean trebuie să știe ce mănâncă“.) 10. Să fii inventiv! La acest din urmă precept merită să ne oprim
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
sintactic. Bucătăria chineză lucrează direct asupra fiecărui ingredient, modificându-l radical în raport cu starea sa primară, naturală, iar școala lui Escoffier obține același efect de înstrăinare prin mascarea alimentului; ambele demersuri se produc la nivelul ingredientelor, adică al „cuvintelor“ care alcătuiesc preparatul. „Revoluționarii“ de la Nouvelle Cuisine sunt la fel de interesați de metamorfoza produsă în farfurie, dar realizează înstrăinarea la nivelul „propoziției“, a „frazei“ chiar; altfel spus, păstrează gustul primar al fiecărui ingredient în parte, însă le asociază pe toate în moduri care șochează
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
fac numai la zile mari, la sărbători...“, căci proverbul spune „e lesne a zice plăcinte, dar câte-ți trebuie ca să le faci!“ Plăcinte „cu poalele-n brâu“, „scuturate“, „vărzări“ etc... Toate sunt considerate de către Radu Anton Roman importuri gastronomice, nu preparate autohtone: „Ce-s musacaua, [...] plăcinta (placenta, în latină), supa, clătitele și altele atât de „neaoșe“ bucate altceva decât depuneri [...] aluviuni, fie ale ocupației otomane, fie ale influențelor franceze, germane, fanaro-grecești sau care or mai fi ele?!“ Ciudată poziție față de plăcintele
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
Dimitrie Papazoglu, în Istoria fondărei orașului București, că „la ivirea grecilor s-au ivit plăcintele“, dar acest lucru nu este valabil decât pentru bucătăria târgoveață, nu și pentru cea țărănească. Este la fel de adevărat că și ei, grecii, fac în Ellada preparate similare alor noastre (dacă nu chiar identice, și aici ne gândim la kreatopita - plăcinta cu carne, spanakopita - cu spanac sau tiropita - cu brânză), dar nimic nu ne împiedică să afirmăm că aceste „aluviuni“ s-au așezat pe o temelie neaoșă
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
de carne de vită, mai bine postesc. Tot astfel și-n Moldova, spun că dacă-i mănâncă laptele, și carnea să i o mănânce?!“ „Temelia hranei țărănești“, mămăliga (asupra căreia vom reveni în paginile următoare), este la originea mai multor preparate care ne oferă o imagine a înspăimântătoarei penurii în care trăia țăranul român: „geandra“, de pildă, este o bucată de mămăligă rece care se taie felii și se rumenește pe jăratec; după ce se sărează, se dumică într-o strachină în
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
cu diplomă. Despre unul dintre acestea am să vă povestesc astăzi.“ Ceea ce urmează este rețeta mielului „gătit haiducește“, rețetă reprodusă de către Radu Anton Roman, ocazie de care profită pentru a polemiza cu „bon-viveur“-ul, „citadinul“, „hedonistul“ său predecesor în ale preparatelor culinare românești, pe care-l acuză de a fi ignorat „matricea sacră, sensul sacrificial, ritualic“ al unor astfel de bucate. Printre altele, îi mai reproșează faptul că nu a văzut în această rețetă decât o „coptură „haiducească“, în loc să sesizeze existența
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
haiducesc sunt feluri de mâncare născute în condițiile precare oferite de codru, fratele românului, dar mai ales al haiducului; și nu numai al haiducului român... În cartea sa de bucate, Mihail Sevastos susține fără nici o ezitare originea grecească a acestui preparat culinar, a mielului à la armatoli kai kleftes: „Așa se frigea mielul în Balcani, în timpul rebeliunilor împotriva stăpânirii turcești. În păduri, în munți, armatoli (ostași) și kleftes (haiduci) - în sensul de „patrioți“ sau „partizani“ - se ospătau cu miei fripți în
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
într-o variantă „târgoveață“ deosebit de interesantă, cu zeamă de varză), ci mai ales simplității sale: este cea mai austeră zeamă de acest fel, una în care esențele de pește nu sunt afectate de gustul altor ingrediente. Iată un exemplu de preparat culinar în care lipsa diversității este benefică. Dacă peștii nu ar fi eviscerați și dacă apa nu ar fi pusă la fiert, ceaunul ar fi un excelent acvariu... Între puritatea acestei rețete, cu rafinamentul dat de simplitate, și dimensiunea barocă
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
barocă a unei bouillabaisse, rafinată prin combinațiile de gusturi, nu se poate face nici un fel de comparație. Amândouă sunt perfecte. Revenind la „marea bucătărie țărănească“, specific acesteia ar mai fi drobul de miel făcut de Paște; acesta este identic unui preparat grecesc, sarmas (numele are origine turcească), deși termenul ne-a venit din slavă (de la droba, însemnând bucată, dar la sârbi și la bulgari acest cuvânt desemnează chiar ficatul sau măruntaiele). De fapt, rețeta este comună întregii regiuni a Balcanilor; până
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
vânatului proaspăt doborât: măruntaiele fiind cele mai perisabile, ele erau sărate, împachetate în stomacul sau în prapurele animalului și, fripte ori fierte, căpătau un... termen de valabilitate de peste zece zile. Odiseea lui Homer menționează această tehnică, iar surse latine pomenesc preparate asemănătoare drobului. Grecii cunosc două feluri de drob: sarmas, cel mai asemănător rețetei românești, și kokkorets, care presupune înfășurarea măruntaielor în intestinele mielului și apoi frigerea lor la proțap. Originea cuvântului kokkoreți și a turcescului kokoreç este albaneză, mai precis
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
răscoapte“, a căror paternitate ar trebui să și-o fi asumat un personaj din benzile desenate ale copilăriei noastre, preistoricul Rahan, care, într-un episod publicat în revista Pif, uită niște ouă în cenușa fierbinte a focului și, astfel, inventează preparatul culinar citat de autorul român. Mai există, afirmă domnul Roman, și o străveche bucătărie ciobănească, axată în special pe binomul brânzeturi-mămăligă. Dintre primele, atât de puține câte sunt, mai nici una nu poate avea pretenția unicității; de pildă, telemeaua este telemes-ul
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
frapante: de pildă, italienii taie „polenta“ ca și noi, cu ață. De asemenea, ca la stânele din Carpați, deseori mălaiul este fiert în lapte. În privința varietății rețetelor de bază ale polentei, italienii ne depășesc, dar printre acestea se regăsesc și preparate culinare aproape identice specialităților românești din mămăligă. Să luăm, drept exemplu, neaoșa noastră „mămăligă pe pături“ (straturi de mămăligă în alternanță cu straturi de caș dulce, urdă, caș sărat, brânză de burduf sau cașcaval afumat). Polenta pasticciata alla Milanese se
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
di polenta con gorgonzola e mostarda („Cuiburi de mămăligă cu gorgonzola și muștar“). În concluzie, bulzul o fi el mioritic, dar, în acest caz, Miorița a emigrat în Italia... Așa cum am precizat anterior, și italienii fierb polenta în lapte, obținând preparate culinare asemănătoare balmoșului nostru; singurele diferențe constau în folosirea, în anumite rețete de balmoș, a smântânii în loc de lapte, variantă deosebit de gustoasă, cu care „marea bucătărie țărănească“ are toate motivele să se laude. Am afirmat că, în ceea ce privește varietatea rețetelor pe bază
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
au rămas, din nefericire, uitate în colțuri izolate de țară. Cum se explică faptul că bucătăria noastră nu a putut încetățeni, la nivel național, diversificarea culinară a ingredientului numit mămăligă? De parcă ar fi rămas definitiv cantonate în munți, la stână, preparatele noastre din fiertură de mălai nu iubesc diversitatea, primind la sânul lor românesc doar brânzeturi carpatine; există puține excepții (în afară de plăcinta mocănească, deja pomenită, ar mai fi mămăliga pe fructe ori ghiveciul pe mămăligă, astăzi, din nefericire, pe cale de dispariție
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
vindea brânză ca să cumpere mălai, iar țăranul de la șes cumpăra brânză vânzând mălai. Întâlnirea acestor două ingrediente a monopolizat mămăliga noastră. Și polenta a fost cantonată într-o bucătărie regională, dar mămăliga pare de-a dreptul „insularizată“ atunci când vorbim despre preparate culinare, și nu despre folosirea ei „alături“ de felul de mâncare, ca un „înlocuitor“ de pâine. Folosirea mămăligii doar ca „însoțitor“ al altor feluri de mâncare a fost (și a rămas) obiceiul țăranilor români de la șes. Singurele bucate în care
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
ele se reduc la asocierea cu brânzeturile), iar acestea au devenit „naționale“ printr-o preluare simplă, conservatoare, nu printr-una creativă, în care alte ingrediente ar fi putut fi folosite. În Italia, polenta a plecat din nordul peninsulei, ca un preparat culinar regional, dar în ultimele decenii a izbutit să se adapteze unor regiuni cu oferte gastronomice diferite. De aceea, italienii, spre deosebire de noi, au pus aproape orice în polenta lor, diversitatea rețetelor fiind năucitoare. Această naționalizare a polentei i-a asigurat
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
românești: în bucatele simple, la îndemâna țăranilor, nu în mielul fript la groapă, miel pe care bietul țăran nu prea punea gura decât de Paști. Tot din lucrarea lui Mihai Lupescu vom mai pomeni câteva bucate „țărănești“: plachiile (cuvântul, ca și preparatul originar, ne-au venit de la greci), adică mâncăruri scăzute (ca stufatul), de dulce ori de post, dar musai cu orez, crupe sau păsat („pilaful e o plachie făcută numai din orez“); mai cunoșteau (de la turci) românii și iahniile, preparate „din
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
lăudăm inventivitatea gastronomică de care au dat dovadă unii bucătari francezi interesați de „neaoșele noastre“ foi de varză umplute: Marc Haeberlin gătește niște extraordinare sarmale cu... pui de baltă! Idealul ar fi să nu ne străduim să ștergem specificitatea unui preparat împlinit prin vechime și înțeleaptă experiență, alterându-l printr-o modernizare necugetată (adică să păstrăm tradiția acrelii sarmalelor), dar totodată să nu ne ferim de inovații inteligente și savuroase care nu atacă originalul, ci doar îl îmbogățesc prin diversitatea și
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
dacă se făcea din prune, se mai punea și „puțin chiperi și prăjitură cu ceapă“ (M. Lupescu). Spre deosebire de sensul pe care-l are astăzi, „prăjitura“ însemna „prăjeală“. Cuvântul „chiseliță“ are origine slavă (derivă din kiselu, care înseamnă acru), iar rețeta preparatului originar seamănă mult cu aceea a covașei. Printre cele mai vechi supe acre din lume se numără kisel ’, care este pomenită într-un pasaj din Povest’ vremennîh let (Cronica timpurilor trecute - cel mai vechi text despre istoria rușilor, datat cândva
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
mălai și/sau pâine neagră de secară) acru. După cum se poate ușor constata, importul borșului în bucătăria românească respectă aceeași regulă întâlnită în cazul preluării stufatului: numele și rețeta provin din gastronomii diferite. Denumirea ne-a venit de la ruși, iar preparatul culinar, de la polonezi, așa cum bine remarcă, în Alexandru Lăpușneanu, Costache Negruzzi: „După borșul polonez veneau mâncări grecești. Dar nu trebuie să ne închipuim că bucătăria țărănească își putea permite varietatea de legume și toată cărnăria care defineau borșul (import polonez
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
cuprinde și oțet; acreala lui este însă echilibrată prin alte două ingrediente: zahăr și fructe uscate. Interesantă este și bigos, tot un fel de supă poloneză, în care varza acră este contrabalansată gustativ de zahăr și de mere. Tradiția îndulcirii preparatelor culinare este depistabilă și în Muntenia secolului al XVIII lea, așa cum a fost consemnat în celebrul „Manuscris brâncovenesc“, carte de bucate ce s-a aflat în posesia stolnicului Constantin Cantacuzino. Dintre cele 293 de rețete, peste 100 au printre ingrediente
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
sau a marii boierimi, una cosmopolită și, mai ales, deosebit de bogată în comparație cu alimentația târgoveților și a țăranilor. Este greu de imaginat că aceștia din urmă foloseau zahărul la începutul secolului al XVIII-lea, predominanța savorilor sărate și acide în majoritatea preparatelor culinare fiind o certitudine. Gustul pentru acru ar trebui protejat, el conferind originalitate gastronomiei românești. Dar semne bune secolul n-are... Viteza din ce în ce mai mare cu care se desfășoară viața noastră de zi cu zi, implicit timpul din ce în ce mai puțin pe care
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
mare cu care se desfășoară viața noastră de zi cu zi, implicit timpul din ce în ce mai puțin pe care l acordăm bucătăriei, împuținarea (mai ales în mediul urban) gospodăriilor în care „se pun murături“, cvasidispariția celor în care se face borș, moda preparatelor stil fast-food, care au devenit simboluri ale occidentalizării noastre grăbite, toate acestea nu oferă prea multe speranțe celor care își doresc prezervarea tradițiilor culinare. E foarte trist, dar foarte posibil ca, peste numai câteva decenii, ultimul borș preparat pe aceste
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
celei de potroace, am trecut deja la cel de-al doilea „strat“ al gastronomiei românești, denumit de Radu Anton Roman „bucătăria târgoveață“, aceea care a avut suficient timp pentru a asimila creativ influențele străine. Înainte de a da câteva exemple de preparate culinare aparținând acesteia, de a încerca să le depistăm originea și să le urmărim românizarea, vom aborda un domeniu în care românii par a fi experți bucătari și pasionați consumatori: grătarul. Într-un pasaj citat anterior, Păstorel Teodoreanu enunța câteva
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
direct cu focul, fără nici un element de mediere, iar gătirea este rareori completă), iar fiertul aparține regnului putredului (fiindcă, prin dubla mediere a apei de fierbere și a recipientului, poate aduce alimentul la un stadiu de cvasidescompunere). În toate societățile, preparatele culinare au semnificații diferite în funcție de tehnica de gătire: de cele mai multe ori, alimentele fripte sunt considerate feluri de mâncare ceremoniale, oferite oaspetelui, străinului, în timp ce acelea fierte sunt destinate familiei, unui cerc social închis (la unele triburi amazoniene, este interzisă 84 oferirea
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]