9,297 matches
-
faptul că, la 12 octombrie, la un banchet desfășurat în capitala Ungariei, Carol s-a lăudat că va fi regele Ungariei 67. Premierul maghiar din acea vreme, István Friedrich, a afirmat în niște interviuri din vara anului 1921 că „însuși principele Carol, care locuia la Hotel Hungaria, conducea aceste tratative, adesea personal“68. Înclinăm să credem că Friedrich exagera, acțiunile și declarațiile lui Carol trebuind a fi interpretate în contextul în care el se afla în relații tensionate cu familia sa
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
la populație. Ei puseră deci drept condiție pentru alegerea lui Ferdinand de Hohenzollern restituirea unor comitate [de] dincolo de Tisa. Revolta asupra acestei pretenții în cercurile române este atât de mare, încât se vorbește de abdicarea regelui Ferdinand și reintegrarea fostului principe moștenitor în drepturile sale. Regelui i se reproșează că n-a avut dreptul de a purta tratative asupra acestor condițiuni. Procedeul lui este privit ca trădare față de chestiunea națională și, nefiind o persoană foarte populară, se poate observa un curent
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
din toamna lui 1918, a interpelat guvernul contelui Bethlen, acuzându-l că „intenționează ca prin uniunea personală cu România să aducă pe tronul Ungariei Casa domnitoare română“118. Posibilul candidat la tronul comun era, în opinia lui Nagy, Carol, fostul principe moștenitor al Coroanei României 119. Bethlen a fost obligat ca, la 6 noiembrie, să dezmintă categoric zvonurile privitoare la implicarea sa în schema de uniune româno-maghiară120, dezmințire reluată și de reprezentanții diplomatici ai Ungariei în străinătate 121. Când toată povestea
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
Fond 71/1920-1944, Ungaria, Relații cu România, 1919-1929, vol. 84, f. 256. • Ibidem, f. 257. murise regele Ferdinand, trecuse agitata perioadă a regenței, iar în iunie 1930 rege devenise Carol al II-lea, fratele Ilenei, dreptul de moștenire revenindu-i principelui Mihai. Dacă decesul regelui Ferdinand și criza dinastică din România din perioada 1927-1930 i-au descurajat pe cei care încă se mai gândeau la o uniune personală româno-ungară125, venirea tânărului și dinamicului rege Carol al II-lea pe tronul de la
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
Bethlen ca fiind omul de stat maghiar cel mai potrivit pentru „contacte oficioase“ în vederea realizării unei înțelegeri între cele două țări. Schema prezentată de Eckhardt arăta în felul următor: Carol al II-lea urma să-și asume și titlul de principe al Transilvaniei, „spre a relua vechea tradiție de pe vremea Monarhiei Habsburgilor“; recunoașterea de drepturi egale pentru cele trei etnii principale • Nu însă și pe cei care doreau o apropiere politico-militară româno-maghiară cu o intermediere italiană (vezi I. Romsics, Italy and
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
mai târziu, în vara și toamna lui 1941, unii dintre oamenii politici maghiari se aflau în continuare în căutarea unui rege care să le permită refacerea „Regatului Sf. Ștefan“: s-au gândit la monarhul croat Zvonimir 131 sau la un principe italian 132 din Casa de Savoia (ducele de Spoletto sau ducele de Aosta) și au lansat zvonuri privitoare la o uniune maghiaro-slovaco-croată133. În sfârșit, având și concursul lui Mussolini, în vara anului 1942, unele cercuri maghiare au reluat ideea unei
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
parte a romanității 57; acesta a acaparat „aproape tot comerțul“ din zonele răsăritene ale statului roman 58. Cauzele estompării migrației italicilor sunt, pe de o parte, secătuirea resurselor umane ale peninsulei 59, care a dus, printre altele, la organizarea de către principi a instituției numită alimenta 60, și, pe de alta, lipsa de apetență a • El a utilizat mai multe corpora de inscripții, respectiv CIL, CIG, IG, Cagnat, Dittenberger, Sterrett, Jullian, Boissieu, Kaibel, P.-Charles Robert, Lebas-Waddington, Hasluck ș.a. • Dintre colecțiile de
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
aceeași zonă, cărțile de comportament contribuie la fixarea unor etape în devenirea culturii. Urmărind sublinierea liniilor distinctive ale speciei respective în istoria literaturii și a mentalității românești, autorul studiază două categorii de scrieri: unele destinate „creștinilor și cetățenilor”, altele, educației principilor, abordându-le din cât mai multe unghiuri: origine, conținut, destinatari, circulație, interferențe culturale, valori etice, estetice, filosofice etc. Se demonstrează astfel că literatura română a trecut pragul secolului al XIX-lea cu o concepție bine sudată despre om și lume
DUŢU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286924_a_288253]
-
chirilică, cuprinzând articole despre viața plantelor și animalelor. F. tipărește numeroase cărți românești: V. Petri, Elementar sau Abecedar pentru școlile românești (1861, cu reeditări în 1862, 1864), At. M. Marienescu, Istoria română națională pentru tinerimea română (1861), nuvela Petru Rareș, principele Moldovei (1862), dar și Statutele Societății române de lectură din Sibiu (1862) ș.a. La aceeași tipografie apelează și Timotei Cipariu, care publică în 1863 partea a doua a Analiticii, iar mai târziu, în 1877, suplimentul la Sintactica. În 1865 se
FILTSCH. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287005_a_288334]
-
materialul cât și intenția encomiastică, se desfășoară un prim episod victorios din recucerirea bizantină a Italiei și de aceea scriitorul ține să spună că magnificul popor al goților a trebuit oricum să se încline în fața unui popor și a unui principe și mai puternici și mai nobili: este evident că Iordanes simte nevoia să găsească atitudinea cea mai potrivită față de Iustinian și de bizantini. În schimb, opera intitulată Originile și faptele poporului roman începe, conform proiectului originar, de la Adam, și constă
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
acestor controverse cei mai mulți scriitori occidentali, cu excepția lui Cassian, a lui Boethius sau Rusticus. Alte scrisori, mai scurte, care nu au deci formă de „carte”, se referă la penitență și combat „semipelagianismul” lui Faustus din Riez; câteva sunt trimise prietenului său, principelui Sigismund, pe care chiar Avitus îl convertise; altele sunt adresate împăratului din Orient, Anastasius I sau regelui francilor, Clovis, ori senatorilor din Roma cu ocazia alegerii papei Symmachus, în 501, căruia Avitus îi acordă sprijinul său (cf. poziția lui Ennodius
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
și din Dialogul despre viața Sfântului Ioan Hrisostomul al lui Palladius. Teofil trebuie să fi fost ales patriarh al Alexandriei de către episcopii reuniți pentru funeraliile predecesorului său Timotei între iulie 384 și iulie 387. A condus Biserica egipteană ca un principe lipsit de scrupule, atent mai cu seamă la consolidarea puterii sale. A făcut eforturi constante pentru a obține controlul asupra Patriarhiei de la Constantinopol care fusese proclamată de către conciliul ținut aici în 381 a doua autoritate creștină după Roma, în timp ce Alexandria
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
TU 31, 4), Hinrichs, Leipzig 1907; A. Harnack, Kritik des Neuen Testaments von einem griechischen Philosophen des 3. Jahrhunderts [Die im Apocriticus des Macarius Magnes enthaltene Streitschrift], (TU 37, 4), Hinrichs, Leipzig 1911; R. Waelkens, L’économie, thème apologétique et principe herméneutique dans l’Apocriticos de Macarius Magnes, Bibliothèque de l’Université, Louvain 1974. 3. Ioan de Antiohia L-am menționat deja de mai multe ori pe Ioan, patriarh de Antiohia începând din 429 și până la moartea sa în 441. La
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
al Comisiei pentru Înființarea de Bănci (1863) ș.a. Din cauza ostilității multora, G. trece printr-o perioadă de depresie. În 1864-1865 participă, cu un rol de frunte, la coaliția care va provoca detronarea lui Cuza. Optase, în orice caz, pentru un principe străin. După complot redevine prim-ministru și ministru de Externe, iar din decembrie 1870 - președinte al Consiliului de Miniștri și ministru de Interne. Din martie 1871 nu mai îndeplinește înalte funcții ministeriale. Va ocupa însă fotoliile de deputat, senator, vicepreședinte
GHICA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287253_a_288582]
-
de pământ și producători de produse agricole pentru ei înșiși și pentru piață (Adăniloaie și Berindei, 1967), în opoziție atât cu lumea neprosperă a iobăgimii, dar și a proletariatului industrial, situație pe care Bălcescu o dorea rezervată străinilor (Bălcescu, 1960). Principele - și apoi regele Carol I - a acceptat reforma agrară, dar tranziția coordonată de el a fost axată pe transformarea urbanului, și nu a ruralului. El era convins că prosperitatea României depinde de modernizarea acesteia, prin adoptarea de caracteristici occidentale și
Noul capitalism românesc by Vladimir Pasti () [Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
LIBERTATEA ROMÂNEASCĂ, revistă apărută la Madrid, cu intermitențe, din august 1951 până în mai 1955. Redactor este Horia Stamatu. În spatele gerantului indicat, Mihai Fotin Enescu, se găsesc, probabil, fondurile principelui Nicolae, al cărui secretar particular era acesta. În Cuvânt înainte Horia Stamatu precizează menirea și obligația morală a exilului, rosturile militante ale publicației: „Suntem români liberi, care au ales tabăra libertății [...]. Această alegere impune datoria celor ce, părăsindu-ne pământul
LIBERTATEA ROMANEASCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287798_a_289127]
-
în „Drum drept” și „Neamul românesc”. După primul război mondial, petrecut în tranșee și în spitale, își reia activitatea la Focșani, publicând frecvent în gazeta locală, „Crai nou”. În 1923 se mută în capitală și va lucra la Fundația Culturală „Principele Carol”, la Direcția Educației Poporului și la Radio. Într-un rând va fi și senator (1931-1932). Inspector general la Fundația Culturală, L.-M. este „licențiat din serviciu” la 28 ianuarie 1948. După venirea în București colaborează asiduu, cu nuvele, povestiri
LASCAROV-MOLDOVANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287749_a_289078]
-
august 1471, când „a fost un cutremur peste tot pământul, în vremea când ședea domnul la prânz”. Așadar, nu încape îndoială că este vorba de un text contemporan evenimentelor consemnate - consonant, între altele, cu scrisoarea-circulară trimisă de Ștefan cel Mare principilor creștini la 25 ianuarie 1475, cu solia încredințată lui Ioan Țamblac Paleolog, unchiul doamnei Maria din Mangop, pentru a fi expusă în fața dogelui Andrea Vendramin și a senatului Veneției, și cu inscripția de la Războieni, din 8 noiembrie 1496. Textul acesta
LETOPISEŢUL DE LA BISTRIŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287788_a_289117]
-
Uric; Cătălina Velculescu - versiunile slavone și românești ale proloagelor); scrieri de polemică religioasă (Maria Protase despre Procanonul lui Petru Maior, ca replică sud-est europeană la atacurile antipapale din secolul al XVIII-lea); literatura parenetica (studiile lui Alexandru Duțu cu privire la „oglinzile principilor” și „cărțile de înțelepciune” în cultura română); texte juridice (Valentin Al. Georgescu - manuscrisele juridice românești din secolele XV-XIX); carte și societate (Paul Mihail - circulația în Țările Române a psaltirii slavone; Corneliu Dima-Drăgan și Mihail Caratașu - scrierile de istorie bizantina în
REVUE DES ÉTUDES SUD-EST EUROPÉENNES. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289280_a_290609]
-
își spune părerea, cu vehemență, în chestiuni felurite, de la „sufragiul universal” și „legea rurală” până la ortografie și fonetică, el fiind un zelator ireductibil al lui Heliade (Statua lui Heliade, 1882). Nu s-a împăcat cu ideea înscăunării unui domnitor străin (Principe străin sau domn român, 1863). Una dintre broșurile lui politice, Partidul liberal progresist și viitorul său (1867), este o traducere după Édouard Laboulaye. A colaborat, uneori fără să semneze, la „Muzeu național”, „Foaie pentru mine, inimă și literatură”, „Poporul”, „Tipograful
RUCAREANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289395_a_290724]
-
1924, Valea lui Ion, j. Bacău), istoric și critic literar. Este fiul Aristiței (n. Ababei) și al lui Iordache Rotaru, țărani; a fost căsătorit cu editoarea Rodica Rotaru. Urmează Școala Normală din Bacău (1936-1944) și, concomitent, cursul superior al Liceului „Principele Ferdinand” din același oraș, luându-și bacalaureatul în 1947. O vreme învățător la școli din țară, își continuă studiile la Facultatea de Filologie, secția limba și literatura română, a Universității din București (1948-1952). Paralel cu pregătirea doctoratului, e colaborator extern
ROTARU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289386_a_290715]
-
prezenți cu versuri. Mircea Demetriade, Mircea Pillat, St. Grozea, D. Teleor, Th. M. Stoenescu dau proze nesemnificative. De remarcat este colaborarea lui Duiliu Zamfirescu cu nuvela Noapte bună. Articolul Schiță asupra literaturii române, reprodus din „La Revue internationale” și semnat Principele Rogala (Al. Macedonski), fixează locul „Literatorului” în continuarea directă a mișcării heliadiste și îl atacă pe Titu Maiorescu (aluziv și pe Mihai Eminescu). Două articole teoretice, Poezia patriotică (Al. Macedonski), Ziarismul și literatura (Cincinat Pavelescu), vedeau renașterea poeziei române în
LUMINA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287904_a_289233]
-
Contribuții de filologie și istorie, precum și recenzii la volumele unor scriitori din Banat semnează Iosif Tempea, Elie Trăilă, Gr. Silași, Simion Mangiuca, G. Candrea ș.a. S-au publicat în traducere fragmente din Dante (Maria Chițu), din Boccaccio (S. Properțiu), din Principele lui Machiavelli (G. Popa). Câteva pasaje ale Contractului social de J.-J. Rousseau s-au tălmăcit, probabil, în redacție, iar mai multe nuvele ale scriitorilor Émile Zola și H. Zschokke au fost transpuse în românește de I.S. Spartali și P.
LUMINATORIUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287915_a_289244]
-
, Gh. Tudor (8.II.1911, Chiajna, j. Ilfov - 20.X.1941, Iași), prozator. Este fiul Dumitrei (n. Cristea) și al lui Gheorghe Stoian, grădinar. Face școala primară în comuna natală (1918-1922), apoi urmează Școala de Arte și Meserii „Principele Nicolae” din București. Învață și tâmplăria, dar ajunge grădinar la Editura Fundațiilor Regale. Mobilizat, se aruncă din trenul care îl ducea pe front și moare peste câteva zile. Debutează în 1934, cu proză, la „Cuvântul liber”, unde va semna și
STOIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289948_a_291277]
-
atît materialul, cît și intenția encomiastică, se desfășoară un prim episod victorios din recucerirea bizantină a Italiei și de aceea scriitorul ține să adauge că magnificul popor al goților a trebuit să se încline în fața unui popor și a unui principe mai puternici și mai nobili: este evident că Iordanes simte nevoia să găsească atitudinea cea mai potrivită față de Iustinian și de bizantini. Opera intitulată Originile și faptele poporului roman începe, conform proiectului originar, de la Adam și constă într-o istorie
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]