3,048 matches
-
uneia sau alteia dintre creațiile acestuia. Iată, bunăoară, recitind romanul Geniu pustiu, domnia sa ne atrage atenția că "în evoluția romanului românesc al formării individuale, scrierea lui Eminescu dezbate pentru întâia oară problema constituirii unui personaj masculin prin intermediul iubirii", adâncind și răscolind diversele fețe ale Erosului și creează un fel de "mistică a eroticii", Toma Nour fiind "un personaj autentic interiorizat, care a transformat gândirea proprie în destin". Semnificativ în acest sens, ține să precizeze exegetul, este însuși numele său: Toma Nour
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
a putea descifra în acest mod epoca în care a trăit și a scris ("care i-a hrănit îmbelșugat opera ziaristică") și tocmai de acea, scrierile sale trebuie citite cu un ochi critic, având oarecare înțelegere față de zelul celor care, răscolind arhive și colecții de jurnale din epocă, încearcă a impune o altă imagine a gazetarului. Totuși, "e puțin probabil că pe această linie exegetică, viitorul ne va oferi documente noi (precum șocul epistolar din 2000), mobilizând condeie și influențând judecata
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
copiii săi) care însoțește volumul Zile trăite: "Cui aș putea mai bine să închin această carte care cuprinde descrierea celor mai frumoși ani ai vieții mele decât vouă, iubiților mei copii, chemați a intra pe urma mea în vălmășagul lumii? Răscolindu-le filele, veți găsi aproape în fiecare rând întreg gândul și sufletul aceluia ce v-a încălzit de la leagăn cu dragostea sa. Fie ca povețele ce veți culege din ea să vă călăuzească mereu pe calea cea dreaptă, care, dacă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
-s-a lumină, S-a deosebit cu-ncetul grâul spornic din neghină; Alți tineri cu focul sacru golurile au umplut Celor ce-au murit, sărmanii, celor care ne-au vândut. ..................................................................................... O dar, gândule sprințareț, zborul tăi ce nu-l oprești? Răscolind cele trecute numai cât mă amărești, Redeștepți simțiri ascunse, deschizi rana învechită, O! nu te-ncerca zadarnic să mă pui iar în ispită!... Astăzi când mă uit în juru-mi la cei opt copii ștrengari, Opt speranțe întrupate, marturi timpului fugari
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
un strat de fân, cânele colac lângă mine și, să dea Dumnezeu bine; am dormit duși sub bolta cerului pănă pe la vreme de toacă, de ne-au trezit clopotele de la biserica din Baia. Apoi, odihniți, ne-am pus iarăși pe răscolit miriștea. De astă dată cu cât înaintam spre sară, cu atât cânele căuta mai bine și aripatele săreau mai ușor. Am umplut torba cu vârf și îndesat, făcând un număr de prepelițe și cristei pe care nu vreu să-l
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
simți când te afli pentru prima oară dinaintea acestei țări a naturii! E infinitul, eternitatea care ți se dezvăluie; rămâi desființat, perdut, un fir de năsip, un nimic față de Caosul oceanic, și orice cuvinte meșteșugite aș găsi, oricât mi-aș răscoli imaginațiunea, n-aș fi în stare să exprim în adevărata ei intensitate simțirea ce-ți strânge inima, când îți aluneci ochii pentru întâiași dată pe mișcătoarea mărilor singurătate, cum zice Eminescu poetul vizionar. O! Cine n-a văzut marea acela
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
trist, că mă hotărâsem să părăsesc Ostanda. În ziua aceea m-am dus la cazino mult mai târziu ca să dejunez, și după ce am frunzărit ceva, căci mi se tăiase pofta mâncărei, am stat acolo de urât, neștiind ce să fac, răscolind toate ziarele, fără să le pot ceti, când deodată, pe la oarele 3, văd doi francezi care lornetau 175 marea cu multă atenție. "Ce să fie?", gândii eu, căci, cu toată ațintirea încordată a ochilor mei, nu puteam distinge nimic. Mi-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
se mai aude decât suspinul vântului prin spărturile meterezelor. O, Doamne! Cine a pus oare întăia piatră în temeliile cetăței pe această culme de munte așa de bine aleasă pentru apărarea țărei? Orișicât aș întreba aceste ziduri mute, orișicât aș răscoli pergamentele colbăite din arhivele țărei, întrebarea rămâne fără răspuns.Mâna fundatoare e nevăzută, ascunsă în întunerecul veacurilor. Știut însă este că cetatea a fost rădicată mult înaintea lui Ștefan cel Mare, poate chiar înaintea lui Alexandru cel Bun. Dar cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
în picioare; iar astăzi aceste ruine privesc de sus un popor liber și independent și văd deosebirea ce este între trecut și prezent. Și așa noi câteșipatru tovarăși stam cu inima smerită și nu puteam crede ochilor noștri; vedeam, pipăiam, răscoleam pietrele căzute în vrafuri la pământ și ne ziceam: oare nu-i un vis? Închipuirea noastră se speria când ne gândeam că aceste pietre sunt depozitarele atâtor taine ale trecutului, că atâta amar de lume s-a prăbușit sub dânsele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
de obicei, de pe malul basarabean al Prutului, emisiunile de la Iași. Dar să revenim la fondul problemei de astăzi, fără a părăsi cele de mai sus, și mărturisind totodată că, Între frunzele de toate culorile pe care-mi place să le răscolesc În drumurile mele, evident atunci când “Citadinul”6 mi le lasă la dispoziție, n’am văzut subiectul de astăzi, albastrul meu preferat; am văzut Însă, pe scoarța basarabeană ce acoperă peretele odăii mele, nu doar floarea, dar și frunza albastră. O
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
Prin anul 1961, fiind în Întreprinderea de Autocamioane Steagul Roșu Brașov, la secția Sculărie, m-a sunat la telefon o voce și mi-a spus că e fostul meu profesor de limba română din vremea liceului, profesorul Hamzea. Mi-am răscolit memoria și nu am găsit nimic. I-am spus cu multă jenă, „iertați-mă, dar nu-mi amintesc”. A insistat cu amănunte, acelaș rezultat, nu mi-am putut aminti. Ajuns însă acasă, în alt decor, nu în cel de fabrică
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
asta în sens opus, intrând în România, nu ieșind ca prin anul 1980. La graniță am fost tratați neprietenos, controlați la sânge și jefuiți ca în codru de către vajnicii vameși români. Deși era vară, vameșii purtau mantale lungi și largi. Răscolind prin bagajele noastre întrebau: „ce e asta?” Ziceam eu „cafea solubilă”. La care vameșul zicea cu profesionalitate „Aha” și obiectul dispărea subit într-unul din numeroasele buzunare interioare ala mantalei sale „de serviciu”. Am încercat să mi asigur o relație
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
putea să rămână cu buza umflată. Se foia nemulțumită. - Da’ de ce iei atâta pâine? - Uite, am pe unu’ și vine la noapte la mine și trebuie să mănânce și el ceva! Să facă față! De acord? Bineînțeles că zvonul a răscolit toată strada. Se știa și cum arată respectivul. Grupa sanguină și ce vaccinuri făcuse în copilărie. - Așa suntem noi. Io una mă gătesc când mă duc la magazin, că zicea tanti Anișoara, Dumnezeu s-o ierte, dacă te calcă mașina
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
șapte copii rămași în viață, în esență, doar doi dintre ei, cei mai mici, i-au moștenit talentul și ard cu adevărat în pași de dans, mama și fratele cel mai mic, „nenea Gheorghiță”. Orice apariție a lor aprindea patimi, răscolea suflete, iar mama subțirică, suavă și unduitoare ținea în picioare o sală întreagă cu piesa ei de rezistență, la care nimeni nu s-ar fi avântat, cadâneasca; și nu o făcea oricum, juca pe scaun, pe masă, de fiecare dată
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
imaginea mâinilor sale, mâini trudite, obosite prematur de la atâta suferință și încrâncenare în fața bolii. Aceleași mâini care ne-au protejat, alintat, ajutat și care au plecat în mare respect și demnitate în lumea pulberilor stelare. Plecarea tatălui nostru m-a răscolit cumplit, am plâns, m-am zbătut, însă prin exemplul fratelui meu, am reușit să-mi redirecționez trăirile, patimile, nevoile și emoțiile. Uneori îi surprindeam discret momentele sale ușor vulnerabile, niciodată afișate, nicidecum romanțate. I-am surprins de câteva ori lacrimile
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
avea nevoie, mi-a trimis oamenii potriviți la momentul potrivit, asemenea unui joc de puzzle, dar de data aceasta, un „puzzle dumnezeiesc.” A fost ca și cum bunul Dumnezeu mi-a dat aceste piese în situații existențiale complicate și care mi-au răscolit ființa. Eu n-am făcut decât s-aleg aceste piese și, grație intuiției pragmatice, le-am așezat în această ecuație pe care viața mi-a conferit-o. Fiecare dintre noi își are propria ecuație existențială, fiecare își caută, uneori toată
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
-ți oferă o deschidere prea vastă, dar este sublim. De multe ori m-am întrebat, pentru că încă nu s-a oferit acest prilej, oare cum arată locul de vărsare al Dunării în Mare, din moment ce confluența Siretului cu Dunărea m-a răscolit puternic. Probabil, ceva monumental, dumnezeiesc. La întoarcere am ales varianta mai scurtă a drumului și am mers paralel cu albia Dunării pe linia digului ce leagă Galați de Brăila, o distanță de aproximativ 15 km. Era atât de frumos afară
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
de bun-simț țărănesc, dulcea și blânda de ea, cum nu se mai poate, anume pentru a domoli firea lui aspră, străină, neastâmpărată și himerică, și pe care noi, copiii, tocmai de aceea o răsfățam cu nespusă dra goste și-i răscoleam, ca puii de urs, sânul ei cald. Era totuși bărbat cu „vederi Înaintate“ bietul tata, prieten cu reformatorii sociali ai locurilor sale de baștină, Dobrescu-Argeș și Ion Valescu, autentici aleși ai muntenilor din Argeș la colegiul al treilea, și cu
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
taurii Înfu riați, de a Împuțit tot satul, luni de zile, cu duhoarea hoitului său viu care nu se mai lăsa să moară. Fusese lacom, bietul popă, după femeile enoriașilor și pofticios după sânii lor Îmbel șugați pe care Îi răscolea, cu mâna lui blagoslovită, sub patra fir, când Îngenuncheau Înaintea lui la aca tiste. Am intrat odată În odaia lui, goală, cu aer zăcut și Întunecoasă, și i-am văzut pe perete chipul aprig, haiducesc, zugrăvit de Sava Henția. În
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
frumoase, avea ca persona grata În comandament pe soldatul milițian Kindler, Însărcinat anume, cu „delagație“ la mână, să bată toate orașele și târgurile Moldovei după tot felul de chilipiruri pentru respectabila și numeroasa familie, [aflată] În refugiu, a colonelului; să răscolească ultimele rezerve ascunse de mărfuri și de produse alimentare ce mai puteau oferi țâțele, odinioară doldora, acum secate, ale acestei ciosvârte de țară. Altfel, militar nul, dar birocrat desăvârșit, adică stăpân al „stilului“ de corespondență militară, altcum decât cel țivil
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
Înfățișează totuși ca o taină... Apropierea oricărei ființe omenești, căldura pe care o Împrăștie În jur numai prin prezența sa sunt o plăcere care, chiar când n-o observăm, există și schimbă priveliștea vieții.“ El Însuși a constatat că „Iubirea răscolește ca o furtună Întreg sufletul; În iubire toate pornirile ființei noastre morale cer să fie ascultate și nu se mulțumesc decât numai cu acea iubire care răspunde la strigătul inimii noastre Întregi“. În opera sa, contactul cu țăranii din Stroești
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
să nu-i mai recunosc, așa cum s-a Întâmplat cu majoritatea celor prezenți, intuiți doar vag, după aproximările chipurilor Îmbătrânite. După Înmormântare, pătruns de frig și presat de timp, n-am mai zăbovit decât un sfert de oră pentru a răscoli prin sipet, iar la 15,30 am luat-o spre Bacău, unde am ajuns după ce am găsit o ocazie. Ajuns la 17,30 acasă, n-am mai fost În stare de nimic. 15 decembrie 2012 Gerul s-a Înăsprit, așa că
Ultima sută by Cornel Galben () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91673_a_93187]
-
asta-mi place, căcănarii ăștia parcă n-ar fi oameni de-adevăratelea, ci soldăței de plumb, faci ce vrei cu ei, îi dai de-a dura, îi arunci la gunoi. Ca să-și satisfacă plăcerea aceasta, tov Cameniță, secondat de Novăceanu, răscolea lumea: pe unii îi dădea afară din serviciu fără explicație, pe alții îi promova, tot așa, anapoda, altora le fabrica dosare și-i arunca la zdup. Oamenii erau îngroziți de aceste campanii ale tovarășului Cameniță, care le distrugeau viețile. Dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
în privința cărora exista suspiciunea că ar fi putut să rămână în străinătate, în cazul său, problema se punea exact invers. Baritonul era sătul de turnee. Totuși, Scala era Scala și refuzul nu numai că l-a mâhnit, dar i-a răscolit vechiul sentiment de neajutorare și mânie de pe vremea când, băiat de cartier fiind, dădea examen la Conservator laolaltă cu niște tineri din lumea bună, bine îmbrăcați și trufași, siguri de reușită. Ca un făcut, pe 7 mai 2006, exact în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
vom pescui, dintr-o barcă, pe mijlocul lacului; excursii nesfîrșite În pădurea aproape virgină. Cu toate că s-a Întîmplat adesea ca, pe parcursul călătoriei noastre, să vrem să rămînem În locurile formidabile pe care le vizitam, numai jungla amazoniană ne-a mai răscolit latura sedentară atît de puternic cum a făcut-o acest loc. Acum știu, printr-o potrivire aproape fatalistă cu realitatea, că destinul meu este să călătoresc, sau poate ar fi mai bine să spun că destinul nostru este să călătorim
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]