5,132 matches
-
expresia înțepenită pe obraz de „ia priviți ce șmecher sînt!” amesteca slogane politice cu snoave răsuflate. Babelor în tulpane care, cu o palmă subsuoară și cealaltă peste gură, alcătuiau tot auditoriul, programul nu le fu pe plac. Dintr-o dată, sec, răsună un ordin. Părăsind scena în marș forțat, un ostaș călcă pe un capăt de scîndură iar aceasta se ridică brusc, ca o cumpănă de fîntînă. Eșafodajul dispăru, mistuind dedesubt pe interpreți. Pantomima distră de minune babele care, dezmorțite, șușoteau între
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
luă către podgorii pe jos. La barieră era iarmaroc. O țigancă tînără se zvîrcolea, deznodîndu-se în mulțime. Cu glas care domina vacarmul, țiganca oferea, ca și cum ar fi fost comestibilă, una din intimitățile ei, cuiva nevăzut. Drept răspuns la oferta picantă, răsunară, scandalizate, țipete de femei, un ptiu! scîrbit și rîsete groase de bărbați. Cu ton ridicat, țiganca își exprimă dorința de a face amor în gura celor care rîdeau. * Tîrziu în noapte, ieșii din cramă aburit. Cerul era senin iar lunca
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
răsunător publicului înșirat pe lîngă pereți. Șters și gălbui ca un biscuit, un profesor de limbi surd asculta cu atenția încordată. Cîțiva tineri livizi și o bibliotecară cu zulufi consumau exaltați hrana sufletească ce li se oferea. Deodată, dinspre coridor, răsună un tîrșîit de pîslari. Fredonînd, în ușă apăru un paznic grăsuț care, blajin, se opri să ne cîntărească din priviri. Cucerit de elocvența vorbitorului, se sprijini apoi cu palmele în canaturi. În luptă cu o atenție anevoioasă, puțin cîte puțin
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
cu meri bătrîni, cu vișini și cu nuci. Pătrunserăm în bibliotecă. Între mobilele de coloarea foilor de ceapă trona, îmbrăcat în piele, un fotoliu ponosit. Mirosea a gutui. În ușă se topi un capot și, în aceeași clipă, de dincolo răsună clinchet de ceșcuțe. Un glas plăcut îl anunța pe Alecu să poftim în salonaș. Protocolar, pictorul mă invită prin deschizătura ușii. Încă nu depusesem pe tabla ceșcuța de cafea cînd, preschimbată în rochie, stăpîna casei apăru cu părul strîns în
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
Umplu jgheabul cu apă, coborî din pod o bucată de săpun făcut În casă și Începu să-l curețe pe diavolul cel răpus de băutură. În timp ce Își ducea la capăt fapta de milostenie, cuvintele rostite de el cu glas tare răsunau pe toate ulițele și turnau untdelemn cald În urechile rănite ale oamenilor. Duioșia vorbelor Îi vindecase pe toți de muțenie, tulburarea li se risipise din suflete și lumea, Încordându-se din toate ale firii ei, se opinti și ajunse iarăși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
a Întors acasă, s-a pus la post negru și la rugăciuni de mulțumire. Nevasta l-a iertat și i-a umplut curtea de copii făcuți cu alții. Și glas mai limpede și mai subțire decât al lui nu a răsunat În acea biserică. Chiar dacă Întâmplarea se petrecuse cu mulți ani În urmă, Tușa a pus-o pe un Plocon. Aluatul dădea chip unui om vesel, dar și Îndurerat, care Își ținea, aproape sfios, mâinile Între genunchi. Foarte de departe, omulețul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
-mi plăcea ce făceam - ca să nu mă Îndepărteze și să nu mă strige, cum se mai Întâmpla, „boieru’“ (cuvânt nespus de jignitor și care ustură al dracului). Printre altele, mă străduiam să zic „ei e”, căci „ei sunt” ar fi răsunat Îngrozitor de sclifosit În urechile lor și ar fi slobozit numaidecât Înaltul dispreț pentru pedanta boierime. „Boier” era cel care se Îmbrăca În țoale târguite de la oraș, și nu din magazinul sătesc; ăl de nu-i plăcea ori nu putea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
că n-o să mă aștepte, iar eu Îi răspunsesem nici să nu... Mi-am luat arma de la spate, am coborât piedica și am armat. În gerul cumplit și sticlos, zgomotele Închizătorului și cartușului care părăsea Încărcătorul și intra pe țeavă răsunau cu neînchipuită limpezime. Mi-am plimbat ochii peste câmpul de ciulini peste care zăpada Înghețată părea suprafața unei mări albe cu valurile Încremenite. Priveliște aproape nepământeană. Deși era noapte, albul zăpezii mă ajuta să văd până departe. Nările și pleoapele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
zece ori trăise dezamăgirea care aproape Îi lua răsuflarea. Pe pânza pe care Ghiță o albea din când În când cu praf de cretă, țiganul Zobar o Învârtea de zor În jurul focului pe țiganca Rada și, În timp ce noaptea din jurul lor răsuna de viori, cobze și chitare, Îi dădea la o parte, una câte una, zecile de fuste crețe și Înflorate care o acopereau. Când să i-o azvârle pe ultima, ca apoi să se poată petrece marea Întâmplare pe care Neamțu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
genunchii păreau din ce În ce mai slabi. Fără să se poată Împotrivi câtuși de puțin poruncii dinlăuntrul său, o rupse brusc la fugă către pădure. Câteva clipe, Directorul rămase cu gura căscată și nu izbuti să scoată nici o vorbă. Apoi izbucni, iar pădurea răsuna de urletele sale fioroase. Ectoraș nu ținu seama de ele și goni mai departe, Înspăimântat și deznădăjduit. Se udase până la umeri În hățișul de buruieni. Când i se păru că nu mai aude strigătele tatălui, se opri și se trânti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
răsplătește - așa mișel? El nu mai are mamă! El a pus Iubirea unei fete mai presus, D‐a mamei lui - ce mult a dat și‐n schimb el nu știa ce‐ a cumpărat! Fiori simțea cum îl îneacă reci; Îi răsunau blestemele de veci A mamei, numai șoapte fără glas, El o simțea venind cu pas de pas Pe urmă lui, el o vedea plângând Cu degetul spre dânsul arătând ‐ și‐atunci d‐ atâtea gânduri abătut, Împleticindu‐ se, el a căzut
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
cum în zare detu nă. știu eu, mama și‐a zis că mă nasc într‐ o zodie bună, Ea mă vedea cum în șa voi sălta împreună Cu îndrăzneața fecioară‐a pământului, brună, și‐n goană nebună vedea de pe‐ atunci cum răsună Tropotul lung și mereu al galopului meu. știu eu, mama și‐a zis că mă nasc într‐ o zodie bună și că‐s menit să înving veșnicii și genună, Dar nu știa de pe‐atunci că în mine‐o să pună Suflet
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
și‐ar părăsi mormântul Plini de mânie, răzvrătiți și crunți, Mulțimea lor ar copleși pământul, Acoperind pustiuri, mări și munți. Ar fi atunci ca‐n vremea de apoi... și‐ am fi cu toții pedepsiți amarnic Fiindcă glasul morților în noi A răsunat d‐ atâtea ori zadarnic. Nu ne‐ ar feri de iureșul cumplit Nici tunuri, nici cetăți, nici gropi perfide; Mai bine decât glonțul oțelit Privirea lor de ghiață ne‐ar ucide. O, cât am ispăși atunci de crud Invidia, trufia, ciuda
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
simți că o năpădea durerea. Oare fratele ei îi ascundea ceva? Clopotul Templului Nanzen anunță ora amiezei. Deși țara se afla încă în stare de război civil, puteau fi văzuți oameni admirând prunii înfloriți, iar, printre petalele care se scuturau, răsunau cântecele privighetorilor. Primăvara aceea se arăta plăcută, dar abia începuse Luna a Doua. La căderea serii, când lămpile începeau să licărească rece, pe Hanbei îl apuca, din nou, tusea. În timpul nopții, Oyu trebuia să se ridice de mai multe ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
în seara aceea, când el fu chemat la alte treburi importante, starea lui Hanbei părea să se agraveze cu fiecare oră ce trecea. Fortărețele inamice de la Takano și Muntele Hachiman erau învăluite în ceața înserării. Odată cu apropierea nopții, prin munți răsunau împușcături. „Iarăși trebuie să fie șchiopul ăla afurisit!“ își spuse Hideyoshi. „N-ar trebui să se ducă atât de departe spre liniile inamice.“ Hideyoshi îi făcea griji din pricina lui Kanbei, care forțase înaintarea spre inamic, dar încă nu se întorsese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
după placul inimii. Așa că, ieșiți! Croiți-vă drum prin porțile din față și din spate și arătați-le cu cât curaj cum cad florile cireșilor de munte! Strigătele de răspuns din partea aprigilor războinici, susținând că aveau să îndeplinească porunca întocmai, răsunară ca un vârtej de vânt. Cu toții priveau în sus, spre silueta seniorului lor, deasupra porții de la intrare, și, un timp, se auziră, la nesfârșit, aceleași cuvinte: — Aici ne despărțim. Nu se punea problema alegerii între voință și moarte. Era o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
ne despărțim. Nu se punea problema alegerii între voință și moarte. Era o goană deznădăjduită spre moarte. Porțile din fața și din spatele castelului fură deschise larg, sfidător, de oamenii dinăuntru, și o mie de războinici năvăliră afară, cu strigăte de război răsunându-le din piepturi. Trupele asediatoare fură luate prin surprindere. Un moment, domni o asemenea zăpăceală, încât fu amenințat până și cartierul general al lui Nobutada. — Înapoi! Regruparea! Comandantul forțelor din castel, care pândea momentul propice, ordonă revenirea în castel: — Retragerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
primăverii, Căzut-au, un mugur nelăsând în urmă. În timp ce cuvintele rămâneau plutind în aer, câteva femei scoaseră din teci pumnalele și-și spintecară sânii sau se înjunghiară în beregată, șuvoaie de sânge îmbibându-le părul negru. Dintr-o dată, în apropiere, răsună zbârnâitul unei săgeți și, curând, peste tot în jurul lor, se înfigeau săgeți în pământ. Din depărtare, se auzeau ecouri de împușcături. — Au venit! — Pregătiți-vă, stăpâne! Războinicii se ridicară toți odată. Katsuyori își privi fiul, observându-i îndârjirea. — Ești gata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
să nu arate răvășit nu prea puteau fi văzute într-o lumină favorabilă, iar picioarele lui Nobunaga porniră, din nou, înspre el. Dacă Ranmaru nu l-ar fi ținut de mânecă, era cel mai probabil ca podeaua verandei să fi răsunat din nou. Ranmaru nu făcu nici o referire directă la evenimentul care se petrecea chiar înaintea ochilor săi, ci spuse doar atât: — Vă rog, întoarceți-vă la locul dumneavoastră, stăpâne. Seniorul Nobutada, Seniorul Nobusumi, Seniorul Niwa și toți ceilalți generali vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
era, de asemenea, în apropiere, cum era și câmpul de luptă unde clanurile Asai și Asakura ținuseră piept clanului Oda, transformându-se în munți de cadavre. Cu gândul la acele ruine și bătălii trecute, se putea înțelege că frumusețea peisajului răsuna de vaietele stafiilor. Mitsuhide stătea ascultând sunetul ploilor de vară timpurie și amintindu-și. Între timp, Mitsuharu se afla într-o ceainărie mică, privind focul din vatră și ascultând sunetul vesel al apei care fierbea într-un ibric de ceai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
trei, o strânse acum la loc. — De ce nu mai stați puțin? întrebă el, zâmbind. Nu, ne retragem. Nu vrem să vă mai deranjăm. După ce cei trei vasali închiseră bine ușa în urma lor, pașii lor se pierdură în direcția coridorului podit, răsunând ca și cum ar fi umblat pe un strat de gheață subțire. Peste câteva momente, Mitsuharu plecă și el. Trecând pe coridor, intră în apartamentele samurailor. Ceru imediat hârtie de scris și un penel, apoi lăsă pensula să alunece pe hârtie, ca și cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
unei campanii din apus, ci primul pas spre Kyoto. Cu excepția lui Mitsuhide și a unei duzini de oameni din statul lui major, nu știa nimeni. Curând avea să fie Ora Maimuței. Vuind prin soarele sângeriu de la apus, semnalele de corn răsunau înalte și joase, unul după altul. Militarii, care nu făcuseră mai nimic altceva decât să se înghesuie prin felurite campamente, se ridicară imediat pentru a se dispune în coloane. Rânduindu-se pe trei șiruri, se aliniară cu drapelele sus. Verdeața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
încetineau pașii, ca și cum ar fi așteptat niște prieteni. Templul Namban, cum era cunoscută, în popor, biserica misionarilor, se afla în apropiere, pe Strada a Patra. Dimineața, în mahalale se auzeau imnurile slujbelor religioase din Templul Honno, iar seara, clopotul bisericii răsuna pe alei. Poarta Templului Honno era foarte impunătoare, iar călugării care locuiau acolo mergeau pe străzi cu expresii trufașe, însă misionarii, când treceau, se arătau umili și prietenoși cu localnicii. Văzând un copil cu plăgi pe față, îl mângâiau pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
repezit din pat, speriat de țipetele familiei. Un vacarm de zgomote și de voci începu să se înalțe curând din regiunea altminteri pașnică a conacelor nobilimii, care înconjurau Palatul Imperial. Cu toată zarva și ecourile copitelor de cai, părea să răsune însuși cerul orașului Kyoto. Zăpăceala orășenilor, însă, nu dură decât un moment, și de îndată ce nobilii și oamenii de rând înțeleseră situația, în casele lor se lăsă aceeași liniște din urmă cu puțin timp, când dormiseră în pace. Nimeni nu îndrăznea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
să sară dintr-un iaz. Ostașii de deasupra călcau în picioare spinările, umerii și capetele propriilor lor tovarăși. Unul după altul, aceștia erau sacrificați jalnic pentru oribila goană prin mocirlă. Dar, datorită distinsului lor serviciu nevăzut, în curând începură să răsune răcnete triumfale de pe culmea zidurilor Templului Honno: — Eu sunt primul! Ceilalți ajungeau atât de rapid la zid, încât era greu să se distingă cine era primul și cine al doilea. În interiorul zidurilor, samuraii clanului Oda care alergau deja de la corpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]