8,522 matches
-
În ecranizarea romanului Demonii al lui Dostoievski pentru televiziune, de pildă, scenele de acțiune sînt proiectate pe ecran și sînt prezentate spectatorului in actu de cîteva ori, iar în același timp, naratorul ca voice-over povestește întîmplarea la timpul trecut al relatării narative. Este actul de imaginație al cititorului determinat aici de maniera de prezentare mimetic-dramatică sau de cea diegetic-narativă? 3.2.2. Ritmul narativ Dacă profilul unei narațiuni derivă din succesiunea blocurilor narative și dialogate, ritmul acesteia poate fi determinat pornind
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
sau de cea diegetic-narativă? 3.2.2. Ritmul narativ Dacă profilul unei narațiuni derivă din succesiunea blocurilor narative și dialogate, ritmul acesteia poate fi determinat pornind de la succesiunea diferitelor forme de narațiune fundamentale care cuprind partea narativă a unei opere (relatarea, comentariul, descrierea, prezentarea scenică însoțită de relatarea acțiunii) și de la relația acestora cu profilul narativ. În timp ce alternarea părților narative și dialogate are loc în mare măsură independent de situația narativă, succesiunea formelor fundamentale de narațiune într-un roman este determinată
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
Ritmul narativ Dacă profilul unei narațiuni derivă din succesiunea blocurilor narative și dialogate, ritmul acesteia poate fi determinat pornind de la succesiunea diferitelor forme de narațiune fundamentale care cuprind partea narativă a unei opere (relatarea, comentariul, descrierea, prezentarea scenică însoțită de relatarea acțiunii) și de la relația acestora cu profilul narativ. În timp ce alternarea părților narative și dialogate are loc în mare măsură independent de situația narativă, succesiunea formelor fundamentale de narațiune într-un roman este determinată în primul rînd de situația narativă. Aici
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
scenelor dialogate din ce în ce mai lungi. Astfel profilul narativ al romanului trece printr-o anumită nivelare, iar dinamica sa narativă are un efect redus. Din nou, romanele la persoana a treia ale lui Dickens sînt conturate diferit. Aici pasajele în care apare relatarea sînt mai puțin extinse decît scenele cu dialog și cu acțiune dramatizată. În ansamblu, narațiunea este mai articulată și prezintă o alternanță de la o formă de bază la alta mai frecvent decît se întîmplă în opera lui Trollope. De asemenea
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
decît scenele cu dialog și cu acțiune dramatizată. În ansamblu, narațiunea este mai articulată și prezintă o alternanță de la o formă de bază la alta mai frecvent decît se întîmplă în opera lui Trollope. De asemenea, o mare parte a relatării auctoriale este "relatare de tip martor ocular"180, adică naratorul se limitează în primul rînd la relatarea lucrurilor pe care un observator invizibil le-ar putea percepe el însuși pe scena acțiunii. Astfel, în romanele lui Dickens cea mai mare
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
dialog și cu acțiune dramatizată. În ansamblu, narațiunea este mai articulată și prezintă o alternanță de la o formă de bază la alta mai frecvent decît se întîmplă în opera lui Trollope. De asemenea, o mare parte a relatării auctoriale este "relatare de tip martor ocular"180, adică naratorul se limitează în primul rînd la relatarea lucrurilor pe care un observator invizibil le-ar putea percepe el însuși pe scena acțiunii. Astfel, în romanele lui Dickens cea mai mare parte a procesului
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
alternanță de la o formă de bază la alta mai frecvent decît se întîmplă în opera lui Trollope. De asemenea, o mare parte a relatării auctoriale este "relatare de tip martor ocular"180, adică naratorul se limitează în primul rînd la relatarea lucrurilor pe care un observator invizibil le-ar putea percepe el însuși pe scena acțiunii. Astfel, în romanele lui Dickens cea mai mare parte a procesului narativ o reprezintă în mod limpede prezentarea scenică realizată de naratorul auctorial, în care
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
pe parcursul evoluției sale ca romancier 182. Să ne gîndim la ultimul său roman, Misterul lui Edwin Drood, al cărui început strict personal este cel mai neobișnuit pentru Dickens. În cazul lui Dickens, totuși, schimbarea situației narative, mai ales trecerea de la relatarea auctorială la reprezentarea personală consecventă, este aproape întotdeauna determinată de conținut și astfel, din cîte se pare, nu e o tehnică narativă folosită în mod intenționat. O excepție de la această tendință este romanul Casa umbrelor, în care secțiunile constînd în
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
pentru o adevărată perspectivizare a întîmplărilor care implică două puncte de vedere diferite. Un fenomen specific romanelor la persoana întîi din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, precum și celor auctoriale este alternanța constantă a pasajelor în care predomină relatarea și a celor care constau în prezentare scenică și dialog. Limitarea recurentă a perspectivei eului narator la punctul de vedere al orizontului perceptiv al eului care trăiește este o trăsătură specifică situației narative la persoana întîi. Trecerea este aproape întotdeauna
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
din interior de tip personal și a dialogului în romanul Portret al artistului în tinerețe al lui Joyce are un efect ritmic din cauza trecerii constante de la întîmplările externe la cele interne, de la elemente stridente la elemente subtile, de la dialog și relatare la viziunea din interior personală. În citatul următor din acest roman Stephen a îndrăznit să facă ceea ce era de neconceput. S-a plîns directorului în legătură cu o pedeapsă nemeritată din partea unui supraveghetor. La întoarcere, colegii l-au înconjurat curioși: Băieții îl
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
tăcerea blîndă, cenușie, auzea bufniturile mingilor: de colo și de colo prin aerul molcom auzea zgomotul bastoanelor de cricket: pic, pac, poc, pîc: ca niște stropi de apă-ntr-o fîntînă, domol picînd în cupa plină ochi183. Aici dialogul și relatarea scenică alternează cu reprezentarea personală a gîndurilor și a percepțiilor lui Stephen, în așa fel încît vocile colegilor săi sînt împinse în fundal, în timp ce gîndurile lui Stephen iau în stăpînire prim-planul prezentării din ce în ce mai mult. Astfel, structura narativă și tematică
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
sînt împinse în fundal, în timp ce gîndurile lui Stephen iau în stăpînire prim-planul prezentării din ce în ce mai mult. Astfel, structura narativă și tematică a romanului se reflectă în acest scurt extras: o succesiune fin articulată de forme de bază relativ scurte (dialogul, relatarea scenică, reprezentarea personală a conștiinței) și prezentarea lumii exterioare ca anticameră a celei interioare, unde converg toate experiențele eroului. Chiar și descrierea serii tăcute de toamnă în spațiul campestru (care este în întregime atribuită conștiinței lui Stephen prin situația narativă
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
nu ne permite să explorăm această posibilitate. Fără a folosi el însuși acest concept, Helmut Bonheim s-a lovit recent de problema tiparului narativ în analiza formelor fundamentale de narațiune, pe care el le numește "moduri narative", și anume "dialogul", "relatarea", "descrierea" și "comentariul"185. În operele diferiților autori de nuvele americani, el identifică o serie de preferințe distincte pentru o anumită secvență în care aceste forme de bază apar și se repetă. Asemenea modele recurente pot de asemenea să fie
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
său, aceasta a îmbogățit lingvistica textuală cu o serie de concepte și probleme noi. Lucrarea lui Egon Werlich intitulată A Text Grammar of English conține un întreg capitol privind "Punctul de vedere", iar capitolul " Forma textului" are secțiuni despre "Narațiune", "Relatare", "Articol de știri" etc.187. Fowler a definit recent baza operațională comună a acestor două discipline după cum urmează: Voi susține ideea că textele [narative] sînt structural asemănătoare propozițiilor (precum și construite din propoziții). Cu alte cuvinte, categoriile structurale pe care le
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
o trăsătură esențială a ficțiunii în proză. Aceasta susține că o graniță categorială separă două tipuri de narațiune fundamental diferite: "ficțiunea epică" este narațiunea la persoana a treia produsă de o "funcție narativă" impersonală, iar "redarea simulată a realității" este relatarea personală a unui narator la persoana întîi. Aproape toate fenomenele narațiunii pe care le-a descoperit și definit Hamburger în Logica literaturii sînt localizate în spațiul acestei granițe a genului trebuie plasate de o parte sau de cealaltă a graniței
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
Max Frisch face tocmai din această identitate a naratorului cu subiectul care trăiește punctul de plecare al căutării identității de către naratorul său la persoana întîi. Romanul acestuia intitulat Numele meu fie Gantenbein poate de asemenea să fie citit ca o relatare a procesului prin care un "eu livresc", inițial lipsit de corporalitate, aproape auctorial, testează în mod experimental, ca să spunem așa, care narator întrupat, Enderlin, Gantenbein sau Svoboda este cel mai potrivit pentru a umple această existență a unui "eu" auctorial
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
vederea mormîntului le trezește în el. Aceeași tranziție are loc în scena în care Esmond, întorcîndu-se la Castlewood după o lungă absență, este pentru prima dată singur cu Lady Castlewood, viitoarea lui soție. Acest pasaj decisiv e precedat de o relatare a amintirilor și sentimentelor lui Esmond în timpul acelei nopți nedormite. În dimineața următoare, în timp ce citea niște documente de familie pe care le găsise în camera de lîngă a sa, apare Lady Castlewood: Deschise apoi dulapul cel lung [...] Se mai găsea
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
este observată de cititor. Neutralizarea diverselor forme de reprezentare a lumii interioare poate uneori să fie observată chiar și într-o situație narativă auctorială, deși doar cu condiția ca naratorul auctorial să se limiteze într-un astfel de fragment la relatarea gîndurilor și la descrierea stărilor sufletești ale unui personaj ficțional. Următorul fragment din romanul Femei îndrăgostite al lui Lawrence arată sentimentele lui Gudrun pentru Gerald, care doarme alături de ea într-un han montan de undeva din Tirol: "O dragul meu
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
existența clipelor de neuitat. O, convinge-mă, am nevoie!251. Aici forma la persoana întîi a monologului interior sau tacit (cu sau fără ghilimele) alternează cu forma la persoana a treia a stilului indirect liber ("O, ce farsă!") și cu relatarea auctorială a gîndurilor ("Se gîndi la Parnell."). Trecerea de la timpul prezent este aproape la fel de subtilă și nemarcată ca trecerea de la referința la persoana întîi la referința la persoana a treia. Timpul trecut este timpul narativ al relatării auctoriale a gîndurilor
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
farsă!") și cu relatarea auctorială a gîndurilor ("Se gîndi la Parnell."). Trecerea de la timpul prezent este aproape la fel de subtilă și nemarcată ca trecerea de la referința la persoana întîi la referința la persoana a treia. Timpul trecut este timpul narativ al relatării auctoriale a gîndurilor și al stilului indirect liber, iar timpul prezent este acela al monologului interior. Prezentul apare de asemenea aici în propoziții care, în conformitate cu contextul, sînt mai degrabă în stilul indirect liber decît la timpul prezent al monologului interior
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
va vorbi despre scrisoare; însă nu a spus o vorbă 282. Acest episod nu este transmis printr-un personaj-reflector, ca în romanul Portret al artistului în tinerețe, ci prin naratorul la persoana întîi, un personaj-narator. Această diferență este importantă. Telling, relatarea unui narator, are de regulă o anumită afinitate cu aperspectivismul, în timp ce showing, prezentarea scenică și personală prin intermediul unui personaj-reflector, are o afinitate cu perspectivismul. O corespondență între opoziția "perspectivă" și opoziția "mod" este aici destul de evidentă. Natura artei temporale are
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
viață în cadrul discuției despre obiectivitate susținute de către criticii interesați de teoria romanului la sfîrșitul secolului al XIX-lea. Distincția lui Otto Ludwig între narațiunile "propriu-zise" (eigentliche) și "scenice" (szenische)335 formează baza pentru termenii sugerați în Situațiile narative, și anume "relatare" (berichtende Erzählung) și "prezentare scenică" (szenische Darstellung), care par a fi general acceptați de teoria narațiunii conturate în Germania 336. În naratologia engleză și americană sînt folosiți de asemenea termenii de "narațiune simplă" și "prezentare scenică" sau "scenă" (Lubbock), sau
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
acceptați de teoria narațiunii conturate în Germania 336. În naratologia engleză și americană sînt folosiți de asemenea termenii de "narațiune simplă" și "prezentare scenică" sau "scenă" (Lubbock), sau "telling" și "showing" (Friedman)337. Distincția lui Anderegg între un "model de relatare" și un "model narativ" a oferit de curînd acestei opoziții o bază în teoria comunicării 338. Mai instructive din punctul de vedere al terminologiei sînt denumirile lui Anderegg pentru tipurile de texte de ficțiune asociate cu aceste modele: "texte Eu
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
ale narațiunii incluse în opoziția de mod și atitudinile de bază ale modurilor de a experimenta realitatea și arta așa cum sînt definite în opozițiile "abstracție" și "intropatie" de către Wilhelm Worringer sau "conceptualism" și "impresionism" de către E.H. Gombrich 340. Conceptele de relatare sau telling, abstracție și conceptualism au în comun un mod oblic de percepție și de expresie care include aspectele raportului condensat ce rezumă abstracția și conceptualizarea. Conceptele de prezentare scenică sau showing, intropatie și impresionism se referă la un mod
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
negîndu-se ca atare"341. Este probabil deosebit de semnificativ faptul că tocmai polul opoziției celor două forme de bază ale narațiunii care este ocupat de mimesis sau de prezentarea scenică rezistă prin simpla definiție, în timp ce polul ocupat de diegesis sau de relatare cu greu poate crea vreo dificultate. Definiția prezentării scenice este problematică îndeosebi din cauza aproximării procesului dramatic pe care o implică acest fenomen. În discutarea prezentării scenice într-o narațiune trebuie să se diferențieze secțiunile narative și non-narative ale textului, așa cum
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]