5,495 matches
-
Franco intră victorios în Madrid. Anul 1939, atât de dramatic pentru Europa, se Deschide plin de speranțe pentru Portugalia. Criza spaniolă trecuse, pericolul de moarte fusese conjurat. Prestigiul lui Salazar crescuse chiar în acești ani însîngerați. Nu i se putea reproșa nimic acestui magician care dăduse monedei portugheze un preț și o vigoare invidiată de cele mai bogate state, și dăduse Portugaliei un stil de viață și un orgoliu pe care puține țări și-l puteau îngădui. Chiar adversarii politici din
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
al vizitei - sau, mai degrabă, invaziei - sale neașteptate. Se întreba, neliniștit, dacă nu cumva nu stârnise, în ultimele săptămâni, furia acelor suflete pline de răutate, dar, oricât și-ar fi scotocit prin amintiri, nu reușea să găsească nimic să-și reproșeze. După lunile lungi de iarnă, le dusese tributul la ultima adunare din an, doar cu zece zile în urmă, la prima lună nouă din martie, cum făcuse întotdeauna până acum: un porc de un an, patru ulcioare de grâu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Respins astfel, romanul dădu înapoi clătinându-se, își pierdu echilibrul și căzu pe spate, în strigătele mulțimii, dându-i astfel răgaz adversarului să-și ia cu repeziciune arma și să se pună iarăși în gardă. Sebastianus fu imediat în picioare, reproșându-și că pierduse prostește ocazia. Se găseau acum iarăși unul în fața celuilalt, hotărâți amândoi să termine treaba cât mai repede. Gualfard gâfâia din nou, iar în ochii săi plini de cruzime apăruse o lucire de alarmă. Intuindu-i nervozitatea, Sebastianus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
arătase și care dădea mărturie despre stirpea sa nobilă, exista în Frediana și o fragilitate feminină. Adesea, în ultimele zile, imaginea ei îi revenise înaintea ochilor, zgâlțâită de loviturile lui Rutger, care îi forța cu brutalitate fecioria, iar acum își reproșa că intervenise prea târziu; însă avea impresia, în același timp, că în acele momente dramatice se instaurase între ei, independent de voința fiecăruia, un fel de nemărturisită, secretă complicitate. Era ca și cum, din momentul în care securea sa lovise craniul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
se pregătea să-și mustre cât se poate de aspru prietena, care, cu siguranță, pradă acceselor sale prostești de gelozie și de furie neputincioasă, vărsa lacrimi pe vreo bancă, surdă și nepăsătoare la tot ce se întâmpla în jur. își reproșa că pierde timp prețios cu căutarea ei, că asta o lua de la sarcini mult mai importante în situația aceea de urgență și, cu toate acestea, nu putea să renunțe, fiindcă, laolaltă cu iritarea, simțea strecurându-i-se în suflet un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
motivul pentru care renunțase la a o consola, făcând-o să vadă lucrurile într-un mod simplu și firesc: „Nu, nu e așa. Gândește-te că putea să fie mult mai rău, domina, și tu nu ai nimic să-ți reproșezi: ai acționat cu curajul și cu hotărârea unui condotier. Ai salvat viața ta și pe a multora. Ai fost... minunată!“ în tăcere, îi luase mâna dreaptă și, închizând ochii, i-o strânsese cu putere. „Dacă nu ai fi fost tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
preveni Dubritius. De acum, știe că suntem la curent cu prezența lui aici și cu siguranță pune la punct vreun plan care să-i permită să nu fie recunoscut. Cu toate acestea, Sebastianus nu voia să ajungă vreodată să-și reproșeze că nu făcuse tot ce se putea, astfel că vorbiră cu o mulțime de oameni, primind, în general, răspunsuri de genul: „Nu știu“ sau „Nu-mi amintesc“; în câteva cazuri, însă, primiră și indicii ce păreau să-i pună pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
sulițe înfipte în pământ, pe care era arborat ceea ce Sebastianus recunoscu a fi însemnul, de acum faimos, al Legiunii Bagaudice. Intuind că acolo ar fi putut să-l găsească pe Ambarrus și să-i spună tot ce avea să le reproșeze, își îndemnă calul și se îndreptă repede în direcția aceea. Veselia pe care o simți în glasurile lor făcu să-i crească la maximum iritarea, iar când auzi, printre râsete, vocea tunătoare a lui Ambarrus, sări din șa încă înainte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mi se încurce femeile printre picioare. Dar el a spus că un hun de vârsta ta... — Mandzuk vorbește prea mult, i-o tăie Balamber, dând pinteni calului. Și tu la fel! Parcurse repede coloana și se duse până în fruntea ei, reproșându-și încă o dată prea marea atenție pe care i-o dădea fetei. A doua zi, coloana traversă un pod peste un pârâu nu prea adânc, dar cu un curent foarte puternic. Locul de trecere era destul de strâmt, astfel că la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
plata Domnului, dar nici să-l supraveghez zi și noapte, minut cu minut... Acum am un copil de crescut. Și apoi sunt tânără încă, am toată viața înainte. Nu pot să mă înham la jugul ăsta, pentru ca apoi să-mi reproșez toată viața o clipă de neatenție, care mai devreme sau mai târziu va apărea și pe care el o va specula. Dacă dumneata ai vrea... Doamnă... eu sunt Filip comisionar de flori. îmi place slujba mea. Mă bucur când duc
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
Cică a te sinucide e ca și cum i-ai arunca lui Dumnezeu în față darul pe care ți l-a dat. însă dacă Dumnezeu poate să-și ia darul înapoi și o face de fiecare dată fără ca nimeni să-i poată reproșa de ce să n-ai dreptul să-i dai tu, din proprie inițiativă, darul înapoi? Un cadou care nu numai că nu-ți este de folos, dar care îți produce și o accentuată stare de disconfort. De ce? Pentru că «nu se cade
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
gros de mușchi sub niște arbuști de ienupăr. Printre ramuri puzderie de semne și de stele, ca un havuz plin de nuferi albi. Privirile lor iscau cercuri concentrice în apa întunecată a cerului. "Cât de rar privesc în sus" își reproșă Bătrânul. "Asemenea porcului care râmă toată viața în gunoaie. Când i se taie beregata, de Ignat, cade pe spate și cu gustul mărului pe cerul gurii, cu ochii deja înțepeniți, cu ultima privire vede mirat și umilit stelele..." Se culcaseră
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
Fata, pe care ai iubit-o la optsprezece ani și n-ai mai văzut-o de-atunci, o iubești toată viața. Când bărbatul pe care-l iubește o femeie se face vinovat față cu tine de o grosolănie, femeia îți reproșează ție grosolănia lui și, în nevoia arzătoare de a-l consola de vina lui, îl iubește și mai mult. Câți oameni ar prefera să moară ei, decât să se scufunde un continent în ocean? Dacă nu crezi în nici un Dumnezeu
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
Ce era în acest cuvînt? Recunoștință entuziastă, ori...? Dar rezerva mută de pe urmă? Remușcare ori sfiala altui sentiment? Un lucru e cert: mi-a făcut loc pe bancă fără nevoie, instinctiv. Așadar, în cazul cel mai rău, nu mi-a reproșat, în suflet, mie, cuvântul care i-a scăpat și care mi s-a înfipt în inimă. Dar nu mi-a mai luat brațul. Și, grăbiți și atenți la mers prin întunericul care creștea în pădure, n-am mai vorbit nimic
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
sunt indiferent, sentimentul ei este o simplă iluzie psihică. Adela ia drept iubire sentimentele ei bune pentru mine, din care a făcut un mănunchi legat în voința de a mă iubi. După realizare, s-ar deștepta și, inconștient, mi-ar reproșa mie iluzionarea și decepția ei. Iar în ipoteza, obraznică și absurdă, că Adela mă iubește cu adevărat, fericirea infinită, care ar sfida legile universului, ar fi trecătoare. În ipoteza asta extravagantă, ar trebui să-i cer mâna (din toate expresiile
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
sentimentul distanței dintre tine și ceilalți" (p. 40). Și o atitudine față de viață, ne previne gânditorul psiholog, poate fi simulată tocmai pentru a nu ne trăda slăbiciunile. Ibrăileanu înțelege astfel original și modern pesimismul, care și lui i-a fost reproșat în mod eronat. "Pesimismul este iubirea arzătoare de viață și tânguirea că ea nu dă destule plăceri ori că nu i le poți stoarce îndestul și că se isprăvește odată" (p. 41). Concesiile față de opiniile femeilor ori ale inșilor mediocri
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
de privilegii, trădează aceeași slăbiciune. Fragilitatea condiției umane este structurală și generală. Numai modalitățile de apărare diferă. Unii în mod expansiv, energic, alții timorat, prudent, retractil. Omul în primul rând, crede gânditorul, nu este făuritorul destinului său. Nu trebuie să reproșăm abulicului Ibrăileanu o asemenea concepție, căci am păcătui prin incoerență filozofică. Un om care smulge victorii prin chin și zbucium, un om terorizat de boală nu va avea convingeri energetiste, deși va cocheta, va elogia această concepție. Nu e însă
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
precis. Dacă ar fi cedat presiunii fetei, avea să piardă libertatea de-a acționa după bunul său plac, și desigur, ar fi intrat de bună voie În colivie...! Judecînd la rece și, analizând retroactiv, efectiv nu avea ce să-i reproșeze... Dar În ciuda acestui paradox, o vibrație sensibilă a intuiției sale, Îi șoptea să privească la relațiile lor intime, ca la un trecut ce se pierde În negura timpului! Cu o seară Înainte, plecase dela hotel Îmbrăcat ca pentru sezonul de
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
oferindu-i explicația necesară. „Sunt nevoit să te mai rețin numai câteva secunde, draga mea. Urmează să Încheiem o afacere...! Privind la Doctor cu subânțeles. I se adresă. „Cât socotești valoarea, aceastei bijuterii, Doctore...!?” Gironda se Îmbujoră vizibil dar, nu reproșă nimic bărbatului ei. În schimb Doctorul...? Acesta intuia ce avea să urmeze, de aceea, răspunse făcând pe filozoful, Încercând să-l nevrozeze la maximum. „Este bine cunoscut un foarte mare adevăr.Omul nu poate fi comparat sub nici o formă cu
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
totuși a Întârziat și ea...? Tot Învârtindu-se În loc, cu o oarecare părere de rău pentru Întârziere, se hotărî să mai aștepte cinci minute după care Îi va face o surpriză Carlei ducându-se devreme acasă, să nu-i mai reproșeze nimic. Aruncă o ultimă privire prin mulțime, când instantaneu observă o frumoasă fată ce Înainta greu datorită aglomerației, privind În toate direcțiile. Blondă, părul oxigenat, tunsă scurt cu breton Îl privea surâzător.Purta un mantou de un profund negru croită
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
manevrând butonul soneriei. Era destul de agitat, vorbind de unul singur. „Am avut unele discuții destul de contracditorii cu soția mea...! Dumneaei susține și pe bună dreptate: Dumineca trebue cu sfințenie rezervată familiei...Totuși, dacă mă gândesc bine, nu am ce-i reproșa. Uneori Însă, mai sunt și unele excepții. Din todeauna, munca constructorului e plină de lucruri neprevăzute! Să mergem, dacă ne grăbim...!” În nordul țării iarna trona cu autoritate. La o apreciabilă distanță, munții Macedoniei se profilau acoperiți de zăpadă, iar
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
costul Înțelegerii perfectate, Însă, nu era mai puțin adevărat, lucrarea putea fi contractată iar drept urmare muncitorii puteau trece prin iarnă având asigurată existența familiei. De aceea nu fu surprins În momentul când Gică Popescu Îl chemă la el În birou reproșându-i. „Bine băiatule, om serios ești tu...?” Tony Pavone Îl privi contrariat. „Ce vrei să spui...?” „Zilele trecute mai amenințat cu cinstea de-a destupa o sticlă de șampanie dar realizez Însă, promisiunea a fost dată uitării. Stau și mă
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
lucrări de reparații a depozitului subteran de vinuri, iar dumnealor au găsit de cuviință să se Îmbete, să golescă un butoi plin cu vin În burta lor de Cămilă a Deșertului. Dacă au băut pe săturate, Însăși directoarea Tatiana nu reproșează nimănui nimic. Dar să Întreci măsura Încrederii acordate,constitue un act de sfidare, de batjocură la adresa persoanei tale...!!” „Nu te Înțeleg...” „Și-au bătut joc! Au devastat câteva butoaie pline cu vin de bună calitate, făcând o risipă dincolo de orice
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
tu nu poți să mă minți: ai o năpraznică relație la depozitul de vinuri din Str. Dr. Felix. E adevărat...?” „A fost dar, s’a evaporat...!” rosti Tony pavone cu o figură destul de serioasă. „Departe de mine gândul de ați reproșa fofilarea ta, ferindu-te de mine...! Totuși, ca să-ți dovedesc generositatea mea, ei bine, te iert. Cu o singură condiție...! Am nevoie o sută litri de vin negru...!” „Îmi pare rău...” „Te rog nu mă Întrerupe. Deci...! Poimâine e ziua
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
Înțeleg: aceste fenomene naturale Întâmplate pe suprafața planetei și În interiorul ei, dovedesc cu prisosință: planeta noastră trăiește, e În viață. În caz contrar, nu mai prezintă nici o importanță. Deci, locuitorii acestei favorizate planete din Universul nostru, nu are ce-i reproșa: cu ajutorul componenților materiei atomice a fost concepută viața În toate formele posibile și uneori chiar imposibile. În această situație bine stabilită, locuitorii acestei planete s-a adaptat făcând parte din Însăși condiția existenței noastre. În ce mă privește, nu am
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]