6,394 matches
-
contrazice pe sine fără să știe sau fără să țină cont de așa ceva. Uneori, gândirea se contrazice fără să știe, alteori, deși presimte ceva suspect în propria judecată, nu-și face nici timp și nici griji în această privință. Să revedem însă consecințele absurde despre care vorbește Aristotel atunci când apără cu fervoare principiul noncontradicției. Ce ne spune în acest sens? Dacă mintea omului ar ignora acest principiu, s-ar vedea ea însăși blocată, neînstare de o bună funcțiune. Iar oamenii nu
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
fie vorba doar de un reflex care, după atâtea secole de dispute și excomunicări reciproce, nu ne lasă deloc în pace? Când noi spunem de pildă că Platon gândește LIMITE ALE COMPREHENSIUNII 95 absurd, cel mai probabil un anume „Platon“, revăzut după pu terile minții noastre, ne devine incomprehensibil. Altfel spus, noi înșine, așa cum ne regăsim în unele imagini cu privire la celălalt, ne trezim de neînțeles în propriii ochi. Nu mai suntem pentru noi înșine rezonabili. Însă pentru aceasta, pentru a ne
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
Aș îndrăzni chiar să spun că exerci țiul interpretării, cu inspectarea unor variante posibile și formularea în cele din urmă a uneia mai sigure, nu face decât să te îndepărteze de neliniștea sa. Mai potrivit ar fi, de aceea, să revedem câteva pasaje din scrierea lui Tertulian, spre a ne da seama mai bine în ce situații intervin acele formule paradoxale. Intenția polemică a scrierii va fi anunțată de la bun înce put („Sunt unii care năzuiesc să clatine credința în înviere
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
dreptul stranii, ca dintr-o altă lume. Aduc în față tocmai limitele comprehensiunii și ale exprimării noastre, generând atunci paradoxuri insolubile. Nu îmi propun o cartografie a celor străine sensului, lucru probabil cu neputință de realizat. Însă voi căuta să revăd modul variat în care apar, bunăoară când anume e vorba de o apariție proprie și când nu. Uneori ceva se arată pe sine absurd, însă trebuie văzut în ce accepțiune a cuvântului, căci unele nu sunt deloc negative sau comune
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
suficient despre o altă formă de solitudine pe care o trăiește, cu maxim orgoliu, omul acestei epoci. Nu intenționez să disloc această veche credință, mai ales acum când discuțiile cu privire la prezența sensului devin tot mai anevoioase. Aș vrea doar să revăd maniera - uneori de-a dreptul ciudată - în care vorbim despre cele cu sens și cele lipsite de sens. Ar putea fi întrevăzută, măcar în parte, lumea variată a celor din urmă. De ce anume socotim unele lucruri absurde și în ce
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
că ele comportă ceva neomenesc. Cel care se trezește în fața lor nu mai are la îndemână nici o soluție omenească, se vede deodată în fața propriei morți. Iar ceea ce se petrece după aceea nu depinde în nici un fel de voința omului. Să revedem fiecare labirint în parte, ignorând deocamdată ce spune Borges în alt loc, anume că labirintul desăvârșit pare să-l constituie lumea însăși. Primul dintre ele este construit astfel încât să ducă la rătăcirea definitivă a celui care s-ar vedea pe
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
se contrazice pe sine fără să știe sau fără să țină cont de așa ceva. Uneori, gândirea se contrazice fără să știe, alteori, deși presimte ceva suspect în propria judecată, nuși face nici timp și nici griji în această privință. Să revedem însă consecințele absurde despre care vorbește Aristotel atunci când apără cu fervoare principiul noncontradicției. Ce ne spune în acest sens? Dacă mintea omului ar ignora acest principiu, sar vedea ea însăși blocată, neînstare de o bună funcțiune. Iar oamenii nu ar
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
fie vorba doar de un reflex care, după atâtea secole de dispute și excomunicări reciproce, nu ne lasă deloc în pace? Când noi spunem de pildă că Platon gândește LIMITE ALE COMPREHENSIUNII 95 absurd, cel mai probabil un anume „Platon“, revăzut după pu terile minții noastre, ne devine incomprehensibil. Altfel spus, noi înșine, așa cum ne regăsim în unele imagini cu privire la celălalt, ne trezim de neînțeles în propriii ochi. Nu mai suntem pentru noi înșine rezonabili. Însă pentru aceasta, pentru a ne
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
Aș îndrăzni chiar să spun că exerci țiul interpretării, cu inspectarea unor variante posibile și formularea în cele din urmă a uneia mai sigure, nu face decât să te îndepărteze de neliniștea sa. Mai potrivit ar fi, de aceea, să revedem câteva pasaje din scrierea lui Tertulian, spre a ne da seama mai bine în ce situații intervin acele formule paradoxale. Intenția polemică a scrierii va fi anunțată de la bun înce put („Sunt unii care năzuiesc să clatine credința în înviere
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
cu noi și pe Frediana. De câteva săptămâni nu-mi spune altceva decât că vrea să cumpere câte ceva de prin prăvăliile din Genava. Și pe urmă, în ultimul său mesaj, Gundovek m-a anunțat că soția lui insistă se o revadă. — într-adevăr, o îndrăgește mult. — Ca și pe mama sa. Erau prietene nedespărțite. Iar Fredianei, care e atât de sălbatică, îi va face bine să stea în mijlocul oamenilor, să lege niște cunoștințe. Și, cine știe, poate o să-și găsească până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
plăcută fiindcă aproape imediat mâna rănită începu iarăși să-l doară, retrezindu-i amintirea neplăcută a tot ceea ce i se întâmplase cu o zi în urmă. Pentru câteva clipe, acea amintire oribilă puse stăpânire pe el: ca și în seara precedentă, revăzu lumina ce îl orbise, îi veni în minte căldura insuportabilă, pe urmă bubuitul și izbitura înspăimântătoare care mai întâi îl ridicase, apoi îl țintuise la pământ. Scutură din cap pentru a izgoni acele senzații și, înjurând, se ridică în genunchi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
-se puțin în șa ca să-i strângă mâna, te întorci în valea ta. E foarte departe? Nu. O călătorie de doar două zile. E drept ca tatăl meu să fie înmormântat acasă la el, în mijlocul poporului său. Dar o să ne revedem curând. în douăzeci de zile voi fi aici cu cel puțin trei sute de războinici. — Ar trebui să fie de datoria bărbaților să conducă pe ați bărbați la luptă. — Nu mai sunt bărbați în familie. Răzbunarea e, deci, sarcina mea. Văzând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
bem împreună o cupă de vin. Acum du-te! Fugi! Tânărul șovăi o clipă: — Prefectule... eu... înțelegând că acel tânăr curajos era îndurerat fiindcă trebuia să se despartă de el și că îi era teamă că nu-l va mai revedea niciodată, îl bătu pe umăr cu afecțiune: — Adio, Vitalius, mult noroc! — Și ție, Prefectule! Acestea fiind spuse, soldatul întoarse spatele și dispăru printre copaci, căutându-și calul. Pe drum, se apropie de un combatant ilir postat între arbuști și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ce fel de om e? Odetta ridică din umeri: — Ce vrei să-ți spun? E un hun, nu? Dar imediat ce o să-l vezi o să-l recunoști, nu te teme: are mereu mijlocul încins cu o eșarfă verde cu auriu. Sebastianus revăzu, pe calul său negru, magnificul războinic care, cu o zi mai înainte, se găsea în fruntea bătăliei. Așadar, destinul îl făcuse să-l întâlnească chiar pe hunul ce organizase asasinarea lui Waldomar. Ori era vorba, poate, de un alt Balamber
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
să-și readucă în minte figura mândră și melancolică a lui Reinwalt Taciturnul: la Genava putuse să schimbe cu el doar câteva cuvinte și nu avusese ocazia să-și facă o părere personală clară asupra lui; cu toate acestea, acum, revăzând acele împrejurări din trecutul său, nu-i venea greu să înțeleagă aerul întunecat al gesturilor și atitudinilor sale care îl distingea între burgunzi și care îl făcuse să primească acea poreclă. Așadar, motivul trădării sale nu trebuia căutat în ambiții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
nu l-ar fi putut auzi; o văzu împărțind cu siguranță ordine oamenilor care o înconjurau, o văzu ridicând brațul ca să dea semnalul de plecare și dând apoi, nerăbdătoare, pinteni calului. în sufletul său, uimirea și bucuria de a o revedea se amestecau laolaltă. Așadar, ea fusese cea care pregătise și condusese incursiunea, iar războinicii care o urmau cu devotament și care atât de vitejește luptaseră alături de ea trebuia să fie cei pe care la Genava promisese să-i aducă din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
față de el; ceea ce îl uimise peste măsură era forța incredibilă pe care ea știuse să o extragă din ura sa pentru a se opune și a lupta, cu curajul și abilitatea unui bărbat, pentru poporul său și pentru răzbunare. O revedea, splendidă și furibundă, la ultimul asalt, după aluzia plină de ranchiună pe care o făcuse la violul căruia îi căzuse victimă. Ciudat că, în tot acest timp, ori de câte ori se gândea la prima lor întâlnire, nu-i veniseră în minte toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
la mare depărtare de Sapaudia. De-acum, era sigur, o pierduse pentru totdeauna, iar faptul că simțise cu câtă intensitate îl ura nu-i îndulcea cu nimic amărăciunea pe care i-o dădea siguranța că nu avea s-o mai revadă niciodată. Dar atunci, cum se putea ca un om să se simtă trist și bucuros în același timp? Și bucuros, da, căci era fericit pentru că o revăzuse și pentru că o lăsase apoi să scape încă o dată. PARTEA A DOUA 1
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
amărăciunea pe care i-o dădea siguranța că nu avea s-o mai revadă niciodată. Dar atunci, cum se putea ca un om să se simtă trist și bucuros în același timp? Și bucuros, da, căci era fericit pentru că o revăzuse și pentru că o lăsase apoi să scape încă o dată. PARTEA A DOUA 1 Din loggia de la al doilea etaj al vechiului palat al lui Constantin, Flavius Etius și Tonantius Fereolus, prefectul Galiilor, observau doar aparent interesați evoluțiile centuriilor care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
canapea pe care o vedea în stânga; ori poate în picioare, pe terasă, în același loc unde se găsea comandantul său. Ajunsese la Arelate cu o seară mai înainte, după șase zile de galop pe drumuri nu întotdeauna comode, și îl revedea doar acum pe Magister, după mai mult de două luni; cu toate acestea, trecând peste prima euforie, pe care și-o ținuse cu greu în frâu, începea deja să simtă mușcătura deziluziei. Etius îi venise în întâmpinare și îl îmbrățișase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
chiar îi torturează. Da, într-un sat ocupat de ei, am văzut cu ochii ăștia ai mei, copii - copii mici, înțelegeți? - atârnați de glezne de crengile copacilor. Și un lucru care... înghiți, frământându-și mâinile, cu privirea pierdută în gol, revăzând parcă lucrurile teribile pe care le descria. Apoi, deodată, își aținti din nou ochii asupra lui Sebastianus, privindu-l pătrunzător, febril: — în sfârșit... eu i-am spus lui Eudoxiu, dar el mi-a răspuns că era prețul ce trebuia plătit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
îmbrățișării sale viguroase. Când Sebastianus, sătul de chicoteala lor neîntreruptă, își aținti asupra lui privirea severă, alanul o lăsă să plece, nu fără să o asigure, cu un semn al mâinii și cu un zâmbet irezistibil, că aveau să se revadă mai târziu. în vreme ce Divicone, care încuviințase energic intervenția lui Vitalius, își reluase deja istorisirea: — Câinele, între timp, începuse să se învârtă în jurul carului, mârâind și amușinând fără încetare, până ce reuși să enerveze calul, înțelegeți? Atunci l-am rugat pe animalul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cei cu care noi ne privim animalele, fiindcă noi, de obicei, le ucidem pentru o necesitate a noastră, în vreme ei ucid doar pentru plăcerea de a o face. înțelegeți acum de ce vă întreb dacă n-ar fi cazul să revedem hotărârea pe care am luat-o. Am aprobat, de fapt, propunerile lui Eudoxiu fiindcă toți cei de aici speram că hunii ne vor ajuta să ne cucerim libertatea, în vreme ce acum e sigur că ei vor doar să facă din noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
facă apoi trase de hățuri și își întoarse murgul. Trecu ceva vreme până regăsi cărarea printre copaci, dar apoi, fără grabă, luă drumul întoarcerii. înainta în tăcerea pădurii, gândindu-se la domina: era o femeie puternică, frumoasă și uimitoare. O revedea acum așa cum îi apăruse - neîmblânzită și plină de hotărâre - în momentele cele mai zbuciumate ale acelei nopți cumplite, dar și cum o văzuse după aceea în curte, în momentul când părăsea villa împreună cu prizonierul: pierdută și demoralizată, cu ochii învăluiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
îl chemă pe atriense sunând clopoțelul; îi spuse acestuia să-i lase să intre și pe cei ce stăteau în vestibul, ca să poată auzi și ei. în scurtă vrem,e încăperea se umplu, iar printre cei de față Sebastianus îl revăzu pe Rutilius, care, în mod evident, zăbovise în speranța de a afla veștile al căror purtător era Sebastianus. Invitat să spună ce știa, bagaudul se simți oarecum stânjenit, fiindcă până atunci își închipuise că urma să vorbească doar cu episcopul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]