3,881 matches
-
de la Dunărea, sub copacii plini cu milioane de vrăbii, v-a condus și În mașină până la Morgă, v-a ținut de vorbă pe o străduță din spatele unui magazin de pompe funebre și abia Într-un târziu și-a luat la revedere și În miezul nopții, scăpați de el, ați urcat pâș, pâș, pe o scară de lemn spre camera unde locuia această fată. Pe fereastră se vedea Dâmbovița alunecând murdară În noapte, Baia Dâmbovița și chiar depozitul de blănuri de pe strada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
Continuară apoi să vorbească despre aspecte practice cum ar fi obligația ca Ruby să-și facă o carte de identitate cu care să intre În spital, dar atmosfera era Încărcată cu stânjeneală. Abia spre sfârșitul Întâlnirii s-a relaxat. — La revedere, Ruby, pe săptămâna viitoare atunci! Sigur, de-abia aștept, zise Ruby strângându-i mâna. O lua pe coridor Înspre holul de la intrare cu gândul la motivul pentru care Jill fusese așa de agitată și de sensibilă la subiectul celebrități. Probabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
puțin. E decizia dumneavoastră, membrii ai juriului... Pur și simplu nu avea nici o noimă. Ruby trebuie să se fi Înșelat. O privi pe Claudia semnând chitanța de la cartea de credit. Apoi Îi Înmână costumele Într-o pungă Les Sprogs. La revedere, spuse Ruby. Sper să vă revedem curând. Aveți cuvântul meu. Am nevoie de atâtea lucruri pentru acest bebeluș. Vă asigur că nu m-ați văzut pentru ultima dată. Stela ar fi fost entuziasmată. — Sper că Avocado se va simți mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
ne-ar fi luat de două ori mai mult. —De trei ori. Eu mereu spun că podul George Washington la oră de vârf e... — Nu coborâți Încă, Îi instrui Sam. Plouă. Am o umbrelă În portbagaj. Ruby Își luă la revedere de la Buddy și Irene și le ură drum bun spre casă. Perechea coborî, dar ea rămase În mașină - nu ca să nu se ude, ci ca să Îi dea lui Sam un moment de intimitate cu unchiul și mătușa lui. — Ești sigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
Sylvia. Ce rău Îmi pare! Tu nu meritai așa ceva! Se Întoarse către Ruby. —E În regulă, dragă, du-te acasă. Ai făcut o treabă grozavă. Preiau eu de-aici, bine? —Ești sigură? Bineînțeles. Ruby o pupă pe Mătușa Sylvia de la revedere și spuse că o va suna de dimineață să vadă cum se simte. Bărbatul ăla e un jegos și jumătate! mârâi Ronnie În vreme ce se așeza lângă sora ei și o Îmbrățișa cu putere. Ruby nu a putut să treacă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
te poți bizui oricând, cu o onoare nepătată. E unul dintre motivele pentru care-l iubesc. Dar acum nu mai știu ce să cred. După masa de prânz, cele două femei se opriră puțin pe trotuar să-și zică la revedere. —Mă simt așa vinovată că a trebuit să fiu cea care-ți spune despre treaba asta, spuse Fi. Dar nu mai puteam să trăiesc sub teroarea faptului că nu știi adevărul. Nu te mai simți nicicum, spuse Ruby. Dacă eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
activ e cheia... —Mamă, chicoti Ruby, abia ai născut un copil acum cinci minute și deja ne psihanalizezi pe toți? Ea zâmbi Înapoi. Îmi trebuie mai mult decât o naștere ca să mă oprească. Ruby o pupă pe mama sa de la revedere și-i spuse că se vor vedea mai pe seară. Câteva minute mai târziu, Ronnie, Phil și bebelușul se Îndreptau spre cea mai apropiată maternitate. Din moment ce Sam pierduse avionul spre New York, el și Ruby mergeau spre Starbucksul de la Terminalul 4
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
-mi era foame, dar am încercat totuși să înghit o brioșă care avea gustul pungii în care fusese împachetată. Am mușcat de două ori și am aruncat restul într-un coș înalt de aramă care era probabil pentru umbrele. La revedere, zise bătrânul, în timp ce ieșeam. Trecea un autobuz care tăia strada liniștită, ca o navă marea. Nu ne-am fi revăzut eu și bătrânul, cafea lui era o porcărie. Și n-aș mai fi revăzut câmpia aceea lutoasă, care se pierdea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
sau și cu inima, dacă doar crede că e îndrăgostit fără să fie. Eugenia, doamnă, domnule, m-a trezit la viață, la adevărata viață și, indiferent a cui ar urma să fie, eu îi datorez recunoștință veșnică. Și acum, la revedere! Și plecă solemn. Dar nici nu plecase bine, și doña Ermelinda strigă: — Fetițo! XII — Domnișorule - intră a doua zi Liduvina să-i spună lui Augusto -, a venit călcătoreasa. — Călcătoreasa? A, da, să poftească! Fata intră aducând coșul cu rufăria lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
spune că a exista este a gândi și ceea ce nu gândește nu există. Sigur, evident! — Atunci nu gândi, Augusto, nu gândi. Și dacă tot te încăpățânezi să gândești... — Ce? Devorează-te! — Adică să mă sinucid?... Asta nu mă privește. La revedere! Și Víctor plecă, lăsându-l pe Augusto pierdut și descumpănit în reflecțiile sale. XXXI Furtuna din sufletul lui Augusto luă sfârșit, ca într-o acalmie înspăimântătoare, prin hotărârea de a se sinucide. Voia să termine cu el însuși, izvorul propriilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Îți datorez? Ți-am plătit deja? Ei bine, nu pot spune decât că n-a fost un accident. Probabil că am vrut să plătesc de două ori fiindcă șnițelul - șnițel era, nu-i așa? - a fost delicios. Scuze. Mulțumesc. La revedere. Trebuie să fug. Ia te uită ce ploaie! Pari puțin obosită? Supărată? Probabil că vremea e de vină. Nu-i nimic. O să se Însenineze În curând. La revedere. Toate cele bune. Pe mâine. Douăzeci de minute mai târziu, când autobuzul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
șnițelul - șnițel era, nu-i așa? - a fost delicios. Scuze. Mulțumesc. La revedere. Trebuie să fug. Ia te uită ce ploaie! Pari puțin obosită? Supărată? Probabil că vremea e de vină. Nu-i nimic. O să se Însenineze În curând. La revedere. Toate cele bune. Pe mâine. Douăzeci de minute mai târziu, când autobuzul opri În fața Teatrului Național, Fima Își dădu seama că făcuse o greșeală de neconceput ieșind azi din casă fără umbrelă. Sau promițându-i patroanei restaurantului că o să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
s-ar traduce prin linie moartă. Apropo, la ce ne trebuie vehicule cu propulsie cu jet? Nu alergăm destul și fără ele? De ce nu descoperiți ceva care să ne facă să stăm În sfârșit liniștiți pe loc? Scuză-mă. La revedere, Teddy. N-ar fi trebuit să-mi dai brandy-ul ăla. Vorbesc destule prostii oricum. Ieșind din lift, se lovi pe Întuneric de Yael, care Îl căra pe Dimi adormit În brațe, Înfășurat În haina ei de pilot. Ea scoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
sendviș cu brânză. Cei trei complotiști se ridicară să plece. Trecând pe lângă masa lor, tânărul colonist Îi aruncă un zâmbet dulce și nevinovat, de parcă ar fi văzut ce era În inima lui și l-ar fi iertat, apoi spuse: La revedere și numai bine. Dar nu uita că la urma urmei ne aflăm cu toții În aceeași barcă. În mintea lui, Fima plasă scena asta Într-o cafenea din Berlin, În ultimele zile ale Republicii de la Weimar, și Își Însuși rolul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
sunt? Unde erai când puneam temeliile pământului? Înălțimea Sa tace. Înălțimea Sa zâmbește. Amin. Între timp Fima trecu de stația lui și coborî la următoarea. Nu uită totuși să se despartă de șofer ca de obicei, spunând „mulțumesc și la revedere“. La clinică o găsi pe Tamar Greenwich singură. Amândoi medicii plecaseră să rezolve niște probleme la Biroul de Impozite și aveau să se Întoarcă abia pe la patru. —Ieri, când n-ai fost la serviciu, spuse Tamar, a fost o nebunie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
Mă sâcâi. În acest caz, spuse Fima, stăpânindu-și cu greu un nou val de furie, o poftă nebună să-i tragă o palmă acestei creaturi șirete și obraznice, În acest caz, n-ai decât să te plictisești singur. La revedere. M-am săturat de tine. Dar În loc să plece, trase cu putere din raft prima carte care-i căzu În mână. Era un volum portocaliu, În limba engleză, despre istoria Alaskăi În secolul al XVIII-lea sau al XIX-lea. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
casa spânzuratului nu ții funia de două capete. N-are importanță. Scuză-mă, dar acum chiar trebuie să Închid și să fug. Apropo, am auzit că Uri se Întoarce la sfârșitul săptămânii. Poate aranjăm ceva pentru pentru sâmbătă seara. La revedere. Bineînțeles că nu suntem un popor, se Încăpățână Fima, surd și Înflăcărat de siguranța dreptății sale. Suntem un trib primitiv. Gunoi, asta suntem. Dar nemții ăștia, ba chiar și francezii și britanicii, n-au nici un drept să ne facă nouă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
mormăi ca un bătrân furios: —Calambur. Calambur de proastă calitate. Căci dintr-odată jocul de cuvinte dintre „a uita“ și „a pierde“1 i se păru atât de ieftin, Încât coborî pe ușa din față2 și nici măcar nu spuse „la revedere“ sau „mulțumesc“ șoferului, obicei pe care Îl respecta cu sfințenie, chiar și când era profund preocupat de altceva, ca ieri, spre exemplu, când coborâse din greșeală la altă stație decât trebuia. Fima stătu două-trei minute pe strada cenușie, printre frunzele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
ultimul autobuz spre Kiriat Yovel. Nu uită să-i ureze șoferului o sâmbătă plăcută. La patru fără un sfert, aproape de intrarea sâmbetei, coborî la stația de pe strada vecină cu a sa. Nu uită să-i spună șoferului „mulțumesc și la revedere“. Amurgul Începuse să poleiască norii ușori de deasupra dealurilor Betleemului. Și Fima dintr-odată Își dădu seama foarte limpede, cu o vagă durere, că și ziua aceasta se dusese pentru totdeauna. Pe strada sa nu se zărea nici țipenie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
eu, într-un final. Și nimeni nu a încercat să mă împiedice. Kieran a făcut un gest să mă pupe și apoi s-a tras înapoi, nesigur dacă era potrivit să facă asta în noul context. Am mormăit un „la revedere“ și am tulit-o. Am fost bucuroasă să mă văd afară și mi-am promis să n-o mai fac. Înainte să apuc să mă bucur de singurătate, m-am simțit înșfăcată de mână, pe la spate. Pregătită fiind să aplic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
o prezentare pentru cumpărarea unei case de vacanță în comun? — Da, știam că nu ai fi venit. Și vreau să auzi ce au de oferit oamenii ăștia înainte de a spune nu. Nu am nevoie să aud. Spun nu și la revedere. Dar Lisa mă ținea încă de cot. —Știu ce e-n capul tău. Ba pun pariu că nu. — Crezi că e prea mult și prea devreme, dar revista nu va apărea decât peste câteva luni, iar până atunci vei fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
unei prietene care-și alege hainele pentru alinare, izbucni Lisa. N-o învinovăți pe Jenny pentru că a fost sinceră. Kieran se simți obligat să mă apere la rândul său. —Trebuie să plec, am strigat eu însuflețită. Mulțumesc pentru vin. La revedere. Anunțul meu abrupt a scuturat-o pe Lisa de norul de resentimente față de mine. Dar doar ce-ai sosit și nici nu ne-ai spus de ce ai venit. Am făcut un gest vag cu mâna. Nu era nimic. Zău. Pa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
probabil. Și dacă printr-un miracol nemaivăzut, tu și Ed sunteți încă împreună când apare revista, atunci... Făcu un gest vag cu mâinile. Atunci ce? Ce-o să facem? Lisa avu un zâmbet vesel, nebun, disprețuitor înainte de a-mi spune la revedere. —Ceva. O să facem ceva. Atunci stau liniștită. Ușa se închise înainte să-mi amintesc că nu-i spusesem de Kieran și de Tally. O să-i spun mâine. După ce vorbesc cu Kieran. Capitolul 8tc "Capitolul 8" —De ce ne-am întâlnit aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
mă duc să o iau și pe mătușa dumneavoastră mai târziu, spuse el. Credeți că va trebui să-i ducem și valizele înapoi? Asta cu siguranță, am spus ușurată. Alfie încuviință din cap. —O să fac și asta mai târziu. La revedere. Și apoi plecă. Mark intrase deja în apartament. Când am intrat și eu după el, am văzut că totul era cum lăsasem eu și Lynn după cină. M-am întrebat dacă Mark va remarca cele cinci farfurii și tacâmuri din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
că Ramses nu i-a servit de trambulină. - L-ai învățat cu nărav de la început, obiectă atunci fratele său de sub țeasta lui Peter Altenberg, în dialect specific vienez. Nu-i așa Peter? Inconștientul meu amic îmi zâmbea copilărește, fericit de revedere. Cine nu l-a cunoscut pe blândul copilaș în etate de patruzeci și ceva de ani, cu numele de Peter Altenberg, are tot dreptul să regrete. El a scris numai câte un singur cuvânt din fiecare poezie delicată, pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]