KorAP: Find »[drukola/base=rob & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...113 114 115 ...173 >

4,307 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927

Mi-am ales, stăpâne, răspunse Auta cam tăios. Una din Atlantida mi-am ales. Dar nu e sclavă și nu e neagră. Iată de ce nu pot alege clipa cea mai fericită... - Atunci ești un nătărău! Sau iarăși uiți că ești rob? Alege-ți fericirile la care ai dreptul. Ochii lui Auta tremurară, ușor înroșiți. Zise cu glas sugrumat: - Drepturile, stăpâne, se măsoară altfel. Dragostea nu le e măsură bună. Tefnaht începu să râdă cu poftă: - Ești prea tânăr, sau ești cu

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
erau împinse și de vâsle. Cei doi prieteni se apropiară de marginea punții, ca să poată sta de vorbă netulburați. Lângă ei nu era nimeni, decât mai jos de punte, în locașul vâslei, un vâslaș. Legat cu o frânghie de mijloc, robul vâslea din greu. Era dintre robii rome, luați din câmpiile de jos ale țării Ta Kemet. Părea să fie țăran, muncitor de pământ, așa îl arătau mâinile lui înnegrite și brăzdate de crăpături, și spinarea lui încovoiată, și ochii lui

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
doi prieteni se apropiară de marginea punții, ca să poată sta de vorbă netulburați. Lângă ei nu era nimeni, decât mai jos de punte, în locașul vâslei, un vâslaș. Legat cu o frânghie de mijloc, robul vâslea din greu. Era dintre robii rome, luați din câmpiile de jos ale țării Ta Kemet. Părea să fie țăran, muncitor de pământ, așa îl arătau mâinile lui înnegrite și brăzdate de crăpături, și spinarea lui încovoiată, și ochii lui triști deasupra feței uscate și supte

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
atlant, ce tocmai trecea pe acolo, sfâșie șuierând spinarea vâslașului. Iahuben se întoarse spre vâslaș și abia acum zări pe slujbașul de lângă ei. Voia să spună ceva și nu știa ce. Grăi la întîmplare: - În Ta Nuter viața-i frumoasă... Robul rome îl privi cu scârbă. Biciul nu-l potolise, parcă îl întărîtase mai mult. Auta se uită și el la acest rob și simți cum îl doare și pe el trupul, deși nebătut. Vâslașul aruncă printre dinți: - Poți să spui

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
ei. Voia să spună ceva și nu știa ce. Grăi la întîmplare: - În Ta Nuter viața-i frumoasă... Robul rome îl privi cu scârbă. Biciul nu-l potolise, parcă îl întărîtase mai mult. Auta se uită și el la acest rob și simți cum îl doare și pe el trupul, deși nebătut. Vâslașul aruncă printre dinți: - Poți să spui de trei ori că lupul e capră, lapte de la el tot n-ai să mulgi! Biciul slujbașului șuieră din nou. Robul rome

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
acest rob și simți cum îl doare și pe el trupul, deși nebătut. Vâslașul aruncă printre dinți: - Poți să spui de trei ori că lupul e capră, lapte de la el tot n-ai să mulgi! Biciul slujbașului șuieră din nou. Robul rome acum tăcut, răcorit, vâsli mai departe. - Care-i numele tău? îl întrebă Iahuben, fără să știe nici el de ce. Slujbașul se pregătea să plece, dar se opri. - Ce nevoie ai tu de numele meu? Vrei să mi-l spurci

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Iahuben, fără să știe nici el de ce. Slujbașul se pregătea să plece, dar se opri. - Ce nevoie ai tu de numele meu? Vrei să mi-l spurci în urechea ta, sau vrei să mi-l batjocorești cu limba ta? zise robul mînuindu-și vâsla cu furie, și ultimele lui cuvinte se amestecară cu alt șuierat de bici. Iahuben simți că i se urcă sângele în obraz, dar întîlnind privirea mută a lui Auta se stăpâni și își dădu seama că ar fi

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
și ultimele lui cuvinte se amestecară cu alt șuierat de bici. Iahuben simți că i se urcă sângele în obraz, dar întîlnind privirea mută a lui Auta se stăpâni și își dădu seama că ar fi făcut la fel ca robul de la vâslă dacă s-ar fi aflat în locul lui. Slujbașul răcni la vîslaș: - Să răspunzi, scrumbie uscată, când un oștean viteaz al marelui nostru stăpân, fie el veșnic viu, sănătos și puternic, vrea să știe numele tău blestemat! Lui Iahuben

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
curelele loviră buzele vâslașului, care n-au vrut să se deschidă pentru a răspunde la întrebare. Slujbașul clocotea de furie, și acum porni să facă ocolul punții, ca să biciuiască și pe ceilalți vâslași, spre a le aduce aminte că sunt robii Atlantidei. Folosindu-se de prilejul de a rămâne fără urechi străine în preajmă, Auta se întoarse spre dârzul țăran și, arătîndu-i-l pe Iahuben, spuse cu voce blîndă: - Omul acesta nu ți-a vrut răul. A vrut numai să-ți afle

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
ca să nu fie auzit de alții: - Nu te amărî, nu ești tu vinovat. - Dar cine? L-a biciuit numai din pricina mea, am văzut! Crezi că eu nu știu că nu-i ușor să-ți lași copiii flămânzi și să fii rob la alții? Trebuia să nu-l mai întreb și cum îl cheamă. Rămânea cu necazul lui și nu-i mai jupuia și pielea!... - Nu-i vina ta! mai spuse o dată Auta. Vinovată e Atlantida care nu se mai satură de

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
la alții? Trebuia să nu-l mai întreb și cum îl cheamă. Rămânea cu necazul lui și nu-i mai jupuia și pielea!... - Nu-i vina ta! mai spuse o dată Auta. Vinovată e Atlantida care nu se mai satură de robi. - La urma urmei, așa e cum spui tu! zise Iahuben. Mă gândesc că robul acela care a zis că-l cheamă Hunanupu o fi fost țăran ca acei care cântau pe câmp când am plecat noi. Își ducea și el

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
necazul lui și nu-i mai jupuia și pielea!... - Nu-i vina ta! mai spuse o dată Auta. Vinovată e Atlantida care nu se mai satură de robi. - La urma urmei, așa e cum spui tu! zise Iahuben. Mă gândesc că robul acela care a zis că-l cheamă Hunanupu o fi fost țăran ca acei care cântau pe câmp când am plecat noi. Își ducea și el viața în liniște și noi l-am luat de lângă ai lui. Auta zâmbi amar

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Atlantida, au hrană în fiecare zi. - O mână de mâncare și o stâncă pe umeri... O mână de hrană și un sac de bice... Și copiii rămași departe, singuri, ca și orfani. Auzi, Iahuben, tu umbli să cucerești țări și robi și stai numai câteva luni departe de copiii tăi cărora le aduci prăzi... Iar acest Hunanupu pe ai lui n-o să-i mai vadă niciodată. Auta își ridică obrazul spre vânt. Vântul își schimbase drumul. Era mai umed și bătea

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
aproape întuneric. Iahuben simți un gol în stomac și parcă toate măruntaiele stăteau gata să-i năvălească afară, pe gură. Auta se ținea de gardul punții, iar Iahuben apucase cu mâna marginea locașului vâslei, stând într-un genunchi. Lângă ei, robul Hunanupu se încorda din răsputeri să vâslească. Meșterul pânzei poruncise vâslașilor să se lupte cu apele, ca să nu se abată corabia din drum. Pânza fusese strânsă. Vâsla lungă de șase coți sau lovea în gol, sau era izbită îndărăt de

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
schimbi vâslașul dacă acela s-a înecat! Slujbașul se întoarse și plecă, știind din viața lui lungă și încercată că nu era bine să se ia la harță cu un proaspăt ajutor de sutaș. După câteva clipe veni cu alt rob, căruia îi legă mijlocul cu o frânghie nouă. Iahuben ieși pe punte. Se uită în jur și trase adânc în piept aerul mării. Îl văzu pe Auta în față, nemișcat, privind zarea. Vru să se îndrepte spre el, să-i

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
cei ce pluteau acum în acest șir lung de corăbii. Apoi, șirul de corăbii pluti spre miazăzi, pe Marea Atlantică. Unele corăbii cu sclavi se opriră la țărmul Muntelui de Foc din răsăritul Atlantidei, ca să lase acolo un număr din robii aduși; altele se opriră la munții din miazăzi pentru a coborî pe țărm pe ceilalți robi. Apoi corăbiile cu soldați și slujbași regești și cu averile jefuite plutiră mai departe cotind iarăși spre miazănoapte, ca să intre în larga mare liniștită

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
miazăzi, pe Marea Atlantică. Unele corăbii cu sclavi se opriră la țărmul Muntelui de Foc din răsăritul Atlantidei, ca să lase acolo un număr din robii aduși; altele se opriră la munții din miazăzi pentru a coborî pe țărm pe ceilalți robi. Apoi corăbiile cu soldați și slujbași regești și cu averile jefuite plutiră mai departe cotind iarăși spre miazănoapte, ca să intre în larga mare liniștită care scobea pe dinăuntru pământul țării, lărgindu-se treptat ca o creastă de cocoș. CAPITOLUL X

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
acoperișuri drepte din plăci de bronz. Printre arborii din dreapta se zăreau mișunând soldați. Dincolo, în stânga, nu era nimeni; acolo, numai noaptea târziu se întorceau de la muncile grele oameni uscați, slabi, încovoiați, cu pielea neagră, galbenă sau roșie. Acolo, în casa robilor, stătuse Auta câteva luni până când o întîmplare dintre cele mai rare l-a adus în casa Marelui Preot. Odată, acest adevărat stăpân al Atlantidei de care și regele se temea, apăsat prea mult de singurătatea sa de bătrân înțelept fără

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Preot. Odată, acest adevărat stăpân al Atlantidei de care și regele se temea, apăsat prea mult de singurătatea sa de bătrân înțelept fără soții și fără odrasle, a vrut să se desfăteze ca un copil și a intrat în casa robilor încremeniți în fața lui și le-a pus zece întrebări năstrușnice. Vrând să glumească mai mult cu sine decât cu ei, de urât, le-a spus că pe acela care-i va răspunde măcar la jumătate din ele îl va aduce

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
va aduce slujitor în palat, iar dacă vreunul ar izbuti să cunoască toate răspunsurile îl va înfia. Întrebările nu erau grele, dar încurcate. Cea din urmă suna așa: cum este lumea? Mulți cutezară, dar nu i-au plăcut răspunsurile nimănui. Robii îndrăzneți s-au ales cu bice. Numai robul negru Auta dădu răspunsuri care plăcură puternicului stăpân. Întrebat cum este lumea, robul a răspuns: "Cum vrem s-o vedem!" De la început luîndu-l la sine din glumă, în cele din urmă Marele

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
ar izbuti să cunoască toate răspunsurile îl va înfia. Întrebările nu erau grele, dar încurcate. Cea din urmă suna așa: cum este lumea? Mulți cutezară, dar nu i-au plăcut răspunsurile nimănui. Robii îndrăzneți s-au ales cu bice. Numai robul negru Auta dădu răspunsuri care plăcură puternicului stăpân. Întrebat cum este lumea, robul a răspuns: "Cum vrem s-o vedem!" De la început luîndu-l la sine din glumă, în cele din urmă Marele Preot îl păstră și îl îndrăgi. Toată lumea în

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
dar încurcate. Cea din urmă suna așa: cum este lumea? Mulți cutezară, dar nu i-au plăcut răspunsurile nimănui. Robii îndrăzneți s-au ales cu bice. Numai robul negru Auta dădu răspunsuri care plăcură puternicului stăpân. Întrebat cum este lumea, robul a răspuns: "Cum vrem s-o vedem!" De la început luîndu-l la sine din glumă, în cele din urmă Marele Preot îl păstră și îl îndrăgi. Toată lumea în Marele Oraș și în toată țara vorbea ca de o țicneală, dar vorbea

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
coșuri mari, pline cu colți de fildeș, coșuri cu pește și atâtea alte poveri câte nu se pot ține minte și număra. În fiecare zi din corăbii coborau slujbași și soldați, mânând turme de tauri și vaci sau cete de robi proaspăt aduși din țările depărtate. Alți slujbași sau sclavi mânau spre corăbii turme de oi. Bătrâne femei atlante, din sărăcime, umblau prin mulțimea de oameni și își lăudau în gura mare plăcintele sau turtele cu miere ce le aveau de

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
fața mai albă, unii cu bărbi negre, dar iuți și guralivi, care alergau de la o corabie la alta, strigând, lăudîndu-se sau văicărindu-se, până când își ajungeau ținta; și atunci încărcau în scurtele și adâncile lor corăbii câte un număr de robi pentru care plăteau chiar acolo pe loc fie bucăți mici de piatră sclipind cu mii de fețe, atât de prețuite de bogații stăpâni ai Atlantidei, fie burdufuri cu vin auriu și tare, stors din strugurii de la capătul de răsărit al

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
oamenii străini, nici măcar hoții, se amăgea mereu cu gândurile. Dar iată că într-o dimineață, se petrecu o întîmplare pe care niciodată n-ar fi crezut-o cu putință. Iahuben stătea ca de obicei pe zid și privea poarta. Doi robi negri, după înfățișarea lor, cât putea să-și dea seama, aduși de undeva de la miazăzi de Ta Kemet, lucrau cu îndemînare să încrusteze în stâlpii porții flori de argint. Erau foarte negri acești oameni, cu capul lunguieț și așezat pieziș

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]