3,443 matches
-
pe jos. Își scoate capul din culcușul lui mizerabil. N-am nimic! Se agită, țipă, crede că vreau să-l fur, ce să fur? Grămada aceea de zdrențe putrede? Dinții care, atunci când deschide gura și un plânset răgușit i se rostogolește în șanțul lucitor al gâtului, se vede că lipsesc? — Mă scuzați, am căzut. Ce am atins? Ce miasme am respirat? Bărbatul emană un miros îngrozitor, ca de câine abandonat cu burta spintecată pe marginea drumului. Și Italia puțea atunci când tragedia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
Nu-i rămân decât ochii. Două bălți strălucitoare care mă scrutează în timp ce rimelul negru îi curge pe obraji ca o funingine udă. Este singură cu oasele ei, cu ochii ei. Este ea, câinele meu pierdut. — Italia... Și numele ei se rostogolește pe strada aceea întunecată și îngustă, printre zidurile care o închid. Își duce mâinile la urechi, își clatină capul, nu vrea să mă audă, să-și audă numele. Îngenunchez pe trepte, în fața ei, îi prind brațele. Se zbate, dă din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
alunecaseră după urechi și el controlase mai întâi dacă erau bine așezate și numai apoi își desprinsese mâinile. Era deja în picioare. — Mergem? Acum, în timp ce conducea, era mai trist sau poate eu eram. Strada părea un noroi gri care se rostogolea în fața botului mașinii. — O iubeam foarte mult..., am șoptit, foarte mult. Puțin mai târziu ne-am oprit pe o străduță de pământ alb, care ducea din strada principală, spre mijlocul câmpiei. Mașina neagră era parcată rău. Aproape de ea se afla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
căci pe-acolo nu circulau tramvaie și arareori automobile, câțiva bătrâni veneau să se însorească în după-amiezile fragile și blânde de toamnă, când frunzele unei duzini de castani sălbatici care creșteau exilați acolo, după ce tremuraseră în vântul de miazănoapte, se rostogoleau pe pavaj sau acopereau șederea băncilor de lemn vopsit totdeauna în verde, în culoarea frunzei proaspete. Acei arbori domesticiți, urbani, în formație corectă, care, când nu ploua, își primeau rația de apă la ore fixe printr-o rigolă și-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
în căutare de ejaculări ale sensibilității, cel care, citind Pielea de sagriu, simte că leșină într-un spasm voluptuos când Raphaël o strigă pe Pauline: „Pauline, vino!... Pauline“ - și mai departe: „Te iubesc, te ador, te doresc...“ - și-o vede rostogolindu-se pe jumătate goală pe canapeaua lui, și o dorește în agonia sa, în agonia care este însăși dorința lui, printre sunetele strangulate ale horcăitului său agonic, și-o mușcă pe Pauline de sân și ea moare agățându-se de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
puștii, urlând la oameni să își dea jos pantalonii. Bărbatul care spusese povestea s-a repezit în fața rândului și a început să își desfacă nasturii. Patul unei puști l-a lovit în piept. A căzut la pământ și s-a rostogolit la loc în grămada de oameni juliți, bătuți, necircumciși, luptători ai rezistenței. Dar acum eram în America. Aici bărbații în uniforme nu le ordonau altor bărbați să își dea jos pantalonii. Aici bărbații în uniforme zâmbeau, chiar și atunci când mormăiau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
lui apucă un teanc de bancnote. Zărește bijuteriile, dar nu poate să le apuce fără să scape banii. Se uită în jur după ceva în care să îndese prada; ia servieta cu o mână și o desface. Caietele Annei se rostogolesc pe podea. Paginile zboară din ele. Se răsucesc, se leagănă și plutesc într-o rază de lumină gălbuie care pătrunde printr-una dintre ferestre. Nici unul dintre noi, nici măcar Anne, nu se uită la ele în timp ce părăsim anexa secretă și pășim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
de la intrare, un alt lucru pe care nu îl făcuseră, femeia cu gâtul gros din față a gemut. Întunericul vibra de plânsete înfundate, de gemete, în timp ce femeile își suflau nasul. Camera de filmat se mută iar la cer. Norii se rostogoleau deasupra. Pescărușii scoteau sunete ascuțite și zburau foarte jos. Filmul se termină, dar nu era chiar finalul. Mai urmau Westerbork, Auschwitz și Bergen-Belsen. Erau chiar și scene de acolo, dar fuseseră tăiate la montaj. Citisem undeva că regizorul filmase scena
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
Ierusalim. Acum, iarna, poteca era acoperită cu ace de pin ude de ploaie și alunecoase. Fima era absorbit cu totul de Întrebarea dacă pasărea Înghețată pe care o zărise pe o creangă joasă auzea sau nu zgomotul tunetelor care se rostogoleau de la vest spre est; capul păsării și ciocul erau Îngropate adânc sub puful aripii. Cuprins de Îndoială, se uită În urmă, ca să se asigure că era Într-adevăr o pasăre și nu un con ud. Asta Îl făcu să alunece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
de fum sau praf care umplea defileul, Îi intra În ochi și făcea să-l usture gâtul. Era În Întârziere. Nu avea să ajungă la timp. Nu existau pe lume cuvinte care să poată opri Înaintarea taurului turbat ce se rostogolea spre el. Într-o clipă avea să fie strivit. Și iată că mai mult decât spaima cumplită Îl durea rușinea eșecului, faptul că nu-și găsea cuvintele. Goana nebună se Încetini și se transformă Într-un mers târșâit, pentru că o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
de muște pe pervaz. Fima Îl prinse cu atenție Între degetul mare și arătător, de parcă ar fi fost contagios, și Îl aruncă În găleata de gunoi de sub chiuveta arhiplină. Numai că și găleata dădea deja pe dinafară. Mărul infectat se rostogoli și reuși să-și găsească adăpost printre recipientele și sticlele vechi, pline cu soluții de curățat, din spatele găleții. De acolo putea fi extras numai dacă Îngenunchea și se târa pe jos. Fima hotărî că de data asta nu va mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
de anul trecut. Și ce legătură avem noi cu partea ariană? Dar tu, domnule Prim-Ministru? Ce-ai realizat tu În toată viața ta? Ce-ai făcut astăzi? Ieri? Fima lovi inconștient Într-o cutie goală de tablă care se rostogoli În josul străzii și sperie o pisică dintr-un coș de gunoi. Râdeai de biata Tamar Greenwich doar pentru că din cauza unui capriciu de pigmentație s-a născut cu un ochi verde și unul căprui. I-ai disprețuit pe Eitan și pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
răspunse: —L-am aprins pe cel electric la Gad. În biroul lui Alfred n-am intrat deloc. Dar am să mă duc Într-o clipă. Înțelegând ce i se cerea, ieși să umple butelia. La Întoarcere, tunetele Începură să se rostogolească, joase și dese, de parcă deasupra norilor se Încinsese o luptă disperată Între blindate. Fima Își aminti deodată versetul „El atinse munții, iar ei fumegară“, pe care reuși aproape să-l vizualizeze. Și se Înfioră. De la etajul doi se auzeau sunetele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
găsit lesne soluția; trebuia să împing bulgărele de gheață nu cu vârful pantofului, ci cu talpa și cu tocul; în felul ăsta se lăsa mai bine dirijat în direcția mea de mers și, totodată, îmi menajam și bombeul. Așa că am rostogolit bulgărele de la han pe vechea uliță a satului, pe lângă oborul de vite până la brutărie, vizavi de care, în spatele unui șir de copaci, se afla sala de sport, unde mă adusese tata la directorul școlii, și mai departe până la pod. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
mă făcuse să ies din propria-mi fantezie ca prin burlanul îngust al unui iglu, din pozele cărții în peisajul înzăpezit, în neatinsa depărtare a câmpiei care se întindea înspre pădure ca o imensă halcă de pământ din ere străvechi. Rostogoleam bulgărele de gheață și când mă îndreptam înspre școală și, bucuros că nu eram obligat să observ pe nimeni, îl ascundeam în spatele unui zid ca să-l scot din nou la iveală după ore. Dar cu fiecare zi care trecea se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
montan spre care ne ducea mașina - pe noi, împreună cu fratele mamei - era un loc liniștit; Onkel Curt aflase de el printr-un cunoscut de la bancă. Era situat între coaste abrupte, iar la capătul văii se afla o cascadă ce se rostogolea peste margine în fața unui vârf de trei mii de metri. Hotelul ascuns de colți de stâncă și de arțari alpini era o construcție simplă de lemn cu o verandă de sticlă. Deasupra sălii de mese se aflau dormitoarele, în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
Pipin“, de anecdota cu avocado sau de apelurile telefonice de sâmbătă, când prietenul lui se prezenta drept unul, Spengler Suter, care suna să reclame spargerea unei țevi care nici nu exista. Tata se ridică, ședea pe marginea gazonului, cositoarea se rostogolise peste taluz, tăind o brazdă în pojarniță înainte ca mașina să se fi răsturnat și continua să facă larmă ca un copil care nu se mai astâmpără. Când l-am găsit acolo tata era palid și cu fruntea brobonată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
oaspeți unde doarme acum. Pereții erau foarte goi, iar podeaua era plină de mici adâncituri ca niște pietre funerare care arătau locul în care se aflaseră cândva mese și scaune. Aproape că mă așteptam să văd scaieți intrând pe ușă rostogolindu-se, iar pe fundal coloana sonoră de la The Good, the Bad and the Ugly. Am găsit niște cutii cu lumânări, le-am răspândit prin cameră și le-am aprins încercând să maschez golurile. Când s-a auzit soneria, nu am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
scuzi această grosolană lipsă de încredere”. Răspunsul meu a fost prompt și fără să îngăduie tergiversări. - „Domnule Șvaițer, tonul scrisorii dumitale îl resping cu indignarea omului care și-a îndeplinit obligațiunile. De la dumneavoastră s-a declanșat criza care s-a rostogolit peste noi, în avalanșă, aducându-ne deprecierea leului, a grânelor și a petrolului. Pe de altă parte plasamentul nefericit al depozitului de lei din contul „C” a fost un act de complezență, pe care l-am făcut în urma stăruitoarelor dumitale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
despărțit. La gară, în fața vagonului cu care Bianca și Maria se înapoiau spre Triest, mă uitam neconsolat la amândouă, fără să le pot deosebi, așa cum ele salutau de plecare, tăcute și triste, asemenea celor două lacrimi ce mi s-au rostogolit pe obraji. De-a lungul șinelor rămase goale, soarele își scăpăra argintul. „Prietenul” meu - scriitorul acela care întinde pelteaua ideii literare pe câte-o sută de pagini, juisând în poala stearpă amorții - mă surprinde traversând stradela și râde fiindcă țin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
printre buzele subțiri, trase ca din grifel, susținu că niciodată nu i-am arătat atâta sentiment, demonstră, martorei calitatea inferioară a sărutului meu rar, rece și convențional. Își șterse apoi nasul, clipind din pleoape, scurt și pripit, ca pentru a rostogoli din ochii ei verzi și frumoși două lacrimi gata să se răzgândească și să înapoieze la izvorul lor. Nu putui plânge cu hohot la plecarea buldogilor, fiindcă Zitta își potrivea la oglindă tricornul negru cu pompon, în care arăta ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
în biblia despre carne și desigur într-o carte despre suflet. E singurul om din pensiune cu care mă înțeleg din punct de vedere spiritual. Rudolf are treizeci de ani și trăiește între două femei. Chiți, îi zise „Dolfi”, și rostogolindu-și ochii bulbucați, schițează din buze un „o” roșu și pervers. Trupul ei e mic și plin, cu toate suprafețele rotunde, ca plămada crescută a unor cozonaci, și cu gropițe rămase ca urma unor apăsări de degete, în coca pulpelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
esprit satiric publicat la Începutul anului, În care stilul târziu al lui Henry James era caricaturizat cu cruzime („Este un hipopotam magnific dar suferind, decis cu orice preț, chiar și cel al propriei demnități, să culeagă un bob de mazăre rostogolit Într-un ungher al vizuinei.“), Încă nu s-a vindecat. Theodora nu se miră, căci a bătut la mașină scrisorile mâhnite ale lui Henry James către mai tânărul scriitor, pe care până atunci contase ca prieten și admirator. Dar un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
fusese, În mod evident, salonul spațios, saturat cu lumină, pe care Îl folosea drept atelier. Nu era nimic egoist În această apropriere, căci Îi plăcea să aibă familia de jur-Împrejurul său atunci când lucra. Când erau mici, copiii tropăiau și i se rostogoleau printre picioare În timp ce stătea la masa de desen, făcându-și astfel loc până pe planșe. Seara, după cină, Emma Îi citea sau cânta la pian, În timp ce el mai lucra câteva ceasuri, fumând țigară de la țigară. Aici erau primiți și oaspeții. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
mama nu e mult mai bună. Rămâne orfană la cincisprezece ani, biata de ea, și trebuie să se Îngrijească de fratele ei, care e sugar, dezvoltă Emma. De aceea lucrează ca model pentru un pictor. — Trilby, spuse iar Henry, meditativ, rostogolind silabele pe limbă, parcă voind să soarbă toate aromele legate de nume. Ca titlu, era cu certitudine mai eufonic și mai ușor de memorat decât Peter Ibbetson (nu era niciodată sigur unde vine e-ul și unde o-ul din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]