3,185 matches
-
nimic, icnind doar din cauza durerii care o înțepa în șira spinării, izbucnind ca un foc de artificii, când se ridică în picioare: o scânteie argintie care îi umplu ochii de lacrimi. Femeia o conducea pe alee, spre o frânghie de rufe. La capătul acesteia, erau două trepte mici, care coborau spre o curte îngustă, probabil nu mai mare de câțiva metri pătrați. Apoi o cameră, cu o bucătărie improvizată în colț, un televizor și un băiat care desena la o masă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
pentru ca aceștia să ajungă la pantofi, dar în curând transformarea era realizată. Purta uniforma unui băiat de serviciu de la hotel. —Cum Dumnezeu... Cine a lucrat ture de noapte la hotel, ca mine, știe un lucru: toate au o spălătorie de rufe undeva. Trebuie doar s-o găsești și să intri prin efracție. Dar de ce? —Nu-ți dai seama? Oamenii ăștia ne-au pus microfoane și ne-au urmărit ca să-i conducem la tăbliță. Și acum au ce și-au dorit. Știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
lemn. ARTUR: Trebuia să vă-mbrăcați mai bine. CĂLĂUL: Vai, domnule, era să murim... Degeraseră temeliile orașului. Am ars tot. Mai întâi am ars ramele de la tablouri, cel de-al patrulea picior de la scaune... crăcanele de tras cizme... cârligele de rufe... Înțelegeți? Cele inutile, mai întâi... Apoi am trecut la mese, la dulapuri... cozile de mătură... A fost un coșmar... La sfârșit am ars și buturuga. ARTUR (Înfrânt.): Nu mai pot! Eu nu mai pot! Eu plec... CĂLĂUL: Vedeți? Trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
DOI CE SE-NTÎMPLĂ-N ACTU’-NTÎI Fantezie, mascaradă, bufonerie și experiment, în două acte Personajele (în ordinea intrării în scenă): GRUBI BRUNO FETIȘCANA CU GĂLEATA CU LĂTURI BĂRBATUL CU TOMBERONUL OMUL CU SACAUA PRIMUL BĂRBAT AL DOILEA BĂRBAT ORBUL FETIȘCANA CU RUFE MURDARE (rol dublat eventual de cealaltă FETIȘCANĂ) MAMA RECRUTUL I, RECRUTUL II, RECRUTUL III, RECRUTUL IV, RECRUTUL V etc. MAJORDOMUL VIZITATORUL MARAT UN POLIȚIST UN MAȘINIST MAESTRUL DE CEREMONII Alți mașiniști, sufleori, plasatoare, garderobiere, orchestranți, Danton, Robiespierre, regele, purtători de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
gropii.): Gata. GRUBI (La fel.): Am făcut treabă bună azi. PRIMUL BĂRBAT: Dacă mai aveți nevoie de noi... BRUNO: Nu cred. AL DOILEA BĂRBAT: Noi suntem aici... PRIMUL BĂRBAT: Rămânem aici, cu voi. BRUNO: N-aveți decât. (Apare FETIȘCANA CU RUFE MURDARE; se apropie de cei patru și privește în groapă.) FETIȘCANA: Ia te uită! GRUBI (Mândru.): Ei, ce zici? FETIȘCANA: Ce să zic? GRUBI: Mai avem puțin ș-o dăm gata. FETIȘCANA: Da’ acolo ce se vede? BRUNO (Privind în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Aici se-ntunecă și acolo se-nluminează de ziuă. FETIȘCANA (Neîncrezătoare.): Ei, aș! GRUBI: Zău! Întreabă-l pe BRUNO. PRIMUL BĂRBAT (Scoțându-și pălăria.): Domnișoară, domnul GRUBI are dreptate. S-a dovedit științific acest lucru. FETIȘCANA: Zău? (Începe să arunce rufele murdare în groapă.) AL DOILEA BĂRBAT: Pfuuu! Ce mizerie! PRIMUL BĂRBAT: În fiecare zi, rufele domnișoară? FETIȘCANA: Da, domnule. AL DOILEA BĂRBAT: Ale cui sunt aceste rufe, domnișoară? FETIȘCANA: Ale mele. AL DOILEA BĂRBAT: Ce murdare sunt! (FETIȘCANA termină de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Întreabă-l pe BRUNO. PRIMUL BĂRBAT (Scoțându-și pălăria.): Domnișoară, domnul GRUBI are dreptate. S-a dovedit științific acest lucru. FETIȘCANA: Zău? (Începe să arunce rufele murdare în groapă.) AL DOILEA BĂRBAT: Pfuuu! Ce mizerie! PRIMUL BĂRBAT: În fiecare zi, rufele domnișoară? FETIȘCANA: Da, domnule. AL DOILEA BĂRBAT: Ale cui sunt aceste rufe, domnișoară? FETIȘCANA: Ale mele. AL DOILEA BĂRBAT: Ce murdare sunt! (FETIȘCANA termină de aruncat rufele și iese din scenă.) BRUNO (Privind în groapă.): Uite, că s-a putut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
are dreptate. S-a dovedit științific acest lucru. FETIȘCANA: Zău? (Începe să arunce rufele murdare în groapă.) AL DOILEA BĂRBAT: Pfuuu! Ce mizerie! PRIMUL BĂRBAT: În fiecare zi, rufele domnișoară? FETIȘCANA: Da, domnule. AL DOILEA BĂRBAT: Ale cui sunt aceste rufe, domnișoară? FETIȘCANA: Ale mele. AL DOILEA BĂRBAT: Ce murdare sunt! (FETIȘCANA termină de aruncat rufele și iese din scenă.) BRUNO (Privind în groapă.): Uite, că s-a putut. GRUBI (Privind în groapă.): Îndată o să intre în normal. PRIMUL BĂRBAT (Privind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
în groapă.) AL DOILEA BĂRBAT: Pfuuu! Ce mizerie! PRIMUL BĂRBAT: În fiecare zi, rufele domnișoară? FETIȘCANA: Da, domnule. AL DOILEA BĂRBAT: Ale cui sunt aceste rufe, domnișoară? FETIȘCANA: Ale mele. AL DOILEA BĂRBAT: Ce murdare sunt! (FETIȘCANA termină de aruncat rufele și iese din scenă.) BRUNO (Privind în groapă.): Uite, că s-a putut. GRUBI (Privind în groapă.): Îndată o să intre în normal. PRIMUL BĂRBAT (Privind în groapă.): Nu mi-aș; fi închipuit niciodată. AL DOILEA BĂRBAT (Privind în groapă.): Nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
conducea povara care gâfâia, tremura și fornăia scuipând apă, spre uscat, spre țărmul neted, unde o bătrânică de neuitat, cu păr cărunt pe bărbie, alegea cu promptitudine un halat de baie dintre multe altele ce atârnau pe o frânghie de rufe. La adăpostul unei mici cabine, erai ajutat de un alt servitor să-ți lepezi costumul de baie Îmbibat cu apă și Îngreunat de nisip. Acesta cădea bâldâbâc pe scândurile de pe jos și Încă tremurând pășeai În afară, călcând pe dungile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
a manevrat În băița lui. În fața noastră, acolo unde un șir discontinuu de case se Înălța Între noi și port și unde ochiul Întâlnea tot felul de nimicuri, cum ar fi chiloți bleu și roz dansând pe o frânghie de rufe sau o bicicletă de damă și o pisică tărcată Împărțind În mod ciudat un balcon rudimentar din fier forjat, era o plăcere să deslușești prin Învălmășeala unghiulară de acoperișuri și ziduri, coșul unui superb vapor, arătându-se din spatele frânghiei de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
sau o bicicletă de damă și o pisică tărcată Împărțind În mod ciudat un balcon rudimentar din fier forjat, era o plăcere să deslușești prin Învălmășeala unghiulară de acoperișuri și ziduri, coșul unui superb vapor, arătându-se din spatele frânghiei de rufe, ca o imagine dintr-un joc de genul „Găsiți ce a ascuns marinarul“ - imagine care, odată descoperită, nu mai poate fi pierdută. Index* Abbazia: Aldanov vezi Landau. Aleksei (majordom): Aleksei (prinț): America: , passim. *Andreev, L.N.: Apărarea (Otcitanie): Apostolski, Prohor: Aihenvald
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
Dar să știi, racii cu scordolea nu merg decât c-o mămăligă d-aia din mălai de moară cu valț, nu din ăsta de ne-a dat Veturia. Am lăsat sarmalele, apoi am ieșit pe balcon. M-am strecurat pe sub rufele întinse la uscat și m-am rezemat de rama metalică. Veturia avea câteva ghivece mari de flori, un fel de chiupuri smălțuite, în care pusese un soi de arbuști care înfloriseră. Flori mici, galbene, dese, primele flori ale primăverii. Urca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
parcă tot în ritmul melodiei, ca și cum și toiagul acela lucitor în lumina difuză a neonului, ca o despicătură albă, săgetată în noapte, ar fi însoțit dusul melodiei abia auzite, lăsând-o să urce greu spre etajul blocului, spre balconul cu rufe și cu mine bătând în prichiciul metalic un ritm inventat după cântecul șoptit al orbului. Părea știută melodia lui, îmi părea știută și silueta orbului din stație, păreau toate știute, trăite cândva, văzute cândva, povestite sau doar imaginate cândva. Sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
din dorurile mele neostoite după o lume al căreia niciodată nu am fost, pe care am dorit-o întotdeauna. I-am râvnit sărăcia demnă, bucuriile mărunte ale fiecărei zile, cu mirosurile ei de bălegar, de fân, de gutui sau de rufe zvântate pe ulucile gardului. I-am dorit simplitatea plecărilor și revenirilor, muțenia sub care se trec cele mai adânci bucurii sau dureri, fascinația cu care se deschideau permanent unor orizonturi fabuloase, enigmatice, cu interdicții cumplite, dar și cu dezlegări miraculoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
izbăvire, șutați tocmai în Rai. Rămăseserăm doar eu și Kerim în părăsirea localului. Orbul care până atunci cântase din muzicuță la o masă de lângă godin, cu toiagul lui atârnat de un fel de parâmă care spânzura ca o funie de rufe între burlanul sobei și rafturile cu sticle de la tejgheaua lui Borisoff, vânzătorul, plecase și el, șonticăit, trăgându-și ciotul de picior. Kerim ascultase până atunci muzicuța orbului, cu ochii închiși, cu capul sprijinit în mâini, ca și cum urmărea în zarea cine știe cărei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
m-am concentrat asupra posibilelor explicații. Întotdeauna, absolut întotdeauna, mă dezbrac la dulapul mare de lângă dormitorul nostru, pe care îl numim eufemistic „garderoba mea“, îmi mototolesc perechea de șosete - una vârâtă în cealaltă- și o arunc astfel în coșul de rufe din colț. Nu era nici o posibilitate să-mi fi lăsat una în picior, chiar beat fiind, și nu am sărit niciodată peste obiceiul cu aruncatul- poate să fi ratat ținta și șosetele să fie împrăștiate dincolo de marginile coșului împletit, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
de-atunci, că-s mult mai mare acuma. — Mamă, ce știi de operația de slăbire? — Adică lipoabsorbție - să ai grijă cu asta, Stacey. Fata prietenei mele Terri și-a făcut una la coapse și-acum arată ca doi saci de rufe: numai încrețituri și gropi și cute. Revoltător. S-ai grijă, Stace. — Nu-nu la liposucție mă refer, mamă, ci la capsare. Prietena mea Crystal - știi, cea la care-i scriu- și-a capsat ceva la burtă și mi-a povestit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
se sprijine, pentru a nu cădea, cu cealaltă mână și cu dinții apuca lucrurile necesare... Dumnezeu îi dăduse atâta putere în mâini, că făcea orice lucru, dacă i se aducea toate cele necesare aproape de ea, pe o măsuță: spăla toate rufele, pregătea bucatele, curățea toate vasele. Vara, pregătea cele necesare pentru iarnă, diferite legume în borcane, magiunuri, verdețuri. Iarna, torcea lână, împletea pentru noi ciorapi, veste, fulare, mănuși, tot ce aveam nevoie pentru a nu suferi de frig. Pe noi, ne
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
o fântână chiar în poartă, apa căreia o foloseam numai la udat în grădină, pentru păsări și dobitoace. Nu departe, cam la 300 m, era altă fântână, cu apă mai bună, care era folosită pentru băut, gătitul bucatelor și spălatul rufelor. Îi ziceam „fântâna mașinii”. Cel puțin, o dată în săptămână, tata ne zicea: - Cine din copiii mei se duce să aducă o găleată cu apă de la fântâna bulgarului? Noi nu prea doream să ne ducem, ne plăcea și apa de la „fântâna
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
fugă într-un tunel de cârtiță unde el n-o mai poate ajunge. * Când reveni acasă, după serviciul care fusese obositor, cinci comisiuni și la adrese destul de îndepărtate una de alta, dar și câteva bacșișuri pe măsură, mamă sa spăla rufele cu leșie și le dădea pe-o frecătoare cu niște șerpi ondulați, care-ți gâdilau palmele dacă-i mângâiai, dar îți făceau bătături dacă spălai cum trebuie. Mama a pus cămășile și batistele la fiert, într-un cazan cu scrobeală
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
dacă-i mângâiai, dar îți făceau bătături dacă spălai cum trebuie. Mama a pus cămășile și batistele la fiert, într-un cazan cu scrobeală, între timp au mâncat, apoi Nicu s-a oferit să scoată el albia și să-ntindă rufele pe sârmă. Îi plăcea că, de cum le-ntindea, moi și aburinde, ele se întăreau de la ger și se lipeau, de parcă erau de piatră și, dacă voiai să le desprinzi, scârțiau ca ușile neunse. N-avea răbdare să stea locului și
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
la iveală conținutul, ar fi roșit până la urechi și nu ar mai fi îndrăznit să se considere drept o persoană respectabilă și puțin enigmatică. Nu, această plăcere o va lăsa pentru acasă, în familie, acolo unde, vorba proverbului, se spală rufele de acest fel. Precum stâlpii de telegraf se perindau ritmic prin ferestrele deschise ale vagonului, lăsând în urmă nostalgia peisajului trecut, tot așa gândurile îi aduceau în fața ochilor, într-o succesiune haotică, amintiri și imagini din diferite etape ale existenței
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
cuvinte. Nu știa să citească. Nu știa să scrie. Nu rezolva nici cele mai simple operații de aritmetică elementară, pentru că nu avea nevoie de ele și nici nu avea de gând să învețe vreodată așa ceva. În schimb, spăla maldăre de rufe pe un zolitor de tablă ondulată, într-o balie mare de lemn, pe care le clătea într-un uriaș ciubăr, le punea la uscat, le apreta și le călca cu o precizie și o plăcere rar întâlnită, făcea curat în
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
ajuns cu bine. În curtea din jurul atelierului, un fel de baracă din lemn, tencuită prin interior, deasupra căreia se vedea de la distanță cum iese fumul pe coș, cele mai multe obiecte erau formate din doage, adică butoaie, ciubăre, donițe albii de spălat rufe ș. a. m. d. Strecurându-se printre ele, câteșitrei au intrat, în coșmelia destul de încăpătoare, aproape în același timp. Dau nas în nas cu un bătrânel sfrijit și uscat ca un ardei capia ce atârnă în fiece gospodărie rurală deasupra cuptorului
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]