2,957 matches
-
aria Susita, care nu au fost identificate nominal, poate „Ein Hashaar” (Izvorul porții), din cauza arcurilor izvorului care dădeau impresia unei porți. 150 metri sud de sinagogă , în afara bazinelor naturale formate din izvorul Eyn as Sufeira, sub cele trei arcuri, , în săpăturile arheologice au mai fost descoperite două bazine suplimentare artificiale, care au servit, după cât se pare, unei „instalații industriale”, probabil de înălbire a inului. Se crede că producția industrială locală pe care se bazau în mare masură veniturile locuitorilor, este cea
Umm al-Kanatir () [Corola-website/Science/328085_a_329414]
-
regale la Visegrád, Diósgyőr, Zólyom (Zvolen, Slovacia) și alte câteva locații. Deși otomanii aveau să distrugă cele mai multe monumente de arhitectură în secolele al XVI-lea și al XVII-lea, casele nobiliare ale căror ruine au fost scoase la lumină prin săpături arheologice la Sopron și în alte câteva locații, frescele și sculpturile descoperite la Esztergom sau Oradea demonstrează arta și arhitectura gotică înfloritoare a vremii. De asemenea, "Cronica Pictată" și alte documente decorate cu miniaturi demonstrează gradul înalt al măiestriei artistice
Regatul Ungariei (1000–1538) () [Corola-website/Science/328221_a_329550]
-
accentuată iar la V și NV pereții stâncii sunt abrupți. În partea de S și la E, pe direcția de acces dinspre coama dealului, se afla săpat un șanț lat de 10 m și adânc de 4 m. În cursul săpăturilor arheologice întreprinse în 1905 s-a constatat existența unui zid lung de aproximativ 15 m, care bara partea sudică. Cetatea are o întindere restrânsă, lățimea ei maximă fiind de 20 m. În interiorul cetății, pe latura vestică, unde nu se mai
Cetatea Oratea () [Corola-website/Science/328304_a_329633]
-
aici s-a tras concluzia că cetatea și-ar fi încetat existența ca urmare a unor distrugeri violente. Obiectele descoperite în 1905 nu au fost inventariate și nici studiate temeinic. În anii 1968-1970 a fost organizată o altă campanie de săpături arheologice. Cu această ocazie au fost descoperite suficiente dovezi pentru a susține datarea cetății în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, unele elemente atestând folosirea ei și în secolul al XVI-lea. S-a constatat inexistența unor materiale
Cetatea Oratea () [Corola-website/Science/328304_a_329633]
-
circulară, cu adâncimea de 5,35 m și diametrul de 3,40 m. Aceasta este căptușită cu piatră nisipoasă, iar sub acest placaj, pe fundul cisternei, se găsește un strat de argilă pentru impermeabilizare. Deschiderea este mai îngustă și la săpăturile din 1905 au fost identificate unele amenajări pentru colectarea apelor pluviale. Tipologic, „cetatea” Oratia nu este o adevărată cetate, ea corespunzând mai curând fortificațiilor de mici dimensiuni, al căror rol era de a păzi căi de acces sau puncte strategice
Cetatea Oratea () [Corola-website/Science/328304_a_329633]
-
("Curtea Veche") este o fostă reședință imperială din München a împăratului Ludovic al IV-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman, fiind formată din cinci aripi Burgstock, Zwingerstock, Lorenzistock, Pfisterstock și Brunnenstock. Săpăturile arheologice au demonstrat că un castel exista deja acolo încă din secolul al XII-lea. După prima împărțire a Bavariei în 1255, "" a devenit reședința lui Ludovic al II-lea, Duce de Bavaria; în acea vreme, palatul se afla în
Alter Hof () [Corola-website/Science/328364_a_329693]
-
Evrei au locuit aici până în secolul al X-lea. Locul unde se afla orașul formează în zilele noastre parcul național Tzipori, care se întinde pe o suprafață de 16 kmp. Parcul arheologic a fost deschis pentru public în anul 1992. Săpăturile arheologice la fața locului încă nu s-au încheiat. În acest loc s-au găsit câteva urme care dovedesc existența unei așezări încă din timpul epoci canaanite (s-au găsit produse de olărit canaanite) și a Primului Templu.În secolul
Sepphoris () [Corola-website/Science/327673_a_329002]
-
În anul 1949 la poalele dealului, evreii au înființat moșavul Tzipori. În decursul anilor au fost locul a fost cercetat de mai multe expediții arheologice, uneori concomitent. Excavațiile au început în 1931 sub conducerea lui Leroy Waterman de la Universitatea Michigan. Săpături ulterioare au fost făcute între anii 1983-2003 de o echipă de arheologi condusă de Jeff Strange de la Universitatea Tampa din Florida. Aceștia din urmă au descoperit teatrul, un mare edificiu public care probabil a slujit drept agora. Între anii 1985-1989
Sepphoris () [Corola-website/Science/327673_a_329002]
-
site arheologic și o echipă comună de cercetători de la Universitatea Duke din Statele Unite și Universitatea Ebraică din Ierusalim sub conducerea lui A Myers, K Myers și Ehud Netzer. Echipa de la Universitatea Duke a revenit în zonă pentru noi perioade de săpături între anii 1993-2000. O altă misiune arheologică care a lucrat și mai lucrează aici din partea Universității Ebraice, a fost condusă începând din anul 1990 de profesorii Zeev Weiss și Ehud Netzer, din anul 1995de către Zeev Weiss. Aceasta a dezvelit
Sepphoris () [Corola-website/Science/327673_a_329002]
-
vinului Dionysos. Clădirea cu două etaje, având o lungime de 40 metri și o lățime de 23 metri, a fost construită în secolul al III-lea și cercetătorii presupun că a fost distrusă în cutremurul de pământ din anul 363. Săpăturile au evidențiat încăperi subterane care serviseră drept prăvălii si locuințe, de asemenea o curte interioară înconjurată de un peristil din toate cele patru părți, o sala de toaletă. În nordul curțiiț se afla o sală de mese denumită triclinium, încăperea
Sepphoris () [Corola-website/Science/327673_a_329002]
-
unui semicerc cu un diametru de 70 metri și avea circa 4,500 de locuri. Peste locurile săpate se aflau scaune în piatră din care o parte au fost furate încă în vremuri vechi. Restul au fost găsite în cursul săpăturilor, dar nu in situ. Au fost identificate cinci intrări, trei din ele aflate între locurile spectatorilor, iar două la marginile scenei. În față se afla scena din piatră, iar înapoia ei s-au găsit urmele unui perete care servea drept
Sepphoris () [Corola-website/Science/327673_a_329002]
-
secolele VIII-XIII). Analizele științifice le-a inaugurat Virgil Vătășianu (1936, 1959). Au urmat contribuții parțiale semnate de către Ștefan Lupșa, Mircea Păcurariu și Vasile Drăguț. Apoi Radu Popa a sugerat arhitectura inițială a bisericii (1986). Ulterior, investigații de arhitectură (1995-1996) și săpături arheologice (1996) au definit componentele și etapele de construcție, cu partea cea mai importantă a vechiului monument medieval. Vechimea bisericii - din construcția inițială se mai păstrează doar pereții de sud și de vest ai navei - nu poate fi precizată cu
Biserica Pogorârea Sfântului Duh din Ostrov () [Corola-website/Science/327259_a_328588]
-
este o tăblița de plumb cu inscripție în limba galica descoperită la aria de săpături arheologice Source des Roches lângă orașului francez Chamalières în anul 1971. Inscripția este scrisă cu cursiva latină și rămâne unul dintre cele mai lungi și mai complete texte galice păstrate. Apostrofa către zeul celtic de tinerețe Maponos și subiectul magic
Plombul de la Chamalières () [Corola-website/Science/327334_a_328663]
-
mai complete texte galice păstrate. Apostrofa către zeul celtic de tinerețe Maponos și subiectul magic al textului permit să se concludă că aceasta este un exemplu de "defixio". Datata ca fiind de la perioada iulio-claudiană că și celelalte artifacte din aceeași săpătura, tăblița este un dreptunghi de 6 cm pe 4. Textul are douăsprezece versuri și este scris cu litere foarte mici, de la 1 la 2 mm. <poem> andedion uediIumi diIiuion risun artiu mapon aruerriIatin lopites snIeððdic sos brixtia anderon c lucionfloronnigrinon
Plombul de la Chamalières () [Corola-website/Science/327334_a_328663]
-
fie utilizată ca secțiune nordică a autostrăzilor Zagreb-Split și Zagreb-Rijeka. A1 a fost un proiect demonstrativ pentru guvernul croat, fiind considerat un simbol al reunificării țării. Prima tentativă de a revitaliza proiectul a avut loc în 1993, când au început săpăturile pentru tunelul Sveti Rok. Construcții mai ample au fost demarate în 2000, și secțiunea Karlovac-Vukova Gorica a fost deschisă în 2001. În 2003, au fost terminate primele secțiuni care nu erau comune cu autostrada Zagreb-Rijeka: Vukova Gorica-tunelul Mala Kapela și
Autostrada A1 (Croația) () [Corola-website/Science/330020_a_331349]
-
1640 (anterior anului 1646), prin care adăuga un număr de încă 10 ctitorii proprii la cele 22 de mănăstiri care nu puteau fi închinate mănăstirilor de la Sfântul Munte sau din Orient, deja menționate printr-un hrisov din 1639. În fine, săpăturile arheologice efectuate în anul 1999 cu ocazia pregătirii lucrărilor de restaurare au stabilit că ordinea de construire a clădirilor ansamblului monahal a fost următoarea: casa domnească, clopotnița veche, zidul de incintă, chiliile și ulterior biserica mănăstirii. Mănăstirea avea să capete
Mănăstirea Plătărești () [Corola-website/Science/330085_a_331414]
-
din naos, altar și pridvor provenind din epoci mai recente și neavând o valoare istorică deosebită. În perioada iunie-iulie 1999, în cadrul proiectului de restaurare a complexului, realizat la comanda Oficiului Național pentru Protecția Monumentelor, au fost executate o serie de săpături arheologice exploratorii, pe baza planurilor stabilite de proiectantul general, arhitect Mihai Opreanu. Săpăturile au avut obiective limitate și au vizat: Pe parcursul cercetărilor arheologice din anul 1999 au fost descoperite 16 morminte de călugări, datând din diferite epoci, înmormântați după tipicul
Mănăstirea Plătărești () [Corola-website/Science/330085_a_331414]
-
valoare istorică deosebită. În perioada iunie-iulie 1999, în cadrul proiectului de restaurare a complexului, realizat la comanda Oficiului Național pentru Protecția Monumentelor, au fost executate o serie de săpături arheologice exploratorii, pe baza planurilor stabilite de proiectantul general, arhitect Mihai Opreanu. Săpăturile au avut obiective limitate și au vizat: Pe parcursul cercetărilor arheologice din anul 1999 au fost descoperite 16 morminte de călugări, datând din diferite epoci, înmormântați după tipicul monahal, cu capul așezat pe o cărămidă. După finalizarea descărcării de sarcină arheologică
Mănăstirea Plătărești () [Corola-website/Science/330085_a_331414]
-
chipul sfântului, această icoană păstrându-se până astăzi. În anul 1944, sub îngrijirea Episcopiei Timișoarei, se reia viața monahală, așezându-se aici câteva călugărițe. În timpul regimului comunist, mănăstirea a fost desfințată și înlocuită cu parohia Partoș. Între 1955-1956 se efectuează săpături în interiorul bisericii vechi. Astfel, moaștele Sfântului Iosif cel Nou sunt scoase din mormânt și duse la Catedrala Mitropolitană din Timișoara în vederea canonizării oficiale. Din 2008, prin grija mitropolitului Nicolae Corneanu, mănăstirea este reactivată, de data aceasta cu destinație pentru călugări
Mănăstirea Partoș () [Corola-website/Science/330218_a_331547]
-
după care s-a înscris la Școala de Arte Frumoase din Cracovia. Din cauză că materialele necesare picturii în ulei erau scumpe, Julian Falat s-a dedicat îndeosebi acuarelei. După absolvirea Academiei din Cracovia vizitează Ucraina unde se angajează ca desenator la săpăturile care se efectuau la diverse situri arheologice. A lucrat, apoi, în atelierul arhitectului Felix Gasiorowski din Odesa, după care pleacă la studii suplimentare la universitățile din Zurich și Munchen. Nevoit să-și câștige existența lucrează ca tehnician la construcția de
Julian Fałat () [Corola-website/Science/329322_a_330651]
-
în anii '20 ai secolului al XX-lea. Maiorul legionar Foster (Hackman), un fost ofițer american bântuit de amintirile sale din Primul Război Mondial, care s-a încheiat recent, primește misiunea de a proteja un grup de arheologi care realizau săpături la Erfoud (în Maroc) de la revoluționarii beduini conduși de El-Krim (personaj inspirat din revoluționarul marocan Abd el-Krim). La scurt timp după Primul Război Mondial, maiorul american Foster (Gene Hackman), comandantul unui detașament din Legiunea Străină franceză, suferă de pe urma amintirii obsedante
Mergi sau mori () [Corola-website/Science/328550_a_329879]
-
luptat în Maroc înainte de război. El a contribuit la dezvoltarea relațiilor diplomatice cu triburile arabe, mai ales cu El Krim, liderul de facto al triburilor dispersate din Rif. Foster i-a promis lui El Krim că nu vor mai exista săpături arheologice ulterioare. Detașamentul lui Foster este completat cu voluntari, dar și cu oameni luați cu forța precum "țiganul" Marco Segrain (Terence Hill), un faimos hoț de bijuterii care a acționat trei ani pe Riviera până când autoritățile franceze au reușit să
Mergi sau mori () [Corola-website/Science/328550_a_329879]
-
Holm) și oamenii săi. El Krim îl salută pe vechiul său prieten Foster, dar, de asemenea, afirmă că este hotărât să unească triburile berbere pentru a-i alunga pe francezi din Maroc. El Krim îi oferă pe arheologii care realizaseră săpăturile anterioare, cărora li s-au scos ochii și li s-au tăiat limbile. El îl avertizează pe Foster să nu continue săpăturile. Instruirea în deșert este atât de aspră încât Top Hat se sinucide, nemaiputând rezista. Mai târziu, la situl
Mergi sau mori () [Corola-website/Science/328550_a_329879]
-
triburile berbere pentru a-i alunga pe francezi din Maroc. El Krim îi oferă pe arheologii care realizaseră săpăturile anterioare, cărora li s-au scos ochii și li s-au tăiat limbile. El îl avertizează pe Foster să nu continue săpăturile. Instruirea în deșert este atât de aspră încât Top Hat se sinucide, nemaiputând rezista. Mai târziu, la situl arheologic, Hastings este răpit în timp ce era de gardă și torturat până la moarte de unul dintre oamenii lui El Krim. Marco trece la
Mergi sau mori () [Corola-website/Science/328550_a_329879]
-
frică. Marco își arată curajul și flerul natural pentru conducere, dirijându-i pe supraviețuitori în luptele cu atacatorii. În varianta cinematografică, această scenă a fost omisă, dar imagini scurte ale lui Fontaine și a caporalului au fost montate la locul săpăturilor, astfel încât să pară că soldații au murit acolo. Criticul Tudor Caranfil a dat acestui film două stele din cinci și a făcut următorul comentariu: "„Comandant în Legiunea Străină, maiorul Foster acceptă, fără tragere de inimă, misiunea de a proteja cercetările
Mergi sau mori () [Corola-website/Science/328550_a_329879]