3,006 matches
-
1844, aceasta moară era stăpânita în acel an de buciumeni care o cumpăraseră de la Mănăstirea Bogdana cu 240 lei suma pe care „se îndatorau s-o achite în patru vadele” (rate). La rândul ei, Mănăstirea Bogdana stăpânea doar formal moșia schitului căci răzeșii din Buciumi și Racauti păstrau zapisul din 1770. Prin dania făcută la 1 decembrie 1857 de către căpităneasa Anastasia Palade, Schitul Buciumi v-a intra definitiv în proprietatea Mănăstirii Bogdana. Deoarece aceasta danie nu este iscălita de donatoare ci
Buciumi, Bacău () [Corola-website/Science/324588_a_325917]
-
făcută la 1 decembrie 1857 de către căpităneasa Anastasia Palade, Schitul Buciumi v-a intra definitiv în proprietatea Mănăstirii Bogdana. Deoarece aceasta danie nu este iscălita de donatoare ci numai de supraveghetorul Ocolului Trotus, autenticitatea ai rămâne discutabila. Din lemnăria bisericii schitului s-a făcut o capelă mică la Mănăstirea Bogdana iar pe locul vechiului schit a rămas o vreme clopotnița și cimitirul din jur. Biserică cu hramul „Sf. Voievozi” este cunoscută și sub numele „Biserică de Jos”, si a fost adusă
Buciumi, Bacău () [Corola-website/Science/324588_a_325917]
-
definitiv în proprietatea Mănăstirii Bogdana. Deoarece aceasta danie nu este iscălita de donatoare ci numai de supraveghetorul Ocolului Trotus, autenticitatea ai rămâne discutabila. Din lemnăria bisericii schitului s-a făcut o capelă mică la Mănăstirea Bogdana iar pe locul vechiului schit a rămas o vreme clopotnița și cimitirul din jur. Biserică cu hramul „Sf. Voievozi” este cunoscută și sub numele „Biserică de Jos”, si a fost adusă în anul 1795 din loc. Schitul Frumoasă. Pe un zapis vechi găsim următoarea inscripție
Buciumi, Bacău () [Corola-website/Science/324588_a_325917]
-
Jos”, si a fost adusă în anul 1795 din loc. Schitul Frumoasă. Pe un zapis vechi găsim următoarea inscripție: „Eo, Toader Mititelu, moșnean din satul Buciumi, am primit știre de la părintele diacon Ciurea, din neamurile noastre, ce este diacon la Schitul Frumoasă din Plasa Moinesti, că are de prisos o biserică smintita, ca a fugit pământul și biserica are dărâmături și vrea că aceasta biserică să fie mutată la Buciumi”. Oamenii din sat au fost de acord și la 20 martie
Buciumi, Bacău () [Corola-website/Science/324588_a_325917]
-
smintita, ca a fugit pământul și biserica are dărâmături și vrea că aceasta biserică să fie mutată la Buciumi”. Oamenii din sat au fost de acord și la 20 martie 1795 au portit cu cai și căruțe, oameni slobozi la Schitul Frumoasă, s-a trecut la demontarea ei și după multe zile de drum greu a fost adusă la Buciumi. Odată cu biserică au fost aduse multe icoane și cărți vechi cu sfintele slujbe și un clopot mare. Pământul pentru instalarea bisericii
Buciumi, Bacău () [Corola-website/Science/324588_a_325917]
-
reprodus în anexe) din care reiese că localitatea era vestită în vinărit și aparținea ca sat mânăstiresc, dăruit Mitropoliei de Târgoviște. La data de 10 august 1685, Mitropolia de Târgoviște scria Popii Gheorghe din Râca, ce avea în subordine un schit de călugări, să lase biserica în pace și pe călugări să ia venitul moșiilor. Acest schit de călugări era închinat Mânăstirii Aninoasa din Muscel de către Monahul Macarie, fiul lui Bogoslav. În anul 1680, uncheșul Dragomir, un urmaș al celor ce
Râca, Argeș () [Corola-website/Science/324767_a_326096]
-
mânăstiresc, dăruit Mitropoliei de Târgoviște. La data de 10 august 1685, Mitropolia de Târgoviște scria Popii Gheorghe din Râca, ce avea în subordine un schit de călugări, să lase biserica în pace și pe călugări să ia venitul moșiilor. Acest schit de călugări era închinat Mânăstirii Aninoasa din Muscel de către Monahul Macarie, fiul lui Bogoslav. În anul 1680, uncheșul Dragomir, un urmaș al celor ce primiseră o parte din moșie de la Vladislav-Voievod, neavând moștenitori, face danie partea lui Mânăstirii Aninoasa. Iar
Râca, Argeș () [Corola-website/Science/324767_a_326096]
-
dintre curentele monastice ortodoxe: anahoretismul - exprimat prin amenajarea de biserici și chilii săpate în piatră. O parte din aceste ansambluri rupestre au fost folosite în scopuri religioase - ca lăcașuri de cult, chilii sau locuri de rugăciune, cele mai cunoscute fiind schiturile "Aluniș" (funcțional și în prezent) și "Agaton". Totodată, în unele dintre peșterile din zonă se întâlnesc inscripții și desene rupestre, cu tematică preponderent creștină. Insuficiența informațiilor documentare și aspectul de multe ori straniu sau romantic al complexelor rupestre au iscat
Bisericile rupestre din Munții Buzăului () [Corola-website/Science/326125_a_327454]
-
două destinații fiind susținută atât de dispunerea izolată și de existența unor inscripții, cât și de mențiuni documentare medievale. În mod indirect, bisericile rupestre de aici au influențat dinamica așezărilor umane. Apariția unor pustnici izolați a determinat existența unor mici schituri și, ulterior a unei comunități monahale înfloritoare în timpul perioadei feudale. Organizarea inițială de tip anahoretic a fost înlocuită cu ajutorul intervențiilor voievodale într-una cenobitică, transformând viața pustnicilor. Au fost înființate aici mănăstiri cu rol coordonator, unele dintre acestea fiind succesoare
Bisericile rupestre din Munții Buzăului () [Corola-website/Science/326125_a_327454]
-
unei comunități monahale înfloritoare în timpul perioadei feudale. Organizarea inițială de tip anahoretic a fost înlocuită cu ajutorul intervențiilor voievodale într-una cenobitică, transformând viața pustnicilor. Au fost înființate aici mănăstiri cu rol coordonator, unele dintre acestea fiind succesoare ale unora dintre schituri. Acest din urmă fapt a contribuit la dispariția lor, deoarece odată cu secularizarea averilor mănăstirești în 1864, comunitățile monahale s-au dizolvat. Acestea au lăsat în urmă mici cătune, care au intrat odată cu extincția vieții monahale în declin și, au supraviețuit
Bisericile rupestre din Munții Buzăului () [Corola-website/Science/326125_a_327454]
-
a actualei Bulgarii. Ca urmare a plecării lui Ulfilas în sudul Dunării, nu a avut loc o dezorganizare completă a instituției Bisericii - pe plan local, acestuia succedându-i drept episcop "Goddas", păstor al turmei de credincioși între anii 347-380. Existența schiturilor rupestre Agaton, Aluniș, Fundătura, Porfirie și Sf. Ioan Bogoslovul a precedat consemnarea acestora în 1578 într-un act de danie al lui Mihnea al II-lea Turcitul către mănăstirile Motnău, Agaton și Ioan Bogoslav. Dovezile indică faptul că apariția lăcașurilor
Bisericile rupestre din Munții Buzăului () [Corola-website/Science/326125_a_327454]
-
anii 1346-1371 s-a făcut simțită în Țara Românească influența isihasmului atonit și sinait, generat de sfinții Grigore Palamas și Grigore Sinaitul de la Mănăstirea Paroria cu ucenicii săi Dionisie și Teodosie, egumenii Mănăstirii Kilifarevo din Munții Balcani. Etapa medievală a schiturilor de piatră Alunișu - Nucu a început în intervalul iradierii isihaste de la Kilifarevo, deși este posibil ca funcția lor de lăcașuri de cult să fie mult mai veche. Mai târziu, În acest context, explozia demografică și saltul cultural realizate după creearea
Bisericile rupestre din Munții Buzăului () [Corola-website/Science/326125_a_327454]
-
au scăpat documentelor istorice scrise în mare parte, pe fondul vieții monahale caracterizate de apostolat fără predică și trai fără discipoli. Un element caracteristic anahoretismului de pe teritoriul românesc, anume acela al formării unor mici comunități de pustnici organizați în jurul unui schit principal cu rol funcțional de biserică, a fost ilustrat și în arealul rupestru din zona Buzăului. În cadrul acestor comunități, reunirea s-a făcut doar în timpul duminicilor și de sărbători. În secolul al XIV-lea ca urmare a activității lui Nicodim
Bisericile rupestre din Munții Buzăului () [Corola-website/Science/326125_a_327454]
-
Mihnea al II-lea Turcitul către mănăstirile Motnău, Agaton și Ioan Bogoslav a fost atât o marcă a intervenției voievodale în ceea ce privește tranziția modului de organizare al comunității religioase, cât și o documentare a existenței mai multor călugări la - acum fostele schituri, cea ce a subliniat caracterul mânăstiresc al acestora în acea epocă. Intervențiile episcopale și cele ale conducerii laice au reprezentat următoarea etapă de tranziție, care a transformat schiturile și sihăstriile de sine stătătoare în organe comunitare cu o viață mai
Bisericile rupestre din Munții Buzăului () [Corola-website/Science/326125_a_327454]
-
cât și o documentare a existenței mai multor călugări la - acum fostele schituri, cea ce a subliniat caracterul mânăstiresc al acestora în acea epocă. Intervențiile episcopale și cele ale conducerii laice au reprezentat următoarea etapă de tranziție, care a transformat schiturile și sihăstriile de sine stătătoare în organe comunitare cu o viață mai stabilă. Acestea au fost împroprietărite și li s-a acordat dreptul de a tăia pădurea. Invazia tătară din 1596 a dus la distrugerea mănăstirilor și împrăștierea călugărilor. În
Bisericile rupestre din Munții Buzăului () [Corola-website/Science/326125_a_327454]
-
tătară din 1596 a dus la distrugerea mănăstirilor și împrăștierea călugărilor. În același an Mihai Viteazul pentru a reorganiza zona, a hotârât fondarea unei mănăstiri închinată Sfântului Gheorghe, în mijlocul comunității monahale din nordul Buzăului, cu rolul de a coordona toate schiturile din jur. În mod indirect, existența schiturilor rupestre pe plan local a influențat pe cea a așezărilor umane, deoarece au avut tendința de a coagula în jurul lor comunități rurale. Războiul Ruso-Austro-Turc din 1735-1739 a afectat profund viața monahală din zona
Bisericile rupestre din Munții Buzăului () [Corola-website/Science/326125_a_327454]
-
mănăstirilor și împrăștierea călugărilor. În același an Mihai Viteazul pentru a reorganiza zona, a hotârât fondarea unei mănăstiri închinată Sfântului Gheorghe, în mijlocul comunității monahale din nordul Buzăului, cu rolul de a coordona toate schiturile din jur. În mod indirect, existența schiturilor rupestre pe plan local a influențat pe cea a așezărilor umane, deoarece au avut tendința de a coagula în jurul lor comunități rurale. Războiul Ruso-Austro-Turc din 1735-1739 a afectat profund viața monahală din zona Buzăului, distrugerile provocate de acesta asociindu-se
Bisericile rupestre din Munții Buzăului () [Corola-website/Science/326125_a_327454]
-
a influențat pe cea a așezărilor umane, deoarece au avut tendința de a coagula în jurul lor comunități rurale. Războiul Ruso-Austro-Turc din 1735-1739 a afectat profund viața monahală din zona Buzăului, distrugerile provocate de acesta asociindu-se cu dispariția unora dintre schiturile rupestre. Dificultățile asociate cu condițiile geografice locale asociate cu numeroasele conflicte teritoriale ale moșnenilor din zonă, au condus la stingerea treptată a vieții monahale reprezentate de comunitățile mici, supraviețuind numai marile mănăstiri. Un alt moment nefast pentru existența acestora s-
Bisericile rupestre din Munții Buzăului () [Corola-website/Science/326125_a_327454]
-
secularizării averilor mânăstirești, când o altă parte au fost dezafectate și viața monahală din această regiune aproape că a dispărut. O parte din locațiile din areal au devenit biserici parohiale, cum s-a întâmplat la Aluniș. Spre sfârșitul existenței fostelor schituri - ulterior transformate în mănăstiri, noi colonii s-au înființat în jurul lor (pe o hartă din 1856 se găsește menționat astfel un sat numit "Fundăturile", localizat aproximativ în arealul complexului rupestru, sat care a dispărut ulterior)." Extincția comunităților monahale, a determinat
Bisericile rupestre din Munții Buzăului () [Corola-website/Science/326125_a_327454]
-
parțial formate alături de sau împreună cu acestea, să intre în declin, astfel că respectivele mici așezări au supraviețuit cel mult până în primele decenii ale secolului XX. Din păcate s-au înregistrat agresiuni asupra așezărilor rupestre: de exemplu o parte din pereții schitului „Peștera" au fost colorați cu spray-graffiti. De asemenea, s-au făcut intervenții neautorizate de modernizare a structurilor, cum s-a întâmplat la biserica schitului Aluniș unde au fost montate geamuri termopan (după ce Direcția de Cultură, Culte și Patrimoniu Național Buzău
Bisericile rupestre din Munții Buzăului () [Corola-website/Science/326125_a_327454]
-
XX. Din păcate s-au înregistrat agresiuni asupra așezărilor rupestre: de exemplu o parte din pereții schitului „Peștera" au fost colorați cu spray-graffiti. De asemenea, s-au făcut intervenții neautorizate de modernizare a structurilor, cum s-a întâmplat la biserica schitului Aluniș unde au fost montate geamuri termopan (după ce Direcția de Cultură, Culte și Patrimoniu Național Buzău însă a luat atitudine, precum și la indicația Arhipiescopiei Buzăului, acestea au fost înlocuite cu ferestre din lemn). Între satele Nucu din comuna Bozioru și
Bisericile rupestre din Munții Buzăului () [Corola-website/Science/326125_a_327454]
-
și în jurul jilțului sunt săpate cruci cu vârste diverse, precum și multiple inscripții. Deși pisania din 1903 dă - în baza tradiției,ca an de înființare 1277, alte opinii îi situează originea în secolele III-VI, cu toate că reperele cronologice descoperite plasează întemeierea schitului la mijlocul secolului XVI. Tradiția orală pune ctitorirea pe seama a doi laici, ciobanii Simion și Vlad. Existența acestora ca personaje reale este relevată de un act de confirmare din data de 20 iunie 1742 al închinării mănăstirii de la Aluniș - existent în
Bisericile rupestre din Munții Buzăului () [Corola-website/Science/326125_a_327454]
-
Ioan Bogoslov" și reprezintă cea mai impozantă și mai bine conservată dintre sihăstrii. Prezența deasupra ușii de la intrare a simbolului paleocreștin "ichtis", a condus la opinia existenței în acest loc a unei biserici paleocreștine, după cum alte elemente arhitecturale plasează originea schitului în secolele XIII sau X. Prima atestare documentară este însă din 1587, iar ultima din 1733. Dispariția sa ca ansamblu monastic este legată tot de Războiul din 1735-1739, deși folosirea sa a continuat ca locuință pînă în prima jumătate a
Bisericile rupestre din Munții Buzăului () [Corola-website/Science/326125_a_327454]
-
biserica - o singură sală săpată într-o stâncă izolată prăbușită de pe culme. Atestarea documentară (12 ianuarie 1679) plasează înființarea sa în prima jumătate a secolului XVI, iar dezafectarea sa s-a petrecut în 1864. În acest interval a funcționat ca schit atât de călugări (pînă în 1791 și după 1825) cât și de maici (1791-1825). Parte dintre urmele de dăltuială par să indice o vechime mai mare decât perioada de propagare a creștinismului. Aici și-ar fi găsit refugiu din calea
Bisericile rupestre din Munții Buzăului () [Corola-website/Science/326125_a_327454]
-
are susținere în realitate, acestă susținere fiind însă mai bună cu referire la Mănăstirea Frăsinei din Vâlcea (unde, la fel ca la Athos, femeile nu pot intra), sau cu referire la Munții Neamțului, unde este un mare număr de mânăstiri, schituri și chilii de sihaștri izolate, cu mare densitate. Aceste așezări rupestre par a fi fost locuite în mai multe perioade istorice. Deși indicațiile cronologice despre aceste întemeierea acestor așezăminte lipsesc, insuficiența informațiilor documentare și aspectul lor de multe ori straniu
Bisericile rupestre din Munții Buzăului () [Corola-website/Science/326125_a_327454]