7,439 matches
-
vezi acolo? Tânărul Înalt care se joacă cu mingea de ratan? În curând, prezisese Pată Neagră, se va reuni cu adepții lui din Locul Fără Nume. Heinrich a Încercat să-l descurajeze. Băiatul e doar un turist american, l-a sfătuit, nu o zeitate. — Dar face trucuri cu cărți, i-a zis Pată Neagră. Și tot așa au polemizat despre calificările lui Rupert de zeu versus turist. Pentru a sublinia faptul că nu avea nici un rost să-l ducă pe Rupert
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
fost să dea din cap. Destinul a continuat să-și schimbe cursul. Roxanne aproape că a pierdut copilul și au trebuit luate măsuri drastice. Doctorul i-a cusut colul uterin, i-a prescris să se odihnească la pat și a sfătuit-o să evite stresul. Fără să i-o fi cerut cineva, Dwight s-a Întors acasă. Gătea și Îi ducea mâncarea la pat, făcea curățenie și spăla vasele. Îi aducea corespondența, sorta gunoiul, plătea facturile, răspundea la telefoane și prelua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
Cine preluase conducerea? Cum se luau deciziile? Prietenii mei, În tot cazul, erau circumspecți, trăsătură care câinilor le lipsește. Au mințit de dragul grupului. Au spus că Bennie fusese conducătorul de la Început până la sfârșit. Primea informații de la cei din grup, se sfătuia cu Pată Neagră, conducătorul celuilalt grup, și Împreună ajungeau la consens. Ce dacă aceste relatări nu erau de Încredere? Uneori, să minți este un lucru admirabil. Marlena și-ar fi dorit să-l convingă pe Harry să mai stea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
fac, dar nu puteam să fac din inimă lucrul acesta“, a spus Hayashi. După atac, cei cinci s-au întors cu mașina la Shibuya. Aici, medicul Hayashi le-a dat câte o seringă cu sulfat de atropină și i-a sfătuit să și-l injecteze imediat în cazul în care apar semne de infestare cu gaz sarin. În drum spre stație, Hayashi a cumpărat de la un butic niște mănuși, un cuțit, scotch și sandale. Niimi, șoferul, a făcut rost de niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
răspunsul lui a fost negativ, am hotărât să mă urc și eu pe locul din dreapta sa. Destinația era spitalul din Hibiya. Aici îi trimitem pe toți cei cărora li se face rău în stația de metrou. O femeie ne-a sfătuit : „Fluturați o bucată de material roșu sau ceva pe geam, ca să se știe că e o situație de urgență!“ După aceea am aflat de la domnul Toyoda că femeia lucrase cu ceva timp în urmă la JR. Nu aveam nimic roșu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
În loc să filmați mai bine ați duce la spital măcar o persoană!“ Pentru că ambulanța nu mai apărea, a apelat direct la noi. În mașină erau echipamentele, nu puteam să le scoatem și să le lăsăm pur și simplu acolo. M-am sfătuit cu colegii mei: - Ce să facem? - N-o să dea prea bine dacă nu-I ducem! - Bine, mă duc eu, am spus. - Unde să-i duc? l-am întrebat pe tânăr. - Du-i la Spitalul Hibiya! mi-a răspuns. Mi s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
singure. De exemplu: „Am devenit uituc din pricina vârstei“, „Nu mai am putere fizică din cauza bătrâneții.“ Nu pot să-și împărtășescă simțirile altor oameni care nu au trecut printr-o experiență asemănătoare și nici să meargă la un specialist să se sfătuiască cu el pentru că nu le e așa ușor. De aceea, închid în suflet aceste dureri și suferințe. După acest atac devastator, am bănuit că multe victime se vor împrăștia prin toată țara. Am fost la Ministerul Sănătății și i-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
se întâmplă... Pe cei care suferă în tăcere, îi rog să bată la ușa mea, fără ezitare. Măcar încercați! Indiferent ce vă neliniștește, vă rog să poftiți. Chiar dacă nu sunteți grav afectat. În legătură cu orice durere, ar fi bine să vă sfătuiți măcar o dată cu un specialist. — Care sunt simptomele care ar trebui să alarmeze? Primul indiciu: frica. Rememorați momentul atacului? Aveți insomnii, coșmaruri? Nu vă mai puteți concentra și memoria vă joacă feste? Ați devenit mai supărăcios, mai irascibil? Aveți dureri de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
mai puțin plăcute la muncă. Șeful meu cred că mă înțelege cât de cât, zice: „Dacă luam următorul metrou, puteam să fiu eu în locul tău!“. După ce mi-au stabilit diagnosticul cei de la spital, am discutat cu el și m-a sfătuit: „Internează-te, dacă e nevoie. Fă tot ce trebuie ca să te pui pe picioare cât mai repede!“. După accident, cât am stat în spital, aveam coșmaruri. Pe unul mi-l amintesc mai clar. Cineva mă trăgea cu forță din pat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
lui. Încă se mai plângea de dureri de cap și mai avea stări letargice. În același timp, marea lui problemă era că majoritatea treburilor de la serviciu fuseseră încredințate altcuiva. Cu o săptămână înainte de al doilea interviu, șeful lui l-a sfătuit: „Ce-ar fi să o lași mai ușor cu munca pentru o perioadă, să faci lucruri care te solicită mai puțin și să te refaci repede?“ După discuție, departamentul la care fusese director Ōhashi, a fost preluat de un superior
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
sfârșitul lunii august, începutul lui septembrie, timp de două săptămâni, durerile au fost mai violente ca niciodată. Mă trezeam în toiul nopții. De-abia după ce luam calmante și-mi puneam gheață pe frunte, îmi mai treceau. Șeful meu m-a sfătuit astfel: „Dacă te simți așa de rău, nu te omorî cu munca. Vino doar dimineața la serviciu și apoi du-te acasă!“. Durerile de cap nu s-au mai ameliorat de atunci. Ba, chiar mai mult, m-am obișnuit cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
te deranjezi. Mai bine merg cu metroul și schimb la linia Saikyō. Și la Ikebukuro trec pe linia Marunouchi.» «O să dureze cam mult. Ar fi mai bine să mergi până la Kasumigaseki și de acolo să treci la linia Marunouchi», am sfătuit-o eu. Dacă nu i-aș fi dat sfatul ăsta, probabil că Shizuko nu ar fi pățit nimic. Îi plăceau excursiile. Avea o prietenă foarte bună încă din școală, își luau concedii în același timp și plecau împreună în excursii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
fost un progres, nu? Da, așa am crezut și eu. Dar doctorul mi-a spus că nu se mișca deoarece conștientiza ce se întâmpla în jur. Era o coincidență. Din când în când i se mai mișcau ochii. Am fost sfătuit: «Să nu aveți așteptări prea mari!» Pe 1 aprilie mi s-a zis: «Analizând leziunile de pe creier, sincer să fiu, nu cred că-și va mai reveni.» Mai pe scurt, nu era chiar în „stare vegetativă“, dar, probabil avea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
unde am muncit până în luna martie a acestui an. Motivul pentru care am demisionat, păi, era SPA, adică și producția și comercializarea se făceau împreună. Eu mă ocupam de vânzări, dar nu mă duceam pe teren să vând, doar mă sfătuiam cu angajații de la magazinul firmei. De aceea nu simțeam că fac ceva de plăcere, ci parcă eram împins de la spate. Îmi doream o muncă în care să fiu apreciat mai mult. Am discutat despre asta cu prietena mea în octombrie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
uita la televizor și se agita. «E gaz otrăvitor.» Au zis că unul dintre simptomele intoxicării cu gaz e faptul că totul în jur devine întunecat. Am început să realizez că și eu eram în situația aceasta. Toți m-au sfătuit să mă duc la spital, așa că m-am dus la spitalul Hiro-o, din apropiere. Am ajuns acolo la 10.30. La spital se prezentaseră deja mai bine de o sută de persoane. Mai întâi mi-au făcut analiza sângelui, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
am fi avut noi inițiativa. Probabil că nici polițiștii nu au experiență în așa ceva, dar chiar au fost inutili. Când îi întrebam la ce spital să ducem pacienții, se bâlbâiau și stăteau cu stația în mână zece minute să se sfătuiască cu alți colegi de-ai lor. Poliția și-a făcut apariția abia după ce operațiunea de salvare se încheiase. Când deja nu mai era nevoie. Cine controlează astfel de situații de criză în Japonia? Cu toate că în incidentul Matsumoto au fost sacrificate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
văzut un polițist și mi-am zis: «Uite niște polițiști, poate ar fi mai bine să vorbesc cu ei.» Era o droaie de polițiști. Mașini de patrulă, ambulanțe oprite. Am coborât acolo, i-am explicat situația polițistului și m-a sfătuit să mă urc în salvare. Am fost transportat la spitalul Tajima din Ryōgoku. (Domnul Nakata a fost mutat de la spitalul Tajima la spitalul Central Setagaya al Forțelor de Autoapărare Japoneze. Acolo a fost internat opt zile. Nivelul colinesterazei era de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
se întâmplă. Credeam că s-a întâmplat ceva cu metrourile din față. La Kita-senju s-a dat un anunț în metrou: «La Tsukiji a avut loc o explozie accidentală. Metroul va staționa câtva timp. Pe cei care se grăbesc îi sfătuim să folosească alt mijloc de transport.» Eu nu eram în criză de timp. Am rămas în metrou. Era prea mare bătaia de cap să schimb, programul începea la 9:00 și aveam timp berechet. Metroul a staționat cam zece sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
materiale. Atunci nu se știa nimic despre vreun gaz otrăvitor, cuvântul «răniți» nu trezea nimic în mine. Da, la Ueno a stat mult. S-a dat alt anunț: «Metroul va staționa o perioadă nedeterminată. Pe cei care se grăbesc îi sfătuim să folosească alt mijloc de transport.» Metroul era aproape gol. Majoritatea oamenilor coborâse deja. Am ajuns, cu chiu-cu vai, la Akihabara. Acolo am și rămas. Am fost informați că metroul se va opri acolo. Era în jur de 8
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
sus pe scări. Îi plăcea mai mult să se miște decât să stea la birou. Se întorcea acasă, lua o bere și vorbea despre munca lui. Mi se părea tare interesant să-l ascult. Îmi spunea și despre colegi, se sfătuia cu mine: «E unul așa și așa, ce să fac?» Mai tot timpul era glumeț, însă, când venea vorba de muncă, lucrurile se schimbau. Devenea serios și se concentra numai pe treabă. Eram foarte liniștită, pentru că mă puteam baza pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
făcea așa ceva. Da, vinerea trecută își luase liber de la muncă. Era extenuat. S-a trezit și mi-a spus: «Azi n-am chef să mă duc la serviciu.» Și eu aș fi vrut să stea cu mine, așa că l-am sfătuit: Dă telefon la firmă și învoiește-te!» Cred că le-a zis că nu mă simțeam bine. A dormit dus. Sâmbătă avea de rezolvat o problemă ce nu suporta amânare și s-a dus puțin la muncă. Duminică după-masă ne-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
a petrecut copilăria. Are un frate mai mic și o soră mai mică. În colegiu a avut probleme de sănătate și a început să frecventeze cursurile de yoga conduse de secta Aum. După douăzeci de zile, Asahara Shōkō l-a sfătuit să plece de acasă, lucru pe care l-a și făcut după cinci luni. Când a avut loc atacul cu gaz sarin, făcea parte din Ministerul Științelor și Tehnologiei, unde se ocupa în special de problemele legate de computere. Cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
destul de priceput, dar nu pot spune că era o persoană rațională. Nu mă bătea, dar era destul de violent. Se enerva repede. Dacă îl întrebam ceva, imediat îi sărea țandăra. Parcă era profesor de școală generală. Dacă aveam probleme, în loc să mă sfătuiască, se lua de mine. Era ciudat. Se înverzea la față, se supăra și îl apucau crizele. Era o imagine total diferită față de cea pe care o avem eu despre maturitate. Am văzut la televizor o telenovelă care se numea Soțiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
permisul de conducere mi-a fost anulat. Nu voiam să le creez probleme celor din firmă și, cu prilejul acesta, îmi schimbam și locul de muncă. Pe atunci o rudă de-a mea conducea o școală de meditații, m-am sfătuit cu ea și mi-a spus să merg acolo. Adevărul este că voiam să devin scriitor. Mi-a spus: Poți învăța să devii romancier, în timp ce corectezi lucrările elevilor.» În 1981 am plecat la Tokio și am început munca la școala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
cei într-adevăr devotați lui Asahara au plecat. E posibil ca cei care au plecat să se întoarcă mâine, iar cei care rămân azi, să plece mâine. Suntem cu toții dezorientați. Câțiva care au renunțat au venit la mine să-i sfătuiesc și am vorbit despre asta. Cred că acum am timp de relaș, o perioadă mă gândeam numai cum să mă readaptez în societate. Acum dau meditații pentru a trăi. Membrii care trăiesc aici se ajută ca într-o comunitate. Cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]