2,983 matches
-
ai putea-o produce, printr-o insultă, unui semen, și alta este să trăiești efectiv jignirea adusă de cineva demnității tale.) „N-avem dreptul să-i facem ticăloși pe cei pe care nu-i putem face buni.” (Vauvenargues) Mielul blând suge la două oi. (Asupra beneficiilor pe care le poate aduce o atitudine amabilă, politicoasă, Îndatoritoare atrage atenția și proverbul: „Vorba dulce mult aduce”.) A vinde castraveți la grădinar. (Îți poți Întrece, În timp, maestrul, dar ar fi ridicolă pretenția de
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
vindeca și s-ar Închide.” (Fr. Bacon) Sămânța pe care a văzut-o cioara nu Încolțește. (La fel și În cazul unor inițiative sau proiecte: dacă sunt Întâmpinate cu neîncredere sau invidie, n-au sorți de izbândă.) Oaia blândă e suptă de orice miel. (Omul credul sau naiv este Înșelat de oricine.) A căuta (sau a găsi cuiva) nod În papură. (Reaua-voință sau reaua-credință Îi face pe unii să vadă defecte acolo unde, de fapt, nu există: „A căuta (sau a
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
interioare. Asemenea unui poet maudit ea trăiește în afara și contra societății, totodată, închiderea către lume, presupunând, de fapt, o deschidere către sine: "Ca și cum însăși lumina/ Ar fi doar o plantă ce crește/ Și stelele ar avea rădăcini/ Raze subțiri care sug,/ Simt cum din mine își trag/ Inexplicabila hrană/ Toți aștrii, urmând bisturiul/ Ca stolul de corbi după plug./ Mi-e frică de-atâta lumină,/ De prea multe flori îmi e frig,/ Mi-e somn de iubirea deplină/ Și nu știu
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
crede Houellebecq, scriitorii se tem și-o livrează În diverse ambalaje. El renunță la ele aproape cu totul. De exemplu: “Seara, venea acasă atît de obosită Încît nu mai avea putere să facă dragoste, și cel mult să mi-o sugă; moțăia cu sexul meu În gură. În general, o penetram dimineața, la trezire. Avea orgasme mai potolite, mai stinse, atenuate parcă de o perdea de oboseală; cred că o iubeam din ce În ce mai mult.” Slalomul printre felii de viață intimă redate În
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
este, poate, ca Într-o scenă din Numele maimuțelor, un act sexual consumat, printre salve de mitralieră, În obscuritatea fetidă a unui spital de campanie dezafectat. Emmanuel Adely vreau să-l sărut să-l ling să-l mângâi să-l sug dar mai Întâi nu ascultați-mă nu mă Întrerupeți Cartea lui Emmanuel Adely ilustrează trei tendințe ale literaturii franceze de azi. Prima se referă la modul În care scriitorul Își reprezintă literatura - după Întreaga experiență modernă a avangardei și apoi
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
CÎțiva ani mai tîrziu, cei doi se reîntîlnesc la Paris. Învățatul din Toulouse Îi povestește lui Sofiius, printre altele, cum „cunoscuse o bătrînă, pe cînd el Însuși era tînăr și-și Învăța declamațiile, care se lăuda de a-l fi supt pe Augustin la Milano, pe vremea cînd era Încă păgîn.” E vorba aici de Sfîntul Augustin. Dar și de un șocant dezgheț al unor percepții ancestrale cirumscrise de atîta vreme vinovăției. Antiamerican și antipuritan este acest fragmentarium și pentru că face
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
origini, atracția marilor depărtări capătă semnificații complexe. Trimiteri se pot face la credința în metamorfozare după moarte, când, în afara existenței, o noapte apasă universul: "Din toate părțile asediat/ De noapte prăbușită/ Ca o coajă neagră peste vreme,/ Aud planetele/ Cum sug din ea/ Ca niște pui/ Și răsuflarea ei/ Deschide flori/ Pe mările neantului". Gh. Pituț ni se impune și prin încercarea de a reda într-un mod personal spaima de civilizație, de pierderea echilibrului; o boală de esență blagiană cuprinde
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
și-un sul de rogojină/ Sătulă de-ntuneric, scârbită-i de lumină/ Făptură neîmplinită și fată fătălău." Doinele din cuprinsul poemului sunt niște satire la adresa lumii moșierești: "Îi țes țării, pe gherghef,/ fire-n jur, ca de sidef/ Să ne sugă ca pe muște/ Când se tem să nu ne-mpuște." Ceea ce caracterizează poemul este marea simplitate,vibrația discursului liric, vorbirea suculentă specifică țăranului, umorul negru, grotescul. Un fel de voință de simplificare se impune în prezentarea acestei realități zbuciumate, căreia
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
un an/ și scoși apoi spre vin pe mesele comune,/ copți grași cu usturoi, s-au dovedit duhnind,/ Pleoștiți la gust și fără nici o sevă/ ca și cum molfăi țâța unui mort." Ni se înfățișează o viață stranie, în care pruncii universului sug laptele mamei lor amestecat cu ură și sudoare ("Laptele"). Într-o parabolă ca "Pe câmp", tinerii care pleacă să-nfrunte destinul vor fi înfrânți " Când apare în zarea lumii/ profilul unui leu flămând,/ ochirăm toți/ cu armele de spaimă,/ nimerind
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
care dă unul din cele mai frumoase județe ale României pradă în ghearele unui vampir!..." (indignat.) Eu vampir, 'ai?... Caraghioz! Pristanda: (asemenea) Curat caraghioz!... Pardon, să iertați, coane Fănică, că întreb: bampir... ce-i aia, bampir? Tipătescu: Unul... unul care suge sângele poporului... Eu sug sângele poporului!... Pristanda: Dumneata sugi sângele poporului!... Aoleu! Tipătescu: Mișel! Pristanda: Curat mișel! Tipătescu: Murdar! Pristanda: Curat murdar! Tipătescu: Ei! Nu S-alege! Pristanda: Nu s-alege! Tipătescu: Cu toată dăscălimea dumnealui, cu toată societatea moftologică
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ GHID DE PREGĂTIRE PENTRU EXAMENE ŞCOLARE by CRINA- MIHAELA CHIRIAC () [Corola-publishinghouse/Science/625_a_1292]
-
cele mai frumoase județe ale României pradă în ghearele unui vampir!..." (indignat.) Eu vampir, 'ai?... Caraghioz! Pristanda: (asemenea) Curat caraghioz!... Pardon, să iertați, coane Fănică, că întreb: bampir... ce-i aia, bampir? Tipătescu: Unul... unul care suge sângele poporului... Eu sug sângele poporului!... Pristanda: Dumneata sugi sângele poporului!... Aoleu! Tipătescu: Mișel! Pristanda: Curat mișel! Tipătescu: Murdar! Pristanda: Curat murdar! Tipătescu: Ei! Nu S-alege! Pristanda: Nu s-alege! Tipătescu: Cu toată dăscălimea dumnealui, cu toată societatea moftologică a dumnealui... degeaba! Să
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ GHID DE PREGĂTIRE PENTRU EXAMENE ŞCOLARE by CRINA- MIHAELA CHIRIAC () [Corola-publishinghouse/Science/625_a_1292]
-
României pradă în ghearele unui vampir!..." (indignat.) Eu vampir, 'ai?... Caraghioz! Pristanda: (asemenea) Curat caraghioz!... Pardon, să iertați, coane Fănică, că întreb: bampir... ce-i aia, bampir? Tipătescu: Unul... unul care suge sângele poporului... Eu sug sângele poporului!... Pristanda: Dumneata sugi sângele poporului!... Aoleu! Tipătescu: Mișel! Pristanda: Curat mișel! Tipătescu: Murdar! Pristanda: Curat murdar! Tipătescu: Ei! Nu S-alege! Pristanda: Nu s-alege! Tipătescu: Cu toată dăscălimea dumnealui, cu toată societatea moftologică a dumnealui... degeaba! Să-mi rază mie mustățile! Pristanda
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ GHID DE PREGĂTIRE PENTRU EXAMENE ŞCOLARE by CRINA- MIHAELA CHIRIAC () [Corola-publishinghouse/Science/625_a_1292]
-
de viețuire. La Dosoftei, corbul e, alături de pelican și vrabie, o pasăre care evocă izolarea și singurătatea: „De-atocma cu pelecanul,/ Prin pustii petrec tot anul,/ Și ca corbul cel de noapte,/ îmi petrec zîlele toate,/ Ca o vrabie rămasă/ în supt streșină de casă”3). „Corbul de noapte” - mi-a precizat un naturalist - e stîrcul de noapte 4). Cel mai recent dicționar îl definește astfel: „Pasăre cu capul și ceafa negre, spinare cenușie și pîntece alb-cenușiu”5). La începuturile literaturii romîne
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
La distanță de două decenii, „Sămănătorul” tipărea pe jumătate, iar N. Iorga considera aceasta un succes: „Cele trei sute de exemplare ale revistei - relata el, în O viață de om așa cum a fost - se epuizau răpede (...); în școli «Sămănătorul» se cetea supt bănci”.3) Pe de altă parte, „Literatorul”, revista în care debutase Bacovia, și-a încetat, în 1905 (i se mai întîmplase și în trecut), apariția, „pentru că - motiva Al. Macedonski - nu mai avea cui vorbi”.4) Cifrele spun multe despre situația
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
săptămîni nici păr în cap nu ar fi ca să-i ascundă”. „Tot așa de răi sînt și păduchii de haine. Ei se țin printre încrețiturile cămășii, unde depun și ouăle numeroase - cam vreo 70 de fiecare femeie. Se hrănesc tot sugînd. S-a dovedit că acești păduchi sînt și mai primejdioși, căci pot duce de la om la om boala grea numită tifos exantematic, de care cu atîta groază scriu ziarele. Boala aceasta vine cu căldură mare, iar pe piele ies niște
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
genunchi și/ îmi așez fața în găleata cu/ apă ca să bolborosesc)" (Sic cogito). Sau: "de două zile nu am mai stins becul / stau cu mâinile la spate și mă gâdil în/ palmă cu unghiile moi. când îmi clănțănesc/ dinții îmi sug la sânge măselele rupte)" (de două zile nu am mai stins becul). Autoclaustrat într-un interior mizer, sordid, "eroul" proiecțiilor halucinante își actualizează de obicei, printr-un proces anamnetic à rebours, detaliile (ordinare sau de-a dreptul grotești) dintr-o
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
însemnată, identic, cu instinctul distrugerii. Contrar așteptărilor, ea reușește, proiectându-se pe acest fundal, să nu își dilueze, ci să își amplifice lamento-ul: "Mări, lovituri deschise orizontului,/ mă leagă la catargul de sub pasăre/ dar mai funebru, mai faustic,/ mă suge destinul/ în pojghița mizeră de sub cârtiță/ Prea repede circulă molozul/ de cranii și pământ!" Singură, poezia văzută ca realitate organică "dârz ținând poezia în dinți/ din care țâșnea sângele" ( Soldatul) se poate opune acestui irepresibil, funebru cânt al neantului. Referințe
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
absolut, prin nisipuri spulberate de vânt", îi constituie materia poetică într-un lung șir de texte din Fiul omului (Cartea Românească, București, 1986), alegorii ale trecerii prin spații nervaliene, din bizara lumină a "Marelui Întuneric, unde Totul și Nimicul/ își sugeau reciproc degetul firav", spre o lumină tot întunecată, cea a vieții biologice. În poemul intitulat Octombrie, spre exemplu, pre-nașterea este recuperată anamnetic ca un lung șir de scindări, de diviziuni între punctele cardinale opuse ale conștiinței: "Mă aflam închis într-
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
în mod simbolic, atribuită 11. Această acumulare îngrozitoare de referințe la domeniul animalier pare a ține de o aceeași obsesie, aceea a gurii monstruoase, mereu lacomă, mereu devoratoare. O gură-maxilar care strivește, străpunge și sfîșie, dar și o gură-ventuză care suge, care aspiră. O gură însetată de sînge care se năpustește asupra izvoarelor vieții, care se adapă din ele și le seacă. Așa cum într-un vis înspăimîntător Octave Mirbeau vede mîna baronului Gustave de Rothschild întinsă pe marginea unei loje, într-
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
în 1797. 11. "Apariția animalității în conștiință, notează Gilbert Durand, este semnificativă pentru coborîrea persoanei pînă la nivelul unității". În eseul său despre reprezentările caracatiței, Roger Caillois arată, foarte bine, că există o înrudire ce unește în imaginar monștrii ce sug sîngele: caracatița cu tentaculele și ventuzele sale face parte din același univers mitic ca și păianjenul și vampirul" (R. Caillois, Caracatița, Paris, La Table Ronde, 1973). Este evidențiată, fiind legată de memorie, de murdărie, obsesia sîngelui. Acest sînge, scrie Edgar
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
I. Dumitrescu, Marin Preda - între viață și moarte, București, 1992; Nicolae Manolescu, „Viața ca o pradă”, RL, 1993, 8; Cornel Ungureanu, Viața ca un război, O, 1993, 4; Andreea Vlădescu, Marin Preda sau Triumful conștiinței, București, 1993; Monica Spiridon, Omul supt vremi (Eseu despre Marin Preda, romancierul), București, 1993; Zaharia-Filipaș, Retorică, 97-116; Negoițescu, Scriitori contemporani, 353-368; Simuț, Incursiuni, 235-249; Grigore Smeu, Marin Preda: o filosofie a naturii, București, 1994; Nicolae Manolescu, Marin Preda, RL, 1995, 20; Caraion, Tristețe, 29-53; Marin Iancu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289000_a_290329]
-
un perete, strălucea un rastel cu tuburi strălucitoare. Copilul apucă unul din ele și îl învîrti pe toate părțile plin de uimire. Se uită prin gaură și nu văzu nimic. Este un os, se gîndi el, din care zeii au supt măduva. Suflă în tub așa cum Thôs făcea cu cornul său de război; dar nu ieși nici un sunet. Atunci văzu că, la capătul celălalt, tubul era ceva mai îngroșat, numai bun să poată fi ținut zdravăn în mînă; ba chiar avea
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
cu nici o alta, punea stăpînire pe Gilliat făcînd să-i zvîcnească mușchii încordați. El simțea pătrunzîndu-i în carne o sumedenie de corpuri rotunde, îngrozitoare. I se părea că un număr nesfîrșit de buze, lipite de pielea lui, căutau să-i sugă sîngele. [3] O a treia curea undui afară din stînci, îl pipăi, îi biciui coastele ca o frînghie udă și se fixă în jurul lor. [4] Spaima cînd ajunse la paroxism îți ia graiul. Gilliat nu scotea un țipăt. Era destulă
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
sprijin pentru a se putea elibera. Iubita nu-l slăbea din strînsoare. Într-o clipită îl strînse atît de tare încît nu putu să mai miște nici măcar dintr-un picioruș. A înfipt în el cleștii săi puternici și i-a supt lacom sîngele. Apoi, am putut să văd cum, după ce s-a săturat, a dat drumul micii grămezi, acum de nerecunoscut picioare, piele și alte resturi amestecate aruncînd-o cu dispreț de pe pînză. Aceasta este dragostea la aceste făpturi. Sînt fericit că
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
de oriunde că nu avea de gând să facă istoricul faptelor, nici să prezinte sistematic personalitatea eroului, ci numai să dezvăluie pe cât posibil valoarea morală a acțiunii sale, exemplaritatea ei pentru noile generații. Venim aici, declara tânărul istoric, pentru a suge puterea ce susține în lupta pentru bine și adevăr, putere ce izvorăște pe la mormântul oamenilor mari." Desigur, figura lui Ștefan se putea regăsi în sufletul colectiv, "cel mai mândru dintre izvoarele amintirii", dar ea trebuia să lucreze acum programatic, îndeosebi
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]