6,772 matches
-
activitate constructivă, limitând comparațiile între cei buni și cei mai slabi la învățătură. Stadiul dezvoltării morale: tranziție de la moralitatea constrângerii la moralitatea cooperării, de la preconvențional la convențional. Acum are loc perceperea regulilor drept înțelegeri mutuale dar, pe de altă parte, supunerea la regulile „oficiale" se face din respect față de autorități sau pentru impresionarea celorlalți. Atitudinea față de reguli se schimbă ușor. Controlul și autocontrolul respectării acestora începe să fie testat: spune când colegii săi greșesc dar și „omite” să-i atragă atenția
Creativitate şi îndemânare by Amalia Farcaş. () [Corola-publishinghouse/Science/689_a_1281]
-
vinovați. Puternic influențat de ideile lui Charles Darwin asupra selecției naturale Fr. Nietzsche tinde să vadă oamenii ca ființe biologice angajate într-o continuă luptă pentru supraviețuire, luptă în care ceea ce contează este energia, forța, vitalitatea; valorile creștine - mila, umilința, supunerea - au un rol negativ, demobilizator; ele slăbesc voința și instinctul vital. Fr. Nietzsche afirmă că ”Dumnezeu a murit!”, idee din care decurge și incompatibilitatea creștinismului cu realitatea aspră a existenței umane, văzută în termenii unui darwinism aplicat vieții sociale. Antropologia
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
Dar acesta nu este de ajuns. Ei mai trebuie să înființeze și o putere statală care să vegheze la respectarea legilor și care să le impună pe acestea. Acest pact de asociere trebuie să fie urmat de un pact de supunere (pactum subiectionis), menit să îl completeze. Este greu să explicăm acum care sunt relațiile dintre aceste două pacte, în istoria filosofiei politice moderne fiind propuse diferite modele, de la modelele care subliniau importanța supunerii la cele care o accentuau pe cea
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
să fie urmat de un pact de supunere (pactum subiectionis), menit să îl completeze. Este greu să explicăm acum care sunt relațiile dintre aceste două pacte, în istoria filosofiei politice moderne fiind propuse diferite modele, de la modelele care subliniau importanța supunerii la cele care o accentuau pe cea a asocierii, de la cele care propuneau un stat mai degrabă autoritar la cele care propuneau unul mai degrabă democratic. II.2.2.3. Rădăcinile filosofiei politice moderne Conflictele de durată din Anglia au
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
legii în interiorul unei structuri constituționale ( așa cum a fost propusă de Montesquieu), deoarece această soluție permitea modificarea legilor, în vreme ce Rousseau dorea o Lege fundamentală imuabilă. A vorbit vreodată Rousseau de libertatea ca autonomie? Întradevăr, în Contractul social el face următoarea afirmație: ”Supunerea în fața legilor pe care singuri le-am impus este o formă de libertate”. Dar atunci când declara că toți sunt liberi deoarece, supunându-se legilor pe care singuri și le-au creat, ei ascultă de propria voință, Rousseau nu vorbea în
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
ca această idee să fie utilizată așa cum o facem noi astăzi. Există o condiție esențială care încadrează formula lui Rousseau, și anume faptul că poporul este liber atât timp cât nu transferă exercițiul suveranității asupra adunării legislative. Astfel, concepția sa presupune o supunere necontractuală în fața legilor concepute de alții pentru noi. În al doilea rând, teza lui Rousseau se află într-o strânsă legătură cu numărul redus de cetățeni al democrației sale. O democrație participativă și redusă ca număr de participanți, dacă dorim
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
fi valabilă și pentru marile republici. În al treilea rând, atribuind lui Rousseau conceptul de libertate ca autonomie, acceptăm premisa de la care a pornit și ignorăm concluziile la care s-a ajuns. Când Rousseau a revenit la libertatea înțeleasă ca supunere în fața legilor impuse de noi înșine, problema era legitimarea legii. Dacă omul renunță la libertatea naturală pentru a dobândi libertăți civile superioare, el face acest lucru pentru că societatea al cărei membru este îl supune unor norme pe care el le-
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
și asupra societății. Puternic influențat de ideile lui Darwin asupra selecției naturale, Nietzsche tinde să vadă oamenii ca ființe biologice angajate într-o continuă luptă pentru supraviețuire , luptă în care ceea ce contează este, energia , forța, vitalitatea, valorile creștine: mila , umilința, supunerea, având un rol negativ, demobilizator, ele slăbesc voința și instinctul vital, de aceea filosofia le respinge. Într-o lume a luptei pentru existență, a selecției celui mai puternic, valorile și ideile creștine nu mai au nici un sens, acesta este unul
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
rezultă că întreg universul este predeterminat. Orice are a respecta planul divin, doar că această respectare se distribuie diferit în cazul lucrului și în cazul omului. Dacă lucrul se supune predeterminării în mod inconștient , numai omul face acest act de supunere la predestinare conștientizând ordinea divină. Prin ordinea divină, divinitatea prescrie categorii de acțiuni, nu acțiuni particulare, astfel încât omul este liber să decidă în interiorul acestor categorii de acțiuni, adică el poate decide o acțiune particulară care să fie opțiunea lui, deci
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
află în Occident, mai precis în Biserica Reformată, care s-a comportat ca un partid unic. Întâlnim în Reformă, dar mai ales în reflexia ei oficială, Contra-reforma, toate caracteristicile definitorii ale unui regim totalitar: intoleranță, ideologie unică, manipularea maselor și supunerea lor prin instrumentul fricii.) Toate marile spirite considerate fondatoare ale epocii moderne, au trăit și au gîndit în perioada Reformei și Contrareformei, a unui puritanism alergic la toate fabuloasele construcții medievale ale imaginarului, la științele oculte și chiar la “magia
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
în fond o atitudine etică; raționalismul cartesian nu se întemeiază pe îndoială ci “impulsul libertății stă de fapt la bază”) așadar o rădăcină etică. Morala cartesiană nu este una declarată și nici declarativă. Ceea ce declară Descartes cu prudență este doar supunerea, dar el alege acțiunea. Morala sa este o morală a faptei. Prin “morala provizorie” Descartes declară supunere și ar putea fi calificat drept conformist și neutru, dar în fapt el pune în mișcare un imens domino al spiritului critic ce
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
fapt la bază”) așadar o rădăcină etică. Morala cartesiană nu este una declarată și nici declarativă. Ceea ce declară Descartes cu prudență este doar supunerea, dar el alege acțiunea. Morala sa este o morală a faptei. Prin “morala provizorie” Descartes declară supunere și ar putea fi calificat drept conformist și neutru, dar în fapt el pune în mișcare un imens domino al spiritului critic ce va marca și va orienta filosofia veacurilor următoare. În 1638, după ce publicase Discursul, scrie unui corespondent necunoscut
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
meditativ. Prin urmare, atunci cînd încercăm să definim gîndirea la acest nivel, o definim obligatoriu prin facultățile pe care întreaga tradiție precartesiană le-a recunoscut ca fiind non materiale, înainte de toate înțelegerea și rațiunea. Apoi, drumul meditativ se continuă în supunerea noțiunii de gîndire unui nou examen în lumina căruia am aflat deja imaterialitatea și indubitabilitatea ei. Gîndirea rămîne indubitabilă în ciuda caracterului îndoielnic al existenței corpurilor, deoarece întrucât aparența de a simți nu implică existența lumii exterioare și nici pe cea
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
care l-a făcut căzînd în argumentul pariului. În toate cazurile Pascal se folosește de rațiune cu scopul de ai demonstra insuficiența. Dacă nu înțelege să dovedească existența lui Dumnezeu, el înțelege totuși să demonstreze imposibilitatea dovezii și necesitatea unei supuneri totale față de adevărurile credinței. De altfel, numai acestea din urmă ne-ar permite să înțelegem cum anume descoperirea lui Dumnezeu depinde de condiția noastră umană și de contradicțiile naturii noastre. Contradicții ale căror origini urcă pînă la misterele căderii și
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
ale vieții. Tensiunea dintre cele două tendințe antagonice, încercând să ajungă la un echilibru, este chiar esența experienței umane, tot astfel oricare formulă artistică ce nu reușește să facă față încercării ne va apărea insuficientă. Nici autocentralizarea totală, nici totala supunere față de puteri externe nu pot face posibilă o imagine acceptabilă a motivației umane. În ce mod ar putea înfățișa artele o atare temă? Din fericire, centricitatea și excentricitatea sunt relații spațiale, după cum ne-o arată chiar numele lor. Ele sunt
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
orice instituire de hotare este o preluare în proiect. Proiectul este expresia plasticității hotarului care ne definește succesiv înlăuntrul destinului nostru de ființe conștiente finite. Esența preluării în proiect este puterea. Puterea ca preluare în proiect începe de la eul propriu. Supunerea eului la proiectul propriu este prima formă a puterii. Mă preiau în proiect, mă supun hotărârii mele, îmi dau hotare, mă hotărăsc și sunt la nivelul liberei mele instituiri. Dar cine sunt „eu“, acela pe care îl preiau în proiect
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
hotare, am acum nevoie de hotarele „celuilalt“; „celălalt“ este implicat în autodefinirea mea și, ca atare, el este preluat în proiectul meu, în libertatea hotărârii mele. Celălalt, cu libertatea lui sau cu năzuința lui de libertate, și atunci cu acceptarea supunerii lui, se definește, la rândul lui, în cadrul proiectului meu, își primește hotare prin preluarea lui în hotarele acestui proiect. Celălalt recunoaște autoritatea hotărârii mele, se lasă în chip liber preluat și hotărât de ea și își primește sau își sporește
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
lui, în cadrul proiectului meu, își primește hotare prin preluarea lui în hotarele acestui proiect. Celălalt recunoaște autoritatea hotărârii mele, se lasă în chip liber preluat și hotărât de ea și își primește sau își sporește astfel libertatea prin această prealabilă supunere. Vastitatea proiectului și a preluării în proiect poate să meargă de la un „altul“ simplu până la „mulți“ și până la omenirea toată. Ea poate să exprime fie îmbrățișarea tandră și convingătoare a unei puteri reale, fie un delir al puterii, o putere
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
Ctitorirea nu este opera eului orgolios, ci, dimpotrivă, ea este livrare obiectivată, proiecție a preluării celuilalt în spațiul libertății proprii. La rândul său, cel ce primește să fie preluat în vederea propriei lui eliberări știe că numai în felul acesta, prin supunerea lui, libertatea celui puternic este adeverită și se poate manifesta ca libertate. El se îndură de cel puternic prilejuindu-i, prin propria-i eliberare, dovada libertății lui. De aceea puterea este în esența ei o specie a relației; ea este
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
și dincolo de sine, are puterea de a-i conduce pe ceilalți până la punctul în care, la rândul lor, ei vor deveni liberi. Puterea este raportul de comandă-supunere care se instituie în sfera educării libertății. Ea reprezintă un scenariu inițiatic. Misterul supunerii, în jurul căruia gravitează puterea, nu se poate naște decât în virtutea recunoașterii că altcineva te poate conduce și spori pe drumul dobândirii libertății. Supunerea este prima formă a libertății, pentru că ea se naște din însăși recunoașterea premiselor ei. Libertatea care își
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
este raportul de comandă-supunere care se instituie în sfera educării libertății. Ea reprezintă un scenariu inițiatic. Misterul supunerii, în jurul căruia gravitează puterea, nu se poate naște decât în virtutea recunoașterii că altcineva te poate conduce și spori pe drumul dobândirii libertății. Supunerea este prima formă a libertății, pentru că ea se naște din însăși recunoașterea premiselor ei. Libertatea care își ignoră posibilitatea propriului început - ca supunere - se anulează din capul locului ca libertate. Pentru a sfârși ca emancipare, orice libertate trebuie să înceapă
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
se poate naște decât în virtutea recunoașterii că altcineva te poate conduce și spori pe drumul dobândirii libertății. Supunerea este prima formă a libertății, pentru că ea se naște din însăși recunoașterea premiselor ei. Libertatea care își ignoră posibilitatea propriului început - ca supunere - se anulează din capul locului ca libertate. Pentru a sfârși ca emancipare, orice libertate trebuie să înceapă ca supunere. Cel ce se supune ca încă-neliber se așază sub autoritatea celui liber și-i recunoaște acestuia puterea tocmai ca libertate dobândită
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
prima formă a libertății, pentru că ea se naște din însăși recunoașterea premiselor ei. Libertatea care își ignoră posibilitatea propriului început - ca supunere - se anulează din capul locului ca libertate. Pentru a sfârși ca emancipare, orice libertate trebuie să înceapă ca supunere. Cel ce se supune ca încă-neliber se așază sub autoritatea celui liber și-i recunoaște acestuia puterea tocmai ca libertate dobândită. Autoritatea puterii este autoritatea celui liber față de cel ce urmează să devină liber. Extensia puterii este deci o extensie
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
astfel drept cel ce dorește mai crâncen libertatea. Cel mai supus va fi și cel mai grabnic eliberat, pentru că, recunoscând cel mai mult autoritatea, el va fi cel mai mult sporit în libertatea lui. El este cel mai liber în supunerea sa, pentru că vede cel mai adânc în ea condiția deplină a eliberării sale. Dar dacă orice putere este putere în vederea eliberării înseamnă că prin însăși esența ei puterea se îndreaptă pas cu pas spre propria ei anulare. Ca „instanță sporitoare
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
pierdută în esența ei. În perpetuarea puterii, mecanismul acesteia se blochează. Agentul puterii nu mai este liber pentru proiect, căci însăși perpetuarea puterii a devenit singurul proiect. Libertatea lui a devenit libertatea negativă a preluării celuilalt în proiectul perpetuării puterii. Supunerea celuilalt nu mai este în acest caz o premisă a eliberării, ci participare neliberă la perpetuarea supunerii. Blocarea mecanismului puterii se manifestă ca perpetuare a raportului comandă- supunere de dragul raportului însuși. Întrucât posibilitatea oricărui alt proiect dispare, libertatea, ca parcurgere
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]